Ploscariu, după Vulturii şi Auxerre, acum CSM Lugoj

Marţi 6 septembrie are 35 de ani dar cam face ce vrea cu jucători mai tineri ca el, şi încă aspiranţi la promovare. Cu un fotbalist atipic al ligii a patra, ca economist cu specializarea în finanţe-bănci, despre fotbalul german şi eventualitatea de a reveni chiar în liga a… doua. Acum cu CSM Lugoj, după ce a jucat cu Vulturii Lugoj în C şi cu Auxerre Lugoj promova în B…

Ploscariu a absolvit în 2008 Universitatea lugojeană

Posibilitate ce se conturează pas cu pas, momentan în <D>… Miercuri, pe CFR, optarul lui CSM Lugoj, Petru Ploscariu, căci despre el este vorba, scotea in extremis la 0-0 o minge de pe linia propriei porţi, apoi oferea o pasă pe care putea scrie gol, şi mai apoi era stopat în două rânduri prin faulturi sanţionate cu cartonaşe galbene iar finalmente zburda pe dreapta pentru a servi la pasa golului 3: 3-0. Mai mult? Ei bine, sâmbătă, la Lugoj, veteranul căpitan a deschis scorul cu un frumos şut în cross, finalmente având să fie 5-1.

Şi am avut şansa să-l interpelăm în Timişoara, nu după jocul cu CFR, ci într-una din ieşirile sale la bazinul de înot, un Spa pe Calea Lugojului, asta în aşteptarea concretizării proiectului unui complex nautic în fosta zonă Ştrand a Lugojului timişean „Într-adevăr, îmi place foarte mult să înot şi uneori am trecut înot lacul Surduc… Sau măcar până la mijloc”, mărturiseşte Ploscariu, a cărui familie din partea mamei se trage din acea zonă, de la Criciova.

„Ţin minte că stadionul era destul de plin în anul promovării Lugojului din <C>”

„E un start la care orice fotbalist visează. Nu se putea ceva mai bun şi cred că la Lugoj sunt cele mai bune premize pentru ascensiune. E satisfăcător să vezi cum se conturează o echipă tot mai bună, după ce până în vară pur şi simplu ne-am chinuit. Personal, nu mă simt încă în 3-4 cilindri, ci pot da totul pentru menţinerea primului loc… Ne antrenăm conştiincios, marţea, miercurea şi vinerea, şi deşi aş fi adeptul pregătirii zilnice, cu duminica de pauză, la acest nivel aşa este OK, cred că e mai bine. Chişoda este cea mai puternică adversară dar dacă ne ajută Dumnezeu, vom reînvia nişte zile de care îmi aduc aminte cu bucurie. Ţin minte în anul promovării Lugojului din <C> în <B> că stadionul era destul de plin iar în liga a doua, din ce-mi spuneau colegii, au venit la început şi aproape 3.000 de spectatori. Şansa noastră este să continuăm pe această linie, pentru a le demonstra că se vrea a fi o treabă serioasă şi nu un simplu foc de paie. Nu ne rămâne decât să fim concentraţi la fiecare joc şi să rodăm încet, încet tinerii din echipă, Mladescu, Teletin, Ardelean, Vînătu şi alţi câţiva având un bun potenţial”, ne spune Petru Ploscariu, care fără a nega că şi în actuala resuscitare a clubului lugojean există o strategie cu iz electoral, remarcă faptul că nu este deloc de mirare asistenţa foarte redusă, nici 200 de suflete, prezentă la startul actualei campanii… „Cred că a intervenit şi dezamăgirea pe seama dezintegrării fostei echipe, la precedenta încercare, căderea fiind destul de rapidă după un urcuş frumos cu o echipă bună, promiţătoare. Cred că dacă s-ar fi reuşit menţinerea clubului în <C>, după retrogradare, ceea ce ar fi fost cursul firesc al lucrurilor, şi astăzi Lugojul ar fi avut echipă tot în liga a treia. Şi-au pus însă piedică după ce efortul iniţial a avut tot tente politice”.

Cu Petru Ploscariu, care cândva juca fotbal ca… miner, ai putea sta să toarcă firul amintirilor fotbalistice mai multe zile-n şir, într-atât a ars cu vâlvătaie flacăra carierei şi vieţii sale, reliefate în ridurile de expresie de pe faţa-i surâzătoare, însă cum chiar şi în seara dinaintea unui joc pe teren propriu cu Unirea Cerneteaz a fost chemat „la arme”, în pregătiri, de la 17,30, veteranul căpitan optar doar a punctat în exclusivitate pentru www.sporttim.ro reperele unei traiectorii care pare a-şi fi întregit ciclul, cu revenirea la matcă, acasă la Lugoj. De unde „fugea” spre Timişoara la absolvirea clasei a VII-a, următorii patru ani păşind la LPS Banatul sub aripa profesorului Petre Arnăutu, care tocmai a ieşit la pensie în vara acestui an. Ulterior, avea să adune trei reveniri în Lugojul natal, mai întâi la vârsta de 18 ani, apoi în 2004 iar în cele din urmă prin strămutarea Stăvilarului Coştei, care reactiva nu demult fotbalul de pe malul Timişului…

„Mai venea şi Iosif Rotariu pe la noi, ne mai învăţa…”

Cu liceul la LPS Banatul şi clasa a XII-a la Laminorul Nădrag, acea revenire în Lugojul natal la 18 ani era sub bagheta lui „Mamă Dragă” Otiman, urmat la timonă de Ilie Rotariu. Iar după un an şi jumătate, şi cu Lugojul în pană financiară, revenirea la Timişoara a mijlocaşului care evolua şi ca vârf a reprezentat supravieţuirea Lugojului în <C>. „În primul an chiar am cochetat cu promovarea, eram undeva pe locul 3. Mai venea şi Iosif Rotariu pe la noi, ne mai învăţa, memorabil fiind un egal la Deva, în care a pus şi umărul, atât de bine semănau… Ţin minte, cu regretatul Bagiu în poartă, cu Aioanei sau Hodoneanţu. Dar în cel de-al doilea sezon n-au mai fost atâtea resurse şi am fost vândut cu 5 milioane, care atunci reprezentau ceva. Din acea sumă Lugojul a dus echipa până la capătul sezonului…”

Foarte tânăr, în Timişoara, locuind la căminele din zona UMT, Petru Ploscariu a prins prima dintr-un şir de promovări în liga secundă: „Au fost doi ani şi jumătate la UMT, după un prim retur urmând un sezon în care am promovat apoi şi un an în <B>. Jucam fie vârf, fie mijlocaş dreapta sau stânga, cu Brucă fundaş stânga. Şi ne mişcam bine…” După care a urmat prima despărţire de Banat, fără a şti ce-l pândeşte în frumosul Maramureş. „Am stat la FC Baia Mare, cu Ioan Sdrobiş antrenor, care avea să fie înlocuit, până ce într-o noapte m-am trezit sufocat, nu mai puteam respira. Mi-au erupt pete în jurul gurii iar la un consult pulmonar s-au descoperit şi pete pe plămâni. Ţin minte cum după băi la stadion ni se făcea părul ca sârma…” Efectele poluării, atât de nocive populaţiei peste generaţii, neplăceri ticluite şi premeditat gândite de către un sistem împotriva unor bastioane mai dârze ale rezistenţei româneşti, în Maramureş, zona Moţilor din Apuseni sau în Ţara Făgăraşului… Revenind la fotbal, pe-atunci optarul migra din nordul ţării în Oltenia, ca un alt pas în nişte salturi parcă la nesfârşit, dar iată că – totuşi – ultimii ani de carieră îl găsesc unde se cuvine, acasă…

„Într-a XII-a ajungeam la Nădrag şi ca o coincidenţă, oameni din zonă trag acum de mine, acolo”

Septembrie 2011… „Poate ajungem în <B> şi hai să zicem că ar fi cel mai bun scenariu cu putinţă”, confirmă mignonul mijlocaş mai degrabă din patriotism local estimarea mea că s-ar putea numai bine retrage după ce a pus umărul la două promovări la rând ale timişenilor, pentru a se dedica ulterior activităţii cot la cot cu cei care trag deja de el. „În clasa a XII-a fiind, reveneam de la Timişoara în zonă, la Laminorul Nădrag, pentru un an, şi ca o coincidenţă, oameni de-ai locului trag acum acolo de mine”. Atât la clubul localităţii de sub Padeş, cândva, eventual, în viitor, cât şi ca economist al unui ONG cu punct de lucru la Jdioara, undeva la 20 de minute de Lugoj, unde locuieşte mama sa, firmă pentru care activează momentan cu jumătate de normă, dar rezervându-i-se planuri mai vaste ulterior fotbalului, în calitatea sa de absolvent în 2008 al Facultăţii Europene Iosif Constantin Drăgan.

Lugojeanul n-are dubii că aşa i-a fost dat, ca sub vălul percepţiei unei dezamăgiri de natură financiară prin revenirea cândva la Lugoj, lăsând în urmă un bun contract la Minerul Motru, să se ascundă de fapt binecuvântarea absolvirii studiilor superioare în oraşul natal, răspunzând astfel întrebării pe care mulţi fotbalişti şi-o autoadresează odată ce trec pragul celor 30 de ani: „Ce voi face după…?” „Dacă prezentul se arată a fi bun, înseamnă că n-am făcut ceea ce păreau a fi fost greşeli la vremea respectivă”, spune Ploscariu, care, enumerând cotiturile unei cariere în care a avut deseori de ales, nu uită din mai multe motive experienţa sa germană…

Unde ajungea din preajma minelor Motrului… „Gigi Borugă transferase acolo mai mulţi bănăţeni. Pe Narcis Petre, Panaitescu, Militaru, Frunză. Eram încadraţi mineri. Dar s-a ivit oportunitatea de a juca la un club nemţesc de liga a şasea, SVR Renningen, de lângă Stuttgart, iar după un retur acolo, în primul sezon plin am promovat în eşalonul cinci. Era şi Dani Berceanu în lot. Reuşeam în pregătiri să învingem cluburi de liga a patra sau chiar a treia şi aduceam cu o echipă de <B> la noi. Ce-am putut învăţa acolo a fost în privinţa seriozităţii cu care abordau ei fiecare antrenament, pentru fiecare joc. Aveau şi ei vieţile lor încărcate, cu responsabilităţi la serviciu, dar când venea vorba de fotbal, dădeau totul în cele 90 de minute, pentru a nu le părea rău după aceea…”, povesteşte Ploscariu, dezvăluind însă totodată că încurcate mai sunt căile Domnului: „În fine, contractul meu expira în 2003 dar în 2001 am renunţat, când mai aveam 2 ani în derulare. Am revenit în ţară şi chiar am efectuat cantonamentul de iarnă cu UMT, în sezonul de <B> al promovării în elită, însă n-am primit cartea verde şi n-am putut evolua în retur. Nu mi-au dat drumul şi practic am stat un an pe tuşă, managerul clubului german, fost jucător în Bundesliga şi Zweite, pentru mulţi ani, încercând în acest răstimp să mă convingă… <Dacă vii înapoi cu un manager, găsim echipă la liga a doua>„.

„Am făcut o mutare mai mult cu inima decât cu capul”

Avea însă să fie cândva liga a doua din… România. Căci după anul risipit nicăieri, în urma experienţei germane, revenea tot la… Minerul Motru. La „hai înapoi” n-a spus nu, în oraşul gorjean fiind şi Frunză şi Crişanov, iar după ce în primul sezon, cu Zahiu, s-a ratat promovarea, în cel de-al doilea an căpitanul a reuşit să-şi cârmească echipa spre <B>. Reuşită cu goluri şi pase decisive care au atras atenţia lugojenilor săi, următorii la rând să-l ademenească sub umbrela lui Auxerre Trans: „<Hai acasă, să facem treabă!> Mi-au promis chiar şi un apartament, ofertă care în cele din urmă s-a făcut uitată. Şi am făcut o mutare mai mult cu inima decât cu capul. Era în 2004 şi încă îmi aduc aminte acel prim meci acasă, un 2-1 cu Minerul Mehedinţi, joc în care Puşcaş şi Anghel au fructificat centrările mele de gol. Am ratat însă promovarea în acel an, dar – ca şi la Motru – am ajuns în liga a doua la a doua încercare, în 2005-2006, în echipă printre alţii cu Pintilii”.

Alte vremuri, alte tricouri...

Indecizia şi nestatornicia l-au pus într-o situaţie delicată în vara lui 2006, când, sub spectrul zvonurilor că lugojenii ar ceda locul câştigat în liga a doua garniturii secunde a poliştilor violeţi, Ploscariu răspundea afirmativ solicitării lui Alexandru Pelici de a evolua la Reşiţa, echipă cu care şi efectua cantonamentul pregătitor, doar pentru a reveni apoi la Lugoj, unde avea loc o radicală răsturnare de situaţie, cu continuitatea lui Auxerre la nivelul ligii a doua. „Am avut un joc amical tocmai cu Reşiţa şi am şi marcat. După care, imediat, ni s-a spus din nou că nu va mai fi ţinută echipa. La care m-am întors din nou la Reşiţa, după care din nou am primit un apel de la Lugoj, că echipa va continua totuşi… La care le-am spus că nu mă mai întorc. <Mi-e ruşine faţă de Săndel Pelici şi oamenii de-aici!> Şi am jucat în tur la Reşiţa, ţin minte, mai erau acolo Lupu, Stoianov, Străuţ, abia în retur revenind la Auxerre Trans Lugoj”. Grupare care în cele din urmă a eşuat, nu doar prin retrogradarea din <B> ci chiar prin retragerea din campionat, sub numele… Orşovei.

„Dacă sunt sănătos, în cazul unei promovări, aş mai juca un an”

Şi din nou la drum, tot la chemarea lui Gigi Borugă. Avea să fie ultima plecare din Lugoj, pe perioada ediţiei 2008-´09, la Gloria Arad, cu condiţia să-şi poată continua efectuarea studiilor în oraşul natal. Ultima revenire la matcă Ploscariu a realizat-o via Stăvilarul Coştei, în iarna lui 2008, echipă care juca însă în <D> pe terenul Lugojului şi de la care oraşul rămas între timp fără vreo grupare a preluat în cele din urmă locul: „CSM e un copil mic. Acesta este doar al treilea sezon dar şi cel mai promiţător. Se anunţă a fi şi cel mai serios proiect, iar lotul este mai bun, începând de la conducători şi antrenori, până la jucători”. Între care se regăseşte unul ca Sorin Micşa între buturi, supravieţuitor al perioadei Auxerre Trans. „Asta ne şi dorim, promovarea în liga a treia, iar dacă sunt sănătos, în cazul unei promovări, aş mai juca un an. Dacă cumva este ultimul meu sezon, sper să şi fie unul bun. Sunt solicitat deja în profesia mea, să o rup deja cu fotbalul, dar le-am spus… <Lăsaţi-mă să-l termin>„.

Ploscariu anticipează un duel la promovare cu FC Chişoda, de care, surprinzător, o mai vlăguită CSM Lugoj dispunea destul de clar în returul trecut, cu 4-1 (3-0): „Ne-au presat permanent dar i-am surprins pe contraatac, eu marcând un gol şi oferind o pasă de gol”. Optarul care în acest sezon a împărţit banderola de căpitan cu Tudor Onae, de regulă Mister Captain la albaştrii, crede însă că premizele actuale sunt favorabile în faţa chişodenilor, pe locul 3 în 2010-´11: „S-a reuşit transferul acestor foarte buni jucători şi băieţi din Timişoara, foşti componenţi ai Pişchiei, care împreună cu noi, lugojenii din lot, putem pune umărul la promovare. Tot ce-mi doresc acum, după anii de peregrinări, sunt stabilitatea şi liniştea, iar acestea simt că le găsesc doar în zona Lugojului. Şi nu ştiu dar sper ca la anul să mă şi căsătoresc. Dumnezeu a fost cu mine şi am credinţa că viitorul va fi unul bun. Acum ne ascuţim crampoanele…”