Arhiva etichetelor: Eugen Căpăţână
Eugen Căpățână, jucătorul SCM Timișoara până la finele anului 2023. Al 12-lea său trofeu, Cupa pe 2 aprilie?
Prim-planul în rugby este ținut momentan de campania de calificare la IRB World Cup 2023, ”Stejarii” jucând sâmbătă de la ora 14 ultimul meci din returul Rugby Europe Championship, la codașa Olanda, însă nu mult a mai rămas până la ridicarea cortinei scenei interne în noul sezon 2022, odată cu finala amânată a ediției 2021 a Cupei României, CSM Știința Baia Mare - SCM USAMVB Timișoara, programată pe 2 aprilie, iar cu nici trei săptămâni înaintea acestui eveniment clubul bănățean a anunțat atât continuarea parteneriatului cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului precum și semnarea de către Eugen Căpățână a prelungirii contractului cu cei din Ronaț, al căror jucător va rămâne până la 31 decembrie 2023.
Publicat în Rugby
Etichete Baia Mare - Timișoara, Eugen Căpăţână, IRB, rugby, SCM Timișoara, Stejari
Lasă un comentariu
Cu Căpățână căpitan și autor de eseu între 6 titulari de la Timișoara Saracens, România A întrece Kenya, 36-5 (29-5)
Luna noiembrie fiind cea dedicată testelor inter-țări, atenția s-a comutat de pe Superliga internă, din care ultimul joc al turului, Timișoara Saracens - U Cluj, a fost lăsat pe 16 martie 2019, prefațând returul, pe partidele internaționale ale selecționatelor reprezentative, o primă probă fiind adjudecată la scor încă din prima parte de garnitura România A în dauna celor din Kenya, aflați înaintea turneului de baraj de accedere la Cupa Mondială de peste nici un an din Japonia. ”Stejarii” nu vor fi prezenți în arhipelagul nipon, preocuparea imediată legându-se de păstrarea locului în eșalonul 2 continental, Rugby Europe Championship, sub forma unui baraj de menținere contra Portugaliei, sâmbătă de la ora 14 la Baia Mare.
Publicat în Rugby
Etichete Eugen Căpăţână, România A - Kenya 36-5, rugby, Rugby Europe Championship, sport
Lasă un comentariu
Căpățână, titularizat în premieră în 2017 în REC. Fercu, Lemnaru și Umaga își păstrează locurile
Marian Eugen Căpățână revine în XV-le ”Stejarilor” cu ocazia deplasării României în penultima rundă din 2017 în Rugby Europe Championship, programată sâmbătă în Belgia, devenind al optulea jucător al campioanei naționale Timișoara Saracens titularizat în această serie de patru apariții oficiale ale reprezentativei de seniori din iarna în curs.
Publicat în Rugby
Etichete Belgia - România, Eugen Căpăţână, IRB, rugby, Rugby Europe Championship, sport
Comentariile sunt închise pentru Căpățână, titularizat în premieră în 2017 în REC. Fercu, Lemnaru și Umaga își păstrează locurile
Kinikinilau 3 eseuri, Burcea și Shennan unul, România opt, Căpățână jucătorul meciului: Germania spulberată, 61-7 (27-0)

Publicat în Rugby
Etichete CEN, Eugen Căpăţână, Georgia - România, Kinikinilau, România - Germania 61-7, rugby, Sandu Stelian Burcea, sport, Stephen Shennan
Comentariile sunt închise pentru Kinikinilau 3 eseuri, Burcea și Shennan unul, România opt, Căpățână jucătorul meciului: Germania spulberată, 61-7 (27-0)
Timișoara Saracens, 6 convocări și la România A

România, cu 4 timişoreni titulari, nu păstrează IRB Nations Cup şi-n 2014
„Stejarii” au reuşit şi în antepenultimul minut al finalei din această seară a IRB Nations Cup un eseu de penalizare, precum izbuteau două eseuri de penalizare şi în ultimul sfert de oră al jocului de acum 4 zile cu Rusia, însă nu mai mult, lovindu-se de zidul defensiv al triumfătorilor „verzi” ai Irlandei (Emerging): 10-31 (3-17).
Publicat în Rugby
Etichete CM juniori U19, Daniel Carpo, Eugen Căpăţână, Gabriel Conache, IRB Nations Cup, România - Emerging Ireland 10-31, rugby, sport, Tbilisi Cup 2014, Vlaicu, XV Stejari
Lasă un comentariu
Cu o treime dintre titulari de la RCM Timişoara, România – Portugalia 24-0 pe Cluj Arena
Valentin Popîrlan, căpitanul galben-albaştrilor, Stelian Burcea, Valentin Calafeteanu, Mădălin Lemnaru şi Cătălin Fercu au început în această după-amiază primul test al „Stejarilor” României din 2014, an hotărâtor pentru calificarea la Cupa Mondială 2015, cei 5 rugbyşti de la dubla campioană naţională RCM UVT Timişoara contribuind la triumful la zero al selecţionatei lui Lynn Howells, într-un meci din Cupa Europeană a Naţiunilor, disputat pe Cluj Arena.
Publicat în Rugby
Etichete Alexandru Țăruș, căpitanul galben-albaştrilor, Cătălin Fercu, CEN, Cluj Arena, Cupa Mondială 2015, Eugen Căpăţână, Florin Vlaicu, Lynn Howells, Mădălin Lemnaru, RCM UVT Timişoara, România - Portugalia, rugby, sport, Stejarii, Stelian Burcea, Valentin Calafeteanu, Valentin Popîrlan
Lasă un comentariu
Burcea, Calafeteanu, Căpăţână, Fercu, Lemnaru şi Popârlan, 6 campioni de la RCM UVT Timişoara în lotul de 30 al „Stejarilor” României pentru jocul cu Portugalia, din Cupa Europeană a Naţiunilor. Spre Cupa Mondială!

Publicat în Rugby
Etichete Amlin Challenge Cup, Cătălin Fercu, Cupa Europeană a Naţiunilor, Eugen Căpăţână, Georgia, Lupii Bucureşti, Lynn Howells, Mădălin Vlad Lemnaru, RCM UVT Timişoara, România, România - Portugalia, rugby, sport, Stejarii, Stelian Burcea, Superliga, Valentin Calafeteanu, Valentin Popârlan
Lasă un comentariu
Căpăţână, Popîrlan, Calafeteanu, Kinikinilau şi căpitanul Burcea, toţi de la RCM UVT Timişoara, învinşi cu 28-0 (18-0) în apariţia finală a Lupilor Bucureşti în AMLIN Challenge Cup, la Newcastle Falcons

Publicat în Rugby
Etichete “Lupii”, Alexandru Țăruș, Amlin Challenge Cup, căpitan al timişorenilor, Cluj Arena, Cupa Europeană a Naţiunilor, Danie de Villiers, Eugen Căpăţână, Georgia - România, Newcastle Falcons - Lupii Bucureşti 28-0, Paula Kinikinilau, RCM UVT Timişoara, România - Portugalia, rugby, sport, Stelian Burcea, Valentin Calafeteanu, Valentin Popîrlan
Lasă un comentariu
RCM Timişoara oferă 8 rugbyşti „Lupilor” Bucureşti pentru „dubla” cu Brive
Alexandru Ţăruş, Otar Turashvili, Eugen Căpăţână, Valentin Popîrlan, Dorin Lazăr, Valentin Calafeteanu şi Cătălin Fercu, dar şi Paula Kinikinilau, au fost cu toţii convocaţi dintre componenţii dublei campioane en-titre RCM UVT Timişoara în vederea „dublei” din 7 şi 14 decembrie …
Publicat în Rugby
Etichete Alexandru Țăruș, Amlin Challenge Cup, Bucharest Wolves - Brive, Calvisano, Cătălin Fercu, Dorin Lazăr, Eugen Căpăţână, Newcastle Falcons, Otar Turashvili, Paula Kinikinilau, RCM UVT Timişoara, rugby, sport, Steaua - CSM Ştiinţa Baia Mare, Superliga, Valentin Calafeteanu, Valentin Popîrlan
Comentariile sunt închise pentru RCM Timişoara oferă 8 rugbyşti „Lupilor” Bucureşti pentru „dubla” cu Brive
Calafeteanu, toate cele 12 puncte pentru Bucharest Wolves, cu 7 titulari şi două rezerve de la campioana RCM UV Timişoara, dar debutul în AMLIN Challenge Cup e pe scut: 12-13 cu Newcastle Falcons

Publicat în Rugby
Etichete Amlin Challenge Cup, Arcul de Triumf, Bucharest Wolves - Newcastle Falcons 12-13, Cătălin Fercu, Eugen Căpăţână, Lupii, Mădălin Vlad Lemnaru, numărul 8, Paula Kinikinilau, România - Fiji, România - Tonga, rugby, sport, Stelian Burcea, Valentin Calafeteanu, Valentin Popîrlan
Comentariile sunt închise pentru Calafeteanu, toate cele 12 puncte pentru Bucharest Wolves, cu 7 titulari şi două rezerve de la campioana RCM UV Timişoara, dar debutul în AMLIN Challenge Cup e pe scut: 12-13 cu Newcastle Falcons
Cîte 7 de la RCM mvt UV Timișoara la start în România A – All Stars, pe ”Arcul de Triumf”: primele 19 puncte, marcate de bănățeni

Publicat în Rugby
Etichete Alexandru Țăruș, All Stars, Arcul de Triumf, Calafeteanu, Danie de Villiers, Dorin Lazăr, Eugen Căpăţână, Gabriel Conache, Giorgi Khositashvili, Jack Siaki Umaga, Johnny Sola, McGrath van Wyk, Paula Kinikinilau, Randall Morrison, rezultate, România A, rugby, Samuel Mariş, sport, sporttim, Valentin Calafeteanu, Valentin Popîrlan, Viliami Moala
Lasă un comentariu
Şi Pungea cu „Stejarii”, pe lîngă Fercu, Carpo şi Căpăţână

Publicat în Rugby
Etichete blog, Cătălin Fercu, clasament, Daniel Carpo, eseu, Eugen Căpăţână, galez, Horaţiu Pungea, Leii din Banat, Lynn Howells, Mădălin Lemnaru, mijlocaş la deschidere, rezultate, România - Rusia, rugby, sport, sporttim, stadionul naţional Arcul de Triumf, Stejarii, TVR 1, vali calafeteanu, wordpress
Lasă un comentariu
Eugen Căpăţână (RCM Timişoara), eseu vital pentru România

Publicat în Rugby
Etichete Cătălin Fercu, Cupa Europeană a Naţiunilor, Daniel Carpo, eseu, Eugen Căpăţână, IRB, linia I, Portugalia, RCM Timişoara, rezultate, rugby, sport, sporttim, Stejarii, taloneur, Vlaicu
Lasă un comentariu
RCM Timişoara, ca şi neatinsă, calificată în semifinale

Publicat în Rugby
Etichete "Noua" Braşov, Chester Williams, CSM Bucureşti, Cupa României, Eugen Căpăţână, Gold Corporation, Jody Rose, Moala, RCM Timişoara, rugby, sport, Tâmpa
Lasă un comentariu