Mihai Comşulea

Mihai Comşulea
Timișorean, fiu de sportiv în orientare turistică. Model ianuarie 1973 care nu se mai fabrică. Lansator Sporttim.

Alexa, chinuit de un triumf tras de păr: ”Nu accept așa ceva! Ăsta sunt, mor… Principalul nostru contracandidat suntem noi!”

Dan Alexa și-a apărat opțiunile de schimbare a jucătorilor în timpul meciului câștigat la limită, pe final, în dauna lanternei roșii, evoluția înlocuitorilor remarcând-o între foarte puținele aspecte pozitive ale disputei de sâmbătă de la ora 18, 1-0 (0-0) cu Șoimii Pâncota.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

LIVE TEXT: prim meci oficial acasă al liderului în 2015. ACS Poli Timișoara – Șoimii Pâncota 1-0 (0-0): Cânu 77

Trei luni și jumătate a avut de așteptat liderul Seriei a II-a din eșalonul secund, ACS Poli, pentru a juca din nou pe teren propriu într-un meci oficial de campionat. Iar între timp timișorenii și-au reamintit că, stând tot de două ori și în primele 4 runde de la începutul anului 2013, când, la fel, trăgeau la promovarea în Liga 1, n-au reușit să învingă la ieșirea din iarnă nici în precedenta campanie din B2.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Totic 3: LPS Banatul – ACS Poli 0-7 la juniori B

Dacă în partidele tur dintre concitadinele LPS Banatul și ACS Poli, din toamnă, juniorii A alb-negri se impuneau cu 7-0 pe teren propriu, pe ”Colterm”, în schimb astăzi de la ora 14, în retur, pe terenul liceenilor, au învins cu același scor juniorii B ai celor de pe ”Dan Păltinișanu”, Totic înscriind de 3 ori.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

România – Georgia 6-15 (3-9): Calafeteanu ratează de 3 ori, Burcea intră la 3-9 iar Țăruș la 6-15, rezerva Popîrlan ieșind accidentat

Sâmbătă neagră pentru selecționata ”Stejarilor”, cu 6 luni și 3 zile înaintea debutului României la Cupa Mondială 2015, programat contra Franței, pe Stadionul Olimpic din Londra. Cu nouarul Calafeteanu dintre rugbiștii Timișoarei în XV-le de start la derby-ul decisiv cu Georgia, galben-albaștrii s-au înclinat astăzi de la ora 14,30 pe Arena Națională ”Arcul de Triumf” după o evoluție slabă, cedând cu 6-15 în fața gruzinilor, care au cucerit astfel Rugby Europe Championship, înlocuitoare a Cupei Europene a Națiunilor, adjudecată în 2014 de ”tricolori”. La care au mai intrat pe parcurs 3 jucători de la Timișoara Saracens RCM UVT, dintre care unul, Popîrlan, a fost retras spre final, accidentat...
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO: LPS Banatul – ACS Poli 1-2 (0-1) la juniori A. Vâlceanu: ”Nu e meci cu Poli să nu fim în minus!” Stoicov: ”Cred că am arătat că suntem cei mai buni din serie, ca joc și rezultate”

ACS Poli a câștigat și revanșa duelului la vârf în Seria 5 a Campionatului Național FRF de juniori republicani A, 1-2 (0-1) pe terenul ”Banatul” în derby-ul cu LPS al primelor două clasate, liderul desprinzându-se în urma unui corner și a unei lovituri libere fructificate cu capul, pe când gazdele au contabilizat după pauză două eliminări, doar reducând din handicap, în 10 oameni.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un punct în plus adjudecat, același deznodământ: Dinamo Romprest București – CSM Lugoj 3:0. Bănățencele continuă pentru locurile 7-8…

CSM Lugoj a câștigat astăzi de la ora 13 un punct în plus în fief-ul favoritei CS Dinamo Romprest București față de jocul de ieri dar n-a putut evita un deznodământ implacabil, pierzând cu 3:0 și cea de-a doua dispută în două zile cu roșu-albele din capitală. Ca și vineri, bănățencele au avut o evoluție în crescendo, însă n-au răsturnat calculele hârtiei nici în meciul II din prima fază a grupei valorice 5-8, în urma căreia au fost redirecționate spre meciurile finale pentru locul 7, contra învinsei încleștării Medicina Târgu Mureș - Unic Piatra Neamț, ce demarează astăzi.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

La ora 13 începe a patra ediție a maratonului ”24h Aqua Masters”, non-stop până duminică la ora 13. Opt echipe la start în Bazinul Bega, una feminină

În anul 2012, Timișoara era gazdă a primului maraton de înot masters din România, la a cărui ediție din 2014 au fost înotați peste 440 de kilometri, de către 58 de pasionați de natație, în 24 de ore. Media distanţei înotate de către un participant într-o repriză de 30 de minute a maratonului a fost de 1529,5 metri, iar media distanţei înotate pe totalul celor 24 de ore ale evenimentului de către un participant a fost de 7594,8 metri. Iar astăzi de la ora 13, pentru a celebra Ziua Mondială a Apei (22 martie), 75 de pasionați de înot se vor alinia la start și la cea de-a patra ediție a maratonului de înot 24h AquaMasters, eveniment ce se va desfășura până duminică la ora 13 în bazinul „Bega” din Timişoara...
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

LIVE TEXT: derby-ul primelor clasate în Seria 5 la juniori A. LPS Banatul – ACS Poli Timișoara 1-2 (0-1): Mailat 84 / Bocșa 26, cap; Mezin 47, cap. Boldea (64) și S. Smochină (88) – roșii

Așa cum a procedat și la meciul tur, disputat la începutul toamnei, pe Colterm, în 27 septembrie, și încheiat cu un neverosimil 7-0 pentru ACS Poli, Sporttim transmite în direct, în comentariu LIVE TEXT, și partida retur dintre vecinele concitadine: LPS Banatul Timișoara - ACS Poli Timișoara.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Giarmata, din nou 1-1, și tot în Dolj: la regina remizelor, Filiași

Cu un gol egalizator reușit de Beloescu cu 10 minute înaintea pauzei, CS Millenium Giarmata a obținut în această după-amiază, la a treia încercare și după două eșecuri la 3 goluri diferență, primul punct din anul 2015, stopând totodată seria de patru triumfuri consecutive pe teren propriu a nou-promovatei doljene ACSO Filiași: 1-1 (1-1), într-un duel din etapa a XVI-a a Seriei 4 în eșalonul trei.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Liderul UMF Timișoara câștigă duelul de podium și își păstrează avansul în fruntea ConVolTim. Mai 4 etape!

Liderul UMF Timișoara a învins în această săptămână cu 3:1 în derby-ul de podiumul clasamentului cu Shawarma, disputat în Campionatul Județean Timiș de volei pentru amatori în cadrul celei de-a cincea etape a returului, care a marcat mijlocul întrecerii în cea de-a doua jumătate a competiției.
Publicat în Sport de masă, Volei | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Englezii, out din Europa înaintea sferturilor, ca și în 1992/3!

Record negativ conturat în această seară de Premier League, reprezentantele fotbalului din Albion fiind eliminate în bloc din ediția 2014/15 a cupelor europene încă înaintea începerii fazei sferturilor de finală și repetând astfel contraperformanța din sezonul 1992/3.
Publicat în Fotbal | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Liga 1, ipocrizie absolută! Etapa 22, dovada perfectă că nimănui nu-i pasă de readucerea spectatorilor în tribune

Abia a luat sfârșit una dintre cele mai bizare, dacă nu poate cea mai bizară rundă din istoria Ligii 1 de fotbal, programată în această săptămână de luni până joi, zi de zi și, mai mult decât atât, legând alte două etape întinse pe 3 respectiv 4 zile la rând, ceea ce conduce la un record ca și inegalabil.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ce spune ACS Poli înaintea primului joc oficial acasă din 2015: sâmbătă de la ora 18, cu Șoimii Pâncota

Iată cele punctate astăzi de la ora 16 de liderul Seriei a doua din eșalonul secund înaintea primului joc pe teren propriu din campionat în noul an, totodată ultimul acasă din returul întrecerii, programat sâmbătă seară de la ora 18 pe stadionul ”Dan Păltinișanu”, în etapa a XXI-a și penultima a sezonului regulat, cu Șoimii Pâncota, grupare arădeană care a stat în ultimele două runde, inclusiv cea intermediară, de miercuri, după ce în 2015 pierdea cu 0-4 în propriul fief, cu Unirea Tărlungeni, și cu 2-1 la Caransebeș.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

19 martie, în 1989… ”Poli” dispunea de vicecampioana la zi a Germaniei, TuRU Düsseldorf, în cea mai înaintată zi a sezonului din participările ”violeților” în eurocupe

Prim-divizionara de handbal masculin Politehnica Timișoara mai ajungea în primăvara europeană și în deceniul trecut, mai exact în anul 2008, dar cea mai înaintată zi a sezonului în care alb-violeții au mai evoluat în cupele europene rămâne data de 19 martie, în anul 1989, când dispuneau în returul sferturilor de finală ale Cupei IHF de vicecampioana la zi a Germaniei, TuRU Düsseldorf. Mai jos, o scurtă notiță cu conotații istorice de la acea vreme...
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ACS Poli, al patrulea egal la rând în deplasare, alternând 1-1 cu 0-0. Popescu, accidentat la Satu Mare

ACS Poli Timișoara a încheiat astăzi și a patra deplasare din actualul sezon în B2 fără să înscrie măcar un gol, ajungând la a patra remiză consecutivă în ultimele ieșiri, iar draw-ul alb de pe malurile Someșului a fost marcat de accidentarea la braț a lui Ovidiu Popescu, preluat de Ambulanță puțin după o oră din jocul contând pentru runda a XX-a a seriei vestice, antepenultima a returului.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

România U18 și U19 pierd și al doilea joc în Scoția și Canada

Două selecționate juvenile ale rugby-ului românesc au întreprins zilele trecute stagii de pregătire și jocuri în Scoția respectiv Canada, pierzând toate meciurile disputate.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoara strălucește prin badminton

Cine a avut curiozitatea de joi până duminică să calce în Sala ”Constantin Jude”, a simțit magnetismul micuței mingi ”fluturaș” de a reuni laolaltă o mulțime de tineri performeri, veniți din Extremul Orient și până în Arhipelagul Britanic, să joace …

Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Premieră! Doi timișoreni intrați în top 5 al Diviziei A la băieți, cu ocazia Helios National Squash Cup, dominată de campionul Greciei. La fete, podium timișorean

Jucătorii timișoreni de squash s-au aliniat cu succes pe teren propriu, reușind chiar pași înainte cu ocazia celui mai mare concurs național al anului, ce a reunit 45 de participanți la 3 categorii, și anume Helios National Squash Cup, organizat în weekend de Federația Română de squash în găzduirea Helios Sport Club, de pe Bulevardul Iosif Bulbuca. Sportivele de pe malurile Begăi au acaparat podiumul întrecerii feminine iar 2 localnici s-au numărat între primii 4 la băieți, unde a dominat un elen. Iată câteva imagini și alte amănunte...
Publicat în Squash | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Adrian Cionca, de la CSU Politehnica, locul 2 la Campionatul Național de ergometru, la seniori. Juniorii Timișoarei, alte medalii de argint și bronz pe țară

În pregătirea unui nou sezon pe ape, care va fi inaugurat pe canalul Bega în 6-9 aprilie, odată cu o nouă ediție găzduită de Timișoara a Campionatului Național de Fond pentru juniori și seniori respectiv tineret, competiții cu ocazia cărora va fi reunită la sediul CS Banatul, în seara de luni 6 aprilie, Adunarea Generală a Federației Române de Canotaj, în weekend a avut loc la Piatra Neamț ultima întrecere indoor a iernii, Campionatul Național la ergometru pentru seniori și juniori, vâslașii din capitala Banatului obținând mai multe locuri 2 la diverse categorii, în frunte cu consacratul Adrian Cionca.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ediția a II-a a turneului Vest Liga 2005/6, de sâmbătă. 28 de echipe din 6 județe, pe Colterm

CS FC Juventus Colterm Timișoara anunță pentru finele acestei săptămâni startul celei de-a doua ediții a unui turneu de fotbal pentru copii demarat primăvara trecută.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Rezultatele juniorilor C, D și E în Campionatul Județean Timiș de fotbal

Ce s-a mai întâmplat în ultima rundă a Campionatului Județean Timiș la nivel juvenil?
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Să aducem noi și mânușile?

Mizerie absolut de nedescris, pe câțiva zeci de metri, de-a lungul gardului împrejmuitor al unui stadion timișorean de primă ligă, în afara incintei...
Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gazda HC Giroc câștigă patrulaterul amical internațional. Mako pe 2, Alibunar pe 3. FOTO!

HC Giroc s-a impus duminică pe teren propriu în turneul amical internațional reunind în sala de sport din localitate vizitatori din Serbia și Ungaria, în vreme ce distincțiile individuale au revenit unor reprezentanți ai celorlalte formații implicate. Astfel, cel mai tehnic jucător a fost desemnat Sebastian Boanchiș, de la echipa de juniori II a LPS Banatul, înlocuitoare în ultima clipă a grupării United Cluj, golgheter a devenit maghiarul Papp, de la finalista Mako KC, iar titlul de cel mai bun portar a fost adjudecat de Branko Jovanovic, de la cei din Alibunar.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Revine Bărbuț! Dan Alexa, pre Olimpia – ACS Poli: ”Păcat că nu am putut să jucăm cu Câmpina, căci astfel am fi intrat într-un ritm regulat de meciuri, și este foarte important să ai acest ritm, căci așa a fost și anul trecut…”

Dan Alexa a vorbit astăzi la ora 13 într-o conferință de presă înaintea celei de-a doua deplasări din 2015 a lui ACS Poli pentru un joc oficial în B2, și tot pe fâșia de vest, la Satu Mare, meci ce va avea loc miercuri de la ora 15 în etapa a XX-a.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Bistrian (CFR Timișoara), din 11 metri, dar România U19 iese la lovituri de departajare în semifinalele Kuban Spring, la Soci, cu Slovacia

Claudia Bistrian, o jucătoare de la CFR Timișoara titulară în reprezentativa feminină sub 19 ani a României, a înscris la loviturile de departajare ale semifinalei turneului internațional Kuban Spring, însă elevele selecționate de Florin Bugar, antrenor al aceleiași grupări alb-vișinii de pe Bega de fotbal feminin, au ratat de la 11 metri calificarea în ultimul act.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu