Arhiva etichetelor: Mada
Benga, 1-1 (0-1) Poli pe ”Știința” cu nou-promovata Minaur: ”Se văd munca și progresul, dar lipsește victoria”

Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara
Etichete Liga 2, Mada, mihai iosif, Octavian Benga, POLI - MINAUR 1-1, Zaluschi
Lasă un comentariu
CSU Universitatea de Vest câștigă la a treia încercare

Publicat în Handbal
Etichete Bilan, csu universitatea de vest, CSU UVT - CNE Vâlcea 30-29, handbal feminin, Loredana Sîrbu, Mada
Lasă un comentariu
Juniorii Boariu și Erceanu, de 2006, și Mada (2005), semnează cu ”violeții”. Politehnica, parteneriat cu CS Giroc-Chișoda
Tot în pragul debutului în sezonul 2022/3 al Ligii 2, Politehnica Timișoara anunță că trei juniori din cadrul propriului centru juvenil au semnat joi primele lor contracte cu clubul secund divizionar, Denis Boariu şi Răzvan Erceanu - ambii din generația 2006, semnând pe 3 ani de zile, iar Armin Mada (2005) pe două sezoane. În altă ordine de idei, Politehnica Timişoara a semnat tot ieri, 4 august, un protocol de colaborare cu clubul CS Giroc-Chişoda, principalul scop al parteneriatului constând, conform comunicatului alb-violeților, în sprijinirea activităţii juvenile prin asigurarea condițiilor de promovare a tinerilor jucători în sportul de performanță.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara
Etichete Boariu, CS Giroc - Chişoda, Erceanu, Liga 2, Mada, Politehnica Timişoara, Sorin Brîndescu
Lasă un comentariu
Ripensia încheie pentru al doilea sezon la rând deasupra locului de baraj. Asigurat grație punctelor strânse în deplasare

Publicat în Fotbal, Liga 2
Etichete Cristian Gavra, Lalic, Mada, play-out liga 2, Viitorul Pandurii - Ripensia 0-2
Lasă un comentariu
La căderea cortinei pe ”Electrica” în Liga 2, Ripensia pierde și al 3-lea meci acasă în play-out, cel mai drastic: 1-4 cu nou-promovata Unirea Dej

Publicat în Fotbal, Liga 2
Etichete dragos militaru, Electrica Timişoara, Kereki, Liga 2, Mada, play-out liga 2, Ripensia - Unirea Dej 1-4
Lasă un comentariu
Ripensia, un alt 3-3 tot pe terenul unei nou-promovate, la Buzău

Publicat în Fotbal, Liga 2
Etichete Albert Voinea, Alexandru Pelici, Gloria Buzău - Ripensia 3-3, Liga 2, Mada
Lasă un comentariu
Calificări. ”Am crezut c-am trimis echipa mai bună la Severin dar s-a confirmat aici că pot juca la fel de bine”
A trecut ceva vreme de când junioarele ”mari” ale handbalului feminin timișorean să aibă satisfacția liniștitoare a mai multor reușite, deloc o coincidență, iar actuala garnitură de 1997/8 a ”Banatului”, cu inserții de la junioare 2, și-a atins două obiective în același week-end, deloc puțin lucru prin prisma unor rezultate mai puțin faste ale unor generații recente.
Publicat în Handbal
Etichete FRH, handbal juniori, juniori 1, Mada, ONSS; CSS Hunedoara - LPS Banatul 28-27, sport
Comentariile sunt închise pentru Calificări. ”Am crezut c-am trimis echipa mai bună la Severin dar s-a confirmat aici că pot juca la fel de bine”
”Le-am spus să zâmbească!”
Dublă victorie a junioarelor de la LPS Banatul vineri după prânz, atât la Drobeta Turnu Severin, pe frontul turneului semifinal al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, cât și la Făgăraș, în primul turneu al Seriei E în Campionatul Național FRH de handbal feminin pentru junioare 1. În județul Brașov, elevele lui Cosmin Zgîrdea au răspuns cu succes îndemnului de la pauză al antrenorului, acela de a zâmbi, și au răsturnat rezultatul: 36-32 (12-17) cu CSȘ Mediaș.
Publicat în Handbal, Juniori
Etichete Cosmin Zgîrdea, FRH, handbal feminin, handbal juniori 1, LPS Banatul - CSS Mediaș 36-32, Mada, ONSS, sport
Comentariile sunt închise pentru ”Le-am spus să zâmbească!”