”Cubul” suspendat deasupra suprafeței de joc pe post de tabelă de marcaj este încă fantezie la stadiul științifico-fantastic în aburelile fără termen din inerta lume a arenelor Timișoarei, noua sală polivalentă cu 2.200 de locuri conform planului inițial fiind la fel de nefinisată pe cât puteam să bag mâna în foc și pe când încă se mai abera că va fi gata una-două, însă prin alte locuri, nu prea îndepărtate, lucrurile chiar se întâmplă, și nu doar sub forma unor vise umede și fierbinți la ceas de noapte pe malurile canalului Bega. Ori a jocului cu lopățica-n nisipul insalubrului parc local al copiilor.
Bunăoară, drept o certitudine indubitabilă, celălalt mare oraș din interiorul curburii Carpaților, Cluj, magnetizează de exemplu în următoarele cinci luni și ceva o serie de evenimente sportive de anvergură internațională, demonstrând că se poate.
Cât despre placa roasă de repetiții, scutiți-mă… Că Boc, că influențe, că fonduri, că lobby, că virgulă Caritas, că s-a furat, că noi suntem cinstiți și drepți. C-așa-i românul. Suntem pe naiba.
Infrastructura sportivă timișoreană e o tristețe cu lacrimi de crocodil, incapabilă să țină un al treilea meci din faza grupelor în European Rugby Challenge Cup, pe când cea de sub Feleac își desface larg brațele. Culmea tupeului, apropo de bunul simț în fabuloasă pierdere de teren pe malurile Begăi, însuși omul primarului la creștetul indefinitei noi grupări municipale, Radu cel Împins în față de Robu cu o fentă pe la Parcul Copiilor, a arătat cu degetul spre vizitatorii parizieni de la Stade Francais, acum sfert-finaliști ai competiției, imaginându-și că profesioniștii din Top14 ar fi ceva mai puțin bărbați în raport cu standardele și normele orașului ce și-a decapitat printre altele și patinoarul. Asta în loc să pleci capul și să-ți crape obrazul de rușine.
Dar așa se poartă în zilele noastre, ca toți insinuații cu coate ascuțite să aibă expunerea și gura cea mai mare iar arătătorul mereu ațintit în alte direcții, ei fiind în schimb fără pată și cusur, ci doar meritorii încasatori de salarii din banul public. Însă, nu-i așa!?, sunt doar bieți moștenitori ai unei triste gestiuni.
Ceva mai la nord-est, nu-s degete arătătoare ațintite aiurea, ci, cum spuneam, brațe deschise. Reprezentativa de seniori a României va reveni pe 26 martie pe Cluj Arena, pentru un meci din preliminariile Campionatului Mondial de fotbal al cărui turneu final e programat anul viitor în țara noilor suspecți de serviciu și totodată vinovați de toate relele pământului, asta c-așa se fredonează la nesfârșit refrenul din scenariul păpușarilor cu ale lor marionete, lachei și lingăi, iar luna viitoare urmează tot sub Feleac o nouă ediție a Campionatului European de gimnastică artistică pentru seniori. În perioada 19-23 aprilie.
Pe Cluj Arena va descinde azi-mâine și naționala Danemarcei, după ce Spania nu transpira prea mult într-un recent 0-0 pe același gazon, iar în Polivalenta de la o aruncătură de băț, pe Strada Uzinei Electrice, se va reuni crema gimnasticii artistice continentale. Și nu este vorba despre păcăleli cu ”cuburi” electronice spânzurate din plafon, ci despre reuniuni internaționale într-o incintă cu 7.227 de locuri, flexibilă până la o capacitate de zece mii.
Care vor fi puse la bătaie la sfârșitul verii, în august, cu ocazia găzduirii Grupei C la FIBA EuroBasket 2017, pentru nu mai puțin de 15 meciuri, între Croația, Cehia, Spania, Muntenegru, Ungaria și gazda România. O gazdă ”tricoloră” la Cluj. Iar dacă ar fi să te iei după entuziaștii organizatori federali, la turneul final continental ar urma să descindă de peste Atlantic fie și internaționali din NBA, deși, conform unor precedente, nu avea să fie în cele din urmă chiar așa, cu pudratele argumentări și scuze de rigoare. Însă, cu cei de peste ocean sau nu, EuroBasket 2017 se anunță încă de pe-acum a fi cu totul altceva decât fâsâiala de pe Bega a grupei turneului final feminin din 2015. În vechea ”Constantin Jude”, căci noul ”cub” dat pe-atunci ca gazdă până și pe portalul oficial al federației internaționale de profil nu apucase să pâlpâie a viață.
Așa încât toate astea ar trebui să-l preocupe și contrarieze pe primarul Timișoarei, care azi-mâine împlinește 5 ani în jilțul Municipalității, și nu zerourile remunerării sale ca ales pe jumătate al puținilor localnici ce și-au mai pierdut timpul să împartă votul între niște principali aspiranți suficient de dubioși și neconvingători. În loc să schimbe ceva în bine în tot mai vitregitul sport local, cu tot mai învechita sa infrastructură, s-a apucat aidoma unei muieri să se plângă în fața unei țări întregi, într-un patetic derapaj ce te făcea să râzi cu lacrimi, cum că i s-ar cuveni de exemplu 5.000 de euro lunar ca edil al capitalei Banatului. Țara arde, babele se piaptănă. Sau se vopsesc, după caz.
Asta ar fi așadar preocuparea demnitarului local, propria leafă, și nu jalnica impotență a Timișoarei măcar de a copia noi modele. Căci cât despre a ține pasul, a rămas rău de tot în urmă, din exemplul demn de urmat de altădată. Unii cu turneele finale, alții cu mizeria mustind tot mai mult pe zi ce trece la aproape fiecare colț de stradă din zona zero. Mai întâi să se uite în oglindă și să facă lună în propria bătătură, dar să și ia aminte la cât fum i-au dat deja alții Timișoarei, și-abia apoi să facă pe cutezătorii, că doar din pionieri și mari uteciști se trag. Cum că parizienii ar fi de vină sau că timișorenii ar trebui să sară cu cinci mii de euro.
