ASU Politehnica – Petrolul sâmbătă de la 3. Dan Alexa: ”Dan Păltinişanu e locul de care mă simt foarte legat. Ei n-au folosit aceeaşi echipă sub aceeaşi formă două etape la rând”. Plazonja: ”Am fost la Sibiu dar aici totul e mai bine. În Croația toată lumea o știe ca Poli, păcat că nu pot veni fanii la meci”

Se apropie ora debutului oficial al lui Dan Alexa pe banca tehnică a alb-violeților de pe podiumul Ligii 2, așteptat de mai bine de o săptămână după pauza competițională a timișorenilor din runda trecută, în care vizitatorii de sâmbătă de la ora 15 pe stadionul “Dan Păltinişanu”, cei de la Petrolul Ploieşti, au cedat drastic pe teren propriu unei nou-promovate, 1-4 zilele trecute cu Aerostar Bacău. În consecință, ambiții de ambele părți în confruntarea din etapa a 13-a. Datorită vremii nefavorabile, antrenamentul de astăzi al poliștilor a fost mutat la Baza 1 UPT – Știința, declaraţiile fiind oferite la intrarea la vestiare la ora 13:30, de către antrenorul principal Dan Alexa şi atacantul croat Stjepan Plajonza.

Așadar locul partidei ASU Politehnica Timişoara – Petrolul Ploieşti a fost într-adevăr modificat, de pe ”Știința” pe stadionul „Dan Păltinişanu”, sâmbătă de la ora 15, dar fără spectatori…

Antrenorul principal Dan Alexa a spus că “e un meci important. S-a strâns foarte mult clasamentul. Întâlnim o echipă a cărei pretenţie e clară, aceea de a promova. Au investit şi foarte mult. Este o echipă care are jucători de calitate, cu un antrenor experimentat, care are deja două promovări. Va fi un meci greu, dar am încredere că putem să câştigăm. E important să aducem puncte, pentru că, inclusiv locul 15 sau 16, într-o etapă, maximum două, poate ajunge pe poziţie de play-off. Şi Rapid părea scoasă la un moment dat din calcule, a revenit în prim-plan. De aceea fiecare meci e important. E important să fim foarte concentraţi, aştept foarte multă determinare”.

– A fost o surpriză înfrângerea severă în precedentul joc a Petrolului, cu Aerostar Bacău, penultima în clasament? „Asta este de fapt şi marea hibă a fotbalistului român sau marele câştig, după o înfrângere usturătoare ştie să se motiveze foarte bine… Invers, când sunt rezultate, tindem spre relaxare… Revin jucătorii Petrolului care au avut Covid, revine şi Manolache, un jucător foarte important pentru ei. Petrolul are un lot de 25 de jucători. Folosesc două echipe. Nu au folosit aceeaşi echipă sub aceeaşi formă două etape la rând. Petrolul are de unde să aleagă… Indiferent de componenţa lor, vor veni foarte montaţi”.

– Cum se prezintă lotul în vederea meciului de mâine? ”Au ieşit testele de două ori negativ, dar e foarte greu să mă bazez pe ei, vin după o pauză, voi vedea dacă va evolua unul, maxim doi”.

-Din nou vă întoarceţi pe ”Dan Păltinişanu”… ”Tot timpul am spus, Dan Păltinişanu e locul de care mă simt foarte legat. Doresc să am în continuare amintiri frumoase, căci suntem angrenaţi cu toţii într-un proiect de suflet, mai mult, şi sperăm să reuşim. Indiferent unde jucăm, trebuie să o facem bine, trebuie să facem absolut totul pentru a câştiga, iar şi dacă nu câştigi, să ai conştiinţa împăcată că ai făcut totul. Asta este filosofia noastră, suntem echipa care dintre toate contracandidatele avem bugetul cel mai mic, dar avem acelaşi obiectiv ca şi ei”.

Atacantul lui ASU Politehnica, Stjepan Plazonja, a zis că ”este un meci important, dar ne-am antrenat foarte bine săptămâna aceasta, am analizat adversarul şi vom fi bine pregătiţi pentru jocul de mâine cu siguranţă …Cred că Petrolul se află într-o situaţie dificilă şi va încerca să facă totul pentru a câştiga. Sunt sigur că vor da sută la sută aici”.

Te-ai întegrat repede la această echipă… ”E foarte bine, echipa e foarte bună, e cel mai bun oraş din România pentru mine. Am fost la Sibiu, dar aici totul e mai bine, îmi plac oamenii de asemenea, când am venit toţi cei din club m-au ajutat mult (…) Bineînţeles că am văzut multe clipuri video şi am auzit şi înainte de acest club. În Croaţia de asemenea toată lumea o ştie ca Poli, sunt trist că fanii nu pot veni pe stadion, dar cred că în timp se va schimba… Sper să marchez, acum antrenorul a schimbat tactica, cred că va fi bine pentru mine şi pentru întreaga echipă”.

Programul etapei a XIII-a în Liga 2, pe coloana clasamentelor.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× noua = 9

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: