Mihai Comşulea

Mihai Comşulea
Timișorean, fiu de sportiv în orientare turistică. Model ianuarie 1973 care nu se mai fabrică. Lansator Sporttim.

Start la Euro 2015 indoor! Arădeanul Andrei Gag, aproape 2 metri sub recordul personal în sală

Trei atleți români au concurat joi seară, în prima zi a celei de-a 33-a ediții a Campionatului European de atletism în sală pentru seniori, ce se desfășoară până duminică în O2 Arena din Praga.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Liderul UMF Timișoara, unic învingător cu 3:0 în a treia etapă a returului în ConVolTim

Liderul UMF Timișoara, deținător a 27 de puncte din 30 posibile în competiția celei de-a doua ediții a Campionatului Județean Timiș de volei pentru amatori, ConVolTim, a reușit unica victorie la zero din cadrul etapei care a marcat încheierea primei treimi a returului întrecerii.
Publicat în Sport de masă, Volei | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Cea mai bună repriză a ”violeților” dar insuficient: CSM Satu Mare – Poli II Timișoara 38-29

A ajuns pe malurile Someșului cu puțin peste treisferturi de oră înaintea partidei de astăzi de la ora 14 și, chiar și așa, a început mult mai bine deplasarea din etapa a IV-a a returului Diviziei A – Seria B, însă CH CSU Politehnica II Timișoara a încheiat în dezavantaj pe terenul unei ex-prim-divizionare, plasată acum pe podiumul zonei vestice în liga a doua: CSM Satu Mare – Poli II 38-29 (18-14).
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dan Alexa, înainte de FC Bihor – ACS Poli: ”Cel mai mult mă interesează ca echipa să intre repede în ritm și atunci e greu de învins”

Dan Alexa și Răzvan Trandu au prefigurat astăzi primul joc oficial al alb-negrilor din acest an, programat poimâine, la Oradea. Cu câteva indisponibilități, ACS Poli va debuta în sezonul 2015 sâmbătă de la ora 11, la FC Bihor, o codașă care încheia sezonul de toamnă cu o victorie pe teren propriu, 2-0 cu CSM Râmnicu Vâlcea.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

AJH Timiș, la ora alegerilor: 30 aprilie, bătută în cuie

Asociația Județeană de Handbal Timiș, una dintre cele mai semnificative structuri din peisajul disciplinelor sportive ale județului nostru dar și la nivel național pe semicercul cu mingea mică, este la vremea alegerilor, care bat la ușă.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ionuț Alin Zaharie ține să adauge contra ”lanternei” celor 3:29 minute strânse în 9 apariții pentru BC Timișoara: ”Dar Brindisi a pierdut de la o echipă din România, deci Liga Națională nu e așa ușoară cum se crede”

La recomandarea antrenorului Dragan Petricevic, jucătorul care a prefațat duelul de sâmbătă al ”violeților” lui BC Timișoara cu ”lanterna roșie” nou-promovată Universitatea Cluj a fost rezerva Ionuț Alin Zaharie, un tânăr de postul 4 care a adunat până acum un total de numai 3:29 minute în cele 9 apariții pentru pretendenta la play-off. În jocul din weekend, de la ora 18, maramureșeanul ar putea îmbunătăți însă semnificativ media de 29 de secunde în teren din ultimele 3 luni...
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dragan Petricevic, înaintea seriei de 7 jocuri în 22 de zile: ”Aspirăm la mai mult decât intrarea în play-off dar ca program BC Timișoara e cam cea mai dezavantajată”

Pe când delegația FIBA Europe abia aterizase miercuri la Timișoara, înaintea orei 14, din Germania, BC Timișoara a prefațat în întâlnirea cu presa jocul de sâmbătă de la ora 18, din etapa a XXIII-a a Ligii Naționale, venit după o pauză competițională zdravănă a ”violeților” dar dând startul unei serii de 7 apariții în 22 de zile, în perioada 7-28 martie. Prima încercare, și cea mai lesne, cu codașii preluați de Flavius Lăpuște, fost component al bănățenilor. Dragan Petricevic, despre meciul cu U Cluj dar și acest martie încărcat...
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Junioarele 1 de la LPS Banatul Timișoara, eșec și la 24 de goluri, după cele la 12 și 9 din precedentele 7 zile

Înfrângeri la scor în serie pentru echipa de junioare 1 a LPS Banatul Timișoara în cadrul returului Seriei E a Campionatului Național FRH de handbal feminin pentru categoria 1996/97.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Mobilizarea: ”Ne întoarcem acasă… Toți în Sud!”

Nici n-a început bine sezonul de primăvară pe dreptunghiurile verzi dar Timișoara a intrat deja binișor în atmosfera și febra duelurilor fotbalistice, fanii ”viola” sunând mobilizarea, inclusiv în noduri rutiere cheie ale orașului. Ripensia - ASU Politehnica e sâmbătă de la ora 16, pe stadionul ”Dan Păltinișanu”, în returul Diviziei D Timiș, iar afișul oficial de meci este completat printre altele, iată!, și de uriașe pânze desfășurate pe străzile capitalei Banatului: ”NE ÎNTOARCEM ACASĂ... 7 MARTIE - 16:00 - TOȚI ÎN SUD”. Este un îndemn al galeriei alb-violet pentru suporterii grupării vizitatoare cu această ocazie, prilej cu care fanii ce scandau în trecut pentru ”Poli” din Peluza Sud revin în aceeași potcoavă, repartizată lor, fără alte căi de acces spre tribuna I, deschisă și aceasta la ora derby-ului. Mai sunt răspândite din loc în loc și micuțe afișe anunțând jocul ASU Politehnica - Ripensia pe Dan Păltinișanu, cu o inversare voită sau nu a rolurilor de gazde și oaspeți, iar odată toate acestea expuse la vedere, mai rămâne de constatat, sâmbătă după-amiază, ambianța creată pe stadion de suporterii celor două fruntașe. Se anunță a fi un atractiv derby, și bine ales în țintarul competițional pentru a mai rămâne ulterior 15 runde cu potențial de răsturnări de situație. Coincidență sau nu, uriașul banner din colțul sud-vestic al Parcului Poporului e desfășurat pe un același gard împrejmuitor găzduind un de-acum celebru mesaj slogan peste ani, apărut pe zidurile din Timișoara. În acest loc, ar mai merita amplasat, dar peste drum, și un mesaj edilitar, cu tentă ambiental-ecologistă, la adresa urmelor de șantier lăsate de izbeliște pe ceea ce ar putea fi o binefăcătoare faleză a Begăi, între pasarela de la Parcul Copiilor și Podul Decebal, flancat de Palatul ”Băile Neptun”...
Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Total inoportun! Prezentarea oficială a Casei Rusu ca sponsor principal al ACS Poli Timișoara, pătată de atacul politic lansat de primarul Robu și de săgețile președintelui Anton către ”pepiniera” clubului. Și vine Dinamo…

Deși anunțată pentru ora 13 și ca fiind rezervată introducerii în scenă de către ACS Poli a noului sponsor principal al clubului, Casa Rusu, conferința de presă pentru prezentarea oficială a acestui parteneriat a început cu minute bune de întârziere la ”Casa Politehnicii”, unde amfitrionii de frunte, primarul Nicolae Robu, președintele grupării, Liviu Anton, și investitorul Raimond Rusu s-au reunit mai greu, și mai ales a alunecat neplăcut pe parcurs spre subiecte neavând nici cea mai mică legătură cu momentul aparte al lansării unei colaborări și pe alocuri deloc cu lumea sportului.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

”Un meci de la care nu ai voie să lipsești!”, LIVE VIDEO și pe Sporttim.ro, sâmbătă de la 15,30. Aici!

Prezentat pe afișul oficial al partidei Ripensia - ASU Politehnica Timișoara ca fiind ”un meci de la care nu ai voie să lipsești!”, conform îndemnului lansat de organizatoarea meciului, gruparea roș-galbenă, derby-ul de sâmbătă 7 martie de la ora 16, pe stadionul ”Dan Păltinișanu”, va fi oferit de gazdele întâlnirii de liga a IV-a și sub forma unei transmisiuni în direct în sistem livestreaming pe internet, o premieră în domeniu la nivelul Diviziei D Timiș și nu numai.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Adelina Pastor, de la CSM Timișoara, în lotul de 17 atleți al României la Campionatul European indoor, la Praga: vineri, pe 400 metri

Adelina Dorina Pastor, tânăra atletă timișoreană care în 5 mai va împlini 22 de ani, se regăsește în lotul reprezentativ al României, selecționat pentru participarea la cea de-a 33-a ediție a Campionatului European de atletism în sală pentru seniori, ce va avea loc la finele săptămânii în capitala Republicii Cehia. Pastor, de la CSM Timișoara, va alerga vineri dimineață în turul de calificare al probei de 400 de metri.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Maratonul de înot 24h Aqua Masters, în bazinul Bega: sâmbăta de la ora 13, peste noapte. Cea de-a patra ediție!

În anul 2012, Timișoara era gazdă a primului maraton de înot masters din România, la a cărui ediție din 2014 au fost înotați peste 440 de kilometri, de către 58 de pasionați de natație, în 24 de ore. Media distanţei înotate de către un participant într-o repriză de 30 de minute a maratonului a fost de 1529,5 metri, iar media distanţei înotate pe totalul celor 24 de ore ale evenimentului de către un participant a fost de 7594,8 metri. Iar luna aceasta, pentru a celebra Ziua Mondială a Apei (22 martie), pasionații de înot sunt invitați și la cea de-a patra ediție a maratonului de înot 24h AquaMasters, eveniment ce se va desfășura în perioada 21-22 martie în bazinul „Bega” din Timişoara. Iată comunicatul organizatorilor, Clubul de Înot Masters Timișoara...
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Start la juniori C, D și E: rezultatele primei runde din 2015 în Campionatul Județean Timiș

Iată că nu doar grupările divizionare pornesc încet, încet la drum, ci și caravana fotbalului juvenil. Campionatul Județean Timiș a programat la finele săptămânii trecute prima rundă de meciuri din anul 2015, dar nu și întâia din returul competiției, demarat la finele toamnei trecute.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Inspecţie la Timişoara: delegaţia de 6 a FIBA Europe, în frunte cu secretarul general Kamil Novak, miercuri, la Sala Polivalentă, la „Constantin Jude” şi hotelurile propuse

Puţin peste 3 luni mai sunt până la startul Euro Basket 2015, turneul final al Campionatului European de baschet feminin pentru seniori, şi FIBA Europe efectuează miercuri după-amiază inspecţia finală la cele două săli polivalente din Timişoara respectiv la hotelurile propuse pentru a găzdui oaspeţii capitalei Banatului la ora principalei competiţii continentale interţări a fetelor, organizată în acest an de Ungaria şi România.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Radu Suciu prefigurează Ripensia – ASU Politehnica: ”Două echipe care cu siguranță pot face parte cu succes cel puțin din Liga 3, dacă nu, cu oarecare întăriri, din Liga 2”

Ripensia Timișoara a prefațat astăzi de la ora 13 derby-ul Diviziei D Timiș, de sâmbătă de la ora 16, cu ASU Politehnica, din cadrul etapei a XIX-a, a doua a returului, amfitrioni în cadrul conferinței de presă de la sediul clubului fiind Radu Ienovan, președinte al roș-galbenilor, Erol Baeram, vicepreședinte, Radu Suciu – manager sportiv și Adrian Popa, căpitan al ocupantei locului secund în eșalonul IV timișean.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Conducerea Ripensiei, înaintea primirii ”violeților” lui ASU Politehnica: ”Nu am ales varianta disputării meciului în nocturnă căci ne-am gândit ca spectatorii din județ, poate din județele limitrofe, să aibă timp să se întoarcă la o oră rezonabilă acasă”

Ripensia a dat astăzi de înțeles, prefigurând în cadrul unei întâlniri cu presa derby-ul de peste 4 după-amieze cu concitadina ASU Politehnica Timișoara, că n-a lăsat nimic la voia întâmplării nici în privința acestui meci, ca și în general, ci s-a gândit, din contră, la toate aspectele, punctate pe rând și de conducătorii roș-galbenilor...
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Adrian Popa, căpitanul Ripensiei: ”Jocul nostru combinativ, frumos, plăcut ochiului, este un aspect care ar trebui să fie prioritar sâmbătă!”

Ripensia Timișoara - ASU Politehnica, programat sâmbătă de la ora 16, în runda a doua a returului Diviziei D Timiș, între primele două clasate în eșalonul IV județean, și care ar putea beneficia de o... rejucare în competiția knock-out, mai exact în semifinalele Cupei României din faza județeană Timiș, pe 27 mai, a fost prefațat astăzi după prânz de amfitrionii derby-ului din weekend, printre care și căpitanul roș-galbenilor...
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Timişoara, vicecampioană naţională pe echipe de seniori, după gazdele băcăuane

Cinci sportivi timişoreni, printre care surorile Andra şi Sonia Olariu, au contribuit la obţinerea celui de-al doilea loc pe podium pentru Clubul Sportiv Municipal în Campionatul Naţional pe echipe de seniori, disputat în weekend la Bacău.
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Marcel Răsădean, lider al ierarhiei locale şi al 13-lea pe ţară, câştigă Helios Squash Cup XV. Urmează “Helios Squash Cup” la nivel naţional!

Un profesor la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a UVT dovedeşte în continuare că rămâne un redutabil polisportiv amator, Marcel Răsădean impunându-se nu doar în întreceri de nataţie ci şi, iată!, de squash. Disciplină sportivă care a câştigat mult teren în acest deceniu în Timişoara, deţinând concursuri regulate şi ierarhii locale.
Publicat în Squash | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

EPISODUL II. Ce spun şi Petre, Brîndescu şi Şunda. „Analizată în profunzime, se împiedică de un mare obstacol”: cu antrenori timişeni, despre trecerea la 3 jucători sub 19 ani în teren la Liga 3

După ce ieri a consemnat spusele lui Cosmin Petruescu, Sorin Bălu și Călin Cojocaru, Sporttim completează astăzi sondajul de opinie între antrenori din zona noastră referitor la o propunere federală legată de reintroducerea obligativităţii prezenţei în teren la meciurile de liga a treia a unor jucători sub 19 ani, numărul acestora fiind în creştere faţă de precedenta tentativă.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cu antrenori timișeni, despre trecerea la 3 jucători sub 19 ani în teren la Liga 3. Ce spun Petruescu, Bălu, Cojocaru…

Conform noilor strategii federale, la nivelul eșalonului trei al fotbalului divizionar românesc ar urma să fie adoptată începând cu viitorul sezon competițional, 2015-2016, regula obligativității prezenței a 3 jucători sub 19 ani în teren, într-o reducere a pragului de vârstă de la o ediție la alta, față de sistemul cu 3 sportivi sub 21 de ani în formațiile aliniate la Liga 3, derulat la ora actuală.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mărțișor dar și cadou de ziua de naștere: faza județeană Timiș la juniori IV, adjudecată fără eșec de ”Generală 7”. ”La Mulți Ani, Mirela Cîtu!”

Categoria juniorilor IV timișeni s-a pus în cele din urmă și în sfârșit în mișcare, în weekend, odată cu turneul băieților, bine organizat la Săcălaz și adjudecat cu victorii pe linie de Școala Gimnazială cu clasele I-VIII ”Sfânta Maria” numărul 7, din Calea Lipovei. Elevii i-au făcut un frumos cadou profesoarei, Mirela Cîtu, calificându-se de pe primul loc la euro-regiune. Iar sâmbătă 7 martie vor intra pe semicerc, la Sânnicolau Mare, și junioarele IV, la fete fiind mai multe echipe, șapte, motiv pentru care și numărul turneelor este mai ridicat. Ceea ce implică întrebarea noastră: de ce lasă oare AJH Timiș disputarea lor abia pe ultima sută de metri admisibilă de către forul federal?
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

“The Arsenal Elite Academy Greece” vine la Timişoara, la “Cupa Speranţelor”. Gazdă, LPS Banatul, cu profesorul multiplu campion naţional Cristi Petcu

Cristi Petcu, care a lansat notabila generaţie de 1994 a “Banatului” Timişoara, stă la originea reunirii unor reprezentante marcante ale fotbalului juvenil din această parte a continentului nostru, ca modalitate de a şlefui, prin schimb de experienţă şi întâlniri amicale internaţionale, un nou val de tineri fotbalişti autohtoni.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Elevii lui Mugur ”Guși-gol” Gușatu înscriu cu capul pe Bega. Liderul detașat și neînvins al Seriei 5 la juniori B, ACS Poli, eșec în ultimul minut cu CSU Craiova

Prima clasată după 13 etape în seria vestică a Campionatului Național FRF de juniori B, ACS Poli Timișoara, a pus punct în acest weekend meciurilor de verificare din perioada de pregătire de iarnă, jucând pe teren propriu în compania unei formații care, ca și alb-negrii de pe Bega, n-a pierdut în toamna lui 2014 și în conduce în grupa învecinată, Seria 4.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu