Arhiva etichetelor: Vuckovic

Czari: „Cunoşteam de mai multă vreme problemele lui Poli”

Gligore Czari, care ieri de la ora 18 a condus primul său antrenament al alb-violeţilor polişti, după ce pregătirile din cursul dimineţii erau încă sub bagheta lui Nedeljko Vuckovic, s-a explicat astăzi după-amiază în faţa presei, cu 3 zile înaintea debutului pe banca tehnică a ocupantei locului 7 în Liga Naţională, la HC Odorhei, într-un meci din etapa a opta difuzat de DIGI Sport 2 luni de la ora 17,15.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Poli Timişoara cedează vicecampioanei dar îl recîştigă pe Stan

Ioan Stan a revenit în forţă pentru Politehnica, marcînd de 7 ori, iar de 5 ori după pauză CS U Politehnica n-a reuşit duminică după-amiază să treacă de o vicecampioană naţională Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău cu care se afla la egalitate de puncte înaintea acestei runde a şasea a Ligii Naţionale şi care pierdea precedentele sale două deplasări, alb-violeţii suferind primul eşec stagional acasă în faţa unei mai compacte, echilibrate şi nu în cele din urmă mai valoroase grupări, cu o bancă de rezerve mult mai consistentă, moldavii desprinzîndu-se decisiv de la 3-3 la 3-7 şi menţinînd permanent avantajul: 21-24 (9-13).
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

La potou: Politehnica Timişoara – Pandurii Târgu Jiu 22-20

Insistenţa aproape pînă în pînzele albe şi ambiţia i-au conferit Politehnicii un al doilea triumf acasă în noul sezon, 22-20 (10-12) cu Pandurii, graţie unui finish în care pur şi simplu a închis poarta şi a marcat de 3 ori la rînd, spre satisfacţia unui public destul de numeros, inclusiv cu galeria alb-violetă, care a ocupat aproape un sector de tribună, încurajînd restul spectatorilor să i se ralieze: "Toată sala!" Iar Andrei Grasu şi-a sărbătorit ziua de naştere devenind pentru a patra oară în 4 jocuri golgeter al echipei, cu 8 reuşite.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Grasu: „Spiritul polist, neschimbat… dăruire, apărare bună!”

Andrei Grasu, elogiat atît de preşedintele polist Doboşi pentru "o decizie de suflet" în a reveni pe Bega, cîntărind mai greu în raport cu aspectele pecuniare, precum şi de antrenorul Vuckovic, pentru rapida sa reintegrare în colectivul ale cărui culori alb-violet le-a mai îmbrăcat în trecut, interul dreapta de la "U" Cluj devenind deja prim-marcator polist în turneul din Serbia cît şi apoi, cu Metaloplastika, a salutat faptul că "spiritul Politehnicii este neschimbat" şi s-a declarat încrezător atît în privinţa evoluţiilor la "Cupa Politehnica" precum şi întru atingerea obiectivului în campionat.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vuckovic vrea între primele 4-5, tot cu cea mai bună apărare

O primă fază de reacomodare la efort s-a derulat deja pe plan local iar handbaliştii de la CS Universitatea Politehnica Timişoara, inclusiv cu cele 3 noi achiziţii şi doi componenţi reveniţi după accidentări de mai lungă durată sau nu, Spahic (foto) şi Stan, sunt în pragul pregătirii centralizate şi a unei bune ozonificări, pe Valea Cernei...
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Poli, la revedere 2011-´12 de pe 7. Spre Cupă!

CSU Politehnica Municipal va da piept Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău în sferturile de finală ale Cupei României, din 22 mai (ora 20), la Baia Mare, alegîndu-se astfel cu una dintre cele doar două echipe de care a fost bătută tur-retur în sezonul încheiat astăzi, şi anume 25-22 în Moldova respectiv 24-32 recent, pe Bega. În celelalte sferturi, HCM Constanţa - Potaissa Turda, în primul joc, de la ora 14, apoi CS Caraş Severin cu U Bucovina Suceava (ora 16), şi locul 3, HC Odorhei, cu locul 6, Energia Pandurii, de la ora 18, poliştii încheind seara.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vuckovic: „Am jucat cel mai curat handbal din România”

Nedeljko Vuckovic s-a declarat duminică foarte mulţumit de prestaţia poliştilor în cea de-a doua repriză a jocului final din Liga Naţională, cîştigat cu 37-26 în faţa sătmărenilor: "Este foarte greu atunci cînd joci cu o echipă care este outsider. Am ratat mult în prima dar sunt foarte mulţumit de repriza a doua. Le-am zis în vestiar să primim maxim 24 de goluri, am primit 26..."
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

La zid: CSU Poli Municipal Timişoara – Ştiinţa Bacău 24-32

Handbaliştii alb-violeţi au lăsat o amară impresie la penultima reprezentaţie stagională în faţa unui public destul de rarefiat, spectatori în expectativă, aşteptînd derby-ul baschetbalistic BC - U Mobitelco, şi au fost aduşi cu picioarele pe pămînt de o pragmatică şi talentată garnitură a Bacăului, singurul lucru bun pentru Timişoara din runda a 23-a fiind eşecul lui Dinamo Municipal Călăraşi, la Satu Mare. În rest, mari semne de întrebare în privinţa unui lot trîmbiţat a fi pentru primele 5-6 poziţii dar cînd colo subţiat într-un moment cheie al sezonului: urmează CSM Bucureşti şi Constanţa, ambele în deplasare, şi Satu Mare acasă... A fost 24-32 (8-16), de departe cel mai drastic în 2011-´12 pe teren propriu.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Poli se desprinde după pauză de Dinamo şi saltă două locuri

Mihai Timofte, de la Politehnica Municipal Timisoara, arunca la poarta in meciul cu Dinamo Municipal Călăraşi, din etapa a XXI-a a Ligii Nationale la handbal Alunecată pe locul 9 după drasticul eşec din week-end, 38-23 la Odorhei, al doilea la rînd după deziluzionantul 18-22 acasă cu CS Caraş Severin, CSU Politehnica Municipal s-a revanşat sîmbătă după-amiază într-un duel al vecinelor de pe 8 şi 9, venite în urma a cîte două înfrîngeri la rînd, 33-30 (17-16) cu Dinamo Municipal Călăraşi, şi a săltat astfel două locuri în Liga Naţională, pe 7, inclusiv peste învinsa sa, mai ales graţie unui bun start al jumătăţii secunde, cînd în răstimp de 8 minute s-a desprins decisiv de la unul avans la 4, şi aportului a cinci piese cheie cu o medie de 6 goluri marcate.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Stan, stopat la cota 99 tocmai de… antrenorul său

Ioan Stan a fost la un singur pas de a atinge încă de sîmbătă cota de 100 de goluri marcate pentru Poli în actuala stagiune a Ligii Naţionale. A înscris 3 goluri în prima parte şi alte 3 la reluare, pe fondul unei evoluţii impetuoase şi bătăioase atît pe atac cît şi în faza defensivă, dar pe final a mai lăsat locul şi altor colegi...
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Duelul locurilor 13-8, U-Poli, decis a treia oară la rînd la mustaţă

O codaşă aruncată în cursul acestei sîmbete şi mai jos, pe 13, de victoria Ploieştiului, şi care codaşă nu mai cîştigase acasă de 3 luni, fiind într-o pasă neagră cu 5 jocuri fără succes, a dispus în această seară de handbaliştii alb-violeţi, cu 27-26 (14-14), în runda a treia a returului Ligii Naţionale. Este pentru a treia oară la rînd ca duelul direct "U" Cluj - CSU Politehnica Municipal Timişoara să se decidă la un gol diferenţă, în două cazuri în favoarea ardelenilor
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Ultim rodaj: Poli Timişoara – Steaua Roşie Mokrin 40-19

Poli CSU Municipal Timişoara a făcut instrucţie marţi seară cu sparring-partnerii din Serbia, Steaua Roşie Mokrin, învingându-i cu 40-19 (20-9) într-un ultim joc de verificare înaintea duelului cu liderii constănţeni ai Ligii Naţionale, de sâmbătă (ora 11), succes la scor …

Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timofte, 9 plus 8, şi Poli ia „Cupa Banatul” în dauna Reşiţei

CSU Politehnica Municipal Timişoara a câştigat sâmbătă seară patrulaterul amical dotat cu "Cupa Banatul", turneu pe care l-a găzduit de vineri în sala "Constantin Jude", trecând în ultimul joc, decisiv, de rivalii regionali de la CS Caraş Severin, cu 26-23 (15-11), meci în care extrema stângă Mihai Timofte a confirmat forma manifestată şi în meciul de la amiază, remiză cu gorjenii în care marca de 9 ori
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cupa Banatul: CSU Poli Timişoara – U Cluj 28-25 (14-10)

Handbaliştii polişti au început anul cu dreptul, cel puţin în privinţa jocurilor de pregătire, dispunând vineri seară cu 28-25 (14-10) de „U” Cluj, rivală prim-divizionară pe care o învingea la doar un gol în „Constantin Jude”, în turul din 2011, şi mulţumindu-l pe antrenorul principal Nedeljko Vuckovic, care l-a testat în premieră şi pe Mirko Lalic, inter stânga cu 3 goluri la activ, dintre care unul, hotărâtor, pentru 26-24, când ardelenii reveniseră puternic spre final
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Poli:3 teste înaintea redebutului cu liderul campion HCM Constanţa

Handbaliştii alb-violeţi vor fi lipsiţi vineri şi sâmbătă de aportul căpitanului lor, Cristian Stelian Fenici (pozând cu trofeul "Cupa Politehnica", precedentul turneu amical găzduit de bănăţeni), care cu 3 goluri înscrise s-a numărat între cei mai prolifici dintre cei 12 marcatori ai României în succesul cu 25-22 (12-14) în dauna Belarusului
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Zece marcatori pentru un succes savuros: Poli 27-21

Poliştii au învins duminică pentru a doua oară la rând în sala "Constantin Jude" o ocupantă a podiumului Ligii Naţionale în trecuta ediţie de campionat, 27-21 (13-8) cu U Bucovina Suceava, pe care au devansat-o în clasament după runda a noua.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Poli vrea să doboare o altă ocupantă a podiumului în 2011

Handbaliştii de la Politehnica Timişoara vor să repete duminică (ora 11) evoluţia bună din precedentul meci de campionat disputat acasă, cel cu HC Odorhei. Atunci a fost o strălucită victorie obţinută într-o atmosferă ce a adus aminte de vremurile mari ale clubului de pe Bega
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Galerie foto: Mrakic revine, Claudiu Şimicu – gol, Poli 30-21

În mijlocul unei nefireşti pauze competiţionale, la două săptămâni şi jumătate de la ultimul joc, pierdut la Reşiţa, şi cu două săptămâni şi o zi înaintea meciului restant din Liga Naţională, cu HC Odorhei, de miercuri 9 noiembrie, în sala "Constantin Jude", poliştii au disputat marţi după-amiază un prim amical dintr-o serie de 3 partide de pregătire în răstimp de 10 zile: 30-21 (15-11) cu secund-divizionara HC Arad
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Reşiţa îşi ia revanşa după „Cupa Politehnica”: 23-21 (13-10)

CSU Poli Municipal Timişoara a pierdut cel mai strâns în cea de-a treia deplasare stagională, aliniindu-se sâmbătă seară cu şaptele de start Djuricin - Timofte, David, înlocuit pe apărare cu Sabin Ignat, Fenici, Stan, Cotinghiu şi Marius Ignat ca pivot, în locul căruia a intrat noua achiziţie Băiceanu, dar n-a profitat de posesie la 13-12 respectiv 16-15 pentru cărăşeni, care au tranşat derbyul Banatului, ce a adunat în tribuna Sălii Polivalente din Reşiţa aproximativ 700 de spectatori, dornici să asiste la un nou duel handbalistic regional, tranşat în pregătiri, la Cupa Politehnica, de violeţi (foto www.arenabanateana.ro, Radu Sergiu)
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Hagiu debut, Poli eşec… „Am făcut cam toate erorile posibile”

"Am avut un început foarte, foarte prost... În primele minute am făcut cam toate greşelile posibile şi acolo s-a rupt meciul, din păcate n-am mai putut recupera în cursa de urmărire. Ne-au marcat goluri simple pe contraatac, pe când noi pasam greşit sau ratam două aruncări de la 7 metri", a sintetizat Sorin Sărăndan, jucător şi totodată manager sportiv al violeţilor de la CSU Poli Municipal, eşecul de sâmbătă de la Turda, 27-24 (16-11) cu nou-promovata Potaisa, într-un joc din runda a patra a Ligii Naţionale în care bănăţenii au suferit al treilea eşec stagional
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Risipitoare, Poli bătută de nou-promovaţi strânşi şi de două zile

Duminică se împlineşte un an de la eşecul pe teren propriu cu reşiţenii, 27-36, care ne aduce aminte de debutul tot cu trei runde într-o primă săptămână din sezonul trecut, în care poliştii demarau măcar în trombă, 32-25 în sala "Constantin Jude", cu sătmărenii, ceea ce nu s-a mai întâmplat la startul în 2011-2012 al Ligii Naţionale, unul ratat: 24-25 cu nou-promovata CSM Ploieşti
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Poli, urmărită încă din start de coşmarul eşecurilor la un gol

În ciuda şiragului de succese precompetiţionale, CSU Poli Municipal Timişoara a păşit sâmbătă seară cu stângul în noua ediţie de campionat pe semicercul Ligii Naţionale, 24-25 (16-12) cu nou-promovata CSM Ploieşti, redeschizând răni ce păreau cicatrizate din sezonul precedent.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Poli, cu Keketovic în probe, şi a treia victorie în dauna lui Sabac

Handbaliştii alb-violeţi pur şi simplu duduie, câştigând joi seară şi cel de-al optulea joc amical din totalul de 9 ale verii, respectiv al treilea în dauna lui Metaloplastika Sabac, de care dispunea şi în "dubla" din Serbia. Iar vineri de la ora 17, cu aceiaşi sârbi, elevii lui Vuckovic şi Bittenbinder vor pune punct meciurilor de verificare, cu 8 zile înaintea debutului în Liga Naţională, acasă cu CSM Ploieşti
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Poli Timişoara câştigă pe linie şi cucereşte „Cupa Politehnica”

Alb-violeţii Timişoarei au onorat cum se cuvine momentul aniversar al clubului Politehnicii, câştigând în sala "Constantin Jude" cea de-a 35-a ediţie a "Cupei Politehnica" de o manieră încurajatoare în perspectiva noului sezon, 28-23 (14-10) cu o forţă în decădere a elitei, UCM HC Caraş Severin, la capătul unui joc pe care l-au controlat dall capo al fine, fără ca reşiţenii să conducă vreodată pe tabela de marcaj şi cu Neluţu Stan golgeter al jocului, cu 7 reuşite, şi al întregii competiţii, cu un total de 21 goluri.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Stan, 8: CSU Poli Municipal Timişoara – Dinamo Pancevo 30-21

CSU Poli Municipal s-a impus de o manieră autoritară, cu mai mult decât cele 5 goluri avans înregistrate vineri cu oaspeţii maghiari, dispunând sâmbătă de la ora 11 cu 30-21 (14-12) de Dinamo Pancevo. Timişorenii şi reşiţenii, neînvinşi după primele două jocuri cu cei din Kecskemet şi sârbii, se vor bate sâmbătă de la ora 18,30 pentru trofeul "Cupei Politehnica", derby precedat de meciul de old-boys al laureaţilor din 1986 şi ´91
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu