Arhiva etichetelor: recuperare

Handbalul românesc, grave probleme la mansardă: 1 decembrie şi alegerile, motive de amînare a Ligii Naţionale

Doar Marius Cozma, sub formă de împrumut la Unirea Sânnicolau Mare, pentru care a marcat aseară 8 goluri, fapt consemnat de noi ieri, aruncă la poartă dintre polişti în jocurile oficiale ale acestor săptămîni, în vreme ce CS U Politehnica Timişoara, intrată într-o nouă lungă pauză forţată impusă de FRH, va disputa un amical, pare-se vinerea viitoare, probabil cu Proleter Zrenjanin, la Sânnicolau Mare. Despre buletinul medical al alb-violeţilor dar şi de ce a fost reprogramat aproape peste noapte finishul turului în Liga Naţională masculină, în continuare...
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

EuroChallenge şi Oldenburg, întîietate în faţa derbyului cu Ploieşti

Nici două săptămîni nu o mai despart pe vicecampioana BC Timişoara de debutul în Grupa F din EuroChallenge, programat marţi 6 noiembrie, acasă cu Lami-Ved Kormend, iar clubul alb-violet se vede deja nevoit, datorită calendarului competiţional al fazei grupelor în eurocupe, să reprogrameze cel puţin o partidă. Dar deşi iţele par a se încurca, pe fondul eşecurilor de săptămîna trecută, bănăţenii pot trage nădejde că tocmai la Oradea, unde urmează a juca vineri seară, se revanşau la doar 7 zile după pierderea finalei Cupei României, în februarie...
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Pastor aleargă totuşi 400: „Mai sunt două săptămîni”

Speranţe renăscute pentru atleta Adelina Dorina Pastor, care "80% este bine. Diagnosticul a fost contuzie foarte puternică la muşchiul cvadriceps, accidentare care în mod normal necesită 6 zile de recuperare", după cum explică antrenorul său, profesorul Ioan Damaschin. Pastor, accidentată sîmbătă de un alt sportiv în încălzirea pentru participarea cu LPS Banatul la ştafeta de 4x400 metri a Campionatului Naţional de sală pentru juniori I, şi transportată cu Ambulanţa la spital, ar putea totuşi participa cu ştafeta României la Mondialul de seniori din martie, la Istanbul
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Stan: „Nu prea aveam sub 21, să-i integrăm încet pînă-n vară”

"Sperăm şi s-ar putea să achiziţionăm şi un fundaş central sub 21 de ani, noi căutînd să ne întregim lotul şi cu jucători sub această vîrstă pentru că nu prea aveam şi ne dorim să crească, să se integreze încet pînă la vară, pentru a înlesni lucrurile la momentul respectiv", a explicat Cosmin Stan, antrenor principal al liderului Diviziei D Timiş, CSM Lugoj, care vizează promovarea în Liga 3, unde există obligativitatea alinierii din start a 3 jucători sub 21 de ani
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Borzaş, întâlnire marţi în Bucureşti cu Vlaicu şi Lucaci

RCM mvt UVT Timişoara s-a reunit luni la ora 14, la stadionul "Gheorghe Răşcanu" din Ronaţ, în vederea pregătirii noului sezon, ce demarează în 24 martie, şi pe care galben-albaştrii îl atacă din postura de ocupanţi ai locului 3 în Superligă şi câştigători ai Cupei României. Nu toţi componenţii lotului vor fi prezenţi încă de la primele antrenamente, ceea ce constituie "o mare problemă", după cum admite Dan Borzaş, director sportiv
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dan Păltinişanu, la Târgu Mureş, la primul meci ca tătic

Dănuţ jr. a adus o imensă bucurie şi raze de lumină în sânul familiei Păltinişanu, pivotul cu numărul 33 al prim-divizionarei BC Timişoara devenind tătic în cursul acestei săptămâni. Cu alte cuvinte, vineri seară, la Târgu Mureş, în returul …

Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Blanaru, double-double iar România U16 pe locul 8 la Arad

Echipa de cadete sub 16 ani a României, cu pivotul de 1,93 metri Bianca Blanaru, de la CSŞ Bega Timişoara, a încheiat duminică după-amiază pe locul 8 întrecerea Diviziei B a Campionatului European la această categorie, după cel de-al treilea eşec înregistrat în ultimele tot atâtea zile în jocurile de clasament pentru locurile 5-8
Publicat în Baschet, Juniori | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ardelean revine, încă nu cu România U18 dar la CSS Bega

Duminica viitoare, în 7 august, tripla vicecampioană naţională cu CSS Bega Timişoara va împlini 17 ani, iar o altă dată mult aşteptată şi anticipată este 15 august, când Dora Ardelean, o extremă de forţă clasată pe locul 7 cu selecţionata României U16 în 2009, se va realătura colegelor sale de club odată cu reluarea pregătirilor, după 5 luni de anevoioasă recuperare în urma unei accidentări la ligamentele genunchiului ce i-a frânt un sezon cu convocări inclusiv la lotul naţional.
Publicat în Baschet, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Aktaş Barîş, încă în recuperare

Adus de la CS Otopeni, Aktaş "trage" momentan după o accidentare

Tînărul jucător Aktaş Barîş, deşi la antrenamente cu colegii de echipă, a efectuat o pregătire recuperatorie separată, la marginea suprafeţei de joc din Sala „Constantin Jude”, după ce …

Publicat în Baschet | Etichete , , | Lasă un comentariu