Rugby

In memoriam Mircea Cosma (16.07.1947-02.02.2010)

Trec anii în zbor, iar o măsură a scurgerii implacabile a timpului este dată invariabil și de micșorarea la orizont a momentelor plecării oamenilor către cele veșnice, despărțiri estompate încet și sigur în negura vremurilor. Cei plecați ne rămân în amintiri, nu pot fi uitați, amintiri înviate și la ceas comemorativ, câteodată și prin intermediul scrierilor. Una dintre acestea, mai jos, întocmai cum era semnată la început de 2011 în paginile Sporttim de profesorul Alexandru Oprea, jurnalistul sportiv urcat în ceruri în 2014 tot la ceas de iarnă, în memoria prietenului și colegului de breaslă Mircea Cosma, om de sport, om de baschet și rugby, selecționat la nivel juvenil în lotul național al disciplinei cu balonul oval, mulți ani ziarist sportiv...
Publicat în Baschet, Rugby | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Iftimiciuc cu eseu și Simionescu, din start la Atlantic în amicalul Portugalia – România 0-54

Fundașul Marius Simionescu și Marius Iftimiciuc în linia a II-a au fost reprezentanții Timișoarei Saracens în primul XV alcătuit strict din rugbiști ai primelor 4 clasate în Superliga și aliniat în această seară de ”Stejari” pe tărâm lusitan, în pregătirea debutului oficial de la finele săptămânii viitoare în Rugby Europe Championship 2019, pe Cluj Arena, cu Georgia.
Publicat în Rugby | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Șapte eseuri până la pauză, încă 7 în 18 minute. Timișoara Saracens, copleșită de ”Sfinți” în Anglia: 111-3 (45-3)

Timișoara Saracens a pierdut la scor la ieșirea din actuala ediție a cupelor europene iar astfel a repetat contraperformanța de a nu obține nici un punct la încheierea celor 6 etape din faza grupelor în European Rugby Challenge Cup, unic club de pe continent care a înregistrat acest bilanț în ultimele 3 sezoane ale întrecerii cu numărul 2, și încă de două ori. Fără pretenții pe terenul ”Sfinților” pe care nu-i puteau înfrunta luna trecută în tur în Banat datorită ninsorii abundente, campionii României s-au înclinat în această seară la Northampton cu 111–3 (45-3), englezii cu 12 înlocuiri în primul XV față de eșecul de sâmbăta trecută din Franța înscriind 17 eseuri, dintre care 7 până la pauză.
Publicat în Rugby | Etichete , | Lasă un comentariu

Trecut-au deja 5 ani de la plecarea în ceruri a unui fin penel al presei sportive timişorene, Alexandru Oprea

Trece vremea, clipă de clipă, scurgându-se deja 5 ani de la plecarea în ceruri la numai 60 de primăveri a unuia dintre cei mai erudiţi cronicari sportivi români, timişoreanul Alexandru Oprea, care semna în câteva rânduri şi în paginile acestui cotidian, inclusiv în rubrica ”File de istorie”, cunoştinţele sale enciclopedice din lumea arenelor sportive autohtone şi internaţionale fiind frumos puse peste ani în cuvinte. O aducere aminte în memoria unui senior cavaler al presei sportive carpatine, o personalitate aparte şi un suflet deosebit. 
Publicat în Rugby, Sport sabotat | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

”Dragonii” scot flăcări cu 9 eseuri fără replică: 59-3 (17-3) cu Timișoara Saracens

Timișoara Saracens a avut în această seară plăcuta oportunitate de a juca în premieră în Țara Galilor în cupele europene, ca prim test al ”dublei” hibernale pe tărâm britanic la începutul unui an în care campionii Ovaliei carpatine vor căuta pe rând să recucerească trofeul Cupei României și să-l păstreze pe cel al Superligii. Pornind cu șansa a doua la Newport în fața ”Dragonilor” care au menținut 4 titulari din meciul de campionat pierdut sâmbăta trecută la Scarlets, rugbiștii din Ronaț n-au fost în măsură să răstoarne calculele hârtiei, dimpotrivă, diferența majoră în ceea ce privește numărul jocurilor în picioare și calitatea acestora înclinând treptat balanța în favoarea insularilor, de o manieră copleșitoare: 59-3 (17-3) și 9-0 la eseuri.
Publicat în Rugby | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Timișoara Saracens, înaintea dublei în Țara Galilor și Anglia. Dragons și Northampton, învinse afară în campionat

Dacă Timișoara Saracens n-a putut juca spre finele toamnei trecute două dintre ultimele 3 meciuri din programul pe 2018, dat fiind starea gazonului la Cluj și pe ”Dan Păltinișanu” în finala Cupei României respectiv la statul returului în faza grupelor din European Rugby Challenge Cup, în schimb viitoarele gazde din Țara Galilor și Anglia ale campionilor României au disputat din 21 decembrie câte 3 partide fiecare, pierzând în acest weekend la debutul în 2019 în Guinness PRO14 respectiv Gallagher Premiership Rugby.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoara Saracens, 0-28 acasă și 30.000 euro amendă. Comitetul Disciplinar independent al EPCR taxează la ”masa verde” deficiența organizatorică de pregătire a gazonului de pe ”Dan Păltinișanu”. Nu ninge și cu demisii?

Timișoara Saracens n-a evitat astăzi implacabilul dar a scăpat totuși de consecințe chiar și mai neplăcute, în lumina posturii recidiviste, pentru al doilea an consecutiv cu propria bătătură conform celor gospodărești în Timișoara, nepusă la punct la ora apariției finale acasă în grupele din Challenge Cup. Rezultatul la ”masa verde”, același precum în ianuarie 2017, 0-28 cu Stade Francais, 0-28 și astăzi cu Northampton Saints, în baza deciziei Comitetul Disciplinar independent al European Professional Club Rugby și în contul meciului ”înzăpezit” de sâmbăta trecută. De când au trecut 6 zile iar pe străzile Timișoarei neaua înghețată arată de parcă ar fi fost reciclată într-o vastă latrină, suma contractului alocat pentru serviciile de înlăturare a omătului fiind egală cu cea a amenzii aplicate de forul EPCR clubului bănățean, 30.000 de euro. Treizeci de mii anul trecut, încă tot atâtea astăzi, se adună...
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Anul și jocul anulat pe ”Dan Păltinișanu” în Challenge Cup. În ianuarie 2017 cu parizienii, în decembrie 2018 cu ”Sfinții”. Ninsoare abundentă, teren impracticabil, Timișoara Saracens – Northampton Saints sub lupa European Professional Club Rugby

”A-nceput de ieri să cadă / Câte-un fulg, acum a stat...” Când a compus ”Iarna pe uliță”, marele George Coșbuc a dat și puțin răgaz oamenilor să se bucure a doua zi de zăpadă în absența ninsorii. Ce-i drept, mai apoi ”Norii s-au mai răzbunat” sub penelul poetului ardelean, însă peste Timișoara și-au scuturat necontenit neaua deja de 24 de ore, începând de vineri din jurul orei 17, astfel încât începerea meciului internațional oficial de rugby de sâmbătă de la 14:30 de pe arena ”Dan Păltinișanu” a alunecat treptat și tot mai mult sub spectrul abandonării sale. A nins vineri seară, a continuat vârtos să cadă nu doar câte-un fulg peste noapte, ba și sâmbătă dimineață, în jurul temperaturii de 1 grad Celsius, non-stop până la ora de start a jocului Timișoara Saracens - Northampton Saints, din Challenge Cup. Așa încât centralul irlandez Joy Neville n-a avut nici cel mai mic motiv de bucurie, ci n-a avut de ales în a anula întâlnirea, cu toate eforturile zadarnice de deszăpezire a gazonului, depuse astăzi contracronometru de fani și sportivi ai campioanei României, de organizatori, de deținuți din Penitenciar dar nu în ultimul rând și de jucători și suporteri vizitatori din Albion.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoara Saracens primește vizita încă unei duble câștigătoare în Challenge Cup, Northampton Saints, triumfătoare și în Heineken Cup

Campioana națională a României la rugby va pune punct anului în care și-a apărat din nou cu succes laurii în Superliga prin a da piept sâmbătă după-amiază pe arena ”Dan Păltinișanu” cu o altă dublă câștigătoare a competiției în care este programat acest meci din etapa a IV-a în Grupa 1, prima a returului în European Rugby Challenge Cup. ”Sfinții” englezi de la Northampton Saints RFC, triumfători până și în Heineken Cup la finele ediției 1999-2000, se vor alinia în fața Timișoarei Saracens de pe locul 10 și antepenultimul în elita Gallagher Premiership Rugby înaintea rundei a zecea de săptămâna viitoare.
Publicat în Rugby | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Timișoara Saracens înscrie tot două eseuri liderului din Top14, precum în Franța, și pierde cel mai strâns în turul Grupei 1: 14-47 (7-19) cu ASM Clermont Auvergne, cu 7 eseuri

Așa i-a fost dat rugby-ului timișorean la ora primirii oaspeților din Franța în grupele Challenge Cup, în 14 ianuarie 2017 și astăzi după-amiază, ca vremea să fie potrivnică jocului cu balonul oval, ultimul meci acasă din precedenta campanie fiind chiar anulat datorită gazonul înghețat, fără ca Stade Francais Paris să-și etaleze calitățile și pe ”Dan Păltinișanu” pe drumul spre cucerirea trofeului, iar penultima partidă pe teren propriu din stagiunea în curs stând sub apăsarea reprizelor de ploaie rece de pe parcursul sâmbetei. Condiții în care favorita detașată ASM Clermont Auvergne și-a impus autoritatea prin eseuri încă din primele 12 minute, desprinzându-se și mai categoric în ultimele 5 ale întâlnirii de la ora 14:30, cu fruntea sus pentru campioana României, care a replicat tot prin două eseuri, contabilizând cel mai strâns eșec din cele 3 ale toamnei. Iar Timișoara Saracens se poate consola și cu gândul că în celălalt joc al zilei în Grupa 1 galeza Dragons a pierdut și mai detașat, 48-14 (19-0) în Albion, Luther Burrell semnând în minutul 1 primul din cele 8 eseuri ale lui Northampton Saints, care sâmbăta viitoare la 14:30 va juca pe Bega.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Timișoara Saracens, pe ”Dan Păltinișanu” cu unicul lider din Top14 în primele 11 etape, ASM Clermont Auvergne

După ce în toamna lui 2016 primea oaspeți din Scoția și Anglia, Harlequins Londra descinzând pe arena ”Dan Păltinișanu” tot în prima decadă din decembrie, iar în urmă cu nici două luni din Țara Galilor, campioana României la rugby este în pragul unei încleștări în grupele Challenge Cup și cu vizitatori din Franța, nimeni alții decât primii clasați fără întrerupere în campionatul în curs din elita Top14, și care, deși îi menajează pentru deplasarea la Timișoara pe cei 7 internaționali ai lor, dintre care 5 ai ”Cocoșului galic”, vor căuta să-și conserve șefia cu punctaj maxim în Grupa 1 la mijlocul parcursului în seria patrulater, însoțiți fiind în Banat de peste 400 de fani din ”Armata galbenă”.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Vin francezi. Vin englezi. Iar în fața arenei ”Dan Păltinișanu”, parc + parcare, mizeria e inimaginabilă, la ea acasă. FOTO & VIDEO

Respectul de sine și gradul de civilizație al unei comunități se măsoară ca piatră a sa de temelie și prin curățenia publică. Salubritatea Timișoarei lasă profund de dorit, zi de zi minus major în detrimentul vieții cotidiene a locuitorilor săi. Însă, dacă nu poate fi întreținută la parametri decenți pentru și prin populația orașului, atunci măcar să fie întreprins un demers punctual și de moment pentru salvarea aparențelor în ochii vizitatorilor străini, anunțați a descinde în arena sportivă a capitalei Banatului în 8 și 15 decembrie. Dacă traiul cotidian al populației municipiului de pe Bega colcăie prin decădere în mizeria de nedescris din spațiul public, barem să fie cât de cât protejată cartea de vizită cu expunere externă printr-o acțiune de curățenie înaintea sosirii la stadionul ”Dan Păltinișanu” a unor oaspeți de vază din lumea elevată a sportului cu balonul oval, din Franța și Anglia.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

În preziua Centenarului Marii Uniri, finala Cupei României la rugby e amânată din cauza terenului înghețat la Cluj și lăsată pentru la anul. Fiasco organizatoric ca nuca-n perete al Federației Române de Rugby

Un nou fiasco organizatoric în numele Cupei României la rugby nu mai constituie deloc o noutate și implicit nici o știre, încadrându-se în schimb în reperele normalului și firescului. De parcă nu era oricum de-ajuns că întreaga întrecere K.O. a fost târâtă în derizoriu din varii puncte de vedere deși ar fi vorba despre cea de-a 72-a ediție, finala cu trofeul pe masă programată ca nuca-n perete la ora 12 într-o zi de vineri nici măcar nu s-a mai jucat, fiind lăsată pentru la anul. Era vorba despre doar al șaptelea meci al acestei ediții pe unde scurte și parcă și Dumnezeu s-a mâniat la toate cele inadecvat puse în scena Cupei României, ultimul act fiind inițial amânat de la amiază pentru ora de start 13:30 iar apoi abandonat cu totul până cândva în 2019, din cauza terenul pe alocuri înghețat pe ”Iuliu Hațieganu” din Cluj, tocmai în preziua Centenarului Marii Uniri.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Campioana Timișoara Saracens, în fața finalei pentru recâștigarea Cupei României și a două jocuri acasă în Challenge Cup

Regrupată săptămâna aceasta și cu numeroșii internaționali convocați la loturi în noiembrie pentru meciul selecționatei România A și cele 3 partide ale ”Stejarilor”, Timișoara Saracens se pregătește pentru ultimele 3 înfruntări ale anului, și anume finala celei de-a 72-a ediții a Cupei României, programată vineri la ora 12 la Cluj, respectiv celelalte partide acasă din Grupa 1 în European Rugby Challenge Cup, pe 8 și 15 decembrie, cu francezii de la Clermont Auvergne și englezii de la Northampton Saints.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Pe intercepții la finele fiecărei părți, a doua chiar și în inferioritate numerică, Uruguay întrece în premieră România

”Stejarii” României au pierdut sâmbătă după-amiază și cel de-al doilea meci test consecutiv în Ghencea cu o națională de peste Atlantic calificată la Cupa Mondială 2019, după 5-31 cu SUA înclinându-se și cu 20-27 (13-13) în fața vecinilor ierarhici din Uruguay, care au egalat la finele primei părți printr-un eseu în urma unei intercepții și au înscris eseul departajării tot în urma unei intercepții în ultima fază a partidei, deși în inferioritate numerică, semnând întâiul triumf al Los Teros în 9 încleștări cu ”tricolorii”.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Covârșiți de absențe și cu doar 20 de rugbiști, campionii se țin tare. Timișoara Saracens depășește Steaua în semifinala la matineu a Cupei României, la Cluj

Deși întrecerea ajunsă la cea de-a 72-a ediție este cât se poate de venerabilă, trofeul Cupei României la rugby rămâne la fel de plin de lacrimi la tratamentul aplicat competiției, una de umplutură și pe unde scurte în paralel cu jocurile test ale naționalei ”Stejarilor”, cu titulari sâmbătă în primul XV de la semifinalistele concursului knock-out, două dintre acestea jucând astăzi la matineu pentru un loc în finală, programare care spune multe despre desconsiderarea celei de-a doua întreceri interne. Însă chiar și așa, copios apăsată de absențe, campioana Timișoara Saracens a fost prima care s-a calificat în ultimul act la ceas Centenar al competiției pe care a câștigat-o de 4 ori din decembrie 2011, absorbind dominația Stelei în încleștarea de la ora 11 de la Cluj și mergând mai departe cu două eseuri: 17-13 (7-3).
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cu 4 titulari de la Timișoara Saracens, România – SUA 5-31 (5-12) și 1-5 la eseuri

”Stejarii” României au pierdut astăzi de la ora 14 în Ghencea primul test al lunii noiembrie cu oaspeți de peste Oceanul Atlantic, 5-31 (5-12) în favoarea rugbiștilor Statelor Unite ale Americii, calificați la turneul final IRB Rugby World Cup 2019, care au inaugurat deja în minutul 10 seria celor 5 eseuri marcate, trei dintre acestea la reluarea partidei.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoara Saracens galopează cu 7 eseuri pe ”Dan Păltinișanu” la startul Cupei României

La 3 săptămâni după ce au zdrobit-o la zero în Ronaț pe nou-promovata din Constanța în ultima apariție din tur în campionatul Superligii al cărei trofeu îl dețin, dar și cu 3 săptămâni înaintea primului dintre cele două meciuri pe ”Dan Păltinișanu” în weekend-uri succesive în European Rugby Challenge Cup, laureații naționali de la Timișoara Saracens s-au aliniat astăzi la amiază pe aceeași principală arenă a orașului și în întrecerea paralelă a Cupei României, cu ocazia debutului într-o nouă ediție, unul facil, contra alb-negrilor clujeni, categoric depășiți cu 7 eseuri în ciuda faptului că bănățenii n-au contat printre alții și pe Rădoi, Drenceanu, Fercu și Zaharia, titulari de la ora 14 în testul România - SUA din Ghencea, dar și pe Căpățână, Iftimiciuc și Popa, rezerve la ”Stejari”.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

”Stejarii” își păstrează locul în grupa a doua valorică pe continent, 36-6 cu Portugalia la Baia Mare

Mai întâi totuși calificată cu chiu cu vai și la potou la turneul final nipon grație și jocului rezultatelor, apoi însă descalificată și depunctată datorită unei erori a Federației Române de Rugby, reprezentativa de seniori a ”Stejarilor” a disputat în această după-amiază întâia sa partidă oficială în calitate de selecționată ce nu va lua parte în premieră în istoria celor 9 ediții ale competiției la IRB Rugby World Cup, întrecere mondială ce va avea loc toamna viitoare, implicată fiind în schimb în întâlnirea de baraj pentru menținerea în eșalonul secund valoric european, tranșată detașat pe Arena Zimbrilor în dauna aspirantei la promovare Portugalia.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Nu este normal ca orașul campion al României la seniori să n-aibă nici o echipă în cele 5 categorii de vârstă ale Campionatului Național de juniori. Timișoara, în rugby

Clubul deținător al ultimelor 3 titluri pe țară în Superliga de seniori, Timișoara Saracens, nu este absolut deloc reprezentat în actuala ediție a Campionatului Național de juniori sub egida Federației Române de Rugby, la nici una dintre categoriile de vârstă sub 19, 18, 17, 16 sau 15 ani, așa cum nici o altă grupare de pe malurile canalului Bega nu are vreo exponentă în aceste întreceri.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Cu Căpățână căpitan și autor de eseu între 6 titulari de la Timișoara Saracens, România A întrece Kenya, 36-5 (29-5)

Luna noiembrie fiind cea dedicată testelor inter-țări, atenția s-a comutat de pe Superliga internă, din care ultimul joc al turului, Timișoara Saracens - U Cluj, a fost lăsat pe 16 martie 2019, prefațând returul, pe partidele internaționale ale selecționatelor reprezentative, o primă probă fiind adjudecată la scor încă din prima parte de garnitura România A în dauna celor din Kenya, aflați înaintea turneului de baraj de accedere la Cupa Mondială de peste nici un an din Japonia. ”Stejarii” nu vor fi prezenți în arhipelagul nipon, preocuparea imediată legându-se de păstrarea locului în eșalonul 2 continental, Rugby Europe Championship, sub forma unui baraj de menținere contra Portugaliei, sâmbătă de la ora 14 la Baia Mare.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Timișoara Saracens triumfă la zero în fața nou-promovaților

Nu doar că sâmbăta trecută a izbutit în premieră în deplasările din grupele Challenge Cup să înscrie chiar două eseuri pe terenul liderului francez din Top14, evitând așadar acel zero din dreptul său la precedenta ieșire în Hexagon și bifând obiectivul de a puncta pe tabela de marcaj la Clermont Ferrand, dar campioana României a reușit pe de altă parte să semneze astăzi întâiul succes fără punct primit din totalul celor 27 de meciuri jucate în actualul tur ca și încheiat al Superligii interne, și din care a mai rămas o singură partidă, tot a Timișoarei Saracens, acasă cu clujenii, pe 3 noiembrie de la ora 11.
Publicat în Rugby | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Timișoara Saracens sparge gheața la a 4-a încercare cu primele eseuri în deplasare în grupele Challenge Cup, dar primește 10 de la liderul din Top14: 70-12 (28-7) ASM Clermont Auvergne

Rugbiștii campioni ai României au izbutit astăzi la cea de-a patra ieșire în faza grupelor din Challenge Cup să semneze un record personal, înscriind nu doar primul lor eseu la acest nivel pe teren advers, ba chiar două, prin care au redus din handicap înainte și după pauza meciului din Franța la 21-7 și 28-12, scor care se înregistra după o oră de joc, după care gazda de pe locul 1 în Top14, cu punctul bonus ofensiv asigurat încă din prima parte, a mai marcat alte 6 eseuri și în ultimele nici 20 de minute: ASM Clermont Auvergne - Timișoara Saracens 70-12 (28-7).
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoara Saracens, înaintea celei mai severe testări, în Franța. ”Căutăm să păstrăm intensitatea căpătată în jocurile din Challenge Cup pentru Superliga”

Campioana României va descinde la finele acestei săptămâni într-un bastion al rugby-ului de club la vârf din țările de frunte ale Europei în sportul cu balonul oval, grupare de renume care nu joacă însă doar cu numele, ASM Clermont Auvergne, ci chiar joacă de mănâncă pământul, la zi în calitate de lider la mijlocul turului în elita profesionistă franceză Top14, după runda a 7-a. Palmaresul galben-albaștrilor este suficient pentru a copleși un outsider aflat abia la a patra sa deplasare în totalul ieșirilor pe acest palier al fazei grupelor în Challenge Cup, una dintre competițiile câștigate tot de două ori de formația din Clermont-Ferrand, caz și în elita din Hexagon.
Publicat în Rugby | Etichete , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Timișoara Saracens – Dragons Rugby 17-54

Fotografii realizate de Leczki Jozsi la meciul Timișoara Saracens - Dragons Rugby, jucat sâmbătă de la ora 14:30 pe stadionul ”Dan Păltinișanu” în etapa I din Grupa 1 în European Rugby Challenge Cup, și câștigat de galezii în albastru cu 17-54, la pauză 10-26, strict prin 8 eseuri din care 7 transformate, distribuite egal înainte respectiv după pauză, primele 3 din linia I. Campioana României, care a preluat conducerea în minutele 3 și 23 și a înscris două eseuri, va juca în runda secundă sâmbăta viitoare la Clermont Auvergne, club francez învingător tot în seria patrulater cu 20-41 la Northampton Saints, iar apoi pe Bega în decembrie cu cei din Hexagon și ”Sfinții” englezi.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu