Arhiva etichetelor: Mircea Chiş

Adrian Tal, fost director al DJST Timiș, nou conducător al CS Universitar Politehnica Timișoara

Adrian Tal, până în data de 18 aprilie director al Direcției Județene de Sport și Tineret Timiș, a preluat începând de astăzi conducerea Clubului Sportiv Universitar Politehnica Timișoara, în locul lui Mircea Chiș. Ministrul Tineretului și Sportului va numi un diriguitor interimar în fruntea DJST Timiș, în locul lui Tal, care a activat începând din august 2013 în calitate de director executiv al organizației, după mai bine de alți 10 ani în aceeași instituție ca inspector compartiment sport, dar implicat și ca observator delegat al AJF Timiș.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Două sportive de pe Bega în lotul de 37 al României de cadeți și juniori la Euro 2016 din Novi Sad, reper realist al aportului pepinierei timișorene de la CSU Poli în scrimă

Prin prisma nominalizării floretistei Ana Boldor pe podiumul ierarhiei individuale a sportivilor timișeni din ramuri olimpice pe anul 2015 și a recompensării în cadrul aceluiași eveniment din decembrie a președintelui clubului care achiziționase performera în scrimă, Mircea Chiș, de la CS Universitar Politehnica, printr-un premiu de excelență pentru sfertul de secol la cârma respectivei grupări, amatorii de sport ar putea fi lesne induși în eroare că disciplina pe planșă ar avea un impact semnificativ în lumea arenelor din Timiș și o contribuție pe măsură la nivel național, pe același segment, ceea ce i-ar surâde cuiva extrem de mult să lase impresia. Lăsând însă festivismul la o parte, realitatea e alta iar o ajustare a percepției prin aducerea cu picioarele pe pământ e conferită de minorul aport al formației de pe Bega la lotul de cadeți și juniori al României, cu două reprezentante între 37 de selecționabili pentru Campionatul European ce tocmai a început luni la Novi Sad.
Publicat în Scrimă, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Două sportive de pe Bega în lotul de 37 al României de cadeți și juniori la Euro 2016 din Novi Sad, reper realist al aportului pepinierei timișorene de la CSU Poli în scrimă

GALERIE FOTO. Gala Sportului „Prosport” 2015

Festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi din județul Timiș în anul 2015 s-a ținut vineri, de la ora 14, la Consiliul Județean. 12 sportivi din 7 ramuri au fost în topul celor mai buni competitori din discipline olimpice. Cosmin Vieru și Ioan Povăliceanu au primit în acest an titlul de cei mai buni sportivi. Pe rând, nominalizații și-au primit cupele, fiind acordate și trei premii de excelență.
Publicat în Kaiak-canoe, Tenis de masă | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru GALERIE FOTO. Gala Sportului „Prosport” 2015

Misterul legitimațiilor dispărute. Rașca: ”Regulamentul e în defavoarea sportivilor și ar trebui un sistem electronic. L-am propus, să schimbăm regulamentul, în recenta Adunare Generală a Federației Române de Volei”

Secund-divizionara de volei feminin CS Universitar Politehnica Timișoara ar fi avut mari șanse și speranțe îndreptățite de a se regăsi la barajul de promovare în elita Divizia A1, găzduit începând de azi la Iași, doar că la începutul acestei luni a pierdut cu 0:3 toate cele 3 jocuri ale play-off-ului Diviziei A2 Vest datorită lipsei legitimațiilor de joc ale sportivelor la turneul a cărui organizare clubul alb-violet s-a străduit cu succes s-o obțină. Sporttim anunța atunci exclusiv și în premieră, pe 3 aprilie, imediat după prima zi a patrulaterului, că timișorencele pierduseră de fapt cu 0:3 la ”masa verde” în fața concitadinei ACS Agroland, pe fondul dispariției carnetelor de joc, iar astăzi revine cu primele consemnări de la data respectivă, atât prin spusele conducătorului CSȘ Bega, club gazdă a semifinalelor de cadete la presupusa oră a sustragerii legitimațiilor, cât și, în altă ordine de idei, în ceea ce privește date calendaristice ale ultimei vize medicale în cazul unora dintre senioarele din lotul ”violet” conform fișelor de la Policlinica de Sportivi din Timișoara.
Publicat în Exclusiv, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Într-o Timişoară plângând după terenuri de handbal şi cu o ex-finalistă a Cupei Campionilor Europeni, CS Universitatea, lăsată să se zbată în coada ligii a II-a feminine, preşedintele FRH, Cristian Gaţu, împarte tricouri ale naţionalei unui primar, Robu, care susţine handbalul doar cu vorba şi unui preşedinte, Chiş, care nici nu ştie exact jucătoarele din echipa U, dar le ia puţinul de la gură

Conferinţa de presă organizată ieri de Federaţia Română de Handbal la Timişoara, cu participarea handbalistelor reprezentativei de senioare, care vor debuta mâine la cea de-a 21-a ediţie a Campionatului Mondial feminin, din Serbia, a fost un perfect exerciţiu de ipocrizie într-un centru al jocului pe semicerc adus în genunchi de lipsa sălilor şi în care preşedintele clubului local fanion în această disciplină, Mircea Chiş, le-a coborât la mese de 10 lei pe zi pe handbalistele unei grupări cândva finalistă a Cupei Campionilor Europeni, reuşită egalată o singură dată de mult trâmbiţata Oltchim.
Publicat în Exclusiv, Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Într-o Timişoară plângând după terenuri de handbal şi cu o ex-finalistă a Cupei Campionilor Europeni, CS Universitatea, lăsată să se zbată în coada ligii a II-a feminine, preşedintele FRH, Cristian Gaţu, împarte tricouri ale naţionalei unui primar, Robu, care susţine handbalul doar cu vorba şi unui preşedinte, Chiş, care nici nu ştie exact jucătoarele din echipa U, dar le ia puţinul de la gură

Pe când retrogradul preşedinte Mircea Chiş, din cauza căruia clubul Universitatea Timişoara nu găzduieşte cu anii conferinţe de presă, forţează antrenorii să nu discute cu Sporttim, noi continuăm campania „Timişoara, înalţă fileul!”

Comunicarea este cheia convieţuirii în comunitate iar comunicarea cu presa este vitală oricărui club sportiv, însă nu acestea sunt şi reperele retrogradului preşedinte al grupării CS Universitatea Timişoara, Mircea Chiş, care nu doar că n-a mai organizat de ani de zile o conferinţă de presă în numele principalei grupări studenţeşti din oraş, dispunând de o serie de secţii sportive, dar i-a şi constrâns pe profesorii antrenând formaţii din discipline de echipă cu minge să nu mai discute cu Sporttim.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Pe când retrogradul preşedinte Mircea Chiş, din cauza căruia clubul Universitatea Timişoara nu găzduieşte cu anii conferinţe de presă, forţează antrenorii să nu discute cu Sporttim, noi continuăm campania „Timişoara, înalţă fileul!”

Eşecul logic cu CSM Slatina, pretext pentru incompetenta conducere a CS Universitatea Timişoara să înfometeze handbalistele: „arse” la bonurile de masă

În timp ce şi echipa de handbal feminin a grupării CS Universitatea Timişoara a decăzut în ultimii ani mai ales pe seama subfinanţării având de-a face cu incompetenţa conducătorului clubului, CSM Slatina s-a fortificat încet-încet graţie unei bune organizări, după cum a consemnat Sporttim duminică, în urma duelului direct din sala "Constantin Jude", tranşat clar şi logic de oltence, cu 21-34, rezultat altfel interpretat doar de mai marele diriguitor al secund-divizionarei de pe Bega, care a apelat implicit la sancţiuni dintre cele mai revoltătoare împotriva jucătoarelor.
Publicat în Exclusiv, Handbal | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Eşecul logic cu CSM Slatina, pretext pentru incompetenta conducere a CS Universitatea Timişoara să înfometeze handbalistele: „arse” la bonurile de masă

Ilustrată din Zagreb pe adresele pensionarului Mircea Chiș, președinte U Timișoara, și a CSM Timișoara: asistentul-doctor Silviu Nișu, respins josnic de Timișoara și salvat de Olimpia București, 4 probe la Balcaniada Masters, 4 medalii de aur, 4 recorduri balcanice

După ce luna trecută devenea vicecampion mondial pe 100 metri și campion mondial pe 200m la World Masters Games de la Torino, precum și campion național de seniori cu ștafeta de 4x100m a Olimpiei București, club care prin recenta sa legitimare îi redeschidea practic ușa participărilor internaționale, timișoreanul Silviu Adrian Nișu a mai dat 4 zdravene dar binemeritate palme celor care i-au sucit degetul și apoi trântit zdravăn poarta în nas pe Bega, adjudecându-și inclusiv cu noi recorduri balcanice toate cele 4 probe în care a concurat pentru România la Balcaniada Masters de la Zagreb.
Publicat în Atletism, Exclusiv | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ilustrată croată pe adresele președintelui pensionar de la CS U Timișoara, Mircea Chiș, și a CSM Timișoara: Silviu Nișu, și campion balcanic masters pe 100m, doborând un record vechi de 9 ani

Deși a alergat cea mai slabă cursă de 100 metri a sezonului, Silviu Adrian Nișu, în vârstă de 35 de ani, căruia i s-a întors în acest an spatele de către CS Universitatea Timișoara, prin persoana președintelui său Mircea Chiș, și apoi CSM Timișoara, tot s-a impus în Campionatul Balcanic Masters din Croația, doborând cu o sutime de secundă vechiul record al probei din această competiție, datând de 9 ani.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ilustrată bucureșteană pentru pensionarul Mircea Chiș, președinte U Timișoara: respins de atletismul timișorean, Silviu Nișu, campion național de 4x100m cu ștafeta CS Olimpia!

Silviu Adrian Nișu, atletul timișorean care luna aceasta a împlinit 35 de ani, a dat aseară prima palmă la nivel intern președintelui pensionar de la CS Universitatea Timișoara, Mircea Chiș, impunându-se cu ștafeta B a CS Olimpia București în proba de 4x100m din etapa finală a Campionatului Național de seniori și tineret, după ce acum două săptămâni devenea campion mondial pe 200 de metri și vicecampion pe 100m la World Masters Games, în Italia.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Fără exagerare, o exclamație bombastică se pretează. Extraordinar! Timișoreanul Silviu Nișu, abia ”aruncat” de timișorenele CSU și CSM, acum la Rapid și Olimpia București, vicecampion al lumii pentru România la World Masters Games

A ajuns să se alineze pentru România la cea de-a opta ediție a Jocurilor Mondiale Masters doar pentru că, în urma multor șicane, a găsit pe ultima sută de metri înțelegere la CS Rapid și Olimpia București, ce l-au legitimat după un mizerabil tratament din partea CS U Timișoara și a ușii închise ulterior de CSM Timișoara, legitimări cu care a putut fi inclus în lotul atleților veterani ”tricolori”, și a devenit aseară, de ziua sa de naștere, la 35 de ani, vicecampion mondial în proba de 100 metri de la Torino. Silviu Nișu nu e Usain Bolt, cum îl tot ironiza, printre multe alte răutăți, ex-președintele său Chiș, dar a scos 11.11 pe sută, al doilea în lume la Masters!
Publicat în Atletism, Exclusiv | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Silviu Nişu, un profesor mai iute decît studenţii, pe 2 şi 3 la Campionatul Naţional Universitar de la Cluj: proaspăt legitimat la CSM Timişoara, spre Jocurile Mondiale de veterani de la Torino

Silviu Nişu, asistent-doctor cu specializarea atletism şi predînd în acest an didactica Educaţiei Fizice în cadrul Facultăţii de profil a Universităţii de Vest Timişoara, şi care a alergat foarte bine la Campionatul Naţional Universitar desfăşurat în week-end la Cluj, încheind pe 3 proba de 100 metri a băieţilor, în 10,80, iar pe 2 la 200m, în 22 secunde, a fost legitimat astăzi la CSM Timişoara, ceea ce-i va permite participarea în vară la Jocurile Mondiale de veterani de la Torino, rezervate atleţilor peste 35 de ani, aliniere la start pusă pînă acum în pericol după ce a fost nevoit să-şi ceară dezlegarea de la CS Universitatea.
Publicat în Atletism, Exclusiv, Sport Universitar | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ruşine CS U Timişoara!!! Deşi cu mîna imobilizată după atacul preşedintelui Chiş, Silviu Nişu bate la Indoor Classic Viena timpul de la Universitarele României!

Un caz trist dar adevărat, înălţător prin dramatismul său dar totodată sfîşietor, spunînd multe despre cloaca de pe Bega... Absolut remarcabil, un atlet timişorean mergînd pe 35 de ani şi care a fost recent scos în două rînduri din birou prin împinsături, bruscări şi vorbe grele de către preşedintele lui CS Universitatea, la care era legitimat, agresiune în urma căreia s-a ales cu o fractură la deget şi antebraţul imobilizat, ulterior fiind refuzat întru legitimare la CSM Timişoara datorită vîrstei sale, a cîştigat la Indoor Classic Viena una dintre seriile pe 60 de metri împotriva a 7 adversari străini, fiecare cu măcar 12 ani mai tineri decît el. În compania a 59 sprinteri din întreaga Europă, Silviu Nişu, ca unic reprezentant al României în proba de 60 plat, şi cu mîna imobilizată, improvizîndu-şi astfel startul, a dovedit că vîrsta n-are bariere şi a dat indirect o binemeritată palmă atitudinilor retrograde din sportul timişorean.
Publicat în Atletism, Exclusiv | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

Actualizare. Nişu, atletul Universităţii Timişoara, cu mîna şi antebraţul în ghips, în urma agresiunii din partea preşedintelui lui U. Adio Naţionalul de mîine!

Ca o adnotare la consemnarea noastră de ieri pe seama modului în care preşedintele Universităţii Timişoara l-a poftit atît luni cît şi miercuri afară din birou pe sportivul legitimat la clubul pe care îl conduce, atletul Silviu Nişu (foto), diagnosticul investigaţiei medicale la care a fost supus aseară ex-vicecampionul balcanic în proba de 4x100 metri cu ştafeta României indică o fractură a degetului mare de la mîna stîngă, accidentare echivalînd cu ratarea şansei de a se alinia mîine, la Bucureşti, la etapa I a Campionatului Naţional indoor de seniori, tineret şi juniori I.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , | 1 comentariu

Atletul Silviu Nişu, deget „sucit”, nasture rupt, împins fiind afară de preşedintele Universităţii Timişoara, Mircea Chiş

Silviu Adrian Nişu, asistent doctor în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport a UVT şi totodată atlet care încheia al 11-lea din 23 la start proba de 200 metri a Campionatului Naţional de seniori al F.R. Atletism, din 6 iulie 2012, alergînd pentru CS Universitatea Timişoara, a fost scos prin împinsături şi nu numai atît luni cît şi astăzi din sediul conducerii grupării studenţeşti de către însuşi preşedintele acesteia, Mircea Chiş, într-o nouă controversă umbrind sportul de performanţă de la "U".
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Handbalul românesc, grave probleme la mansardă: 1 decembrie şi alegerile, motive de amînare a Ligii Naţionale

Doar Marius Cozma, sub formă de împrumut la Unirea Sânnicolau Mare, pentru care a marcat aseară 8 goluri, fapt consemnat de noi ieri, aruncă la poartă dintre polişti în jocurile oficiale ale acestor săptămîni, în vreme ce CS U Politehnica Timişoara, intrată într-o nouă lungă pauză forţată impusă de FRH, va disputa un amical, pare-se vinerea viitoare, probabil cu Proleter Zrenjanin, la Sânnicolau Mare. Despre buletinul medical al alb-violeţilor dar şi de ce a fost reprogramat aproape peste noapte finishul turului în Liga Naţională masculină, în continuare...
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Voicu: „Ajungem la aceeaşi rivalitate care nu e înţeleasă”

CS Timişoara, favorită certă a derby-ului local inaugurînd noul sezon pe semicercul fetelor, s-a impus logic duminică de la 11, în dauna Universităţii, cu 35-24 (17-11), profesorul Sorinel Voicu exprimîndu-şi la final dorinţa de a nu mai încheia seria vestică pe locul 2, ca în primul an, al debutului în competiţii, ci pe primul, însă ar fi nevoie de "3-4 jucătoare dacă vrem în Liga Naţională", la care tinde neapărat şi contracandidata deveană, primă vioară a seriei în opinia antrenorului "albastrelor".
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Trist, trist, trist, extraordinar de trist. „U” încheie sezonul pe scut

Universitatea Timişoara a încheiat cu o înfrîngere acasă şi pe ultimul loc, al optulea, seria vestică a ligii secunde de handbal feminin, cu linia de clasament 22  2  4  16  510-645  5 puncte, confirmînd grava criză prin care trece sportul …

Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Adrian Cionca premiat, „Memorialul Ladislau Willemsz” în 2012

Campionatul Naţional de fond pentru seniori şi tineret l-a rescos la rampă pe deteanul Adrian Cionca, sportiv numărul 1 al judeţului Timiş în 2011, care joi a cîştigat proba de tineret, dimineaţa, şi a încheiat pe 3 între seniori, după-amiaza, campionul mondial de juniori din vara trecută, la Eton, vîslind aşadar 12 kilometri de unul singur. Fiind răsplătit de către Mircea Chiş, preşedinte al clubului CS Universitatea Timişoara, pentru remarcabilele sale eforturi atît la U cît şi la lotul naţional, juniorul absolvent a fost chemat să onoreze cu prezenţa ediţia inaugurală a "Memorialului Ladislau Willemsz", care va fi organizată de canotajul local pentru seniorul plecat în ceruri în 7 decembrie trecut, la 80 de ani.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

1:3… Mircea Chiş, puteţi răsufla uşurat, „U” a picat!

Un deznodămînt aşteptat a fost confirmat vineri după-amiază, în sala "Constantin Jude", unde Universitatea Timişoara a cedat în cel de-al treilea joc la rînd al barajului play-out de supravieţuire, 1:3 (24:26, 25:17, 21:25, 17:25) cu CSM Bucureşti, în faţa a doar 44 de spectatori la începerea meciului, şi a revenit după nici un an în liga a doua, la dueluri de genul celui cu Pro Volei Arad. Păcat de promovarea reuşită cu mult sîrg de băieţii profesorului Grădinaru, reuşita lor sportivă nefiind însă completată din partea conducerii administrative cu un sprijin cît de cît adecvat cerinţelor elitei. Tinerii galben-albaştrilor au fost miei la tăiat şi au întreprins ceea ce le-a permis nivelul valoric, în vreme ce preşedintele Mircea Chiş nu s-a ridicat la responsabilitatea unei rare ocazii, după 11 ani, de a atrage echipei un binemeritat sponsor.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Peste 3 străini!Poli,graţiere de la LPH pentru CIS şi mono-secţie

Revine în actualitate subiectul nou înfiinţatei Ligi Profesioniste de Handbal, despre LPH şi lipsa de reacţie imediată la fondarea sa din partea CSU Politehnica Municipal noi scriind marţea trecută. Astfel, primul Birou Executiv al LPH a decis marţi acordarea unui termen de graţie cluburilor universitare, pentru trecerea lor la statutul de grupări profesioniste, Liga Naţională urmînd a avea parte de un sezon 2012-´13 de tranziţie, hibrid. Aşadar alb-violeţii trebuie să se reorganizeze ca mono-secţie, cu Certificat de Identitate Sportivă al unui club profesionist, urmînd a primi în schimb liber să înscrie mai mult de 3 străini pe foaia de joc, cu condiţia ca respectivii să aibă convocări în selecţionatele ţărilor lor
Publicat în Handbal, Sport Universitar | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Locul Universităţii, mai degrabă în… Universităţii, la proteste

Şi aşa neajutorată, dar mai fără căpitanul Schiesz şi Palfi-Tamaş, "U" Timişoara a fost carne de tun sîmbătă în Bucureşti, smulgînd Stelei cele mai puţine puncte din totalul celor 4 eşecuri la zero în duelurile directe din acest sezon, o dovadă clară că nesprijinirea material-financiară de către club a echipei de volei masculin a erodat încet şi sigur şansele acesteia de a opune o rezistenţă cît mai dîrză, în loc să le amplifice. Cu indemnizaţii de subzistenţă nu se poate practica sport de performanţă iar locul voleibaliştilor bănăţeni cu ocazia descinderii în Bucureşti ar fi fost mai nimerit în... Piaţa Universităţii, pentru a evidenţia prin proteste o vădită ignoranţă la adresa tentativei lor de a-şi onora o promovare cu sudoare cîştigată
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Era strigător la cer! DJTS face dreptate, Diaconu out din top 10

Era atât de straniu: locul 70 la Mondial, 32 la European însă 2 pe Timiş! Evenimentele s-au derulat cu repeziciune dar şi la timp, cât nu era prea târziu... Sesizată şi interpelată şi astăzi de www.sporttim.ro în privinţa includerii pe locul 2 a unui sportiv timişean în topul celor mai buni performeri ai judeţului pe 2011, DJTS Timiş tocmai a publicat un anunţ oficial pe portalul instituţiei, ca reacţie la răspunsul primit de la Federaţia Română de Scrimă în ceea ce priveşte performanţele sportivului în cauză. Dacă a fost o simplă coincidenţă sau telepatia funcţionează, e greu de spus, cert fiind că la o oră după dialogul nostru cu conducătorul Direcţiei timişene şi Diaconu a fost exclus din top... Dar despre ce a fost vorba?
Publicat în Scrimă, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii