FC Auto, prim triumf stagional: 4-2 unde şi Dumbrăviţa marca 4
FC Auto Timişoara a aşteptat pînă în runda a treia să spargă gheaţa în actuala stagiune, şi a făcut-o marcînd de 3 ori în ultimele 4 minute ale primei părţi, prin nişte atacanţi care aveau să fie înlocuiţi datorită minusurilor în pregătire, respectiv şi pe finalul jocului, dar pe terenul din Teremia Mare al unei Banatul Nerău care a mai primit 4 goluri acasă şi în prima etapă, de la Dumbrăviţa, care va vizita Freidorful în intermediara de miercuri seară. (foto: Harry Pinzhoffer, antrenor al timişorenilor) CSS Bega Timişoara, de două ori aur şi 2 pe ţară la Naţional
CSS Bega Timişoara a reconfirmat săptămîna aceasta, cu ocazia Campionatului Naţional Şcolar de canotaj găzduit pe Dunăre, la Orşova, foarte buna pregătire efectuată pe apele Begăi, flotila bănăţeană cucerind nu doar două medalii de aur, inclusiv prin Marian Florin Enache (foto), proaspăt medaliat cu bronz la Campionatul Mondial de juniori, ci şi alte cîte două locuri 2 respectiv 3, şi fiind astfel devansată în ierarhia cluburilor doar de gazde, Liceul Teoretic Traian Lalescu, dominante, cu 14 triumfuri din 19 probe. Întrecerea a precedat Campionatul Naţional de juniori, demarat ieri la Orşova, de unde am consemnat deja "argintul" acaparat de CSM Timişoara. Dar iată excelentele rezultate ale juniorilor CSS Bega... CSM Timişoara, 2 x argint la Naţional, pe Dunăre, la Orşova
CSM Timişoara a cucerit astăzi două medalii de argint la Campionatul Naţional de juniori, ce are loc la Orşova, ocupînd locul 2 într-o companie selectă, competiţia autohtonă derulîndu-se într-o aceeaşi lună în care România s-a încărcat de medalii la Campionatul Mondial juvenil, inclusiv cu 3 de aur. „Nu văd prea bună perspectiva sprijinirii canotajului”
Fragmente din interviul acordat în exclusivitate de antrenorul timişorean de canotaj Ioan Matei… „Aşa cum am perceput lucrurile, cluburile timişorene nu se omoară cu firea în a-şi susţine secţiile de canotaj, iar pe conducătorii lor, înafară de domnul Zlatomir Balojin, …
Lipă „a trebuit să-şi cumpere cizme să ajungă la lac”
Fragmente din interviul acordat în exclusivitate www.sporttim.ro de antrenorul timişorean Ioan Matei…
– www.sporttim.ro: Apropo de medalii, opinie personală, România nu putea emite pretenţii la Jocurile Olimpice de vară în condiţiile subfinanţării unei discipline în care te duelezi cu superputeri …
„David n-a fost susţinut şi agreat de acest executiv”
Fragmente din interviul în exclusivitate acordat www.sporttim.ro de antrenorul timişorean Ioan Matei… „Pe de-o parte este tot mai greu să convingi copiii să înceapă şi să continue în canotaj, tocmai datorită condiţiilor, iar pe de altă parte, într-adevăr, baza de …
„Nu văd un proiect de lungă durată, de la baza materială şi pînă la modele de selecţii”
Un alt pasaj din interviul acordat în exclusivitate de antrenorul timişorean de canotaj Ioan Matei cotidianului nostru, opinînd printre altele că „nu văd un proiect de lungă durată, de la baza materială şi pînă la modele de selecţii”…
– Ioan …
Constantin Lache, veşnic în sufletul sportului timişorean
S-au scurs doi ani de la dispariţia reputatului antrenor emerit, profesorul universitar Constantin Lache, care, ulterior unei remarcabile cariere de handbalist, a condus printre altele echipa de fete a Universităţii Timişoara la multiple titluri naţionale şi în finala Cupei Campionilor Europeni, în 1973. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Un tablou cu Constantin Lache şi echipa sa de aur străjuie holul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii de Vest, noi spicuind mai jos din presa vremii şi nu numai despre marele om de sport care a fost Constantin Lache. Mama Mia, 2-0 cu „cea mai incomodă echipă a seriei”
Mama Mia Becicherecu Mic n-a resimţit neplăcerile retrogradării după 5 ani din eşalonul trei, cîştigînd de ambele dăţi cu cîte două goluri marcate confruntările din Divizia D Timiş, a doua oară aseară, 2-0 cu "cea mai incomodă echipă din serie", după cum a catalogat-o pe FC Chişoda antrenorul învingătoarei, Sorin Bălu. Iar oaspeţii răpuşi l-au aliniat inclusiv pe Florin Bogdan, severineanul care a jucat pînă mai ieri la Mama Mia. Vicecampioana Chişoda rămîne astfel cu un unic punct, în vreme ce Mama Mia, care a declinat cu demnitate invitaţia federală de a continua în C, se alătură altor 3 trupe cu 6 puncte, maxim, după două etape... Foto: căpitanul fruntaşei, Laurenţiu Telescu, fundaş care deschidea contul golurilor celor din Becicherecu Mic în noul sezon. Medalii timişorene la Naţionalul de seniori şi masters
Juniorii timişoreni de la CSS1 au avut foarte bune evoluţii, urcînd chiar pe podium la Campionatul Naţional de seniori şi masters viteză, ce a avut loc pe lacul Bascov-Budeasa, şi avînd astfel speranţe în privinţa unei fructuoase treceri la seniorat, dar şi reprezentanţii altor grupări de pe Bega şi Timiş au vîslit cu folos în Argeş, regăsindu-se finalmente pe podium, cu Simona Roşu campioană naţională la Masters, în kaiak pe 200 metri. În continuare, toate rezultatele... Alternative Timişoara, 6 clasări pe podium, unele pe primul loc
În sfîrşitul de săptămînă ce a trecut se poate spune că sportivii de la CS Alternative s-au răspîndit în cele 4 zări, au participat la 4 concursuri şi s-au întors toţi acasă cu tolba plină de rezultate pe podium. Şi într-adevăr acest sfîrşit de săptămînă a fost prolific în competiţii de alegare montană sau de mountain-bike, un lucru foarte bun pentru dezvoltarea sportului de masă în ţara noastră. Masters Timişoara, 3 locuri întîi în apele lacului Văliug
Buna dispoziţie şi sănătatea au fost principalele repere ce au definit desfăşurarea celei de-a treia ediţii a competiţiei “Traversarea lacului Văliug” dar aceste beneficii au mers mînă în mînă cu clasările în fruntea unor probe şi categorii pentru Clubul de înot Masters Timişoara, care a obţinut în Caraş-Severin 3 de locuri pe podium, prin Judit Foldenyi (locul I la 2.000 m, grupa 18-29 ani) şi Mihai Liseţchi (locul I la 400 m si la 2000 m, grupa 50-59 ani). De menţionat faptul că Judit Foldenyi, care a început activitatea competiţională în înot ca adult, a primit trofeul pentru cea mai rapidă înotătoare din concurs la proba de 2000 metri. CSM Timişoara, prima în Superliga pe echipe de seniori
Cîteva clişee cu cîştigătorii Superligii 2012 pe echipe de seniori, fetele şi băieţii Clubului Sportiv Municipal Timişoara, care s-au dovedit a fi cei mai tari luptători din ţară pe parcursul etapelor de campionat din acest an, fiind încoronaţi în acest week-end. În întrecerea masculină a fost detronată supremaţia lui CSM Lugoj, într-un duel judeţean ridicat la nivel naţional, iar în cazul grupării feminine este vorba despre aurul tocmai ediţiei inaugurale a Superligii... Enache confirmă cu bronz la Mondial spusele lui Bena
Vestea finalului de săptămînă a venit sîmbătă seară de pe apele Bulgariei, de la Plovdiv, unde un canotor junior timişorean a urcat pe podiumul Campionatului Mondial de seniori şi juniori 2012, performanţa sa în barca de 4x a României aducîndu-ne aminte şi confirmînd totodată predicţia oferită la vremea respectivă în exclusivitate pentru www.sporttim.ro de profesorul Dorin Bena, de la CSS Bega Timişoara, club ce l-a lansat pe Florin Marian Enache, cel mai bun antrenor al anului 2011 conform ierarhiilor DJTS Timiş declarîndu-ne la începutul iernii, în 13 decembrie, cu ocazia decernării premiilor pentru cei mai merituoşi competitori din judeţul nostru în arena sportivă, că 2012 va fi şi mai rodnic graţie vîslitului lui Enache. CSM Timişoara, dublă încoronare în Superliga 2012
CSM Timişoara a cules în acest week-end încă de la prima încercare roadele lansării şi cu o formaţie feminină în Superliga de profil, demarată începînd din acest an şi pentru sexul frumos, luptătoarele de pe Bega alăturîndu-li-se astfel omologilor lor din echipa masculină a clubului, care au cucerit la rîndul lor titlul naţional de seniori, după o nouă rundă de dispute, derulată la Bucureşti. 2-0! „Copiii” Timişului Şag detronează liderul CFR Timişoara
O formaţie a Timişului Şag cu 9 titulari sub 21 de ani, remaniată din rădăcini şi masiv împrospătată faţă de startul în 2011, a detronat sîmbătă la amiază primul lider al Diviziei D Timiş, CFR Timişoara, care are nevoie de o reevaluare după ce a plonjat de la 7-0 la 0-2. România, cu timişoreanul Enache, în finala Mondialului
Marian Florin Enache, juniorul în vîrstă de 17 ani legitimat la CSS Bega Timişoara, va vîsli astăzi după-amiază în finala Campionatului Mondial de seniori şi juniori de la Plovdiv, în Bulgaria, ultim act al întrecerii juvenile pentru care s-a calificat în echipajul de 4x al României după ce obţinea locul 3 într-unul dintre sferturile de finală ale probei iar apoi cîştiga una dintre semifinale. Mondial: Timişoreanul Enache, calificat în semifinalele 4x
Echipajul juvenil masculin de 4x al României, avîndu-l în componenţă pe Marian Florin Enache, un sportiv care luna aceasta a împlinit 17 ani şi care este legitimat la CSS Bega Timişoara, a întregistrat un timp foarte bun în cursa derulată în minutele precedente şi contînd pentru sferturile de finală ale probei Campionatului Mondial de juniori şi seniori, ce se desfăşoară de miercuri pînă duminică la Plovdiv, în Bulgaria, calificîndu-se în semifinale. An de an, acelaşi semicerc împietrit. Iar CS – U e în etapa I…
Nici chiar programul competiţional nu le oferă o noutate faţă de prima rundă a sezonului trecut, semn că mai nimic nu se schimbă în handbalul feminin, cel puţin la nivelul seriei vestice a ligii secunde, ci doar selecţionata reprezentativă continuă să alunece pe tobogan, ca o consecinţă firească a sumei mai micilor neajunsuri. Într-adevăr, CS Timişoara - U Timişoara este anunţat de astăzi într-o lună, pe 16 septembrie, în prima dintr-un total de 13 etape ale turului. 



