HCM U Timişoara amînă pe miercuri deplasarea în zona Polului Frigului
Vremea a înzăpezit în cele din urmă şi jocul unei formaţii de handbal din Timişoara, HCM Universitatea urmînd a evolua cel mai probabil abia miercurea viitoare, de la ora 16, în deplasarea la Sfântu Gheorghe, preconizată iniţial pentru sîmbătă, cu …
Dan Ionescu, „La Mulţi Ani, bucurii şi fericire!”, dar cu… eşec
Dan Ionescu, directorul prim-divizionarei BCM Danzio, n-a avut parte de o victorie cu ocazia aniversării zilei sale de naştere. Frumos punctată printr-un anunţ înaintea jocului de colegul şi colaboratorul nostru Corneliu Ilin, de la masa oficială, "La Mulţi Ani, bucurii şi fericire!", aniversarea n-a fost una cu noroc sub panouri, Timişoara continuînd să rămînă în umbra Aradului Moraru, prins cu o înlocuire pe şest, din care BCM Danzio putea egala
ICIM U Vasile Goldiş Arad a tot apelat vineri seară, în succesul cu 68:56 de la Timişoara, la odihnirea remarcabilei Korrine Campbell prin înlocuirea sa, la intervale regulate, cu Stanecia Graham. La un moment dat, una dintre aceste substituiri a …
Arad, un pod încă prea îndepărtat pentru „violete”: 56:68
Camere de televiziune, inclusiv 4 ale TVR3, ce a transmis în direct, ceva mai mulţi spectatori decît de obicei în “Constantin Jude” la baschet fete, ba chiar şi două mici şi tinere galerii, în capetele sălii, a violeţilor cu un steag cu înscrisul TIMIŞOARA şi excelînd din tobă, a arădencelor mizînd pe trompete, aşadar o ambianţă de derby, cum îi şade bine duelului Timişoara – Arad, şi un remarcabil come-back bănăţean pe debutul sfertului 3, de la 29:39 la 44:41, inclusiv cu două “triţe” ale lui Vukoje, dar în cele din urmă concluzia a fost aceeaşi: inegalul duel a fost adjudecat, conducînd mai mereu, de oaspetea ICIM U Vasile Goldiş, cu 56:68 (11:19, 18:20, 15:11, 12:18) Dan Moraru: „A fost cel mai greu joc contra Timişoarei”
Dan Moraru a admis după victoria fruntaşei ICIM U Vasile Goldiş la Timişoara că este într-adevăr îngrijorat, şi aceasta datorită stării de oboseală a echipei sale, generată de perturbarea programului competiţional, cu jocuri amînate: „Sunt îngrijorat pentru că echipa este …
Kolarevic: „Uitaţi diferenţa la recuperări, 21-40 pentru Arad”
Ljubomir Kolarevic nu şi-a menajat echipa după un nou eşec în sala "Constantin Jude", unde BCM Danzio a pierdut în fiecare lună a acestui sezon: în octombrie cu SCM Craiova, în noiembrie cu liderul Municipal Târgovişte, în decembrie cu cele din Alexandria, în ianuarie cu cele din Alba Iulia, iar acum, 56:68 cu arădencele. "Am jucat foarte slab şi am pierdut la 12 puncte. Mai întîi fără idei în atac, apoi cu probleme în apărare, apoi fără recuperări defensive şi fără contraatacuri rapide" Ciorsac: „Pregătirea nu este cea mai bună în România”
Unii fotbalişti de Liga 1 se plîng public de ceea ce percep a fi supliciul antrenamentelor montane de iarnă, prin frig şi pe zăpadă, mulţi alţii avînd ca parte a programului, cînd vine vorba de pregătirea specifică, plecarea spre zări mai blînde. Pe această temă, cu profesorul Alecu Ciorsac, pînă în vara lui 2011 preparator fizic la Centrul de Copii şi Juniori al Politehnicii Timişoara, la echipa secundă a clubului şi la ex-divizionara D Poli 2002, actualmente în aceeaşi capacitate la secund-divizionara de baschet masculin BC Timba Timişoara: primii la testări, din nou gazde la nivel naţional
Înzăpezit şi el, Campionatul Naţional de ergometru seniori, ce trebuia să aibă loc vineri la Călăraşi, a fost amînat şi convertit în aceste zile într-un sistem de testări la nivel naţional, în toate centrele canotajului autohton, rezultatele sunînd deja bine pentru Timişoara, chiar şi înaintea centralizării datelor la federaţie. Dar mai multe dintr-un an olimpic, în care deteanul Adrian Cionca ar putea reprezenta România la J.O. de vară, şi în care canalul Bega şi-a recîştigat întîietatea avută cîndva prin tradiţie de a găzdui Campionate Naţionale de fond, ce urmează în aprilie, am aflat de la profesoara Ecaterina Calapis, antrenor la CSS Bega Timişoara şi CS "U" Pre-derby:”E un atu că Saponjic a jucat cu Biljana la Hemofarm”
Cînd spui Timişoara - Arad, spui rivalitate, indiferent de sport. Şi deşi BCM Danzio n-a excelat în acest sezon contra clasatelor în zona 1-8, la a cărei periferie este, cîştigînd doar acasă cu CS Nova Vita Târgu Mureş, timişorencele cu pivotul Nevena Saponjic la debut şi "o bancă mai lungă, nu lungă-lungă, dar mai lungă", după cum remarcă directorul sportiv Marinko Lazarov, vizează să dea lovitura cu ICIM U Vasile Goldiş, venind de pe locul 4, la două puncte în urma liderului Târgovişte dar cu trei în plus şi un meci mai puţin jucat faţă de "violete" CSM Lugoj: buletinul medical reînourat bulversează testele
Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a avut din nou bătăi de cap în plan medical, ceea ce i-a dat oarecum peste cap planurile pentru acest mijloc de săptămînă, în care programase două jocuri amicale, în zile succesive, pentru a …
ILSA. Anii ´80 – începutul sfîrşitului. Iar apoi… înecul: 1999
În cel de-al şaselea şi ultimul episod al serialului "ILSA Timişoara - un nume de aur", venim "mai acasă", în anii de final ai zbaterilor pe uscat. În ton cu insolenta torpilare generală voită şi pe nimic la nivel naţional a ceea ce însemna o avuţie colectivă cu sudoare ridicată peste ani, şi tradiţionala bază sportivă a înotului şi poloului timişorean a dispărut sub dărîmături. Nu demult... Cu 5 titulari joc de joc, Poli, pe 6 în Spania: 0-2 cu TSKA
Al treilea test în răstimp de 7 zile, al doilea eşec la zero. Poliştii, cu două modificări la debut faţă de titularii aliniaţi luni într-un 3-0 cu FK Zestafoni, şi anume Lepmets înapoi între buturi, în locul lui Kirev, şi Scutaru revenit în centrul defensivei, făcîndu-i loc Belu-Iordache, aşadar păstrîndu-şi în mare formula cîştigătoare, au cedat cu 2-0 (1-0) vicecampioanei şi ocupantei locului 2 în Liga SOGAZ, TSKA Moscova, aflată cu 12 zile înaintea vizitei Realului Madrid, încheind astfel pe locul 6 la Marbella Copa del Sol 2012 Sânnicolau Mare, supremaţie la 9 şi 10 goluri în faţa Timişoarei
Întrecerea juniorilor I şi-a reintrat serios în drepturi iar lucrurile sunt şi mai clare, Unirea repetînd în retur isprava din runda a treia, de la LPS Banatul: 34-25 la Timişoara, 36-26 acasă. "Nu ne e uşor, cu jocuri sîmbătă la 11 şi duminică tot la 11, cel puţin 6 juniori evoluînd şi a doua zi, la seniori, dintre care 3 categoric în teren, dar asta vrem, asta ne-am dorit. Avem obiectivul de-a face o echipă valoroasă la nivelul oraşului, cu sportivi localnici", a spus Slobodan Lavrenski (foto), preşedinte al "uniriştilor" Sînnicolaului Mare, înaintea unui week-end în care juniorii mari, defilînd în Seria D a Campionatului Naţional, primesc sîmbătă vizita unor sibieni de podium, iar duminică, în liga a doua de seniori, Divizia A-Seria B, pe Naţional Sighişoara Avem turnicheţi şi încasări…Am auzit vreodată un număr exact?
Nu scriem nimic nou, e ceva banal şi firesc în alte ligi. Anunţarea numărului exact de spectatori, deja în timpul jocurilor. Ceea ce nu prea se practică pe tărîmul relativităţii absolute. Traducem de exemplu ultima înştiinţare făcută de Juventus, de la remiza albă de duminică, în faţa Sienei, pentru care Paul Codrea n-a figurat. "Spectatori: plătitori 10.745, cu încasări de 352.910 euro, abonaţi 24.481, cu o cotă de 715.200 euro; total 35.392, cu încasări de 1.068.110 euro" Iancu,glume pînă la capăt:i-l propune lui Ciuhandu pe…Zambon
Portalul oficial al clubului polist a publicat astăzi o scrisoare deschisă adresată de Marian Iancu primarului Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, ca replică la declaraţia edilului oraşului lansată ieri la adresa grupării divizionare B, de a-şi rezolva problemele financiare şi legate de licenţiere, neajunsuri pentru care Municipalitatea a anunţat că nu alocă nici un leu ca şi contribuţii financiare către alb-violeţi din bugetul local pe 2012. KPMG a prezentat reefectuarea auditului la club, conducătorii puterii locale, dînd de înţeles că cifrele nu sunt prea roze, se reunesc întru a decide în atare condiţii, iar Iancu momentan reacţionează inclusiv prin a fi zeflemitor, şi în acest al 12-lea ceas, cu o "propunere sigură şi dragă" edilului, şi anume... Zambon Velcea, finalistă învinsă la Dinamo-Babolat de favorita no. 1
S-a ţinut tare inclusiv în cel de-al patrulea meci disputat în Bucureşti în cadrul Cupei Dinamo-Babolat, cîştigînd acea semifinală şi calificîndu-se în ultimul act al probei de simplu la categoria 12 ani fete, unde a cedat favoritei numărul unu a întrecerii. Iar Andreea Velcea, care în 1 ianuarie a împlinit 11 ani, şi-a croit drum dintre cele 32 de fete pînă în finală fără a se număra printre primele 8 favorite Înzăpeziţi: Carpo nu are voie să dea greş în alegerea „cu capul”
Înălţătoare şi entuziasmantă senzaţie, să ştii că un căpitan al altui club ţi se alătură în dorinţa de a deveni în premieră campion naţional. Daniel Carpo, optar aflat momentan în cantonament cu "Stejarii" şi care încă n-a debutat pentru "bronzul" Superligii 2011, RCM mvt UVT Timişoara, ce l-a transferat luna trecută, a mărturisit pe blogul său intitulat Între placaje şi postări că... "Am ales... cu capul". Referirea este la trecerea sa pe Bega, despre care îl cităm mai jos Bulimar, mereu la Izvorani şi în „cărţi” pentru lotul de Londra
Astăzi se împlinesc deja 4 luni de la reuşita calificării timişorencei Diana Bulimar în finala la sol din cadrul celei de-a 43-a ediţii a Campionatului Mondial de gimnastică artistică de la Tokyo, iar gîndurile ne zboară deja la potenţiala selecţionare a performerilor de vîrf din sportul timişean pentru alinierea la Jocurile Olimpice de vară, de al căror start ne mai despart exact 170 de zile Domnul Un Punct. Un club cu nume, două echipe, cîte „1p”
Mai jos ne referim la un nume, un simbol, o tradiţie. Universitatea Timişoara. Un club care, în 1973, devenea doar al treilea din România calificat în finala Cupei Campionilor Europeni de handbal feminin, sub egida EHF, ultim act pe care-l pierdea la Bratislava, 8-17 cu Spartak Kiev, cea mai aureolată grupare din istoria competiţiei supreme intercluburi. Numele a rămas, tradiţia la noi e cam maculatură pentru învelirea coşului de gunoi, iar performanţele au sucombat. Şi aici e durerea... Descurcarea iţelor: liderul BC Timişoara, cu ochii pe calendar
BC Timişoara, lider al Diviziei A de baschet masculin, care la finele săptămînii viitoare vizează să readucă pe Bega, de la Bucureşti, trofeul Cupei României, şi-a aflat datele jocurilor restante de campionat şi din Liga Balcanică, din deplasările la Giurgiu, Oradea, Târgu Jiu şi Skopje. Au fost totodată reprogramate şi meciurile lui BCM Danzio respectiv "satelitului" BC Timişoara II, sala "Constantin Jude" oferind baschet şi vineri, şi sîmbătă, şi duminică... Juniorii III polişti se călesc din eşecuri iar 4 îşi iau curînd zborul
Scriam deunăzi despre victoriile Unirii Sânnicolau Mare în cel de-al cincilea şi penultimul turneu al Seriei I din Campionatul Naţional de juniori III, găzduit în week-end de sala Banu Sport, iar astăzi revenim cu rezultatele complete ale acestui duel pur timişean reunind 5 echipe, printre care şi cea a lui Poli, club alb-violet care are în strategia sa creşterea de juniori nu mai mari decît această categorie de vîrstă Poli tinde prin revanşă să atingă nivelul Pandurilor: eurocupele
Sîmbătă au spart gheaţa în deplasare, începînd returul cu o victorie, iar acum, miercuri, îşi pot reînoda şirul succeselor acasă, întrerupte doar de campioana HCM Constanţa. Şi, ca la Ploieşti, e vorba de o revanşă, după ce Pandurii se impuneau aici, la ultima vizită pe Bega, în 23 aprilie 2011, cu 35-32. Handbaliştii polişti atacă jocul în devans de miercuri (ora 17), din etapa a XV-a, cu cîte două antrenamente tehnico-tactice pe zi, atît luni cît şi marţi, şi cu speranţa că buletinul medical după ultima sesiune de pregătire, de marţi după-amiază, îi va da pe cei 2-3 jucători puţin răciţi apţi pentru vizita unor gorjeni aflaţi înaintea unui joc din cupele europene, Cupa Cupelor Ciprian Urican, carte pe atac: „GOOOL 183 moduri de a înscrie”
Miercuri se lansează o carte de fotbal, astăzi discutăm cu autorul ei... Un tînăr antrenor localnic care de pe banca tehnică a unei noi-promovate se duela în sezonul trecut pe scena elitei cu alb-violeţii polişti, lansează miercuri o carte "pe atac", abordînd într-un registru tehnico-tactic faza ofensivă, ca o binevenită apariţie în spaţiul publicistic. Riguros autodidact, profesionist din noul val, Ciprian Urican (foto www.ilfovsport.ro) nu doar primeneşte astfel perimetrele băncilor de rezervă româneşti, ci şi ordonează metodic, ca la carte, gîndurile unui fotbal scris şi vorbit asfixiat de derizoriu şi diletantism. Plăcută surpriză, lucrarea va beneficia în timp inclusiv de traducere în limba engleză şi publicare în format electronic, e-book, pe portalul Amazon, despre proiectele sale şi fotbal în general Urican destăinuindu-se exclusiv pentru www.sporttim.ro în preziua lansării Andreea Velcea bate la porţile finalei lui Dinamo-Babolat
În 1 ianuarie a împlinit 11 ani dar zilele acestea şi-a croit drum pînă în semifinala unui turneu de simplu fete sub egida Federaţiei Române de Tenis, cu 3 victorii înregistrate pe tabloul principal de 32 jucătoare al categoriei sub 12 ani la Cupa Dinamo-Babolat, trecînd şi de două dintre favorite. Andreea Velcea, legitimată la Sport 4 Fun Timişoara şi pregătită de Mihai Gavra, progresează încet dar sigur, marţi bătînd la porţile finalei din Bucureşti Poli II, nu la fel de privilegiată: amical amînat cu CFR
Dacă poliştii "mari" au parte de Spania, inclusiv cu cîţiva recruţi care în tur jucau la "satelitul" de liga a treia, în schimb Poli II are parte de... mici munţi de nea, conturaţi cu lama de deszăpezire ce n-a putut însă face minuni pe terenul sintetic polist la "curăţenia" de luni după-amiază, în consecinţă jocul amical programat acolo marţi, cu CFR Timişoara, fiind amînat