Arhiva etichetelor: CSS Reșița
Flavius Borca (CSȘ Lugoj), campion pe țară al juniorilor III nivel 2 la inele, vicecampion la individual compus
Campionatul Național juvenil al Federației Române de Gimnastică a trecut de la întrecerile fetelor la cele ale băieților, prin a începe tot cu cele mai mici categorii de vârstă, în cadrul cărora Flavius Borca a obținut toată gama medaliilor pentru CSȘ Lugoj atât în concursurile pe aparate cât și la individual compus ale juniorilor III la nivelul 2 de vârstă.
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil
Etichete Andrei Titi, CN juniori 3, CSŞ Lugoj, CSS Reșița, Flavius Borca, FRG, sport
Lasă un comentariu
CSȘ Lugoj își păstrează titlul pe țară la echipe de juniori III iar Norbert Marcu triumfă la individual compus
Clubul Sportiv Şcolar Lugoj a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul naţional pe echipe în cadrul Campionatului Național de juniori III al Federației Române de Gimnastică, la nivelul 2 de vârstă, elevii lui Ion Bulacu şi Adrian Meleancă, și anume Alexandru Marcu, Patrick Voichescu, Răzvan Mikloș și Norbert Marcu păstrându-și laurii cu un total de 235,822 puncte. Iar ca triumful să fie complet, Marcu s-a impus în întrecerea la individual compus a gimnasticii artistice, cu un total de 80,116 puncte, strâns din triumful la patru aparate și clasarea pe 2 la celelalte două.
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil
Etichete Adrian Meleancă, Alexandru Marcu, Bryan Wohl, CN gimnastică juniori III, Cristian Balint, CS Dacro Gym, CSȘ Dinamo, CSŞ Lugoj, CSS Reșița, CSȘ Steaua, Dacian Reștea, Eduard Bălan, Flavius Borca, FRG, gimnastică, gimnastică echipe, individual compus, Ion Bulacu, nivelul 2, Norbert Marcu, Patrick Voichescu, Răzvan Mikloș, romgym.ro, sport
Lasă un comentariu
Snejana Popov, campioană națională școlară absolută: 4 locuri 1, două locuri 2. CSȘ1 Timișoara, alte două locuri 2 și a opta pe cluburi
Snejana Dușița Popov și-a încununat câștigarea a patru probe în cadrul Campionatului Național Școlar de înot prin adjudecarea titlului suprem în competiția școlară pe țară la categoria înotătoarelor de 14 ani. Iar Clubul Sportiv Școlar 1 Timișoara a mai cules alte 4 clasări pe locurile secunde, la toate cele 3 categorii de vârstă, 12, 13 și 14 ani, adunând suficiente puncte pentru a se clasa în prima jumătate a ierarhiei generale a cluburilor de profil. Detaliile...
Publicat în Înot, Sport juvenil
Etichete Alen Grubacichi, Andreea Henteș, Andreea Hornea, bazin olimpic Reşiţa, CN Școlar înot, CSŞ Hunedoara, CSS Reșița, CSŞ1 Timişoara, Gabriel Icobescu, înot, LPS Emil Racoviță București, Patrick Damian, Raluca Mera, Rareş Tănăsie, Roberta Băciună, Școala Generală 3 Suceava, Snejana Popov, sport
Lasă un comentariu
Cronometraj electronic, în premieră la întrecerea internaţională „Memorialul Petre Lovas”, ajunsă la cea de-a 11-a ediţie, în Arena Aqua Sport din Timişoara. Ierarhiile celor 64 de probe şi clasamentele pe puncte ale grupelor de vârstă conform criteriilor FINA
Tradiţia continuă iar cea de-a XI-a ediţie a Memorialului Petre Lovas a reunit la start în bazinul Arena Aqua Sport din Timişoara aproape 400 de înotători de la peste câte 10 cluburi din ţară respectiv străinătate, care s-au întrecut pe mai multe categorii de vârstă, de la grupa 2006 şi mai mici până la 1999 şi mai mari, din an în an. În continuare, premianţii tuturor probelor, cu numeroşi timişoreni între cei mai buni, precum şi rezultatele complete şi ierarhiile...
Publicat în Înot, Sport juvenil
Etichete 50m bras, 50m delfin, 50m liber, 50m spate, Arena Aqua Sport Timişoara, Arena Timişoara, Carina Notingher, CJT, Crişul Oradea, CSM Arad, CSM Oradea, CSM Timişoara, CSS Reșița, CSŞ1 Timişoara, Delfin Timişoara, Feniks Sombor, înot, LPS Arad, Memorialul Lovas Peter, nataţie, Olivia Swim Timişoara, sport, Swim Star Becej, Timişoara
Comentariile sunt închise pentru Cronometraj electronic, în premieră la întrecerea internaţională „Memorialul Petre Lovas”, ajunsă la cea de-a 11-a ediţie, în Arena Aqua Sport din Timişoara. Ierarhiile celor 64 de probe şi clasamentele pe puncte ale grupelor de vârstă conform criteriilor FINA
Rafael Szabo (CSŞ Lugoj), campion naţional la individual compus al juniorilor III. Lugojenii Todor, la juniori II, şi Ciucu – la juniori I, pe locul 4
CSŞ1 Timişoara şi CSŞ Lugoj au fost printre cele 11 centre din ţară aliniate ieri şi azi în Campionatul Naţional pe echipe de juniori din sala polivalentă "Nadia Comăneci" din Oneşti, unde Rafael Szabo a devenit campion naţional la individual compus între juniorii 3 iar colegii săi de la CSŞ Lugoj, Ionuţ Todor, la juniori II, respectiv Armando Ciucu, la juniori I, au încheiat pe 4. Dar iată mai multe detalii despre clasările timişenilor...
Publicat în Exclusiv, Gimnastică, Sport juvenil, Timişene
Etichete Andrei Ovidiu Baciu, Armando Ciucu, Bogdan Alex Chilibon, CSM Cluj, CSM Reşiţa, CSM Sf. Gheorghe, CSŞ 1 Timişoara, CSS Braşovia, CSS Buzău, CSŞ Lugoj, CSS Reșița, CSŞ1 Timişoara, David Andrei Gavril, Dinamo Bucureşti, gimnastică, Ionuţ Todor, LPS Bistrița, Rafael Szabo, Răzvan Rozovlean, rezultate, sport, sporttim, Steaua Bucureşti, Vasile Daniel Ţîţaru, Victor Bănicioiu
Lasă un comentariu
CSŞ1 Timişoara și CSȘ Lugoj, la Campionatul Naţional de juniori III, II și I, după ce timișorencele se clasau pe 2 la echipe în Naționalul junioarelor IV
După ce a excelat recent la Campionatul Național al junioarelor IV, unde s-a clasat a doua pe echipe, în urma lui Dinamo București, CSȘ1 Timișoara se va alinia de vineri între cele doar 10 cluburi din 9 centre din țară participante la Campionatul Național de gimnastică pe echipe de junioare și juniori III, II și I, iar prin prezența lui CSȘ Lugoj județul Timiș va fi unicul cu reprezentante din două localități diferite.
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil
Etichete Bianca Boca, CSA Steaua, CSM Cluj-Napoca, CSM Sf. Gheorghe, CSS Brasov, CSS Buzău, CSȘ Dinamo, CSS Reșița, CSŞ1 Timişoara, Denisa Furak, Elisa Stana, gimnastică, Larisa Ilieș, LPS Bistrița, Mariana Tomceanu, Oneşti, Rebeca Serdean, rezultate, sport, sporttim
Lasă un comentariu
CSȘ1 Timișoara și CSM Timișoara, primele la ”Cupa Banatul”
156 de sportivi, dintre care circa 120 din Timișoara, angrenați la toate categoriile de vîrstă, de la 6 ani în sus, pînă la seniori, au înotat la competiția internațională dotată cu ”Cupa Banatul”, ajunsă la cea de-a șaptea ediție, și care a constituit un bun prilej de pregătire și testare în preajma salbei de competiții naționale oficiale din vară. Iar CSȘ1 Timișoara și concitadina CSM au obținut și cele mai multe locuri I în bazinul din Complexul Sportiv ”Bega”... (în foto: Lucia Giurcă - 4 locuri I pentru CSM Timișoara)
Publicat în Înot
Etichete Andrei Crîsnic, Antonia Niculeasa, Banat Kikinda, bazinul Bega, CSM Timişoara, CSS Reșița, CSŞ1 Timişoara, Cupa Banatul, Emil Dăncăneţ, înot, Ioan Bădescu, LPS Arad, Lucia Giurcă, Plivacki Klub Kikinda, Radu Vaipan, Sanepid, Sergiu Deznan, sport, sporttim, Vlad Tabora, Vojvodina Novi Sad
Lasă un comentariu