Imediat după cel de-al doilea război mondial, când comuniștii au ajuns la putere, a început o prigoană împotriva echipelor profesioniste cu tradiție. Acele echipe au reprezentat ceva pentru România, au avut rezultate notabile atât în campionatul intern, cât și în întrecerile externe. Au dispărut echipe ca și Ripensia Timișoara, Venus București, Juventus București, Unirea Tricolor București sau CAO Oradea. Au apărut echipe care astăzi ar stârni zâmbete: Dezrobirea, Steagul Roșu sau Sovrom.
Atunci au apărut pe firmament echipele departamentale Dinamo și Steaua de care nu putem scăpa nici astăzi. Mulți jucători de valoare au luat calea exilului, evoluând cu succes în campionate puternice din Europa, în Italia, Franța, Ungaria sau Spania. I-aș aminti aici pe Ionică Bogdan (Rapid București), Beffa și Bodola (Venus București), Prassler (AMEFA Arad), Iosif Petschovschi (Chinezul).
Diluarea valorii campionatului și câștigarea titlurilor la comandă au avut repercusiuni asupra evoluției echipei naționale și a echipelor de club. Au trecut 25 de ani până când echipa națională a avut un rezultat semnificativ, calificându-se la turneul final al Campionatului Mondial din Mexic.
Pare-se că aceste evenimente cu alte conotații au grad de repetabilitate. După evenimentele din decembrie ’89 a apărut fenomenul de recul pe care l-au resimțit din plin mai ales echipele care erau finanțate de mari întreprinderi industriale.
Între timp au apărut mai mulți trepăduși, ca să nu le spunem escroci, care erau gata imediat să mijlocească transferuri de jucători români în străinătate pe bani puțini, dar cu profit mare. Așa au apărut în campionatul intern jucători străini de valoare discutabilă care au slăbit mult întrecerea. Totodată au apărut și îmbogățiții care au profitat din plin de evenimentele din anul 1989. Din dorința lor de a parveni și-au luat câte o echipă pe care, chipurile, o sponsorizau, dar de fapt ei o creditau, având grijă să-și recupereze banii cu vârf și-ndesat. Astfel ei au beneficiat de o oarecare imunitate, vazându-și linistiți de afacerile lor.
Echipe artificial create nu au întârziat să apară, echipe care au și dispărut încet-încet de pe harta fotbalului românesc: Unirea Urziceni, Victoria Brănești, Selena Bacău, Internațional Curtea de Argeș.
La modă este și așa-zisa clonare, adică pe osatura unor echipe de tradiție cu un palmares semnificativ, se nasc alte echipe care beneficiază din start de nume și palmares. Tot în același context avem de-a face cu așa-zișii manageri de club cu mari pretenții, dar cu puține cunoștințe.
Cum se poate caracteriza un management ca și cel al lui ACS Poli, care a renunțat în iarnă la mulți jucători și acum umblă după unii din liga a treia din Italia sau Spania? Exemplul lui Marius Croitoru este elocvent. A fost adus în plin campionat, folosit puțin, iar acum s-a renunțat la el, fără a se ține cont că el nu va putea evolua la altă echipă până la finele campionatului.
