Bogdan Andone, 0-2 ASU Politehnica: ”Defensiv, trebuie să fii mai pragmatic, să rupem jocul, iar pe atac degeaba aduci atâtea baloane în fața porții dacă nu e acea răutate…”

ASU Politehnica a suferit în această seară întâia înfrângere pe ”Știința” după 158 de zile, de la un 1-2 în sezonul trecut cu CS Mioveni, pe 18 martie, de această dată în fața nou-promovatei bucureștene FC Metaloglobus, aflată la primul succes în Liga 2. Echivalent cu prima înfrângere a lui Bogdan Andone pe teren propriu în calitate de antrenor al timișorenilor.

Dacă în urmă cu 11 zile alb-violeții răsturnau și cu șansă soarta jocului de debut acasă în noua campanie, 2-1 (1-1) cu FC Argeș, de astă dată bănățenii au fost cei care au încasat un gol cu doar câteva minute înaintea pauzei, într-un moment psihologic, fără a mai avea tăria de a egala, ceea ce le-a pricinuit al doilea eșec la rând în doar câteva zile.

După înfrângere, prima pe ”Știința” pentru poliști în urma unui șir de 4 victorii, din care 3 în primăvară și una cu argeșenii, vădit afectat, antrenorul principal Bogdan Andone a remarcat că ”am atacat în această seară încă din prima acțiune a meciului și până în minutul 90, am controlat jocul în totalitate, însă am primit două goluri la fundașii centrali și portar. Practic, etapă de etapă ni s-a întâmplat așa, două șuturi și două goluri astăzi, și la Târgoviște din două șuturi am încasat două goluri, cu Piteștiul am primit gol la primul lor șut… Nu reușim să gestionăm anumite faze în jocul defensiv iar pe faza de atac nu avem determinarea necesară, deși azi am creat atacuri cursive, acțiuni extraordinar de bune, urmate însă de ratări rarisime, din câțiva metri. Defensiv, trebuie să fim mai pragmatici, pe contraatacul adversarului să rupem jocul. Primul gol l-am primit așa, cel de-al doilea a fost identic, căci în loc să-i oprim printr-un fault tactic, 2 jucători au evitat acest lucru, iar al doilea, la fel. Băieții au făcut un joc foarte, foarte bun în repriza I dar au fost cele două momente prost gestionate și s-a văzut pe tabela de marcaj…”

Andone a mai semnalat că ”și pe fază ofensivă e o problemă, căci degeaba tot aduci mingea în fața porții, dacă nu-i acea dorință, deși am lucrat mult la antrenamente, însă acolo, în joc, trebuie o răutate, trebuie sacrificiu să dai gol, să-ți bagi capul în talpa adversarului, iar defensiv să fii pragmatic, să știi să rupi jocul, ori asta fac jucătorii de Liga 1, asta fac în Champions League, iar acestea sunt detaliile care fac diferența. Unele momente sunt esențiale iar dacă știi să gestionezi bine fazele dificile ești la alt nivel. Dar să nu faci un fault tactic să rupi jocul sau să nu bagi capul un pic, atunci ești la nivelul la care ești, sunt detaliile care fac diferența, însă îi felicit pe băieți și le mulțumesc suporterilor pentru modul cum ne-au susținut și astăzi!”

Bogdan Andone

Bogdan Andone a mai zis: ”Nu ne-a avantajat absolut deloc acest program de start, cu aceste meciuri din 3 în 3 zile mai ales cu programul ce l-am avut, tot pe drumuri la distanță, am mers sâmbătă la Târgoviște, acum înapoi la Timișoara, sâmbătă înapoi spre București, nu, nu ne avantajează deloc… Acum rămâne de văzut ce va fi în cele două zile rămase până la ora jocului.” Este vorba despre deplasarea de sâmbătă la ora 11 la Academica Clinceni, învingătoare astăzi în Gorj cu 1-2 (0-1) în fief-ul Pandurilor, căpitanul Cosntantinescu marcând în minutele 3 și 74, a doua oară din penalty, după care oltenii au redus din handicap pe final.

Despre fundașii centrali avuți în vizor pentru legitimare, ”n-am reușit însă să-i rezolvăm până acum, e nevoie de timp, jucătorul sârb are de exemplu nevoie de acte de la imigrație, destul de multe, s-au mai schimbat și legile. Însă trebuie să fiu clar, Bilia a jucat foarte bine, extraordinar de bine și-a făcut treaba, însă el e pe dreapta, asta e poziția lui, ori îți trebuie un fundaș central care să fie de bază pe acea poziție. Băieții și-au făcut treaba, și-au dorit, din păcate rezultatul nu ne avantajează…”

Rezultatele etapei a IV-a, clasamentul la zi și programul rundei a V-a, pe coloana dreaptă. Revenim cu calupuri foto și alte declarații…

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 − = doi

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: