Programul Ligii Naţionale 2014-2015, cu datele de disputare. Degeaba a forţat FRH lucrurile pentru 14 cluburi la start, căci prima divizie e… şchioapă, în 13
Cea mai bună dovadă că Federaţia Română de Handbal s-a folosit chiar în plin sezon, în cursul ediţiei trecute, de pretextul măririi numărului de prim-divizionare masculine de la 12 la 14 doar pentru a oferi o portiţă de scăpare de la retrogradare “găselniţei” CSM Bucureşti, s-a materializat în această vară, în care n-a avut de ales şi a oferit undă verde lansării unei noi campanii cu… 13 grupări la start, o ligă şchioapă şi cu câte o formaţie stând rând pe rând etapă de etapă, drept urmare a faptului că două cluburi au declinat dreptul legitim de participare, din motive lesne de înţeles, şi anume CSM Oradea, câştigătoare a seriei vestice în eşalonul doi şi promovată direct, respectiv CS Caraş Severin, a noua în Liga Naţională la finele stagiunii regulare 2013-2014, dar desfiinţată. Cea de-a cincea tură bănățeană marca ”Verde pentru biciclete”, pe distanța de 55 de kilometri, circa 5 ore
Timba Timişoara, prim transfer: sârbul Sljivancanin
La peste 3 luni de la ultimul joc de campionat disputat în Liga Naţională 2013-2014, competiţie încheiată de "Urşi" pe locul 12, antepenultimii, cu 3 victorii din 26 de partide, BC Timba Timişoara a anunţat primul transfer al verii, în persoana lui Mladen Sljivancanin, în vârstă de 29 de ani.
Publicat în Baschet Etichete baschet masculin, Euroliga, Frankfurt Skyliners, Liga Naţională, Mladen Sljivancanin, Sebastian Răducanu, sport, Timba Timișoara Lasă un comentariu
Delia Maria Irimia (LPS Banatul şi CSM Timişoara), locul 4 pe 800m la Balcaniada de juniori 1
Reprezentanta atletismului timişean în delegaţia României la Balcaniada de juniori 1 la Serres, în Grecia, s-a clasat a patra în proba de 800 metri a întrecerii, Delia Maria Irimia, o junioară 2 născută în 1997 şi care e pregătită la …
Publicat în Atletism, Sport juvenil Etichete 800m, atletism, Balcaniada juniori 1 Serres, Delia Irimia, Diana Bogoş, sport Lasă un comentariu
Constantin Ştefan, cu aproape 8 săptămâni înaintea debutului Politehnicii Timişoara în deplasare la Dinamo: „Deoarece avem marea majoritate a jucătorilor noştri români, să închegăm mai repede relaţiile de joc decât adversarii”
Constantin Ştefan, antrenorul principal al prim-divizionarei AS CH Politehnica Timişoara, a punctat astăzi, la reunirea lotului în vederea pregătirii noului sezon competiţional, aspectele de actualitate din sânul formaţiei pe care o conduce, aflat fiind înaintea celui de-al doilea an al mandatului său la alb-violeţi. Publicat în Handbal Etichete Constantin Ştefan, Dinamo - Poli, Gheorghe Irimescu, handbal masculin, Liga Naţională 2014-2015, Poli Timişoara, sport Lasă un comentariu
Gheorghe Irimescu, încă o sosire în alb-violetul Politehnicii Timişoara, după aproape… 20 de ani: „O să fie cred cam cel mai dificil campionat după mulţi ani!”
„Cine n-are bătrâni, să-şi ia”, pare a fi fost parte a strategiei alb-violeţilor Politehnicii Timişoara la finele campaniei trecute, în urma căreia, vineri 30 mai, prim-divizionara a anunţat readucerea pe malurile Begăi a unui handbalist căruia îi oferea debutul în prima ligă în urmă cu aproape... 20 de ani, când sosea în 1996 de la Suceava. În această după-amiază, după o lună şi ceva, iată-l într-adevăr în carne şi oase, la reunirea pe „Ştiinţa” a lotului ocupantei locului 7 în 2013-2014, pe veteranul pivot Gheorghe Irimescu...
Publicat în Handbal Etichete Cristian Fenici, Gheorghe Irimescu, handbal, HC Odorhei, HCM Constanţa, Liga Naţională, Păiuş, Poli Timişoara, sport Lasă un comentariu
Internaţionalul Cristian Fenici, la revenirea acasă, la AS CH Politehnica Timişoara: „Păcat de derby-ul Banatului, pentru că erau două derbyuri foarte frumoase, cu sala plină, şi la noi, şi la ei!”
Plecat acum un an la Ştiinţa Municipal Bacău din postura de căpitan al alb-violeţilor şi revenit acasă odată cu 1 iunie, ca vicecampion naţional cu moldavii, Cristian Stelian Fenici s-a arătat bucuros pentru al doilea său comeback pe malurile Begăi, la CH Politehnica Timişoara, după cum a declarat în această după-amiază, la reunirea lotului, la 16,30, pe arena „Ştiinţa”. Publicat în Handbal Etichete Cristian Fenici, CS Caraş Severin, derby-ul Banatului, handbal, HCM Constanţa, Liga Naţională, LPS Banatul, Politehnica Timişoara, reunire Poli, sport, Ştiinţa Bacău Lasă un comentariu
Cupa “MASTERS Timişoara” revine timişorenilor!
Cupa “MASTERS Timişoara”, eveniment deschis tuturor iubitorilor de înot care au împlinit vârsta de 18 ani, s-a desfăşurat cu succes sâmbătă 5 iulie, cu participarea a 52 de înotători amatori masters din trei ţări, Serbia, Ungaria şi România, înscrişi individual sau afiliaţi celor 21 de cluburi, printre ei numărându-se atât foşti performeri cât şi persoane care nu au practicat anterior înot de performanţă. Publicat în Înot, Sport de masă Etichete Arena Aqua Sport, Clubul 07 Reşiţa, Clubul Înot Masters Timişoara, Cupa Masters Timișoara, Galerie foto, înot, nataţie, sport Lasă un comentariu
Timişoara, gazdă de joia viitoare a Diviziei B în Campionatul European feminin sub 18 ani cu 16 echipe, probleme în „Constantin Jude” cu… vopseaua de pe suprafaţa de joc!
Timişoara vrea să aibă lipici la găzduirea viitorului turneu final al Campionatului European de senioare, EuroBasket femei fiind organizat de România şi Ungaria în 11-28 iunie 2015, însă pregătirile pentru primirea de joia viitoare a eşalonului valoric secund continental în întrecerile categoriei U18, cu 16 naţiuni la start şi 34 de jocuri în sala „Constantin Jude” n-au curs tocmai conform planurilor, caz expus în weekend, cu ocazia meciurilor de verificare ale României, pe malurile Begăi, cu Israel. Publicat în Baschet, Juniori Etichete Alexandra Sasebeş, Aursulesei Andreea, baschet feminin, BCM Danzio Timișoara, Buzogany Zsuzsana precum aşadar şi timişorencele Alexandra Brigitte Steiner, Carmin Popa, CE baschet fete Divizia B U18 Timişoara-Oradea, Debreczi Iringo, Dora Ardelean, EuroBasket Women, Ferariu Ana, Florin Covaciu, Gherman Mihaela, Grigor Iulia, Kelemen Kincso, Lenart Paula, Matei Raluca, Maxim Mihaela, Peter Timea, Pop Alina, Primăria Timişoara, România - Muntenegru, România - Ungaria, România U18, România U20, Sala Constantin Jude, Sfârlea Paula, Simona Cătineanu, sport, suprafaţă de joc, Teodora Neagu, vopsire teren Lasă un comentariu
Sergiu Deznan aminteşte că şi înotul timişorean a fost la Campionatul Naţional de la Bucureşti: 3 finale A, încheiate pe locurile 5-6
Dacă la juniori mai scoate capul la suprafaţă în diversele întreceri naţionale, în schimb la seniori înotul timişorean reliefează inexistenţa unui bazin de dimensiuni olimpice pe malurile Begăi precum şi ignorarea şi subfinanţarea acestei discipline, Campionatul Naţional de seniori şi juniori încheiat aseară la Bucureşti, la finele a 5 zile de concurs cu 10 reuniuni, în care s-au întrecut zeci de cluburi participante, în şi mai multe probe la toate cele 4 stiluri, pe diferite distanţe, rezumându-se la 3 prezenţe meritorii ale lui Sergiu Denis Deznan în finalele A. Publicat în Înot Etichete 100m fluture, 200m mixt, 400m mixt, CN înot seniori, CSM Timişoara, FRNPM, înot, Sergiu Deznan, sport Lasă un comentariu
Electrica Timişoara, locul 2 în Slovacia la U13, la Fragaria Cup 2014
Electrica Timişoara, care a aliniat formaţii la cele mai multe categorii de vârstă, sub 9 ani, U11 şi U13, dintre cele 3 cluburi de pe Bega aliniate la cea de-a 13-a ediţie a tradiţionalei competiţii estivale internaţionale de juniori găzduită de Presov, în Slovacia, sub numele de “Fragaria Cup”, a avansat cu una dintre echipe până în finala grupei sub 13 ani, fiind vorba despre o fostă multiplă laureată a întrecerii din ţara central europeană.
Publicat în Fotbal, Juniori Etichete ACS Poli Timişoara U8, CFR Timişoara U10, CFR Timişoara U9, Electrica U13, fotbal, Fragaria Cup, Slovacia, sport, Sporting Juniorul Vaslui, Tîmpa Braşov Lasă un comentariu
MAV Sports Timişoara, eliminată la lovituri de departajare în sferturile de finală ale Campionatului Naţional de minifotbal
După ce AEM Timişoara, a cincea în Campionatul Judeţean de minifotbal „Alborz”, a pierdut duminică la Sibiu la lovituri de departajare finala Cupei României, 0-0 şi 4-5 cu Consiliul Judeţean Buzău, astăzi după-amiază, la Roman, şi campioana minifotbalului timişean în 2013-2014, MAV Sports Timişoara, a cedat tot la lovituri de departajare, în tentativa de calificare în semifinalele Campionatului Naţional, deşi câştigase una dintre grupe.
CSŞ Bega Timişoara, locul 20 la minibaschet fete
După clasarea pe podium la cea mai mică grupă de vârstă a baschetului juvenil, locul 3 la babybaschet, categoria sub 11 ani, o altă formaţie de fete de la CSŞ Bega Timişoara a concurat până astăzi tot la Craiova în …
Publicat în Baschet, Juniori Etichete baschet, baschet U12, CSŞ Bega Timişoara, CSS Craiova, minibaschet, Şcoala Gimnazială Sorin Titel Margina, sport Lasă un comentariu
Reunirea de luni a handbaliştilor alb-violeţi ai Politehnicii, şi fără extrema Andrei Lela
Handbaliştii alb-violeţi se vor reuni luni în vederea pregătirii sezonului 2014-2015 fără tânăra extremă dreapta Andrei Lela, marcator a 69 de goluri în campionatul precedent, care nu mai continuă la AS CH Politehnica Timişoara. Publicat în Handbal Etichete Andrei Lela, AS CH Politehnica Timişoara, Denis Kaftin, handbal masculin, HC Minaur Baia Mare, Leordean, Liga Naţională handbal, sport Lasă un comentariu
Lugojeanca Diana Puşcaşu, de la CSŞ, pentru România la patrulaterul amical internaţional juvenil din Israel
Diana Cristina Puşcaşu, o junioară 2 de la CSŞ Lugoj, aflată în primul sezon la această categorie, a alergat duminică în tricolorul României în reuniunea atletică internaţională juvenilă grupând 4 naţionale şi găzduită de Israel.
Publicat în Atletism, Sport juvenil Etichete 100m, 4x100m, Adrian Vrudnik, Ana Maria Beştea, atletism, CSŞ Lugoj, Diana Puşcaşu, România, sport Lasă un comentariu
Rodica Haranguş: “Experienţa austriacă ne dă de gândit ce facem pe viitor”
Utilă prezenţă şi plină de învăţăminte pentru juniori ai Timişoarei, de la Clubul Sportiv Municipal, la o competiţie internaţională găzduită de bastionul badmintonului austriac, Pressbaum, loc din care sportivii bănăţeni revin mereu cu experienţe benefice, loc în care Sonia Olariu devenea campioană naţională a ţării alpine, drept componentă a echipei locale… Publicat în Badminton, Sport juvenil Etichete Adam Szolc, Alexandra Haranguş, Alexandra Soare, Andrei Badea, badminton, CSM Timişoara, CSS Oneşti, CSS6 Bucureşti, Cupa Dunării badminton, Daniel Popescu, Maria Duţu, Paul Hărănguş, Pecs Campus, Pressbaum, Reka Madarasz, Rodica Hărănguș, sport Lasă un comentariu
ACS Poli, CFR şi Electrica Timişoara la „Fragaria Cup”, în Slovacia
Trei cluburi timişorene şi-au înscris un număr total de 8 echipe la cea de-a 13-a ediţie a turneului internaţional juvenil găzduit în această săptămână de Preşov, în Slovacia. „Fragaria Cup” a devenit un nume de tradiţie şi rezonanţă între competiţiile de juniori central-europene iar câteva cluburi timişorene au onorat cu prezenţa pe parcursul anilor, Electrica Timişoara chiar impunându-se cu generaţia sa de 2001.
Povestea continuă şi în acest an: „Festivalul Drumeţii Montane”
CSŞ Lugoj, prima pe ţară la juniori II, nivel 4, în Campionatul Naţional de gimnastică artistică pe echipe de la Oneşti
Gimnastica juvenilă lugojeană nu se dezminte, noi excelente prestaţii la nivel naţional atrăgând alte titluri pe ţară, locul I şi medaliile de aur pentru echipa de juniori II – nivelul 4 a Clubului Sportiv Şcolar. Iar băieţii de pe malurile Timişului nu s-au rezumat la doar atât cu ocazia Campionatului Naţional de gimnastică artistică pe echipe de băieţi, juniori I și II, disputat în weekend la Oneşti. Publicat în Gimnastică, Sport juvenil Etichete Alexandru Bănicioiu, Andrei Baciu, Andrei Toman, Bogdan Necșa, CSM Reşiţa, CSȘ Lugoj gimnastică, CSŞ1 Timişoara, Daniel Cira, David Gavril, George Onciul, gimnastică artistică juniori, gimnastică juniori II nivel 3, Ionuţ Todor, Liviu Ioniță (CSS Dinamo), Lorenzo Pecie, Octavian Tomescu, Ovidiu Matei, Radu Berariu, Rafael Szabo, Raul Șoica, Răzvan Marc, Răzvan Rozovlean, Robert Burtănete (CCS Buzău), Robert Ghiuzan (CSS Dinamo), Robert Someșan, Roland Modoianu, sport, Vasile Ţîţaru, Victor Bănicioiu, Vlad Cristea Lasă un comentariu
AEM Timişoara, în semifinalele Cupei României la minifotbal. AS WMT Giroc, eliminată în sferturi la lovituri de departajare
Impresionantă desfăşurare de forţe a minifotbalului românesc cu ocazia ediţiei din acest an a Cupei României, găzduită de vineri până duminică de Sibiu, dar şi prestaţii pe măsură, fără vreo înfrângere în timpul regulamentar de joc, pentru toate cele 3 reprezentante ale Campionatului Judeţean Timiş „Alborz” între cele 52 de formaţii la start, calificate din faza grupelor şi eliminate abia la mare luptă în optimi respectiv sferturi, pe când AEM Timişoara a pătruns chiar în „careul de aşi”. Fetele de la CSŞ Bega Timişoara, locul 3 pe ţară la babybaschet
CSŞ Bega Timişoara a obţinut locul 3 şi medaliile de bronz pe ţară în Campionatul Naţional FRB de babybaschet feminin, clasându-se în urma lui CS Olimpia şi CSŞ 6, ambele din Bucureşti, dar înaintea lui LPS Arad, de care a dispus sâmbătă în finala mică.
Publicat în Baschet, Juniori Etichete babybaschet, baschet copii, baschet feminin, baschet U11, CSŞ Bega Timişoara, LPS Arad, minibaschet, Olimpia Bucureşti, sport, Vera Gavrilă Lasă un comentariu
Cu peste 20 de medalii obţinute la “Cupa Copşa Mică”, badmintoniştii lui CSM Timişoara iau acum calea Austriei
Încărcaţi de medalii la cea de-a cincea ediţie a reuniunii amicilor badmintonului de la Copşa Mică, sportivii de la CSM Timişoara se gătesc de o tradiţională descindere la Pressbaum, punct de reper în sportul la fileu austriac, unde Sonia Olariu devenea campioană naţională a Austriei în întrecerea pe echipe, cu clubul local. Publicat în Badminton Etichete Alexandra Haranguş, Alexandra Soare, Alin Popescu, Andrei Badea, AS Copşa Mică, badminton, Corina Dan, CS Preventis Iaşi, CSM Timişoara, CSS Oneşti, CSS6 Bucureşti, CSU Galaţi, Cupa Copşa Mică, Daniel Popescu, Magda Lozniceriu, Maria Duţu, Mihai Macarei, Paul Hărănguş, Pressbaum, Sonia Olariu, sport, Ştefan Nyari, www.mirceahodarnau.ro Lasă un comentariu
În bloc-notesul lui Poli, datele de disputare ale Ligii Naţionale de handbal masculin şi în Cupa României
După 3 sezoane în care primul eşalon handbalistic masculin s-a derulat cu 12 competitoare la start, Liga Naţională va porni la drum peste două luni, pe 30 august, cu 14 cluburi în componenţă, o creştere decisă de pe un… anotimp pe altul, în iarnă, în plină campanie precedentă şi în ciuda faptului că semicercul carpatin suferă în privinţa fondului de jucători.
Timişenele WMT Giroc, Agma Tiucă şi AEM Timişoara, de mâine, între cele 52 de finaliste ale Cupei României la minifotbal
94 de jocuri, având drept finalitate ultimul act de duminică 29 iunie, de la ora 13, vor avea loc timp de 3 zile, începând de vineri, în Cupa României la minifotbal, găzduită de 4 baze sportive sibiene, unde vor fi prezente şi 3 exponente ale Campionatului Judeţean „Alborz”. Iată-le adversarele din grupe... Cristian Bota, între cei 11 antrenori români aleşi de F.R. Baschet pentru “Basketball Clinic Coaches – Beograd 2014”
Cristian Bota, campion naţional ca antrenor al echipei sub 20 de ani a BC Timişoara, va fi prezent zilele viitoare la cea de-a 13-a ediţie a “Basketball Clinic Coaches - Beograd 2014”, ce va avea loc în perioada 28-29 iunie în Sports Center “Sumice” din capitala Serbiei, pe Ustanicka 125/1. Publicat în Baschet Etichete “Basketball Clinic Coaches - Beograd 2014”, Alexandru Ziguli, baschet masculin, BC Timişoara U20, Bernie Bickerstaff, Branko Markovski (Serbia), Carmin Popa, Cătălin Vulc, Cristian Achim, Cristian Bota, de la Cleveland Cavaliers, Dorin Pintea, Eugen Ilie, Farkas Alpar, FR Baschet, Gabriel Clapon, George Trif, Igor Kokoskov, Mihai Petruţ, Nikola Perisic (Dynamo Kursk), Sergej Ostojic (Florida Central University), sport, Sumice Beograd, Zoran Lukic (Novgorod) Lasă un comentariu
