Timişoara la putere: AEM, aur şi argint, Medicina – bronz
Masiva prezenţă a cluburilor timişorene şi timişene la Campionatul Naţional pe echipe de seniori, Superliga 2012, a dat roade şi în ierarhiile finale, CS AEM Luxten cucerind titlul pe ţară la băieţi şi încheind a doua pe eşichierul feminin, în vreme ce CS Studenţesc Medicina a urcat pe podium, a treia, la fete. Patru echipe masculine, din totalul de 10 la start, şi 3 ale sexului frumos, din 8 în întrecere, printre care şi lugojencele, primele înafara podiumului, au reprezentat Timişul la Mamaia. Dar iată cîteva amănunte adiţionale... Juniori, rezultate: la 8-0 pentru LPS Banatul, gazdele se…retrag
Juniorii B de la LPS Banatul Timişoara au zburdat de o asemenea manieră în jocul disputat duminică în deplasare în judeţul Gorj, în cea de-a patra rundă a Campionatului Naţional republican, Seria 6, încît gazdele de la ACS Energia Rovinari, probabil cu ultimele resurse risipite, au aruncat prosopul în minutul 63, la scorul de 8-0 pentru bănăţeni, îngenunchere în faţa căreia oltenii s-au dat accidentaţi, pentru a rămîne sub numărul minim admis de componenţi în teren, conform regulamentului, şi pentru a se întrerupe meciul. Ceea ce s-a şi întîmplat. Dar iată mai întîi rezultatele complete ale etapei, la juniori A şi B... Balaure (ACS Poli), 18 minute pentru România U17 în calificările la europene
Reprezentativa de juniori sub 17 ani a României, avînd în componenţă un tînăr crescut de pepiniera polistă, a debutat astăzi după-amiază în campania de calificare la turneul final al categoriei, al 12-lea la număr de la trecerea competiţiei în cadrul …
Iancovici dă lovitura pentru Timişul Şag: prim succes extern
Ultimele două jocuri ale etapei a IX-a a Diviziei D Timiş, de la Belinţ şi Dumbrăviţa, disputate duminică la ora 11, au adus victorii ale oaspetelor CFR Timişoara respectiv Timişul Şag, cu care s-a egalat media succeselor în deplasare înregistrate în precedentele 8 runde, şi anume cîte 3 pe week-end. Vom reveni cu o amplă cronică de la AC Belinţ - CFR Timişoara, dar pînă atunci să consemnăm primul triumf extern al Timişului în 2012-´13, după 4 eşecuri la rînd pe alte terenuri... Decimată şi aliniind juniori la debut, Unirea, eşec la scor la campioana CSM Oradea
Sala „Toni Alexe” din Oradea a constituit sîmbătă după-amiază un pod prea îndepărat pentru secund-divizionara de handbal masculin CS Unirea Sânnicolau Mare, care, după ce rezista cu brio retrogradatei din elită CSM Satu Mare, în draw-ul de la debutul Diviziei …
Tot Grasu golgeter dar slabele debuturi de repriză joacă festa
Dacă este vorba despre ultima decadă din septembrie şi cea de-a doua deplasare a sezonului, atunci e vorba şi de un eşec la Turda, într-o înfrîngere aproape copie la indigo a celei din toamna trecută, în fieful pe-atunci nou-promovatei Potaissa. Care a dispus astăzi de la ora 13 cu 27-25 (14-12) de nişte polişti aflaţi la al doilea eşec din primele 3 etape ale Ligii Naţionale, alb-violeţii lăsînd momentan senzaţia că repetă scenariul amintitei stagiuni trecute, "acasă lei, afară mieluşei", şi periclitîndu-şi deja şansele de accedere în eurocupe, dependente după propriile lor calcule de un parcurs fără eşec în cele 5 runde de debut. Auto sparge în sfîrşit gheaţa în Freidorf, la a patra încercare
FC Auto Timişoara a spart gheaţa în Freidorf abia la mijlocul returului, cîştigînd astăzi primul ei meci acasă după două eşecuri şi o remiză pe propriul gazon, în dauna unei Spartak Gottlob care învingea la precedenta ieşire dar aflată totuşi la cea de-a patra înfrîngere externă la minim două goluri diferenţă: 4-0 pentru băieţii lui Emeric Vasko şi Harry Pinzhoffer. Victor Oprea, careu pentru victoria-„set” a Făgetului, prima şi unica astăzi în deplasare
Arsenal Flacăra Făget a furnizat sîmbătă frumoasa surpriză a rundei a IX-a în D Timiş, reuşind unicul succes în deplasare al zilei, şi nu oricum, ci cu 6 goluri marcate în cealaltă extremitate a judeţului, cea vestică, la Teremia, pînă …
Flacăra, la al treilea 1-0 succesiv şi încă fără gol primit în 6 ore
Flacăra Făget îşi păstrează şi după 6 ore de fotbal poarta ferecată, elevii antrenaţi de Sorin Brândescu obţinînd vineri seară cel de-al treilea succes consecutiv cu 1-0, după cele cu Pandurii II şi Autocatania, la Caransebeş, adăugat unui 0-0 în runda inaugurală, cu Millenium Giarmata. Iar triumful contra arădenilor de la Vladimirescu, deşi deloc entuziasmant pentru pragmaticul Brândescu, şi conturat abia în minutul 87, graţie lui Speroni (foto), caţără Flacăra în fruntea ierarhiei din C4, după 5 runde ale ligii a treia. Mesaj de la cititor: „Sunteţi o ruşine pentru noi, cei ce locuim în Timişoara”
Naţional Râmnicu Vâlcea - CS Universitatea Timişoara 39-13, consemnat de noi aseară fără alte comentarii în plus, date fiind proporţiile eşecului, a umplut pare-se în schimb paharul unui cititor, care ne-a remis un mesaj înfierînd pe bună dreptate crasa incompetenţă ce a tîrît o fostă finalistă a Cupei Campionilor Europeni, în urmă cu 40 de ani, la stadiul de ciucă a bătăilor în subsolul ligii secunde. De-a lungul timpului am semnalat inacceptabilul neajuns pînă am făcut... bătături în buricul degetelor, iar parte a ceea ce am primit înapoi a fost un "nu-mi murdăresc mâinile să arunc în Bega un neisprăvit ca tine", aşa încît lăsăm vocea unui iubitor de sport timişorean să rostească unul dintre numeroasele ofuri cel mai adesea suprimate în jurul arenelor locale, fie din ignoranţă, fie din indolenţă, fie de teamă, fie din acea smerenie care nu-şi mai are însă locul în faţa unor veritabili gropari. CS Timişoara, dublă revanşă, în ciuda problemelor cu sala
În ciuda dificultăţilor legate de găsirea unor ore cît de cît convenabile de antrenament în sala „Constantin Jude”, cu atît mai mult exacerbate în puţinele zile scurse de la deplasarea de sîmbătă, la Piteşti, şi pînă la runda intermediară de joi după-amiază, CS Timişoara a înregistrat o dublă revanşă în cel de-al doilea joc pe teren propriu din noua stagiune, disputat şi în faţa elevelor Monicăi Bahuczki (foto), de la Şcoala Generală nr. 1, făcînd uitate eşecurile din Argeş respectiv de la precedenta vizită pe Bega a oaspetelor de astăzi: 34-27 (18-16) cu CSŞ Caracal, campioana la zi a seriei, în 2011-´12. Într-un alt joc al etapei a treia în seria vestică a ligii secunde, Naţional Râmnicu Vâlcea - U Timişoara 39-13. Student Sport România: angajament pentru sportul universitar
Unul dintre pilonii de la bază, ai sportului de masă, fără de care şi sănătatea sportului de performanţă are de suferit, este cel universitar, în folosul căruia s-a creat un pact de dezvoltare. Sub titlul "Angajamentul pentru sportul universitar", Student Sport România a punctat reperele primei ediţii a dezbaterii publice "Sportul Universitar vorbeşte", iniţiativă ce a avut loc zilele trecute. Iar pe agenda competiţiilor figurează cît de curînd alergarea "Fuga la Ştafetă", pe 13 octombrie, ce va avea loc în Timişoara. Dar iată comunicatul Student Sport... Într-o reprogramare, Real Dragşina – Auto 1-1: un penalty şi un autogol
Ar fi trebuit să se dispute în etapa a VI-a a Diviziei D Timiş, ocazie cu care AJF Timiş a încurcat rău de tot borcanele şi i-a delegat pe arbitri pentru ziua de duminică, pe cînd echipele s-au prezentat la …
Înscris al o sutălea la Solibad, Timişoara, menţiune specială pe o listă cu mari metropole mondiale
Ca o ironie a sorţii, în nişte luni în care Timişoara sportivă şi-a desfiinţat una dintre cele mai performante secţii din ultimul deceniu, cea de badminton, de la Clubul Sportiv Şcolar numărul 1, adică o competitivă pepinieră, tocmai badmintonul local atrage în aceste zile atenţia şi o menţiune cu totul specială la nivel mondial la adresa numelui municipiului nostru, care a devenit aşezarea cu numărul 100 înscrisă pe o listă cu metropole dintre cele mai celebre, aliniate sîmbătă 29 septembrie la o a doua ediţie a flashmob-ului global Solibad, reunind comunitatea badmintonistică de pe mapamond. Dar, mai exact, despre ce este vorba? Timişoara ia crema pe Trotuş dar are de învăţat de la Bacău
Chiar dacă badmintonul timişorean se confruntă cu probleme, şi anume desfiinţarea de pe o zi pe alta dar în urma unui deceniu de excelente rezultate a secţiei de profil din cadrul CSŞ1, respectiv stadiul de reparaţii de mai bine de o lună de zile însă fără un termen precis de finalizare al sălii de antrenament de la fostul liceu UMT, "casă" peste decenii a celor cu minge şi fileu, participarea la "Cupa Trotuş" pentru tineret, categoria U23, de la Oneşti, a fost un real succes, echipa alcătuită din Marius Corciuc, gemenii Mircea şi Radu Vasiu, Andreas Thiel, Sabina Băluţ şi Ariana Prodan, şi condusă de antrenorul Ştefan Nyari, cucerind 3 din cele cinci titluri puse în joc. Cotinghiu: „Am progresat foarte mult în cei 4 ani la Politehnica”
Între tonifianta victorie în derby-ul Banatului, la care a pus sîmbătă umărul de pe extrema dreaptă, şi o a doua deplasare stagională, în week-end, la Turda, polistul Gabriel Cotinghiu, care joi 27 septembrie va aniversa împlinirea a 24 de ani, ni s-a destăinuit despre cei 4 ani la Centrul Olimpic de Excelenţă, urmaţi de deja alţi patru în alb-violetul bănăţean, şi în general despre marea sa pasiune pentru sportul pe semicerc... Murărescu: „Faţă de primul joc, ca de la Dacia la Mercedes”
BC Timba Timişoara este deja în săptămîna startului oficial al unui sezon ce îi va regăsi pe "Urşi" în Liga Naţională, iar în urma unui ultim joc amical pierdut în week-end la Târgu Jiu, după ce galben-negrii conduceau la pauză cu 15 puncte, şi în care a debutat la bănăţeni un alt jucător de peste Ocean, antrenorul Bogdan Murărescu a punctat că "trebuie doar să nu mai pierdem atunci cînd jucăm bine!" Veniţi să-l vedeţi pe Roti!
Editorialistul nostru Ovidiu Forai a remarcat pe "Ştiinţa" o binecunoscută ştiinţă a jocului unui ex-internaţional român aflat în pragul aniversării a 50 de ani, şi care a luat-o de la capăt în alb-violet, pentru ASU Politehnica, o nou-promovată timişoreană în Campionatul Judeţean, liga a cincea. "Roti" va rotunji joi o frumoasă vîrstă, pînă atunci mai adăugînd un 5-0, sub privirile fanilor galeriei poliste, unei cariere demne de toată lauda. Dar iată creionarea realizată de Ovidiu la faţa locului... „Memorialul Dumitru Triţoiu”, la cea de-a XIII-a ediţie
Penultima sîmbătă de septembrie a adus ediţia cu numărul 13 a tradiţionalei competiţii de copii şi juniori Memorialul Dumitru Triţoiu. Ciprian Bălănescu, locul 3 şi bronz la Naţionalul de triatlon
Ciprian Bălănescu, multiplul campion naţional de triatlon şi clasat între primii 10 sportivi timişeni pe 2011 în disciplinele olimpice, a obţinut în week-end medalia de bronz la Campionatul Naţional de triatlon disputat la Mamaia, unde s-a clasat al 3-lea în Triathlon Challenge 2012, cu timpul de 2:02.25.7. Competiţia a fost onorată de participarea lui Răzvan Ionuţ Florea, singurul medaliat olimpic din istoria înotului masculin românesc, şi a reunit peste 700 de polisportivi, dovedind că triatlonul cîştigă teren şi la noi. CS Dumbrăviţa, excelent start în Superliga: 4 succese, locul 3
CS Dumbrăviţa a debutat foarte bine în week-end în noua ediţie a Superligii feminine de tenis de masă, încheind pe locul 3 din 8 cluburi în ceea ce a fost de fapt faza tur a competiţiei, constînd din partide cu fiecare dintre celelalte prim-divizionare. Într-o nouă componenţă, cu Mihaela Dospina, Andreia Balog, Karla Manea şi Mădălina Pauliuc, gruparea dumbrăviţeană, pregătită de profesoara Nicoleta Huszar, şi-a depăşit deja poziţia de la finele sezonului trecut, 5. U Timişoara, 2xaur, 2xargint şi bronz la Naţionalul de seniori
Minunată salbă de medalii a canotorilor de la CS Universitatea la Campionatul Naţional de Seniori şi Tineret, încheiat în week-end pe apele Snagovului. Deşi mai tineri decît cei mai valoroşi dintre canotorii autohtoni aliniaţi la start, în condiţiile în care sportul pe ape timişorean se axează cu predilecţie pe juniori iar marile cluburi din ţară au afişat frişca la nivel de seniori, performerii de pe Bega au reeditat şi la final de sezon excelentele reuşite de la Naţionalul de Fond, disputat în aprilie la Timişoara... CS Timişoara pierde prima deplasare a sezonului, la o nou sosită în serie
CS Timişoara a cedat duminică, într-un joc disputat de la ora 10,30 la Piteşti, în cea de-a doua etapă a ligii secunde feminine de handbal, 31-28 (13-10) cu gazda SCM Universitatea, una dintre cele două grupări argeşene incluse începînd din …
U pierde dar anunţă primăvara cu un Ghiocel cu 8 goluri
Universitatea Timişoara a suferit duminică la amiază şi un al doilea eşec din tot atîtea meciuri în debutul Diviziei A, Seria B, liga secundă feminină de handbal, 22-26 (9-11) cu Universitatea Reşiţa, într-un duel de fapt al codaşelor în precedentul sezon al seriei vestice dar, mai presus de scorul final, antrenorul Cornel Jude a remarcat aportul golgeterului Daira Ghiocel, care "peste o lună va tinde să devină cel mai bun inter din această serie". 