O sintagmă des folosită ”Patronul care finanțează clubul hotărăște tot, inclusiv soarta antrenorului” conține mult adevăr, dar până la un punct. Desigur că patronul are ultimul cuvânt, dar nu poți aduce un antrenor mult lăudat la echipă, ca după două etape să-l schimbi, considerându-l necorespunzător. Iar exemplele sunt multe și cunoscute de toată lumea. Ultimul este cel al lui Mircea Rednic, care a fost demis de la Dinamo de Iuliu Mureșan, fiind preferat Flavius Stoican, recent înlăturat de la FC Universitatea 1948 Craiova. Nu este prea clar ce rol are Iuliu Mureșan la Dinamo, dar constat că ia hotărâri majore, însă fără prea mult discernământ.
Consider că ar trebui să existe un sistem de protecție, deoarece o echipă nu se construiește într-o lună, așa cum cred diletanții. Pe de altă parte și antrenorii ar trebui să se gândească mai atent când iau decizii. Acest aspect ar trebui să îi preocupe și pe jucători, mai ales pe cei tineri, exemplul lui Haruț fiind unul elocvent. A preferat să se înroleze în cohorta lui George Becali, devenind dintr-un titular cert o eternă rezervă și pierzând astfel și interesul selecționerului U 21, Florin Bratu.
Probabil că în sacul cu daruri adus de Moș Crăciun lui Adrian Mutu se află și numirea acestuia de selecționer al echipei naționale. Peste aproximativ zece zile echipele din liga întâi se vor reuni, deoarece sezonul de primăvară va începe la 20 Ianuarie. Sezonul de toamnă, care s-a prelungit exasperant de mult, a creat o ierarhizare oarecum surprinzătoare, începând cu diferența de zece puncte care separă primele două clasate, CFR Cluj și FCSB, continuând cu prezența echipei FC Voluntari pe locul al treilea și cu Rapid, nou promovată, pe loc de play-off.
UTA a încheiat acest sezon pe locul nouă, cu toate că, după primele zece etape, speranțele și pretențiile erau cu mult mai mari. Din ultimele șase echipe se va alege grosul plutonului de play-out. Dinamo București se află pe penultimul loc al clasamentului cu doar 12 puncte acumulate și se zvonește de pe acum, cu iz de credibilitate, că, pentru a se evita retrogradarea acestei echipe, se va mări numărul echipelor din liga întâi.
S-au scurs zece ani de când Viorel Butaru nu se mai află printre noi. Născut în anul 1953, Butaru a fost portarul echipei Vagonul Arad timp de zece ani. Un portar sobru, puțin introvertit, dar dedicat postului său, își îngrijea singur echipamentul și era foarte pedant.
În campionatul 1983-1984, Vagonul Arad se afla la retrogradare. Era o echipă tânără, avându-i în componență pe Butaru (29 ani)-Bacoș (19 ani), A. Lucaci (18 ani), Șandor (24 ani), P. Bunaciu (16 ani)-Mühlroth (20 ani), I. Erdei (18 ani), Lazăr (23 ani), Bora (29 ani)-M. Roșu (26 ani), I. Leucuța (25 ani), iar antrenori, Ioan Pătrașcu și Ladislau Ghiță. Echipa a evoluat la Reșița cu CSM, care se lupta la promovare cu Poli și ”U” Cluj.
Înaintea partidei, în calitate de conducător al clubului arădean, i-am spus profesorului Pătruică de la gazde: ”Avem o echipă de copii, nu ne decimați, că etapa următaore jucăm acasă cu ”U” Cluj”. După 18 minute de joc scorul era de 3-0 pentru reșițeni, marcaseră Oancea (2) și Florea. La pauză m-am uitat cu reproș la Pătruică, dar nici nu m-a băgat în seamă. Viorel Butaru mi-a surprins privirea și mi-a spus: ”Nu fi necăjit, găsesc eu o soluție”.
Așadar, în repriza a doua, la un corner la poarta arădenilor Butaru s-a aruncat cu toată forța într-una din barele din lemn care s-a forfecat. Fostul meu coleg Petre Fuchs făcea apel la eventualii tâmplari dintre spectatori să repare poarta. În cele din urmă s-a reluat jocul și atacanții Reșiței erau preocupați mai mult să-l țină departe pe Butaru de barele porții. Partida s-a încheiat cu scorul de 3-0, iar pe culoarul care ducea la vestiare Viorel mi-a zâmbit complice și m-a întrebat: ”Ai văzut că am găsit soluții?”
