Mihai Comşulea

Mihai Comşulea
Timișorean, fiu de sportiv în orientare turistică. Model ianuarie 1973 care nu se mai fabrică. Lansator Sporttim.

Răzvan Vîlceanu (AS CH Politehnica Timişoara), 16 intervenţii în poartă la 30-24 contra Minaurului: „Cu Steaua şi astăzi am avut cele mai bune meciuri de până acum!”

În uralele colegilor săi, care l-au acompaniat în primele vorbe spuse presei după victoria cu HCM Minaur Baia Mare, portarul Răzvan Vîlceanu a admis că a reuşit una dintre cele mai bune partide ale sale în trusoul cu numărul 16, tot atâtea fiind şi intervenţiile cu care i-a blocat azi pe oaspeţii maramureşeni, într-un 30-24 (15-11) pentru AS CH Politehnica Timişoara...
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Răzvan Vîlceanu (AS CH Politehnica Timişoara), 16 intervenţii în poartă la 30-24 contra Minaurului: „Cu Steaua şi astăzi am avut cele mai bune meciuri de până acum!”

Constantin Ştefan, manager sportiv „Poli”, după 30-24 cu HCM Minaur Baia Mare: „Încet-încet creăm un grup unit, cu coeziunea de care vorbeam la startul sezonului”

Constantin Ştefan, managerul sportiv al alb-violeţilor polişti, a vorbit în termeni apreciativi la adresa prestaţiei întregii sale echipe, care s-a impus pentru a treia oară la rând acasă, astăzi de la ora 17, în faţa nou-promovatei HCM Minaur Baia Mare, de care era desprinsă la un moment dat şi cu 10 goluri diferenţă...
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Constantin Ştefan, manager sportiv „Poli”, după 30-24 cu HCM Minaur Baia Mare: „Încet-încet creăm un grup unit, cu coeziunea de care vorbeam la startul sezonului”

Academia Olimpică Română, filiala Timiş: parteneriat pentru sprijinul elevilor

Academia Olimpică Română, filiala Timiș, participă, începând de vineri, 18 octombrie, la proiectul educațional ”Departe de părinţi... aproape de şcoală”, care are ca scop monitorizarea, asistarea şi consilierea elevilor din internatul şcolii, precum şi a elevilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate. Proiectul este organizat de Liceul cu Program Sportiv „Banatul” din Timişoara și se adresează elevilor din clasele V-VIII din internat şi elevilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate. Iată comunicatul explicativ semnat de directorul Maria Olaru (foto).
Publicat în Sport de masă, Sport juvenil | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Academia Olimpică Română, filiala Timiş: parteneriat pentru sprijinul elevilor

Nici o vest-europeană la Campionatul Mondial U17 din Emirate

Ghana, una dintre cele 4 naţiuni cu minim două trofee supreme ale Campionatului Mondial de fotbal sub 17 ani, respectiv Franţa şi Elveţia, câştigătoare în trecut ale turneelor finale, nu se vor regăsi începând de mîine între cele 24 de …

Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Nici o vest-europeană la Campionatul Mondial U17 din Emirate

Cum pot politicienii numi la ACS Poli un director tehnic în Liga 1, Rosenblum, care n-a fost nici măcar antrenor în C!?!

"Grupele" preliminariilor s-au încheiat iar Liga 1 revine în prim-plan, Aurel Şunda fiind cu câteva zile înaintea redebutului luni seară ca antrenor în elită, dar proaspetele schimbări "tehnice" ticluite de politicieni ne-au alertat să adresăm în rubrica "NE-NTREBĂM ŞI NOI...", de pe coloana dreaptă a primei pagini, câteva interograţii, printre care şi cea din titlu.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Cum pot politicienii numi la ACS Poli un director tehnic în Liga 1, Rosenblum, care n-a fost nici măcar antrenor în C!?!

Câte posturi se pot naşte la ACS Poli?

Cum adică Rosenblum director tehnic şi Valentin Velcea director sportiv?
Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Câte posturi se pot naşte la ACS Poli?

Bogdan Paul, director CSM Lugoj. „Prioritară va fi activitatea clubului”

Bogdan Paul, antrenor în al 4-lea sezon al prim-divizionarei de volei fete CSM Lugoj, şi-a depus candidatura la preluarea conducerii întregului club de pe Timiş. Cu ce năzuinţe, ne-a spus după primul succes stagional în A1...
Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Bogdan Paul, director CSM Lugoj. „Prioritară va fi activitatea clubului”

“Poli”, ultim meci oficial acasă pentru exact o lună: cu nou-promovata HCM Minaur Baia Mare, cu ex-“violetul” Grasu prim marcator joc de joc

Aproape 2 ani şi jumătate au trecut deja de la un 27-23, în 14 mai 2011, ce coincidea la Timişoara, în penultima rundă de campionat, cu salvarea Politehnicii dar şi retrogradarea oaspetei învinse, Minaur Baia Mare, pentru care marca atunci şi actualul “violet” Santeiu. Exilul maramureşean s-a sfârşit iar ultima etapă a Ligii Naţionale înaintea “dublei” României în preliminariile Campionatului Mondial din 2015, pe 31 octombrie la Pescara, cu Italia, şi apoi cu Slovacia în “Dinamo”, pe 3 noiembrie, îi readuce pe băimăreni în “Constantin Jude”, după-amiază la 5, cu tot cu golgeterul fostei ediţii de campionat, Andrei Grasu, atunci în a doua sa perioadă la “Poli”…
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru “Poli”, ultim meci oficial acasă pentru exact o lună: cu nou-promovata HCM Minaur Baia Mare, cu ex-“violetul” Grasu prim marcator joc de joc

CSU Ploieşti, tare în Rusia: la un coş de a repeta avantajul cu BC Timişoara

CSU Ploieşti a debutat cu succes în EuroCup, şi încă în deplasare, dispunând la 4 zile după triumful din „Constantin Jude” cu BC Timişoara şi de Khimki Moscow Region, 97:89, în primul dintre cele 10 jocuri ale Grupei E, în …

Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CSU Ploieşti, tare în Rusia: la un coş de a repeta avantajul cu BC Timişoara

CSM Lugoj găseşte la Iaşi antidotul pierderii punctelor cu oltencele: 3:0 cu Penicilina. Antrenorul Bogdan Paul, la depunerea candidaturii la şefia clubului: „Pentru Lugoj şi întreaga zonă voleiul merge foarte bine şi rezultatele sunt mult mai bune decât posibilităţile financiare. În plus suntem una dintre echipele care atrage şi cei mai mulţi spectatori din întregul volei românesc”

Cu ocazia liniştitoarei victorii în deplasare obţinută de CSM Lugoj astăzi de la ora 17 în etapa a II-a a elitei Divizia A1 de volei feminin, 3:0 (:18, :22, :17) cu nou-promovata Penicilina Iaşi, în 60 de minute, antrenorul principal Bogdan Paul a atins în exclusivitate pentru Sporttim câteva puncte pe ordinea de zi, printre care şi înaintarea candidaturii sale la şefia grupării CSM Lugoj.
Publicat în Exclusiv, Timişene, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CSM Lugoj găseşte la Iaşi antidotul pierderii punctelor cu oltencele: 3:0 cu Penicilina. Antrenorul Bogdan Paul, la depunerea candidaturii la şefia clubului: „Pentru Lugoj şi întreaga zonă voleiul merge foarte bine şi rezultatele sunt mult mai bune decât posibilităţile financiare. În plus suntem una dintre echipele care atrage şi cei mai mulţi spectatori din întregul volei românesc”

Judecarea trunchiată de către Comisia Centrală de Disciplină a incidentelor de la CSŞ Drobeta – LPS Banatul Timişoara, junioare I, o altă dovadă că handbalul românesc nu vede pădurea din cauza copacilor

Decizia luată ieri de Comisia Centrală de Disciplină a Federaţiei Române de Handbal de a o suspenda pe handbalista timişoreancă Danijela Mihajlovic până la judecarea finală a cauzei este evident trunchiată şi extrasă forţat din context, în condiţiile în care finalul jocului de duminică dintre CSŞ Drobeta şi LPS Banatul, 27-26 pentru severinence într-un banal joc din Campionatul Naţional de junioare I, faza grupelor, a fost marcat de o îmbrânceală generală între majoritatea handbalistelor, gazul pe foc fiind pus de injusta manieră de arbitraj care a inflamat spiritele, încinse şi mai mult de pătrunderea părinţilor jucătoarelor gazdă pe teren, iar ulterior asaltând atât uşa vestiarului bănăţencelor cât şi mijlocul acestora de transport.
Publicat în Exclusiv, Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Judecarea trunchiată de către Comisia Centrală de Disciplină a incidentelor de la CSŞ Drobeta – LPS Banatul Timişoara, junioare I, o altă dovadă că handbalul românesc nu vede pădurea din cauza copacilor

Eşecul logic cu CSM Slatina, pretext pentru incompetenta conducere a CS Universitatea Timişoara să înfometeze handbalistele: „arse” la bonurile de masă

În timp ce şi echipa de handbal feminin a grupării CS Universitatea Timişoara a decăzut în ultimii ani mai ales pe seama subfinanţării având de-a face cu incompetenţa conducătorului clubului, CSM Slatina s-a fortificat încet-încet graţie unei bune organizări, după cum a consemnat Sporttim duminică, în urma duelului direct din sala "Constantin Jude", tranşat clar şi logic de oltence, cu 21-34, rezultat altfel interpretat doar de mai marele diriguitor al secund-divizionarei de pe Bega, care a apelat implicit la sancţiuni dintre cele mai revoltătoare împotriva jucătoarelor.
Publicat în Exclusiv, Handbal | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Eşecul logic cu CSM Slatina, pretext pentru incompetenta conducere a CS Universitatea Timişoara să înfometeze handbalistele: „arse” la bonurile de masă

România, ajunsă la barajul Mondialului, în urna a doua de play-off: 2-0 cu Estonia

Cu un identic 2-0 cu care demara atunci în deplasare, tot contra Estoniei, pe 7 septembrie 2012, parcursul în Grupa D a preliminariilor Campionatului Mondial Brazilia 2014, România şi-a câştigat locul în urna tragerii la sorţi de lunea viitoare, la …

Publicat în Fotbal | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru România, ajunsă la barajul Mondialului, în urna a doua de play-off: 2-0 cu Estonia

ACTUALIZARE: date, ore! Timişorenele, contra cluburilor rămase în eurocupe: Steaua – ACS Poli, Ripensia – Pandurii

Timişorenele au căzut cu singurele grupări româneşti rămase în eurocupe. Ripensia Timişoara - Pandurii Târgu Jiu şi Steaua Bucureşti - ACS Poli Timişoara sunt partidele de peste circa 3 săptămâni din optimile Cupei României Timişoreana, conform tragerii la sorţi de astăzi de la ora 16.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru ACTUALIZARE: date, ore! Timişorenele, contra cluburilor rămase în eurocupe: Steaua – ACS Poli, Ripensia – Pandurii

Consiliul Local Sânnicolau Mare, întrunit „de urgenţă” pentru a lua în discuţie purjarea unui alt pilon al handbalului local, Cristian Bălăoi

După renunţarea la secund-divizionara masculină, de seniori, şi micşorarea numărului echipelor "pepinierei" de handbal a clubului, pe fondul invocării unei schimbări de strategie marşând spre sportul de masă, CS Unirea Sânnicolau Mare a fost pe punctul de a-i face vânt unui al treilea om cheie al secţiei de handbal în acest an, nimeni altul decât Cristian Bălăoi, cel cu care junioarele II pătrundeau în vară în "careul de aşi" al Campionatului Naţional, după ce colegul său din poarta ex-secund divizionarei, Marius Gîrboni, şi însuşi ex-preşedintele clubului, Slobodan Lavrenski, cădeau recent victime ale unei politici cel puţin bizare.
Publicat în Exclusiv, Handbal, Timişene | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Consiliul Local Sânnicolau Mare, întrunit „de urgenţă” pentru a lua în discuţie purjarea unui alt pilon al handbalului local, Cristian Bălăoi

Belu-Iordache integralist, România U21 prim succes: 1-0 în Irlanda

Fără Iancu sau Stanciu, căpitan cu care se pierdea precedenta deplasare, cea din luna septembrie, 3-2 în Muntenegru, reprezentativa sub 21 de ani a României a obţinut în această seară primul succes în preliminariile C.E. Cehia 2015, 1-0 pe Showgrounds din Sligo, în faţa gazdei Irlanda, de care nu trecea vineri la Piatra Neamţ.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Belu-Iordache integralist, România U21 prim succes: 1-0 în Irlanda

Cu Bărbuţ înlocuit în prelungiri, România U19 se califică fără eşec în Turneul de Elită: 1-1 cu gazda Polonia

Cristian Bărbuţ a fost înlocuit de Ştefan Iovan în cel de-al doilea minut de prelungire al ultimului joc disputat de România U19 în turneul de calificare de 3 meciuri al Campionatului European U19, în care selecţionata "tricoloră" a remizat 1-1 (1-1) cu gazda Polonia, calificându-se astfel în Turneul de Elită, ultimă fază înaintea turneului final.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Cu Bărbuţ înlocuit în prelungiri, România U19 se califică fără eşec în Turneul de Elită: 1-1 cu gazda Polonia

LPS Banatul Timişoara începe bine cu juniorii I dar „problema în Timişoara e trecerea spre seniorat, cu riscul de a se pierde. Alte cluburi divizionare au răbdare, dar ei ce vor face după!?”

Acum, înaintea vizitei de joi în Liga Naţională a nou-promovatei Minaur Baia Mare, vârf de lance al unei reconsolidate piramide în handbalul masculin maramureşean, cu o largă "pepinieră" şi două secund-divizionare de seniori, n-avem cum să nu sesizăm paşii mereu bătuţi pe loc în Timişoara, unde, la suprafaţă şi oficial totul este bine, dar de fapt potenţialul uman este nonşalant risipit iar fondurile de investiţii eronat canalizate.
Publicat în Exclusiv, Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru LPS Banatul Timişoara începe bine cu juniorii I dar „problema în Timişoara e trecerea spre seniorat, cu riscul de a se pierde. Alte cluburi divizionare au răbdare, dar ei ce vor face după!?”

Nicu Costândana, unul dintre cei 5 timişoreni în lotul şi pe banca României, deschidere de scor în finala câştigată a miniEURO: 2-0 cu Croaţia

Reprezentativa de minifotbal a României a cucerit astăzi pentru a patra oară la rând titlul continental, câştigând cu 2-0 (0-0) finala miniEURO 2013, Campionatul European, în dauna Croaţiei. Iar la triumful din aceste zile au contribuit şi timişorenii Nicu Costândana, care a şi deschis scorul în ultimul act, decarul Miroslav Nicolin, portarul Cristian Popa - căpitan al echipei, Ovidiu Vâlceanu şi selecţionerul federal Tibi Lajos.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Nicu Costândana, unul dintre cei 5 timişoreni în lotul şi pe banca României, deschidere de scor în finala câştigată a miniEURO: 2-0 cu Croaţia

CFR Timişoara – Navobi Iaşi 2-0. Bugar: „Prea multe pase greşite! Suferim la construcţie…”

CFR Timişoara a revenit pe căi victorioase în runda a 5-a a Superligii feminine, trecând azi de Navobi Iaşi cu 2-0 (1-0), însă antrenorul Florin Bugar, deşi s-a arătat mulţumit de victorie şi de ambiţia jucătoarelor sale, care au controlat partida, dominând pe alocuri categoric, a explicat că "nu aceasta este faţa echipei şi trebuie să îmbunătăţim rapid jocul într-o toamnă în care nu mai avem voie să facem paşi greşiţi, poate cu excepţia meciului cu Clujul".
Publicat în Feminin, Fotbal | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CFR Timişoara – Navobi Iaşi 2-0. Bugar: „Prea multe pase greşite! Suferim la construcţie…”

Juniorii B de la ACS Poli Timişoara, preluaţi de Ovidiu Preda după cooptarea lui Robert Fruşa ca secund al lui Şunda la prim-divizionară, 2-0 la Hunedoara

ACS Poli Timişoara şi-a uşurat astăzi misiunea în deplasarea din runda a 7-a a Campionatului Naţional de juniori B, marcând încă din minutul 2 al jocului din Seria 6, disputat la FC Hunedoara.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Juniorii B de la ACS Poli Timişoara, preluaţi de Ovidiu Preda după cooptarea lui Robert Fruşa ca secund al lui Şunda la prim-divizionară, 2-0 la Hunedoara

Încă ne mai mirăm de rezultatele internaţionale la juniori!? Benga, după FC Hunedoara – ACS Poli Timişoara 2-2: „N-am mai văzut asemenea teren. Tranşee!”

Este vorba despre Campionatul Naţional de juniori republicani, cel reconfigurat aproape anual ca sistem de desfăşurare şi conservat în stare "balonată" în ciuda nivelului scăzut şi al deficienţelor destulor grupări, iar cadrul competiţional nu pare deloc motivant pentru fotbaliştii seniori de mâine ai României.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Încă ne mai mirăm de rezultatele internaţionale la juniori!? Benga, după FC Hunedoara – ACS Poli Timişoara 2-2: „N-am mai văzut asemenea teren. Tranşee!”

Prim eşec, dar cu incidente: bruscări în teren, năvăliri din tribună. CSŞ Drobeta – LPS Banatul Timişoara 27-26. Jude: „Arbitrajul a stricat jocul şi 80% din rezultat este al lor. Ăsta nu mai e handbal!”

Handbalul românesc suferă profund iar cel mai clar exemplu în acest sens nu e oferit neapărat doar de şiragul eşecurilor naţionalei masculine, care ia prim-planul, dar de ceea ce se întâmplă şi în continuare la nivel juvenil. Astăzi la amiază, la Drobeta Turnu Severin, într-un banal joc de început de sezon din Seria E a Campionatului Naţional de junioare I, grupă din care 4 echipe din 6 au drept de acees în faza următoare a întrecerii, maniera de arbitraj a compromis calitatea meciului şi a influenţat rezultatul, situaţia chiar degenerând.
Publicat în Exclusiv, Handbal, Juniori | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Prim eşec, dar cu incidente: bruscări în teren, năvăliri din tribună. CSŞ Drobeta – LPS Banatul Timişoara 27-26. Jude: „Arbitrajul a stricat jocul şi 80% din rezultat este al lor. Ăsta nu mai e handbal!”

Gavril Kozma, antrenor al lotului naţional aducând ultimele 3 medalii internaţionale pentru handbalul din România, după U Timişoara – CSM Slatina 21-34: „În spatele progresului Slatinei e foarte multă muncă, bine structurată”

CS Universitatea Timişoara n-a fost ieri învinsă de oricine ci, înclinându-se pentru al doilea week-end la rând în faţa unei fruntaşe numai cu victorii în seria vestică a Diviziei A, liga a II-a, a fost clar depăşită de o formaţie cu 4 campioane naţionale de junioare la zi respectiv vicecampioane ale ţării în 2012, şi având pe bancă un braşovean, Gavril Kozma, care aducea ca antrenor al generaţiei 1988-1989 a României ultimele 3 medalii internaţionale pe semicercul carpatin: U Timişoara - CSM Slatina 21-34 (11-15).
Publicat în Exclusiv, Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Gavril Kozma, antrenor al lotului naţional aducând ultimele 3 medalii internaţionale pentru handbalul din România, după U Timişoara – CSM Slatina 21-34: „În spatele progresului Slatinei e foarte multă muncă, bine structurată”

Calafeteanu, toate cele 12 puncte pentru Bucharest Wolves, cu 7 titulari şi două rezerve de la campioana RCM UV Timişoara, dar debutul în AMLIN Challenge Cup e pe scut: 12-13 cu Newcastle Falcons

Şapte titulari în XV-le de bază, în frunte cu căpitanul Stelian Burcea, plus două rezerve, a oferit ieri după-amiază campioana RCM UV Timişoara la debutul "Lupilor" într-o nouă ediţie a competiţiei europene în care înşişi bănăţenii s-ar fi înscris dacă aveau pusă la punct problema terenului de joc, iar Valentin Calafeteanu a marcat toate cele 12 puncte reuşite de Bucharest Wolves, doar că victoria în AMLIN Challenge Cup le-a aparţinut celor de la Newcastle Falcons: 12-13 (12-10).
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Calafeteanu, toate cele 12 puncte pentru Bucharest Wolves, cu 7 titulari şi două rezerve de la campioana RCM UV Timişoara, dar debutul în AMLIN Challenge Cup e pe scut: 12-13 cu Newcastle Falcons