Arhiva etichetelor: JO 2012
”Am obținut de la MAI un teren de 34.000 m2 în Calea Lipovei, pentru un bazin olimpic, iar în primăvara lui 2012 erau banii dar în toamna aceea se luau, redirecționați spre alt obiectiv”
După ce ieri am punctat despre mersul lucrurilor la Clubul Sportiv Școlar 1 Timișoara în ceea ce privește ”pepiniera” de șah și proiectul de relansare al gimnasticii românești și prin centrul de perspectivă cu 30 de fetițe din generațiile 2007/8 cantonate la gruparea din strada Amforei, astăzi revenim cu alte subiecte din bătătura entității cu aproape 600 de juniori legitimați în 8 secții și aparținând de Ministerul Educației și Cercetării Științifice. Despre Usoda dar nu numai...
Publicat în Exclusiv, Înot
Etichete baza kaiak, bazin olimpic, bazinul Usoda, buget de stat, cabana Gărâna, cabinet de avocatură, CL Sânandrei, Consiliul Local Tormac, Corneliu Paşcalău, CS Water Performance, CSŞ1 Timişoara, Daniel Mada, Diana Bulimar, Florin Diaconu, gimnastică, înot, JO 2012, kaiak-canoe, Liceul Nikolaus Lenau, litigiu, litigiu Primăria Timișoara - CSS1, MAI, MECȘ, Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Relansarea gimnasticii româneşti, Sandra Hîrşan, sport, studiu de fezabilitate, Tamara Savu, teren, venituri proprii, Vlad Cotuna
Lasă un comentariu
Start! Sergiu Deznan, locurile 5 și 6 în finalele A câștigate de Alexandru Coci, iar CSM Timișoara, locul 4 la 4×50 metri liber
Înotătorul timișorean Sergiu Denis Deznan (foto) a participat astăzi în două finale A ale primei zile din cadrul Campionatului Național de înot pentru seniori și juniori 1 în bazin scurt, de 25 de metri, disputat conform tradiției la Hunedoara, precum și într-o probă de ștafetă cu echipa CSM Timișoara, în fiecare dintre cele 3 cazuri învingător ieșind Alexandru Coci, reprezentant al natației românești în proba de 200 metri fluture a Jocurilor Olimpice de vară Londra 2012.
Publicat în Înot
Etichete 200m mixt înot, 50m fluture, Alexandru Coci, bazin 25m, Bogdan Alexandru Oproiu, CN înot bazin scurt, CSM Brașov, CSM Timişoara, Dan Ionuț Pîrjol, înot, JO 2012, nataţie, Revesz Levente, Sergiu Deznan, sport
Lasă un comentariu
Mada şi Mitrea, mai lenţi în semifinale, ajung doar în finala B
Echipajul Bogdan Mada - Ionuţ Mitrea s-a clasat tot al cincilea dar şi ultimul în prima serie a semifinalei probei de kaiak pe 200 metri din cadrul Jocurilor Olimpice de vară, disputată pe apele de la Eton Dorney la numai două ore şi 20 de minute după disputarea seriilor, înregistrînd al zecelea şi cel mai lent timp în cadrul penultimei faze a probei.
Publicat în Kaiak-canoe, Timişene
Etichete 200m, Bogdan Mada, CSŞ1 Timişoara, Eton Dorney, Ionuţ Mitrea, JO 2012, Jocuri Olimpice, K2, kaiak, kaiak-canoe, Londra, România, sport
Lasă un comentariu
Timişeanul Mada, calificat în semifinalele K2, la J.O. 2012
Un sportiv olimpic timişean a intrat în minutele precedente în focurile Jocurilor Olimpice de vară, mai exact astăzi la ora 12,47, cînd Bogdan Mada, tînăr din Urseni aliniat împreună cu Ionuţ Mitrea pe culoarul 4 al Seriei 1 în proba de kaiak pe 200 metri, K2, a obţinut calificarea în semifinale, cu timpul de 33.978 secunde, la o secundă şi 657 sutimi în urma învingătorilor seriei, ruşii Postrigay şi Dyachenko.
Publicat în Kaiak-canoe, Timişene
Etichete 200m, apă, Bogdan Mada, Eton Dorney, Ionuţ Mitrea, JO 2012, K2, kaiak, kaiak-canoe, Londra, sport, Urseni, vîslă
Lasă un comentariu
Lache: „200-le e imprevizibil, mai ales la Eton. Lacul e deschis”
Un sportiv olimpic timişean n-a intrat încă în focurile Jocurilor Olimpice de vară, şi anume Bogdan Mada, tînărul din Urseni care se va alinia vinerea viitoare împreună cu Ionuţ Mitrea pe culoarul 4 al Seriei 1 în proba de kaiak dublu pe 200 metri, dar anticipăm puţin evenimentul prin a puncta spusele profesorului Zeno Lache, şef al secţiei de kaiak-canoe la CSS1 Timişoara, de unde bănăţeanul în vîrstă de 23 de ani a fost lansat cu succes pe luciul apelor internaţionale.
Publicat în Kaiak-canoe
Etichete 200 metri, Bogdan Mada, CSŞ1 Timişoara, Ionuţ Mitrea, JO 2012, K2, kaiak-canoe, sport, Zeno Lache
Lasă un comentariu
Semifinale! Timişeanul Pîrghie trece de serii la J.O. de vară
Echipajul de patru al României, avîndu-l în componenţă pe timişeanul Cristi-Ilie Pîrghie, laolaltă cu echipierii Cozmiuc (proră), Palamariu şi Curuea, s-a calificat în semifinalele de joi ale probei din cadrul regatei de canotaj de la Jocurile Olimpice de vară de la Londra, înregistrînd al cincilea timp (5:52.87) dintre cele 9 ambarcaţiuni care au trecut direct de faza seriilor de calificare.
Publicat în Canotaj, Timişene
Etichete canotaj, Cristi Pîrghie, Curuea, Eton Dorney, JO 2012, România, semifinale, serii, sport
Lasă un comentariu
www.sporttim.ro, sursă preluată de portalul oficial olimpic
Spre lauda lor, 4 sportivi timişeni şi-au cîştigat locul în delegaţia de puţin peste 100 de competitori a României la Jocurile Olimpice de vară Londra 2012, ce demarează vineri, fiind vorba de tineri performeri lansaţi de cluburi locale şi care, cu o singură excepţie, îşi continuă carierele la formaţii bucureştene. Bulimar (16 ani) şi Cotuna (21) în gimnastică, Pîrghie (20) şi Mada (23) pe ape, în canotaj respectiv kaiak, au ajuns într-atît de departe fiind şlefuiţi ani buni pe plan local. Iar în succintele fişe de prezentare întocmite de portalul oficial al întrecerii mondiale, www.london2012.com, organizatorii au preluat ca sursă www.sporttim.ro, în cazul unui amănunt despre timişenii noştri.
Publicat în Kaiak-canoe, Timişene
Etichete 200m, Bogdan Mada, canotaj, Cristi Pîrghie, Diana Bulimar, Eton Dorney, gimnastică, Ionuţ Mitrea, JO 2012, kaiak-canoe, Londra, sport, Szeged, Timiş, Timişoara, Vlad Cotuna
Lasă un comentariu
Tînăr din Biled la Londra, timişoreni spre Mondialul de Tineret
După ce un tînăr cooptat din şcoala din Biled de profesoara Elvira Văsuţ cu ocazia unei selecţii prin unităţile de învăţămînt, şi care avea să fie instruit vreme de 4 ani la CSS Bega Timişoara, şi-a cîştigat zilele trecute dreptul de a reprezenta România la Jocurile Olimpice de vară de la Londra, cel puţin un alt produs al şcolii de canotaj de pe Bega se pregăteşte de o altă competiţie majoră, ce bate la uşă în această vară.
Publicat în Canotaj, Sport juvenil, Timişene
Etichete Adrian Cionca, bacalaureat, Bacău, Bega, canotaj, Centrul Olimpic Orşova, Cristi Pîrghie, CSŞ Bega Timişoara, Cupa României, Daniel Donci, Dorin Bena, Elvira Văsuţ, Ionuţ Atofanei, JO 2012, JO 2016, Orşova, Regata Lucerna, Rio, sesiune specială, sport, Steaua, U Timişoara
Lasă un comentariu