Jovanovic, cel mai „întins” în eşecul conturat pînă la pauză
Ar mai fi aproximativ două luni pînă la debutul în cupele europene, mai exact în EuroChallenge, programat pe 6 noiembrie, acasă cu maghiarii de la Fortress-Lami VEO Kormend, iar elevii lui Predrag Badnjarevic continuă să acumuleze necesara expertiză în jocuri internaţionale, de această dată cu ocazia celui de-al patrulea meci al stagiului "violet" la Beograd, disputat aseară, cînd doar Sollazzo şi Archie, ambii accidentaţi, n-au dat piept unor înlocuitori ai campioanei Macedoniei, MZT Skopje, anunţată iniţial ca sparring-partner pentru timişoreni, şi anume Politekhnika-Halychyna Lvov, ucrainieni care s-au dovedit într-adevăr a fi remarcabil remaniaţi peste vară. „Urşii” lui Timba aduc luni seară în Timişoara o „stea” africană
Doar 3 săptămîni şi jumătate îi mai despart pe "Urşii" nou-promovatei BC Timba de mult aşteptatul start oficial pe 2012-´13, odată cu turneul Seriei C al Cupei României, din 28-30 septembrie, cînd vor da de SCM U Craiova, Farul şi Atlassib, urmat de debutul în Liga Naţională masculină, din 6 octombrie, acasă tot cu craiovenii, urmat de un alt meci în "Constantin Jude", cu CSS Giurgiu, şi iată că galben-negrii îşi vor pune luni seară hainele de gală, la prezentarea oficială a lotului, ocazie cu care aduc pe Bega "o stea" a baschetului african. Aşadar complet ignorată la capitolul bani publici, în şocant contrast cu soarta altor înrădăcinate prim-divizionare locale sub panou, dar totuşi, ţinîndu-se mîndră şi, iată, plină de surprize, în companie selectă. Vulturii Lugoj, ultimă mişcare: 9-0 cu juniorii A alb-negri dar…
În sfîrşit, după săptămîni de pregătiri în caniculă şi o lungă aşteptare, săptămîni cărora li s-a adăugat încă una, datorită faptului că în prima etapă a fost nevoită să stea, Vulturii 2009 Lugoj (antrenor Cosmin Stan - foto) ve debuta vineri la ora 17 în seria a IV-a a Diviziei C, în deplasare la Târgu Jiu, pe terenul sintetic al Pandurilor II, motiv pentru care timişenii s-au acomodat în această seară cu suprafaţa artificială, într-un amical în complexul "Dan Păltinişanu", sfîrşit 9-0 (2-0) cu juniorii A de la ACS Poli. Tineri care au circumstanţe atenuante pentru un eşec cu 5 zile înaintea începerii campionatului juvenil, în deplasare la... Lugoj. Decis! LPS Banatul – ACS Poli Timişoara, în etapa 3. Curînd!
În cele din urmă, după amînări şi alte permutări, datorate inclusiv unui memoriu al cluburilor sportive şcolare şi liceelor cu program sportiv, dornice să se alinieze în competiţii, FRF a publicat sistemul de desfăşurare şi programul jocurilor în Campionatul Naţional de juniori A respectiv B, schimbările fiind semnificative pentru timişencele ACS Poli, LPS Banatul şi CSS Lugoj, cu cîteva alte adversare, într-o altă serie decît cea cu care ne obişnuisem. Distanţe mai mari, deplasări mai multe, cheltuieli şi pregătiri logistice mai consistente. Noilor aleşi, vă ţine? Sau poate acum începeţi să realizaţi unele aspecte... Totodată, ruta spre finalele de la Buftea, pe 14 iunie 2013 la juniori "mari" şi pe 19 la juniorii B, va fi ceva mai lungă... ACS Poli Timişoara în fieful liderului Superligii Serbiei
Talia subţire, cu doar 14 cluburi şi 6 jocuri pe etapă, conform noii diete de criză a Diviziei B, Seria II (Vest), prinde bine măcar dintr-un punct de vedere. Astfel, ACS Poli, care va sta sîmbătă, în runda a doua a sezonului, profită de prilej şi va disputa un amical la Novi Sad, cu liderul Superligii Serbiei, Vojvodina. Dubla campioană a Yugoslaviei era în căutarea unui partener de joc şi, chit că nu mai era la curent cu actualele circumstanţe ale clubului timişorean şi divizia în care activează, întrebînd din aproape în aproape, a dat peste noua ACS Poli. Noroc alb-negru! „Numeric,valoric,s-a pierdut un volum foarte mare de jucători”
Aţi mai pomenit aşa ceva? Duminică ar trebui să înceapă sezonul, deja amînat, dar nu se ştie nici măcar sistemul competiţional, darmite numărul de grupe, componenţa seriilor şi ţintarul întrecerii. Vorbim aici de Campionatul Naţional de Juniori Republicani. Şi atunci să ne mirăm că "tricolorii" sub 21 de ani tremură înaintea ultimului joc din preliminariile Euro, de luni, din Letonia, pentru prinderea unui loc în play-off, depinzînd de alte rezultate? Deloc. E o reflexie în oglindă la nivelul loturilor reprezentative iar Cristian Contescu, unul dintre antrenorii Centrului de copii şi juniori alb-violet, nu se loveşte doar de necunoscuta croiului noii stagiuni ci şi de penuria tinerilor rămaşi între juniorii mari, de 1994-´95, după ce talente ale Timişoarei au luat alte drumuri, cum ar fi cazul lui Dorin Rotariu, la Dinamo II. Consiliul Local Timişoara aprobă o grosolană disparitate: 4 milioane lui ACS Poli, grăunţe restului
A învins sîmbătă dubla campioană la zi a României şi e lider cu şanse la titlu în Superliga de rugby, dar RCM mvt UV Timişoara are alocată din partea Municipalităţii în acest trimestru III în care încă ne aflăm, şi în care are parte de 12 jocuri, suma de 200.000 ron. A fost eliminată din Cupa României de o nou-promovată în Divizia C şi a remizat acasă în debutul ligii a doua, dar ACS Poli Timişoara, cu doar 5 meciuri în calendarul actualului trimestru III, are parte în aceeaşi perioadă de un milion de lei de la Consiliul Local. Care n-ar avea însă de dat socoteală de exemplu doar rugby-ului şi doar pentru această anomalie, ci Timişoarei în general şi pentru multe alte aspecte cel puţin discutabile la noul club pe care-l patronează, şi pe care le punctăm mai jos. Pesovic cu 27 iar BCM Danzio Timişoara se impune din nou la Vrbas
Aflată cu doar 10 zile înaintea debutului oficial într-o nouă stagiune, odată cu prima manşă a Cupei României, BCM Danzio Timişoara s-a impus şi duminică, în cel de-al doilea meci amical de la Vrbas, cu 78:68, conform site-ului bcmdanziotimisoara.ro. Aşadar …
Timba, la 50 diferenţă în dauna secund-divizionarei locale Bekes SZSK
BC Timba Timişoara, aflată la 5 săptămîni înaintea debutului în Liga Naţională, a învins duminică dimineaţă, în cea de-a doua zi a turneului amical de la Bekescsaba, şi echipa gazdă a competiţiei, o altă secund-divizionară maghiară, Bekes SZSK, cu scorul …
Dragoş Andrei, al treilea marcator al României, dar eşec…
Dragoş Andrei, şeptarul "violet" care în 25 ianuarie va împlini 26 de ani, a marcat duminică seară 11 puncte în eşecul României în preliminariile EuroBasket 2013, acasă cu Georgia, 74:91 (21:24, 18:23, 20:22, 15:22), ceea ce constituie a cincea înfrîngere din 6 jocuri pentru "tricolori", în continuare "lanternă roşie" în Grupa D şi cu tot mai mici şanse de a se califica la turneul final de 24 de ţări ce demarează peste exact un an în Slovenia. Dumbrăviţa, de la 0-4 în sezonul trecut, la 2-2 cu Chişoda
Chişoda, oferindu-i debutul şi lui Albert Aldea, ultima oară la ACS Recaş, a egalat cu 9 minute înaintea finalului în deplasarea de duminică la Dumbrăviţa, contînd pentru runda a cincea a Diviziei D Timiş, în care s-a consemnat această unică remiză, cu fiecare dintre combatante trecînd pe rînd în avantaj. Dacă dumbrăviţenii (foto) rămîn în continuare neînvinşi, în schimb chişodenii rămîn cu un unic succes, zestre mai palidă comparativ cu sezonul trecut, în care treceau cu 4-0 în deplasare şi 2-0 în retur de adversarii lor de astăzi. Jimbolia, la primul succes, Nerău, cu gîndul la retragere
FC Marcel Baban Jimbolia şi-a trecut în sfîrşit în cont primele puncte din actuala stagiune, 5-0 în fieful unei alte codaşe, Banatul Nerău, dar aşa după cum a remarcat antrenorul oaspetei, Octavian Popescu, nu este un motiv de sărbătoare… Cît …
Timişul, doar 6 derby-uri locale în Liga 3 faţă de 20 în sezonul trecut…
Zero la zero. Flacăra stinsă şi Millenium şters
Nu-i a bună. 13 nu aduce uneori noroc şi numărul competitoarelor din seria a patra a Diviziei C pare a fi semn rău pentru o şchioapă întrecere demarată vineri seară cu doar 4 goluri marcate în patru jocuri, dintre care unul, pe "Colterm" din Calea Şagului, derby timişean între singurele echipe locale rămase la acest nivel faţă de anul trecut, a tins spre zero absolut: Flacăra Făget - Millenium Giarmata 0-0. Djerasimovic cu 24 dar Timişoara pierde după ce avea 11 avans la pauza mare
Sîrbul Marko Djerasimovic (foto) a fost şi joi seară, pentru a doua oară la rînd, prim marcator al lui BC Timişoara, de-această dată noua achiziţie marcînd cu 10 puncte în plus faţă de zestrea din succesul repurtat marţi cu cei …
Remember Popescu, după 80:74: „Baschetul nostru la nivel european? Sunt primii, sunt ultimii, se trage linie şi abia apoi suntem noi”
Revenim şi astă seară, cu o aceeaşi concluzie... Naţionala de seniori a României tocmai a cedat şi în Olanda, 80:74 în preliminariile EuroBasket 2013, eşec "în oglindă" cu unicul succes al "tricolorilor" în grupă, din tur, înfrîngere în care "violetul" şeptar Dragoş Andrei a evoluat 18 secunde. Acest ultim pas fals, al patrulea din 5 partide, vine după "ciocanul" cu 36 diferenţă în Estonia, noi reamintind spusele pivotului vicecampioanei BC Timişoara, Bogdan Popescu, adresate în iarnă într-un interviu exclusiv pentru www.sporttim.ro, pe seama slăbiciunilor naţionalei noastre... Vorbe adevărate, ca un semnal de alarmă: trezirea şi schimbare de macaz! Brândescu: „Orice jucător din lotul naţional de seniori are actualmente lacune de ordin tehnic, tactic, fizic, psihic”
Profesorul Sorin Brândescu, vreme de 16 ani antrenor în sectorul juvenil, şi care acum nici un an contribuia ca secund al lui Ovidiu Stângă pe o bancă tehnică federală la calificarea "tricolorilor" României, în Suedia, pentru Turneul de Elită al Campionatului European la categoria sub 19 ani, ni s-a destăinuit în exclusivitate înaintea unei noi provocări, în fotbalul divizionar al ligii a treia, care demarează mîine, şi în care gruparea sa, Flacăra Făget, aliniază cea mai tînără garnitură în Seria C4, cu numeroşi absolvenţi ai pepinierei alb-violete... Grasu: „Spiritul polist, neschimbat… dăruire, apărare bună!”
Andrei Grasu, elogiat atît de preşedintele polist Doboşi pentru "o decizie de suflet" în a reveni pe Bega, cîntărind mai greu în raport cu aspectele pecuniare, precum şi de antrenorul Vuckovic, pentru rapida sa reintegrare în colectivul ale cărui culori alb-violet le-a mai îmbrăcat în trecut, interul dreapta de la "U" Cluj devenind deja prim-marcator polist în turneul din Serbia cît şi apoi, cu Metaloplastika, a salutat faptul că "spiritul Politehnicii este neschimbat" şi s-a declarat încrezător atît în privinţa evoluţiilor la "Cupa Politehnica" precum şi întru atingerea obiectivului în campionat. Covăsînţan (Poli): „Brînza-i pe bani, cu tot respectul pentru Reşiţa”
Ioan Covăsînţan, un alt ex-handbalist, portar al Politehnicii în urmă cu peste 4 decenii, care se regăseşte în conducerea actualei prim-divizionare, în calitate de vicepreşedinte, implicîndu-se în organizarea celei de-a 36-a ediţii a "Cupei Politehnica", a motivat la conferinţa de presă găzduită astăzi de clubul alb-violet neinvitarea vecinilor cărăşeni, prefaţînd în schimb descinderea la Timişoara a reputatului Momir Rnic, mentor al sîrbilor de la Proleter Zrenjanin. Doboşi (Poli), pre-profesionism: „Nu e o legislaţie clară”
Ioan Silviu Doboşi, preşedinte al prim-divizionarei masculine CS U Politehnica Timişoara, s-a mai referit astăzi atît la schimbările în derulare pe semicercul autohton odată cu înfiinţarea Ligii Profesioniste de Handbal, for la care clubul alb-violet a aderat, avînd însă totodată o "perioadă de graţie de un an de zile să acopere cerinţele necesare", cît şi la aspecte ţinînd de parteneriate în juniorat, marketing dar şi arbitraj. Doboşi, preşedinte Poli: „Nu considerăm Bacău o nucă tare”
Ioan Silviu Doboşi, ex-handbalist devenit în acest an preşedinte al grupării prim-divizionare de handbal masculin CS U Politehnica Timişoara, pe care a susţinut-o financiar în ultimele sezoane prin sponsorul Dosetimpex, al cărui director general este, a apreciat în cadrul conferinţei de presă de astăzi, ce precedă găzduirea patrulaterului internaţional "Cupa Politehnica", de vineri şi sîmbătă, că obiectivul alb-violeţilor de prindere a unui loc de cupe europene este unul realizabil, cu condiţia atingerii planului propus pentru primele 5 etape, şi că "nu considerăm Bacăul o nucă tare". Vuckovic:”Cu 4 jocuri în minus, e greu a recupera rezultate slabe”
Nedeljko Vuckovic, sîrbul de la cîrma handbaliştilor polişti, care şi-a recooptat un colaborator sîrb pentru rolul de antrenor cu portarii şi care i-a spionat deja pe reşiţeni la un turneu în Serbia, în vederea primului meci acasă din Liga Naţională, în runda a doua, a admis la prima întîlnire cu presa că mai trebuie insistat în atac, aflat la 70% din potenţial, că are răbdare cu unele noi achiziţii sosind din alte sisteme de joc, că are totuşi mai multe opţiuni atît în ofensivă cît şi pe apărare, că speră ca puncherul Stan, în refacere, să prindă "măcar" 10 minute în deplasarea de debut la CSM Bucureşti, dar mai ales că "Liga Naţională are acum doar 12 echipe, deci numai 22 de etape în loc de 26, iar 4 jocuri sunt foarte multe, aşa încît este esenţială concentrarea meci de meci, pentru că dacă ai doar cîteva rezultate mai slabe, e foarte greu să recuperezi..." BC Timişoara la ora unui al doilea test, cu un „turn” de 2,22
Un gigant de 2,22 metri, Boban Marijanovic, care a jucat la forţe ale Europei, precum CSKA Moscova, Zalghiris Kaunas şi Hemofarm Vrsac, îi va fi adversar diseară, de la ora 21, vicecampioanei BC Timişoara, aflată la al doilea test al stagiului de pregătire şi jocuri din Serbia, cu Mega Vizura Belgrad, caracterizată de Zlatko Jovanovic (foto) pentru portalul oficial www.bctimisoara.com drept "o echipă puternică, dar pentru noi contează să ne facem jocul şi să dăm o replică solidă”. 
