Vlad Neaga şi Ionuţ Ciurescu, triumf al CS Dumbrăviţa la Arad
Din nou victorie pentru piloţii motociclişti de la C.S. Dumbrăviţa, care au urcat pe podium la Arad, unde, în week-end s-a desfăşurat etapa a III-a din Campionatul Naţional de Supermoto 2011 şi câte o etapă din Campionatul European şi Balcanic. Vlad Neaga (11 ani), Bogdan Covaci (16 ani) şi Ionuţ Laurenţiu Ciurescu (18 ani) s-au descurcat foarte bine, deşi s-au luptat cu cei mai buni motociclişti în devenire din Europa CSS1 Timişoara, de trei ori argint pe Bascov-Budeasa la viteză
Medaliei de aur cucerită sâmbătă de George Seica în întrecerea cadeţilor i s-a adăugat o tripletă de medalii de argint obţinute de CSS1 Timişoara în competiţia juniorilor II şi I din cadrul aceluiaşi Campionat Naţional de viteză, disputat în aceste zile pe lacul Bascov-Budeasa, lângă Piteşti Căpitanul Leucă, goluri pentru Millenium, cu gândul la Cupă şi… Giarmata
Timişoara va avea parte de un unic joc de Cupa României marţi după-amiază, în cadrul turului secund, în care, de la ora 17,30, arena CFR va găzdui duelul divizionarelor C Millenium Giarmata şi Autocatania Caransebeş, câştigătoarea urmând să se …
Recaş ia în serios Cupa României şi vizează turul III
Unele dintre cele 48 de jocuri ale turului doi al Cupei României la fotbal, programat marţi de la ora 17,30, nu vor avea loc datorită neînscrierii unor cluburi în campionatul divizionar, cum e cazul fostei grupări de liga a treia Unirea Sânnicolau Mare, adversara sa de mâine, Poli Timişoara II, calificându-se astfel fără joc în calitate de formaţie oaspete în turul III, de marţi 16 august, însă o altă vizitatoare în unicul derby timişean la acest nivel, ACS Recaş, ia competiţia K.O. cât se poate de în serios CSM Lugoj, sparring-partner miercuri pentru o selecţionată vestică de ´93
Cosmin Stan abia a preluat în această vară divizionara D CSM Lugoj, şi iată că gruparea de pe malul Timişului este deja solicitată pentru a evolua într-un meci amical cu selecţionata vestică a generaţiei 1993, demersurile iniţiativei federale generate …
Mierea, AJF Timiş: „Cluburile nici nu vor să audă de juniori”
FC Politehnica 2002 Timişoara, care încheia sezonul trecut al Diviziei D Timiş cu un 7-0 în dauna Realului Dragşina, clasându-se în prima jumătate a ierarhiei, este pe cale să nu alinieze o garnitură şi în viitoarea ediţie de liga a patra, ce începe în 20 august, şanse mai mari să participe în competiţie având tocmai învinsa sa din ultima etapă, care, deşi s-a clasat antepenultima, retrogradând implicit în Campionatul Judeţean, ar avea întâietate pe o listă de aşteptare a înlocuitoarelor pândind poziţii vacante Sorin Gheju, din ex-golgeter al echipei, antrenor secund la CFR Timişoara
Sorin Gheju nu s-a întors într-o simplă capacitate de atacant cu experienţă în spatele Gării Mari, odată cu promovarea în liga a patra a grupării al cărei golgeter a fost în eşalonul secund, ci a fost investit şi antrenor secund …
Timişoara are totuşi fotbal de A, la CFR, şi e feminin
Răsturnare de situaţie în fotbalul timişorean, numele grupării CFR reapărând pe firmamentul primului eşalon, din mai nimic şi totuşi dintr-un vădit spirit de iniţiativă, prin regenerarea fostei câştigătoare a Cupei României în competiţia feminină, în anul 2007, pe-atunci sub denumirea Ripensia, totodată vicecampioană naţională în 2009, în umbra clujencelor Filip, de la Roma spre România U18, Buliga şi Birău la Newcastle
Steliano Filip, care sâmbătă a efectuat ultimul antrenament dintr-un ciclu de pregătire de-o săptămână, la Primavera Roma, împreună cu colegul său Darius Buia, fiind astfel testaţi la clubul ce l-a achiziţionat recent pe Deian Boldor, a fost convocat la selecţionata României U18, una superioară grupei sale de vârstă, în vederea dublei de la Kiew cu Ucraina U18, în 16 şi 18 august. (foto: Cristi Petcu şi Steliano Filip, profesor şi elev la LPS Banatul generaţia ´94). Sibieni triumfă la Wilson Tivoli Trophy, cu un localnic bănăţean
Vlad Victor Cornea, un stângaci care în 24 septembrie va împlini 18 ani, şi-a confirmat statutul de favorit numărul 1 al celei de-a 16-a ediţii a turneului de gradul III "Wilson Tivoli Trophy", sibianul impunându-se sâmbătă pe suprafaţa de zgură roşie de pe Aleea Ghirodei cu 6-4, 6-2 în finala cu lituanianul Juluis Tverijonas, adăugând succesului unei sibience în întrecerea fetelor, în care s-a regăsit şi unica participantă din Timişoara, Ioana Gaşpar, mezină a concursului Blanaru, 5 puncte în eşecul României, care merge totuşi în 1-12
România s-a calificat de pe locul 3 în faza a doua a Diviziei A în cadrul Campionatului European sub 18 ani început joi la Oradea, dar fără a duce mai departe cu sine vreo victorie şi implicit puncte, în urma eşecurilor de vineri şi sâmbătă în faţa celorlalte calificate din Grupa A, şi anume Suedia şi Turcia, urmând a evolua pentru un loc în sferurile de finală pe rând cu Spania, Slovenia şi Polonia, de luni până miercuri, într-o grupă de 6 echipe George Seica ia titlul naţional la kaiac pentru CSS1 Timişoara
Din trei curse în care s-a aliniat în prima zi a Campionatului Naţional de juniori viteză de pe locul Bascov-Budeasa, lângă Piteşti, CSS1 Timişoara a obţinut două medalii, una de aur şi alta de bronz. Sâmbăta a fost rezervată juniorilor III, cadeţi, iar în proba de Kaiac 1, simplu băieţi, pe distanţa de 2000 metri, George Seica a obţinut o medalie de aur. Păzea, Poli cedează rezervelor lui Debrecen şi proprii jucători
Poli Timişoara, fără Dorin Goga, n-a cedat sâmbătă seară la Gyula în faţa titularilor ocupantei locului doi în NB I, prima ligă maghiară, cum ar părea la prima vedere şi după cum lasă loc de interpretări clubul alb-violet, în condiţiile în care campioana din 2009 şi 2010 Debrecen VSC-TEVA joacă duminică seară, în ultimul meci al etapei a patra, la Kecskemeti TE, ci în faţa garniturii secunde a roş-albilor, 1-2 (1-0), în faţa căreia a condus la pauză, repetând eşecul din prima partidă de verificare din vară, 1-2 cu Ferencvaros Murariu:”Oameni avuţi să ajute sportul,nu campanii electorale”
Cursa de urmărire dusă de Juventus Pişchia în returul din 2011 al Diviziei D Timiş nu va fi uitată nici de jucătorii făgeţeni în lacrimi după acel 1-1 din mai, echivalent cu unicele puncte pierdute pe parcursul a 21 de etape de echipa pregătită de Cosmin Stan, şi nici de lumea fotbalului „mic” în general. Şi cu atât mai mult nici de Velică Murariu, fost sponsor al Juventusului, care între timp şi-a retras sprijinul, rămânând însă cu jumătatea plină a paharului după experienţa sa în fotbal şi cu... trofeul fazei judeţene a Cupei României Galerie foto: Nu cu Poli, Alexa şi Burcă vişinii în Silezia de Euro
Exerciţiu de imaginaţie. Ce-ar fi fost un Poli - SL Benfica, pe 16/17 august, conform sorţilor conferiţi lui Twente? Parfum. Dar aşa, Timişoara înghite încă o dată în sec, de această dată la nişte urne de EL cu 3 capi de serie din Bucureşti şi un joc pe Bega în eurocupele din care Banatul abia a fost purjat: Rapid - Slask Wroclaw, joi 25 august Velcea indică rivalii Timişoarei: FC Bihor, Gloria Bistriţa, ALRO. Popa şi pe UTA
Primele reacţii din tabăra polistă, pe seama duelului ce de-acum se prefigurează mai clar, începând cu 20 august… Poliştii sunt înaintea amicalului de sâmbătă seară cu Debrecen iar antrenorul Valentin Velcea a comentat pentru portalul oficial al clubului, www.politimisoara.com, programul …
Fani City, pro şi contra Panti: „De la Timişoara. Vi-i amintiţi?”
"Sper că e o diversiune a agentului său, pentru a o face pe Udinese să crească oferta", nădăjduieşte un fan al lui Manchester City. "Un transfer stupid", concluzionează altul. "Ne-ar fi costat mai degrabă 7 milioane euro dar Timişoara a fost eliminată din Champions League şi...", şi-a început explicaţia altul. Şi tot aşa. Spectrul opiniilor este pulsatoriu, de la aplauze la circumspecţie şi chiar mâinile-n cap, şi-napoi. Cert este însă că suporterii ocupantei locului 3 în Premier League au un nou subiect de discuţie, Pantilimon, în care n-avea cum să nu apară menţionat şi... Dracula Alexandru avertizează: „Există riscul ridicat al dificultăţilor în primele etape”
La despărţire, Mihai Alexandru, care n-a acceptat luni termenii impuşi de Poli noului contract, de reînoire a unei înţelegeri vechi de 4 ani, postul său de preparator fizic la violeţi fiind practic cedat pe tavă lui Ciprian Panait, a …
Amar! Poli l-a şuntat pe timişoreanul Alexandru pentru Panait
Într-un caz absolut revoltător şi care întăreşte o dată în plus numeroase mari semne de întrebare legate de abordările avute de mai marii alb-violeţi, Mihai Alexandru, având contract cu clubul polist din 1 august 2007 şi contribuind ca preparator fizic în stafful lui Uhrin jr. inclusiv la obţinerea locului 2 în Liga 1 2010-´11, a fost pus zilele acestea în situaţia de a nu accepta condiţiile impuse de divizionara B la renegocierea contractului. Şi Picu, un dublu vicecampion cu Poli, e şuntat: „Ce vină am eu la cădere?”
În nişte foarte tulburi zile la clubul polist, dar cu turbulenţele etanş mascate, un alt component al staffului tehnic al clubului a fost pus în ingrata postură de a accepta nişte condiţii incompatibile cu performanţa tocmai realizată de cucerire a …
Edilii Timişoarei, de o puerilitate mai ca la creşă cu chestionarul Poli – FRF
Au acceptat cândva un străin care ulterior avea să devină temporar persona non-grata în fotbalul românesc şi s-au asociat mai apoi cu un bucureştean propus acum spre a fi declarat şi el persona non-grata în sportul numărul 1 la noi, …
Timişoara, debut acasă cu FC Bihor Oradea, în 20 august
Poli Timişoara va debuta în B2 acasă cu FC Bihor, de care dispunea pe 15 iulie cu 1-0 în revanşa unui joc amical, după ce cu 3 zile înainte ceda cu 3-1 la Oradea, în primul meci de verificare disputat în această vară în România după pregătirile externe. Flacăra Făget – Millenium Giarmata, în prima etapă din C5
Flacăra Făget – Millenium Giarmata este primul derby timişean al viitoarei ediţii de campionat în Divizia C, seria a cincea, în chiar prima rundă, din 20 august, când „satelitul” Poli II va juca la Gloria Reşiţa, AACS Recaş, a …
România – Rusia, diseară, la startul Diviziei A europene la U18, la Oradea
După ce selecţionata sub 20 de ani a retrogradat recent din Divizia A la Novi Sad, cu ocazia turneului Campionatului European, caravana baschetului feminin juvenil continental saltă peste Timişoara cea fără de sală pentru asemenea competiţii, mutându-se de astăzi la
…