Arhiva etichetelor: Marcus Rafael Drăghici
Atletele de la LPS Banatul Timişoara câştigă ştafeta Campionatului Naţional de juniori 1, la Bucureşti, iar ştafeta băieţilor ia locul 2
Fructuos finish al juniorilor timişoreni la Campionatul Naţional indoor de juniori 1 din Complexul “Lia Manoliu”, atletele de la LPS Banatul câştigând cu aproape 5 secunde avans proba de ştafetă iar băieţii sfârşind pe 2, la nici o secundă în urma clujenilor.
Publicat în Atletism Etichete Alberto Ionel Gheorghescu, atletism, CN indoor, CN sală, Delia Maria Irimia, Ioana Teodora Gheorghe, Ionuţ Irimia, Lia Manoliu, Livia Ana Cristurean, LPS Banatul Timişoara, LPS Cluj, LPS Constanţa, Marcus Rafael Drăghici, Mirabela Trăilescu, Nicolae Jurjiu, sport Lasă un comentariu
Gheorghe, triplă de aur, Drăghici, primul şi el la Grand Prix
N-au fost deloc numeroşi în prima reuniune atletică a sezonului în aer liber, concursul Grand Prix pentru juniori III, de vineri, respectiv juniori II, de sîmbătă, găzduit în Bucureşti, extrem de puţini fiind în sesiunea de dimineaţă a zilei de astăzi, una cu 27 de probe, dar atleţii în devenire timişeni se pot mîndri totuşi cu patru locuri întîi, dintre care 3 ale Ioanei Teodora Gheorghe, în ambele categorii de vîrstă, respectiv Marcus Rafael Drăghici, şi alte două locuri 2 şi două locuri 3, toate pentru LPS Banatul şi CSM Timişoara, cu încă două locuri 3 şi pentru CSS Lugoj. Dar s-o luăm pe rînd...
Drăghici, triumf! Timişoara, finish bun la Grand Prix Cadeţi
Încă o victorie timişoreană, în chiar penultima probă a celor două zile de concurs în cadrul întrecerii indoor de Grand Prix pentru juniori II, cadeţi, şi juniori III, găzduită vineri şi sîmbătă de sala "Lia Manoliu". Marcus Rafael Drăghici, un cadet născut în ´95, cu dublă legitimare la LPS Banatul şi CSM Timişoara, şi pregătit de antrenorul emerit Ioan Damaschin, a cîştigat cu timpul 23.34 secunde proba de 200 metri a cadeţilor
Publicat în Atletism Etichete Adelina Pastor, antrenor emerit, CN Juniori I, CN Juniori II, CN Seniori, Cosmin Dumitrache, CSM Timişoara, ger, indoor, îngheţat, Ioan Damaschin, Lia Manoliu, LPS Banatul, Marcel Grigorescu, Marcus Rafael Drăghici, Nicolae Adrian Jurjiu, pistă, sală, Sorin Vătămanu, zăpadă 2 comentarii