Arhiva etichetelor: Elveţia
EuroBasket: 9 titluri au câștigat echipele care au organizat turneul final. Alte 11 podiumuri pentru gazde
EuroBasket 2017 va începe peste o săptămână. A 40-a ediție a întrecerii continentale a seniorilor se dispută pentru a doua oară la rând în patru țări diferite. Vă propunem o trecere în revistă a pozițiilor pe care s-au clasat gazdele precedentelor 39 de turnee. De 9 ori formația organizatoare și-a trecut în cont titlul, fiind de alte 11 ori pe podium. Din 1993 nu s-a mai impus gazda întrecerii, iar în 2007 a ajuns ultima dată în ultimul act. Suedia a fost singura organizatoare care a încheiat pe ultimul loc.
Publicat în Baschet
Etichete Bulgaria, Cehoslovacia, Egipt, Elveţia, EuroBasket 2017, Finlanda, Franţa, gazde campioane la EuroBasket, Germania, Grecia, Israel, istoric EuroBasket, Italia, Iugoslavia, Lituania, Polonia, România, Spania, suedia, Turcia, Ungaria, Uniunea Sovietică
Lasă un comentariu
Analiza grupelor interesante de la Euro 2016
Campionatul European de Fotbal din Franța este foarte aproape. Strategiile sunt în curs de elaborare, suporterii se pregătesc de meciuri spectaculoase, iar pariorii caută deja cele mai bune cote la meciurile de la această competiție.
Publicat în Fotbal, Publicitate
Etichete Albania, Campionat European 2016, Elveţia, EURO 2016, Franţa, pariuri, România
Comentariile sunt închise pentru Analiza grupelor interesante de la Euro 2016
Dueluri românești pe tabloul principal al CEV
Vineri s-au desfășurat primele partide de pe tabloul principal al CEV Satellite Timișoara. Fără doar și poate, cele mai așteptate meciuri au fost cele ale reprezentativelor țării noastre.
Publicat în Volei
Etichete Adelina Ungureanu, Adriana Melniciuc, Andreea Murariu, beach-volley, Beatrice Galiţ, CEV Satellite Timișoara, Elveţia, Florina Murariu, Germania, Ioana Ordean, Parcul Rozelor, România, rusia, Timişoara, volei pe nisip
Comentariile sunt închise pentru Dueluri românești pe tabloul principal al CEV
Poli generaţia 1983, reuniune de suflet
O iniţiativă de suflet, mai rară în peisajul fotbalistic... O generaţie a alb-violeţilor polişti, promoţia 2001, una pusă la grea încercare încă de la vremea absolvirii, pe când clubul timişorean trecea prin momente cel puţin la fel de grele ca şi în ziua de azi, s-a reunit în preajma cumpenei între ani, pentru a depăna amintiri, pentru o plăcută revedere, dar şi pentru a se reconecta la iubitul joc, în jurul balonului rotund
Publicat în Fotbal, Poli Timişoara, Timişene
Etichete Aarau, Adrian Grijincu, Andrei Pobega, Bellinzona, Ciortan, Claudio Zambon, copii, Cristian Ianu, Dan Raţiu, divizia B, Dorel Maşcovescu, Electrica Timişoara, Elveţia, fotbal, generaţia 1983, Janos Szekely, juniori, Juventus Pişchia, Neşu, Petre Vlătănescu, Piţurcă, Poli Timişoara, promoţia 2001, Sorin Altmayer, sport, Steaua, UTA, Volga Nijni Novgorod
Lasă un comentariu
România U16, al treilea succes la Arad, prinde ultimul loc pentru sferturi, vineri, cu lidera Anglia
Bianca Blanaru s-a numărat printre cele 3 cadete ale României care au acumulat 5 greşeli personale în succesul obţinut miercuri seară la Arad de selecţionata sub 16 ani a „tricolorelor”, jucătoarea CSŞ Bega reuşind 4 puncte, 6 recuperări şi 3 …
Publicat în Baschet, Juniori
Etichete Anglia, Arad, baschet, Bianca Blănaru, Cadete, CSŞ Bega, Elveţia, juniori, România U16, sport
Lasă un comentariu