Arhiva etichetelor: Robert Furak

Sadoveac din nou salvator, Politehnica și cu 2 marcatori juniori desprinsă încet dar sigur de sucevenii cu ex-poliștii Furak și Ștefan autori de goluri

N-a reușit la prima încercare acasă, și ar fi fost și foarte dificil în urmă cu 3 săptămâni, între timp oaspeții de la CSM Focșani mai câștigând pe linie și în fața lui CSM București iar duminică la Buzău cu 27-31, și n-a izbutit nici în etapa a II-a, pierzând nu neapărat foarte surprinzător cu 20-19 la nou-promovații din Cluj, însă SCM Politehnica Timișoara a spart în cele din urmă gheața în runda a treia a Ligii Naționale de handbal masculin, impunându-se duminică seară de la ora 18 în sala ”Constantin Jude” în dauna unor suceveni triumfători la debut sub Feleac la 9 goluri diferență și pierzători apoi la limită în Bucovina cu Minaur. Precum în Ardeal, golgheterul veteran Marius Sadoveac a fost principalul marcator al meciului, acum peste două săptămâni cu 9 reușite, în weekend cu încă 12, dar alb-violeții bănățeni pot nutri speranțe și din partea noului val, doi juniori înscriindu-se spre final pe lista autorilor de goluri, pe fondul desprinderii din aproape în aproape de sucevenii și cu ex-poliștii Furak și Ștefan scuturând plasa.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Șandru desface cu 9 după pauză lacătul violet. Poli, de departe cel mai sever eșec, cu un minim egalat de goluri marcate: 27-19 (13-12) Dinamo

SCM Politehnica a încheiat cum nu se poate mai rău prima săptămână de jocuri oficiale din 2017, capotând de la 19-17 pentru Dinamo la 27-19 în ultimul sfert de oră al deplasării pe terenul liderului campion, care i-a pricinuit de departe cel mai drastic eșec din actualul campionat, la numai 5 zile după ce și rata la limită pătrunderea în turneul Final4 al Cupei României, la Turda. Timișorenii ar fi putut intra la egalitate la pauză, 13-12, dar n-au mai înscris la reluare cu excepția extremelor decât de două ori prin Fenici, Ciprian Șandru excelând în schimb cu alte 9 pentru bucureșteni, care, deși în absența principalului lor marcator, însă nu între primii 10 ai Ligii Naționale în sezonul în curs, iranianul Sajad Esteki, s-au desprins treptat fără replică: Dinamo - Poli 27-19 (13-12).
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Șandru desface cu 9 după pauză lacătul violet. Poli, de departe cel mai sever eșec, cu un minim egalat de goluri marcate: 27-19 (13-12) Dinamo

Pe drum de la 4,30 dimineața, Poli II cade după pauză la liderul cu punctaj maxim

Fără Robert Furak și portarul Marușca, și plecată la drum duminică dimineață la 4,30, echipa ”satelit” a Politehnicii Timișoara s-a ținut tare în prima repriză a deplasării de la ora 12 pe terenul liderului Diviziei A - Seria B, CSM Făgăraș, dar n-a mai făcut față și după pauză, gruparea brașoveană fiind prima care să atingă 7 victorii în tot atâtea apariții cu ocazia acestei runde punctând mijlocul turului în liga secundă.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Pe drum de la 4,30 dimineața, Poli II cade după pauză la liderul cu punctaj maxim

Poli II se apropie la un gol dar totuși cedează fruntașei CSM Satu Mare

Echipa a doua a Politehnicii Timișoara a pierdut astăzi după prânz dificilul examen cu o vizitatoare având un unic eșec în primele 5 etape de campionat, fruntașa CSM Satu Mare, o ex-prim-divizionară și în acest deceniu, conservând în cele din urmă avantajul luat încă din primele minute ale jocului din sala ”Banu Sport”.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Poli II se apropie la un gol dar totuși cedează fruntașei CSM Satu Mare

”Poli II” pierde prima deplasare în Divizia A, în Trivale

Echipa a doua a Politehnicii Timișoara, inclusiv cu 2 tineri care făceau parte vineri seară din lotul alb-violeților în deplasarea de Liga Națională la Baia Mare, a pierdut astăzi de la ora 11 întâia sa ieșire din noul sezon în eșalonul secund al handbalului masculin românesc, Divizia A – Seria B, pe terenul unei formații cu drept de participare în luna iunie la barajul de promovare în elită, HC Argeș Pitești.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru ”Poli II” pierde prima deplasare în Divizia A, în Trivale

Cu Claudiu Șimicu semnat și Dana Ianto pe punctul de a prelua banca de la Attilla Horvath, Poli II deschide balul în Divizia A: 29-33 cu Academia Minaur

Între primele două jocuri din noua campanie în sala ”Constantin Jude” pentru prim-divizionara CH CSU Politehnica Timișoara, unul, câștigat luni cu Potaissa, și altul, bătând la ușă mâine la ora 12,30, tot în Liga Națională, cu CSM Ploiești, s-a strecurat și debutul echipei ”satelit” a alb-violeților în cel de-al doilea sezon la rând în eșalonul secund, Divizia A – Seria B. Iar ”Poli II” chiar a inaugurat noua ediție în calitate de gazdă la ridicarea de cortină a etapei I în grupa vestică, noutățile nefiind deloc puține în tabăra bănățeană. Așadar...
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Cu Claudiu Șimicu semnat și Dana Ianto pe punctul de a prelua banca de la Attilla Horvath, Poli II deschide balul în Divizia A: 29-33 cu Academia Minaur

Poli II încheie cu brio deplasările Diviziei A: 40-21 la Alba Iulia

Echipa ”satelit” a prim-divizionarei de handbal masculin CH CSU Politehnica n-a cruțat-o astăzi de la ora 13 pe codașa UNIT Alba Iulia, penultima în ierarhia Seriei B și clasată imediat în urma ”violeților”, administrându-i un categoric 40-21 (18-7) în orașul Marii Uniri. Tot într-o ultimă deplasare va juca și ”prima echipă”, Poli, miercuri de la ora 18, la Suceava, mai apoi trăgând cortina sâmbăta viitoare, de la 12, cu Pandurii, la Sânnicolau Mare, conform orelor reper anunțate de FRH.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM București, cu ex-sânmiclăușanul Dragon, 45-27 cu LPS Banatul, pentru locul 7 la finalele juniorilor 1, în capitală. ”Necazul cel mare e că băieții nu s-au antrenat foarte mult timp toți laolaltă”

LPS Banatul a încheiat astăzi participarea la turneul final al Campionatului Național FRH de handbal masculin pentru juniori 1 cu o nouă înfrângere, în meciul de clasament pentru evitarea ultimei poziții în ierarhia celor mai bune 8 grupări din țară la categoria 1996/7.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul, eșec la București, la debutul în turneul final. ”Am jucat cu teamă și emoții”. 28-36 cu Reșița. Furak, descalificat din minutul 19

LPS Banatul a pierdut astăzi de la ora 16 primul dintre cele 3 jocuri din grupa turneului final al Campionatului Național FRH de juniori 1, început astăzi la București cu primele patru meciuri ale competiției. Iar timișorenii au cedat în fața acelorași rivali zonali de la Liceul Teoretic Traian Vuia Reșița, mâine având de jucat tot în fața unor foști adversari din seria vestică, LPS Târgu Jiu.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LIVE TEXT: LPS Banatul – CSȘ2 Baia Mare 23-34 (10-15). Oaspeții se califică primii, timișorenii de pe 2. La finale, în grupă, Banatul din nou cu Reșița și Târgu Jiu, plus Turda

Juniorii 1 de la LPS Banatul Timișoara, printre care și tripleta Inișconi - Neamțu - Wokan, convocată la Centrul Național de Excelență ”Marian Cozma” Sighișoara, dar și Robert Furak, chemat în acest sezon în pregătiri și pe banca prim-divizionarei de seniori CH CSU Politehnica, s-au calificat la turneul final al Campionatului Național FRH de handbal masculin pentru generațiile 1996/97, ce va avea loc în 13-17 mai, la Târgu Jiu sau București. Iată mai jos detaliile fazei finale dar și transmisia LIVE TEXT a disputei pentru calificarea de pe locul 1 din turneul semifinal de la Timișoara, dintre LPS Banatul și CSȘ 2 Baia Mare, 23-34... Prin urmare, timișorenii se vor reîntâlni la finale cu adversarii din seria preliminară vestică, plus cu cei din Turda... La finale, seriile sunt următoarele: Grupa B: II 1 Potaissa, I 2 LTTV Reșița, III 2 - LPS Banatul Timișoara, IV 1 LPS Târgu Jiu. Iar în Grupa A: I 1 CSM București, II 2 CSȘ Odorhei, III 1 - CSȘ 2 Baia Mare, IV 2 Marta Baia Mare. Marcatorii zilei: Wokan, cu 7 goluri, Dascaliuc 6, Niță 6, Jigovan 2, Micle 1, Crișan 1, iar la CSȘ 2 Baia Mare 11 jucători, Nagy 7, Avramescu 4, Pop 4, Cotuna 4, Bologa 3, Bodnărescu 3, Stoean 3, Bondar 2, Botea 2, Erni 1, Olar 1.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LIVE TEXT din ”Banu Sport”: LPS Banatul – CSȘ Galați 30-29 (14-18). Victorie timișoreană și calificare în turneul final al juniorilor mari!

LPS Banatul Timișoara se califică astfel la turneul final al Campionatului Național FRH de handbal masculin pentru juniori 1, ”mari”, de 1996/97. O performanță la această categorie de concurs după ceva ani bunicei, generația de 1991 încheind pe locul 5. A contribuit esențial longilinul inter Victor Niță, cu 10 goluri, așadar cu o treime din reușitele localnicilor. Au mai marcat Dascaliuc - 5 goluri, Furak 4, Neamțu 4, Vișan 3, Jigovan 3, Wokan 1. De la învinși, Andrei Ailuțoaie și Dumitru - câte 7, Olaru 5, George Șerban 4, Pană 3, Pîrlog 1, Bogdan Șerban 1, Susanu 1.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul Timișoara, 13 marcatori în cel de-al doilea succes în semifinale. Toți: 45-26!

Juniorii 1 de la LPS Banatul Timișoara au învins și mai clar în cea de-a doua zi a turneului semifinal național pe care îl găzduiesc până duminică în Sala ”Banu Sport”, 45-26 cu CSO Tricolorul Breaza, cea mai slab cotată grupare dintre cele 5 care luptă pentru două locuri de calificare la turneul final al Campionatului Național FRH de handbal masculin pentru categoria 1996/97. Bănățenii sunt la un meci distanță de pătrunderea între cele mai bune 8 cluburi din țară la acest nivel iar o victorie în meciul decisiv de sâmbătă dimineață, cu gălățenii, le-ar asigura calificarea.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Poli 2 nu pune probleme reșițenilor de la HC Adrian Petrea în partida fără arbitri delegați

CH Adrian Petrea Reșița a obținut a 22-a victorie din tot atâtea partide în Divizia A Seria B de handbal masculin. Reșițenii s-au impus fără probleme la Timișoara, în meciul cu Poli 2, cu 45-31. Dacă pe teren nu au fost surprize, surpriza neplăcută a fost începerea partidei cu aproximativ 45 de minute întârziere pentru că nu au fost delegați arbitrii pentru aceaastă partidă. Până la urmă au fluierat arbitrii veniți la masă.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Eșec la 5 diferență la Făgăraș. Iar duminică, Poli II – ”Adrian Petrea” Reșița în ”Constantin Jude”

Echipa a doua a Politehnicii Timișoara a pierdut astăzi de la ora 15 la Făgăraș, în etapa a XXI-a a Diviziei A Seria B, a opta din 2015, retur din care mai rămân alte 5 runde de disputat. Iar ”Poli II” primește duminică de la ora 11 vizita lui CS HC Adrian Petrea Reșița, în Sala ”Constantin Jude”, într-un meci în devans din etapa a 22-a. Mai apoi, următorul joc al ”satelitului” alb-violet va avea loc peste mai bine de o lună, în 6 mai, la HCM Sighișoara.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Două jocuri în 24 de ore și o… noapte mai scurtă: ASC Lugoj – LPS Banatul Timișoara 38-36 (19-20)

Punct final în retur și implicit în sezonul regular al Seriei E în Campionatul Național FRH de handbal masculin pentru juniori 1, duminică la amiază, la Lugoj, cu un rezultat surprinzător dar nu neapărat, ținând cont de circumstanțe și contextul general al disputei: ASC Lugoj - LPS Banatul Timișoara 38-36 (19-20) în etapa a XIV-a și ultima a fazei tur-retur a grupelor zonale la juniori de 1996/97.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Furak, 10 goluri pentru „Poli II”: 29-24 cu Naţional Sighişoara, „Centru” cu 3 juniori timişoreni

Timişorenii au fost sâmbătă de la ora 13 gazde dar şi... oaspeţi în Sala „Constantin Jude”, cu ocazia jocului „Poli II” – Naţional Sighişoara, din etapa a XX-a a Diviziei A – Seria B, eşalon secund de handbal masculin. A învins echipa a doua a clubului alb-violet, pentru care Robert Furak a marcat de 10 ori, de partea cealaltă, la formaţia Centrului Naţional de Excelenţă „Marian Cozma”, regăsindu-se 3 juniori cooptaţi de la LPS Banatul Timişoara.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Nu doboară liderul nici la a treia încercare: LPS Banatul Timișoara – LPS Târgu Jiu 37-41 (18-17) în ultimul meci acasă al returului la juniori 1

Juniorii 1 de la LPS Banatul Timișoara au încheiat astăzi de la ora 14 jocurile de pe teren propriu în Seria E a Campionatului Național FRH de handbal masculin pentru generațiile 1996/97 prin a se înclina și pentru a treia oară în acest campionat în fața liderului LPS Târgu Jiu, după eșecurile la 7 goluri, în tur, în Gorj, respectiv 4 diferență, în ianuarie, în turneul de la Alba Iulia, dinaintea returului. Acum, în Sala ”Banu Sport”, a fost LPS Banatul Timișoara – LPS Târgu Jiu 37-41, la pauză 18-17, cele două grupări așteptând tragerea la sorți de luni, de la sediul FRH, pentru faza semifinală a Campionatului Național.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cea mai bună repriză a ”violeților” dar insuficient: CSM Satu Mare – Poli II Timișoara 38-29

A ajuns pe malurile Someșului cu puțin peste treisferturi de oră înaintea partidei de astăzi de la ora 14 și, chiar și așa, a început mult mai bine deplasarea din etapa a IV-a a returului Diviziei A – Seria B, însă CH CSU Politehnica II Timișoara a încheiat în dezavantaj pe terenul unei ex-prim-divizionare, plasată acum pe podiumul zonei vestice în liga a doua: CSM Satu Mare – Poli II 38-29 (18-14).
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Greu pe terenul ex-prim-divizionarei cu doar două eșecuri: CSM Oradea – Poli II Timișoara 43-24

La doar 48 de ore după ce majoritatea juniorilor 1 timișoreni se înclinau în fața fruntașei reșițene a Seriei H în Campionatul Național juvenil, aceiași handbaliști au fost depășiți în această după-amiază și de secund clasata la nivel divizionar, al seniorilor, în seria vestică a ligii secunde, la Oradea, în sala ”Antonio Alexe”.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cinci, cinci, șase: ”albaștrii” nu răstoarnă ”carul mare” nici la a treia încercare. LPS Banatul – L.T. Traian Vuia Reșița 22-28 la juniori 1. Griji pentru gleznele lui Furak și Predoi

O mare raritate la acest nivel al juniorilor 1, derby-ul de podium Timișoara – Reșița pe semicercul Campionatului Național juvenil de handbal masculin s-a jucat astăzi în sala ”Constantin Jude”, și încă în fața unei asistențe mai numeroasă decât la primul meci al cuplajului, de fete, în întrecerile divizionare, însă aceasta a fost unica schimbare, întrucât în privința deznodământului a fost aceeași poveste, LPS Banatul - Liceul Teoretic Traian Vuia 22-28 (7-15), cărășenii învingându-i pe ”albaștri” și pentru a treia oară la rând în partidele directe din acest sezon și dând de înțeles de ce au avut parte până acum decât de o unică înfrângere în toată campania.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

”Poli II”, al treilea succes la rând acasă: 28-26 cu HC Sibiu

Echipa secundă a prim-divizionarei de handbal masculin CH CSU Politehnica Timișoara a început astăzi de la ora 11,30 returului Diviziei A Seria B cu o victorie pe teren propriu, a treia la rând în grupa vestică a eșalonului doi: 28-26 cu HC Sibiu. Așadar, prima parte a sâmbetei handbalistice din sala ”Constantin Jude” a început cu bine, la ora 17 intrând pe parchet prima garnitură, în jocul de Liga Națională cu vasluienii...
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul Timișoara – ASC Lugoj 40-30, în Campionatul Național FRH de juniori 1, în Cetatea Unirii

LPS Banatul Timișoara a câștigat astăzi de la amiază duelul direct din handbalul timișean, la nivelul juniorilor 1, cu ASC Lugoj, în căderea de cortină peste turneul Seriei E a Campionatului Național de handbal masculin pentru generațiile 1996 și 1997, disputat de vineri până duminică la Alba Iulia, ca un preambul la cele 7 runde ale returului.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Moșnița, gazdă a două divizionare A: clujeanul Thalmaier, calificat cu România la Mondialul de Tineret, 35 de goluri pentru Potaissa II, iar HC Giroc, din ”Județ”, prima la golaveraj

Un benefic turneu patrulater amical de handbal masculin s-a derulat în weekend în sala de sport din Moșnița, la start regăsindu-se și echipele ”satelit” ale cluburilor de Liga Națională din Turda și Timișoara, prim-divizionare care se vor întâlni duminică de la ora 17, în runda a 17-a a elitei: Potaissa – ”Poli”. Până atunci, să notăm ce a fost la ”Cupa Poli II”, care a avut rolul de a umple un gol în programul de pregătire al echipelor, prin testarea în jocuri de verificare.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

”Poli II” Timișoara încheie turul cu un eșec în Bănie: 38-31 (20-14) ”U” Craiova. Furak 8

CH CSU Politehnica II Timișoara a pus punct astăzi la amiază aparițiilor în turul Diviziei A Seria B a Campionatului Național de handbal masculin, pierzând cu 38-31, la pauză 20-13, pe terenul ex-campioanei naționale Universitatea Craiova.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Învingători ieri pentru “Poli II” între seniori, în Divizia A, juniorii 1 ai “Banatului” bisează azi şi la nivel juvenil: 34-28 cu lugojenii

Abia ultima etapă a turului şi a anului în Campionatul Naţional FRH de juniori 1 le-a adus faţă în faţă pe cele două cluburi timişene concurând între cele 7 grupări din Seria E, vestică, LPS Banatul Timişoara şi ASC Lugoj, gazdele rundei a X-a din actualul sezon câştigând logic şi meritat, conform calculelor hârtiei, în ciuda oboselii acumulate în victoria de ieri la 20 de goluri diferenţă, pentru “Poli II”, în divizia secundă de seniori.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu