Arhiva etichetelor: România

Ivan Guidea (CSM Lugoj), în lotul României la Mondialul de lupte de la Budapesta, la categoria 60kg

La 8 zile după ce CIO readăuga luptele în programul Jocurilor Olimpice de vară din 2020 şi 2024, liberele băieţilor vor inaugura luni în Papp Laszlo Arena din Budapesta o nouă ediţie a Campionatului Mondial, iar printre concurenţi este şi campionul naţional al Superligii pe echipe de seniori cu CSM Lugoj, Ivan Guidea, implicat la 60 de kilograme.
Publicat în Lupte, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Când iei străini pe care nu ţi-i permiţi cu adevărat… Micită de fuziuni și retrageri, Liga Națională își recroiește programul: BC Timișoara la Pitești, Timba la Steaua CSM. Dacă rămân nici 14, cum va decurge faza play-off?

Nu doar Liga Națională de baschet feminin este zguduită de retrageri, dar și asupra celei masculine planează mari incertitudini, date de abandonuri care ar putea continua, FR Baschet fiind nevoită astăzi, aproape în miez de septembrie, să recroiască țintarul competițional al elitei, cu prime deplasări pentru BC Timișoara și Timba. Dacă este cert că problemele financiare sunt iscate și de achiziții fără acoperire, mai ales din străinătate, ”Liga” căpătând chipul și asemănarea contraperformantelor loturi naționale, în schimb întrebarea e cum vor croi federalii fazele play-off și play-out, dacă în întrecere vor rămâne 13-14 grupări!?
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ilustrată din Zagreb pe adresele pensionarului Mircea Chiș, președinte U Timișoara, și a CSM Timișoara: asistentul-doctor Silviu Nișu, respins josnic de Timișoara și salvat de Olimpia București, 4 probe la Balcaniada Masters, 4 medalii de aur, 4 recorduri balcanice

După ce luna trecută devenea vicecampion mondial pe 100 metri și campion mondial pe 200m la World Masters Games de la Torino, precum și campion național de seniori cu ștafeta de 4x100m a Olimpiei București, club care prin recenta sa legitimare îi redeschidea practic ușa participărilor internaționale, timișoreanul Silviu Adrian Nișu a mai dat 4 zdravene dar binemeritate palme celor care i-au sucit degetul și apoi trântit zdravăn poarta în nas pe Bega, adjudecându-și inclusiv cu noi recorduri balcanice toate cele 4 probe în care a concurat pentru România la Balcaniada Masters de la Zagreb.
Publicat în Atletism, Exclusiv | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

România – Ungaria 3-0 (2-0)

La un an fără o zi de la debutul victorios cu 2-0 în Estonia, România a câștigat și mai clar, cu 3-0 (2-0) contra Ungariei, în preliminariile Campionatului Mondial al cărui turneu final va avea loc anul viitor în Brazilia, …

Publicat în Fotbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Alin Anton şi Bogdan Mada, de la CS Water Performance Timişoara, calificaţi în semifinala de kaiak dublu a celei de-a 40-a ediţii la Campionatul Mondial de Canoe Sprint din Germania

Alin Anton şi Bogdan Mada, sportivii de la CS Water Performance Timişoara, au înregistrat astăzi timpul de 1:32.505 în Seria 4 de calificare a probei de kaiak dublu din cadrul Campionatului Mondial de canoe sprint de la Duisburg, calificându-se de pe locul 5 în semifinalele din această după-amiază şi având drept ţintă accederea în finala de duminică după-amiază.
Publicat în Kaiak-canoe | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Selecționerul timișorean Dan Mihai Jitaru câștigă cu Sorina Buz și Andreea Smultea și Balcaniada de seniori la volei pe plajă

În teren cu Sorina Buz și Andreea Smultea, foste voleibaliste la CSM Lugoj, iar ca selecționer național cu profesorul Dan Mihai Jitaru, antrenor la CSȘ Bega Timișoara, România a câștigat din nou Balcaniada de seniori la volei pe plajă.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un fiu al Lugojului, dublul campion mondial de handbal Mihai Redl, trecut în neființă la 77 de ani

S-a stins din viață Mihai Redl, un fiu al Lugojului devenit în anii ´60 dublu campion mondial în poarta reprezentativei de handbal a României.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Mai jos, trista veste, prin cuvintele portalului oficial federal, www.frh.ro:

Adio,

Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Costică Ştefănescu, fost antrenor al Politehnicii Timişoara, s-a sinucis

Costică Ştefănescu, al doilea jucător din istoria fotbalului românesc ca prezenţe în prima ligă, cu 490 de meciuri jucate între 1969 şi 1988, pentru Steaua, Universitatea Craiova şi FCM Braşov, plus 66 de selecţii în „tricolor”, s-a sinucis la vârsta …

Publicat în Fotbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gîlcă, Dumitru și Stelea, noi selecționeri la U17, 18 și 21

FRF a numit noi selecționeri în fruntea reprezentativelor de juniori și tineret ale României, ca reacție la slabele rezultate înregistrate în ultima vreme.

Constantin Gîlcă a fost investit la cârma selecționatei sub 17 ani a României, Ion Dumitru la U18 …

Publicat în Fotbal | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ioan Damaschin, despre eleva sa Adelina Pastor (CSM Timişoara), a şaptea la Mondial cu ştafeta 4x400m a României: „Toate cursele ei de 400 au fost la un plafon foarte ridicat şi cu câţiva timpi sub 52 în ştafete”

Antrenorul emerit Ioan Damaschin, de la LPS Banatul şi CSM Timişoara, a punctat câteva consideraţii în privinţa evoluţiei elevei sale, Adelina Dorina Pastor, la cea de-a 14-a ediţie a Campionatului Mondial de atletism pentru seniori de la Moscova, dar nu numai.
Publicat în Atletism, Exclusiv | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ACTUALIZARE. Juniorii României, spulberați cu 14-35 de campioana lumii, Danemarca, și eliminați în optimi de la Mondial

Conform previziunilor, după ce și-a complicat singură existența, reprezentativa de juniori a României a fost astăzi eliminată din optimile de finală ale celei de-a cincea ediții a Campionatului Mondial de handbal masculin pentru generațiile 1994-1995, cedând la Erd (Ungaria), în …

Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Jamaica, 2xaur cu ștafetele de 4x100m la căderea cortinei Mondialului moscovit

Ștafetele Jamaicăi au cucerit locul I și medaliile de aur în ultimele două probe ale ediției din acest an a Campionatului Mondial de atletism pentru seniori de la Moscova, încheiată astăzi după 9 zile de întreceri.

Cu Usain Bolt în …

Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timişoreni în Albania, pentru România, la Campionatul Balcanic de volei pe plajă sub 20 de ani

Vara vorbim şi despre voleiul pe plajă iar zilele acestea e rândul competiţiei Campionatului Balcanic sub 20 de ani, găzduit de Albania.

Lotul naţional feminin este compus din Ioana Ordean şi Adriana Melniciuc, în vârstă de 16 ani, ambele legitimate …

Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Atletismul timișorean intră în febra Mondialului moscovit: Adelina Pastor, cu ștafeta de 4x400m a României, în seriile semifinale

Atletismul timișorean se conectează astăzi cu intensitate la febra celei de-a 14-a ediții a Campionatului Mondial de atletism de la Moscova, odată cu intrarea în arenă a reprezentantei sale în lotul României, Adelina Dorina Pastor (20 ani; CSM Timișoara; antrenor: Ioan Damaschin), care a debutat în întreceri în cadrul ștafetei de 4x400 metri a ”tricolorelor”, cu ocazia seriilor semifinale ale probei.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Juniorii României, calificaţi înainte de limită în optimile Mondialului: 28-18 cu Tunisia

Reprezentativa de juniori a României s-a calificat în această seară în optimile de finală ale Campionatului Mondial al categoriei 1994-1995, disputat la a cincea sa ediţie în Ungaria, chiar înainte de disputarea ultimei runde de jocuri în Grupa B, de vineri, când "tricolorii" vor întâlni de la ora 17,15 codaşa Coreea de Sud.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

România, gălbejită contra Slovaciei, după 0-2 și 0-4 ale selecționatelor ”mai mici”

România a fost egalată după pauză în amicalul disputat pe Național Arena cu puțin peste 3 săptămâni înaintea vizitelor Ungariei și Turciei, în preliminariile Mondialului brazilian din 2014, din 6 și 10 septembrie.

Nouarul de bandă Sestak, care ochea bara …

Publicat în Fotbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoreanul Beșliu, al doilea marcator, cu 6, dar România e spulberată la Mondial de Suedia

A venit și primul eșec, înregistrat aseară târziu, la Budaors, în fața uneia dintre cele doar 5 naționale având punctaj maxim după primele 3 etape din cinci ale fazei grupelor la cea de-a cincea ediție a Campionatului Mondial de handbal juniori. A fost Suedia - România 38-29 (19-15), interul timișorean Daniel Eusebiu Beșliu marcând 6 goluri.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

EuroBasket 2013 nici n-a început dar România e deja eliminată din preliminariile EuroBasket 2015

Federația Română de Baschet ar trebui să reconsidere strategia aplicată la nivelul competițiilor sale interne, în lumina constantelor eșecuri pe plan internațional, exacerbate în aceste zile de eliminarea reprezentativei sale de seniori chiar din prima fază preliminară a EuroBasket 2015.…

Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Pisica din curtea vecinilor

Pe marginea unui subiect de mare actualitate, pe care www.sporttim.ro l-a prefațat ca atare în ciuda faptului că forul de specialitate, FRH, n-a oferit nici o minimă informare, iar cei din sânul lotului României au refuzat orice fărâmă de dialog, fără a răspunde la nenumărate apeluri convenite de comun acord în prealabil, Marius Breazu pune din nou PUNCTUL PE I cu editorialul ”Pisica din curtea vecinilor”, despre o nouă opțiune neinspirată a handbalului nostru masculin.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoreanul Florin Enache (CSȘ Bega), calificat cu Robert Dedu cu cel mai bun timp în finala de 2x a Mondialului de juniori de la Trakai

Florin Marian Enache și Robert Gheorghe Dedu au confirmat și astăzi, în semifinala probei de 2x a Campionatului Mondial de juniori de la Trakai (Lituania), postura de favoriți în ambarcațiunea României, câștigând și de această dată, pentru a treia oară în 4 zile, și calificându-se cu cel mai bun timp în finala de mâine!
Publicat în Canotaj, Exclusiv | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Florin Marian Enache (CSȘ Bega Timișoara), în 2x cu Robert Dedu, se anunță favorit la titlul mondial de juniori în Lituania: cel mai bun timp în sferturi

Cu o îmbunătățire de aproape 40 de secunde a timpului înregistrat ”la pas” miercuri în serii, Florin Marian Enache și Robert Gheorghe Dedu au reușit astăzi cel mai bun timp dintre cele 24 de echipaje angrenate în sferturile de finală ale probei de 2x din cadrul Campionatului Mondial de canotaj juniori de la Trakai, în Lituania.
Publicat în Canotaj, Exclusiv | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Fără exagerare, o exclamație bombastică se pretează. Extraordinar! Timișoreanul Silviu Nișu, abia ”aruncat” de timișorenele CSU și CSM, acum la Rapid și Olimpia București, vicecampion al lumii pentru România la World Masters Games

A ajuns să se alineze pentru România la cea de-a opta ediție a Jocurilor Mondiale Masters doar pentru că, în urma multor șicane, a găsit pe ultima sută de metri înțelegere la CS Rapid și Olimpia București, ce l-au legitimat după un mizerabil tratament din partea CS U Timișoara și a ușii închise ulterior de CSM Timișoara, legitimări cu care a putut fi inclus în lotul atleților veterani ”tricolori”, și a devenit aseară, de ziua sa de naștere, la 35 de ani, vicecampion mondial în proba de 100 metri de la Torino. Silviu Nișu nu e Usain Bolt, cum îl tot ironiza, printre multe alte răutăți, ex-președintele său Chiș, dar a scos 11.11 pe sută, al doilea în lume la Masters!
Publicat în Atletism, Exclusiv | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Timișoreanul Silviu Nișu, un asistent-doctor cu specializarea atletism la UVT, căruia U și CSM Timișoara i-au întors spatele, al doilea în lume pe 100 metri la World Masters Games

O actualizare a poveștii unui om cu adevărat fericit. Silviu Adrian Nișu, asistent-doctor cu specializarea atletism la Facultatea de Educație Fizică și Sport a UVT, dar șicanat anul acesta până în pânzele albe de conducătorul CS Universitatea Timișoara, iar ulterior eronat refuzat și de CSM Timișoara, a ajuns totuși la start în ciuda tuturor piedicilor ”loco”, încheind chiar al doilea pentru România în proba de 100 metri a foarte popularei și tradiționalei World Masters Games, ținută anul acesta la Torino, și tocmai de ziua sa de naștere: 11,11 secunde la 35 ani.
Publicat în Atletism, Exclusiv | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

România înecată. 32 de țări, 18 europene, medaliate la Mondialul de natație

România a încheiat cea de-a 15-a ediție a Campionatului Mondial de natație ce a durat vreme de 16 zile la Barcelona fără a cuceri vreo medalie, reușită atinsă în schimb de 32 de națiuni din totalul de 180 la start, …

Publicat în Înot | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vecina Ungaria, campioana lumii

La 10 ani după ultimul ei titlu mondial, adjudecat tot la Barcelona, respectiv la 40 de ani de la prima cunună, Ungaria a cucerit în această seară o nouă coroniță de campioană a lumii în polo pe apă, elevii lui …

Publicat în Polo pe apă | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu