Mihai Comşulea

Mihai Comşulea
Timișorean, fiu de sportiv în orientare turistică. Model ianuarie 1973 care nu se mai fabrică. Lansator Sporttim.

LPS Banatul, en fanfare la junioare III: bună repetiţie pentru finalele la şcolare şi semifinalele FRH

LPS Banatul Timişoara, lipsită de aportul a 3 componente de bază ale lotului, a încheiat en-fanfare şi ultimul turneu, al şaselea, al Seriei J în Campionatul Naţional FRH de handbal feminin pentru juniori III, elevele lui Florica Gallovits depăşindu-şi la diferenţe confortabile toate cele 5 adversare din grupă.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , | 1 comentariu

Snejana Duşiţa Popov (CSŞ1 Timişoara), şi ea campioană a ţării la juniori II, la Baia Mare, la 100 metri fluture! Plus alte 4 locuri secunde, prin Radu Vaipan, ştafeta de 2000 pe 4x100m mixt a CSŞ1 şi două prin Lucia Giurcă

Recoltă ca-n vremurile bune pentru nataţia timişoreană la Campionatul Naţional de juniori II în bazin de dimensiuni olimpice, încheiat cu puţin timp în urmă la Baia Mare, după 4 zile pline, cu 8 reuniuni. Duminica de Florii a adus pe Bega alte 5 medalii, dintre care una de aur, şi Snejana Duşiţa Popov alăturându-i-se lui Radu Vaipan pe prima treaptă a podiumului. Timpii şi locurile...
Publicat în Înot | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Sorin Homneac, ajuns cu Ambulanța la Urgențe, de la Sânnicolau Mare la Timișoara, după Burek Casa Ioana – Poli II Timișoara 18-33

”Satelitul” prim-divizionarei de handbal masculin AS CH Politehnica Timișoara, alcătuit din juniori I de la LPS Banatul și relansat în această iarnă în Campionatul Județean Timiș, a continuat recuperarea restanțelor din tur, câștigând prima dintre cele două deplasări la Sânnicolau Mare în decurs de 6 zile, dar cu prețul accidentării lui Sorin Homneac.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Juniori A, etapa I în patrulaterul de consolare al locurilor 3-6: ACS Poli Timișoara – LPS Banatul Timișoara 3-2 de la 0-2

Și juniorii A de la ACS Poli Timișoara au marcat în această după-amiază tot 3 goluri, obținând aceleași 3 puncte, ca și omologii lor mai mici, cărora le-au urmat pe terenul ”Colterm”, în prima etapă a turneului patrulater de palmares al locurilor 3-6 în Seria 6 a Campionatului Național.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Juniori B, locurile 3-6: ACS Poli Timișoara – CSȘ Drobeta 3-1 (2-0)

Juniorii B de la ACS Poli Timișoara au demarat cu o victorie de Florii programul de 6 jocuri în turneul de consolare al locurilor 3-6 în Campionatul Național de profil, Seria 6, trecând pe ”Colterm” cu 3-1 (2-0) de CSȘ …

Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CS Universitatea Craiova – LPS Banatul Timișoara 3-2 la juniori B, în 1-4

LPS Banatul Timișoara a început cu un eșec la limită participarea în faza zonală play-off din Campionatul Național de juniori B, reunind în grupa sud-vestică, una dintre cele 4 ale nivelului competiției, primele câte două clasate în Seria 5 respectiv Seria 6 a întrecerii.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

FC Brazi – CFR Timișoara 0-3: a cincea victorie la rând în deplasările Superligii

CFR Timișoara a câștigat astăzi de la ora 11 pentru a cincea oară la rând în deplasările Superligii feminine 2013-2014, impunându-se la un scor de forfait pe o suprafață de joc ca și impracticabilă, în Prahova, la Brazi, în penultima etapă a returului sezonului regulat.
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul Timișoara, vicecampioană pe țară a liceelor în Olimpiada Națională a Sportului Școlar la volei băieți, într-un turneu final în care gazda LAPI Dej și-a tras partea

O generație de excepție a voleiului juvenil timișorean, încropită peste ani de profesorul Dan Mihai Jitaru la CSȘ Bega Timișoara, a obținut astăzi și a patra clasare pe podium la nivel național în ultimele tot atâtea sezoane, respectiv a doua în Olimpiada Națională a Sportului Școlar, după ce a pierdut ultimul act al turneului final cu 8 licee găzduit de LAPI Dej.
Publicat în Juniori, Sport juvenil, Volei | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul Timișoara, calificată în faza finală a Cupei Hagi Danone

LPS Banatul Timișoara a fructificat astăzi statutul de gazdă al fazei zonale a Cupei Hagi Danone, câștigând ultimul act al turneului cu 6 echipe găzduit pe terenul principal al liceului și călcând astfel pe urmele concitadinei Electrica, ajunsă anul trecut, cu generația 2001, în faza finală londoneză, la nivel mondial...
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSȘ Lugoj – CSȘ Târgu Mureș 1-3: prim eșec, în turneul final al Diviziei Speranțe, după 18 succese la rând

La o săptămână după câștigarea medaliilor de argint la nivel național, pe teren propriu, în Divizia Minivolei, CSȘ Lugoj a disputat astăzi deja al doilea joc la turneul final de la București al categoriei de vârstă imediat superioară, Divizia Speranțe, în care elevele lui Carmen Todros dețin încă intacte șansele de calificare în lupta pentru medalii, în ciuda unui prim eșec.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Radu Vaipan (CSŞ1 Timişoara), încă un titlu de campion naţional de juniori II, la 50 de metri bras, iar Lucia Giurcă (CSM Timişoara) alte două locuri 3, la 200 metri spate respectiv fluture

Şi cea de-a treia şi penultima zi a Campionatului Naţional de înot pentru juniori II în bazin de dimensiuni olimpice a adus 10 prezenţe timişorene în cele 20 de finale A ale după-amiezii, doi dintre medaliaţii de joi şi vineri, Radu Vaipan şi Lucia Giurcă (foto), urcând şi sâmbătă pe podiumul de premiere...
Publicat în Înot | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Energia Rovinari bate CSM Oradea în finala Cupei României. Plus despre CSŞ Bega în turneele finale U15 şi All Star Game…

Un ultim act încrâncenat dar posac în sala „Olimpia” din Ploieşti, Cupa României fiind adjudecată de Energia Rovinari la capătul unui meci cu doar 113 puncte marcate, rezultat 58:55 pentru gorjenii lui Radu Stroescu, care l-a înlocuit la finele returului Ligii Naţionale pe Florin Nini.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Radu Vaipan, de la CSŞ1 Timişoara, campion naţional de juniori II la 100 metri bras şi al doilea pe 400m. Tot la Baia Mare, Lucia Giurcă (CSM Timişoara), triplă vicecampioană a ţării iar Snejana Popov, încă un loc 2

Nataţia timişoreană a ieşit la suprafaţă cu ocazia celei de-a treia competiţii majore interne din 2014, Campionatul Naţional de juniori II de la Baia Mare, unde s-a calificat în numeroase finale A şi a urcat de 8 ori pe podiumul de premiere deja din primele două zile de întrecere din totalul celor patru, multiplul campion naţional Radu Vaipan, din generaţia 2000, câştigând titlul la 100 metri bras. Iată timpii, clasările şi alte amănunte de joi şi vineri, concursul continuând azi şi duminică...
Publicat în Înot | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RCM UVT Timişoara se revanşează în Ghencea cu punct bonus ofensiv, prin 6 eseuri, prefaţând un atractiv debut pe „Dan Păltinişanu”: Steaua Bucureşti – RCM UVT Timişoara 13-36 (6-19)

Rugbyştii de la RCM UVT Timişoara, cu 3 înlocuiri faţă de debutul nefast de sâmbăta trecută, au reamintit astăzi la amiază cine sunt dublii campioni naţionali la zi ai Superligii, revanşându-se clar în Ghencea şi oferind premizele unei atractive apariţii joi seara, în Joia Mare, pe « Dan Păltinişanu », contra Farului : CSA Steaua Bucureşti – RCM UVT Timişoara 13-36 (6-19).
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timişoreanul Nini Gabriel Dica, pregătiri pentru selecţia naţională U14 prin participarea la dificilul ZABA Cup, în Croaţia

Nini Gabriel Dica, tenismanul timişorean din generaţia 2001, se află şi în acest weekend între două întreceri, revenit fiind de la un turneu U14 cu 251 de sportivi la start, la Vinkovci, şi pregătindu-se de prezenţa la Bucureşti, unde duminică începe selecţia naţională U14. Dar iată detalii de la ZABA Cup, cu o inserţie VIDEO...
Publicat în Tenis | Etichete , , , , , , , , , , | 1 comentariu

CSM Oradea, prima calificată în finala Cupei României. Iar Rovinariul elimină gazda CSU Ploieşti!

CSM Oradea, care a încheiat a doua sezonul regulat al Ligii Naţionale, a reuşit la 6 zile după încheierea returului şi calificarea în finala Cupei României la baschet masculin, dispunând de puţin în jocul imaugural din Final Four de BCM …

Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ierarhia-pornire în play-off-ul din C4 şi programul turului în zona 1-6, cu timişenele Mama Mia, Giarmata şi Lugoj

Odată cu ultima rundă a returului Ligii a III-a, Seria 4, de la ora 17, ce a programat şi două jocuri directe între grupări deja calificate în faza play-off a sezonului, reunind ocupantele locurilor 1-6, s-a definitivat şi clasamentul de pornire, pe baza rezultatelor consemnate între cele 6 formaţii, dintre care şi 3 din Timiş.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LIVE TEXT: Corona Braşov – ACS Poli Timişoara 0-0. Bară Trandu, 55! Alb-negrii nu reuşesc ceea ce n-au izbutit nici precedentele 7 oaspete ale Braşovului: să dispună de Corona

După ce a provocat sâmbătă liderului-campion Steaua primul joc al stagiunii fără gol marcat, nou-promovata ACS Poli are parte de la ora 18 de o întâlnire cu polul opus al ierarhiei Ligii 1, ultima clasată Corona Braşov, într-un duel aparent net mai uşor, doar că niciodată nimic nu e dinainte câştigat, ceea ce aveau să constate şi ultimele 7 oaspete ale Braşovului, care n-au plecat cu toate cele 3 puncte din fieful nou-promovatei de sub Tâmpa.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , | 1 comentariu

Ce-a fost şi ce-a ajuns duelul Reşiţa – Arad

Altădată un derby al vestului în vechea Divizia A, primul eşalon al ţării, ceea ce se întâmpla ultima oară în 4 iunie 1978, când FCM Reşiţa şi UTA remizau alb în antepenultima etapă a sezonului 1977-1978, şi deseori mai apoi în liga secundă, duelul cărăşeano-arădean în versiunea 2014 s-a redus astăzi la un joc disputat vinerea de la ora 14, între o grupare de pe Bîrzava strămutată anul trecut în Banat din Zăvoiul vâlcean, mutare fără de care Caraşul n-avea o formaţie de eşalon secund, şi o echipă a roş-albilor de pe Mureş în suferinţă de puncte şi la capitolul efectiv, incluzând doar 2 componenţi cu vârsta peste 21 de ani.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

„Competiţia de calificare”, a treia a cupelor europene la rugby, tocmai creată, destinată fiind şi reprezentantelor Superligii româneşti. Aviz campioanei RCM UVT Timişoara

Rugby-ul european de club a căzut aseară de acord, după aproape 2 ani de criză şi negocieri în privinţa viitorului eurocupelor, declanşaţi de solicitările grupărilor engleze şi franceze în favoarea unor mai avantajoase condiţii de participare, pentru alcătuirea forului European Professional Club Rugby, cu sediul în Elveţia, sub egida căruia se vor disputa 3 competiţii anuale distincte, faţă de două până la ora actuală, dintre care cea mai joasă valoric, "Competiţia de calificare", este adresată inclusiv reprezentantelor de frunte ale Superligii României.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , | 1 comentariu

Băieţii lui CSŞ Bega Timişoara, la al treilea eşec la rând atât la U18, dar calificaţi de pe 4 în turneul final, cât şi la U15, în finalele de la Bucureşti

Săptămână nefastă pentru două formaţii de juniori ale CSŞ Bega Timişoara, care au cedat astăzi şi pentru a treia oară la rând în tot atâtea zile la turneele semifinal respectiv final avute în Regat. Dar iată ce-au făcut şi junioarele U15 la Târgu Secuiesc...
Publicat în Baschet, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Campionatul Naţional Universitar de Badminton, readus la viaţă, în găzduirea Universităţii de Vest din Timişoara

O foarte bună tradiţie până în anii '90, şi care a adus multe bucurii şi trofee sportului universitar de pe malurile Begăi, este reînviată în acest weekend graţie aportului Universităţii de Vest Timişoara...
Publicat în Badminton, Sport Universitar | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dan Alexa, înainte de Corona Braşov – ACS Poli Timişoara, vineri la ora 18: „Trebuie să-i capacitez să înţeleagă importanţa acestui meci, căci e chiar mai important decât cel cu Steaua”

Cu 4 puncte agonisite în ultimele două jocuri, prin doar două goluri marcate, Dan Alexa a prefigurat astăzi la ora 16 deplasarea de vineri (ora 18) la Braşov, pentru meciul cu Corona, din etapa a 27-a a Ligii 1.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Handbaliştii alb-violeţi se înclină şi la finele returului, înaintea barajului cu reşiţenii, pentru evitarea turneului play-out al locurilor 10-12

AS CH Politehnica Timişoara a încheiat returul Ligii Naţionale prin a pierde pentru a 14-a oară în ultimele 15 jocuri de campionat, 31-29 pentru Energia Pandurii, la Târgu Jiu, eşec ce nu a schimbat datele problemei, alb-violeţii încheind antepenultimii, pe locul 10, şi urmând să dea piept cu ocupanta locului 9, CS Caraş Severin, pentru accederea în play-out-ul locurilor 7-9. Tot în această seară, „satelitul” Poli II a cedat cu 30-29 în restanţa din tur disputată la Timişul Lugoj, în Campionatul Judeţean Timiş.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul 2002, reprezentanta Timişului în Cupa Hagi Danone 2014

LPS Banatul Timişoara, generaţia 2002, pregătită de Cristian Petcu, vizează în weekend, cu ocazia turneului zonal de 6 echipe pe care îl va găzdui, calificarea în faza finală de la Constanţa.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , | Lasă un comentariu