Calificative

Oricât de concesiv aș încerca să fiu, nu pot să nu remarc starea jalnică în care se află fotbalul românesc. Problema este că aceeași părere o au și cei din forurile diriguitoare ale fotbalului european. Așa nu vom putea depăși curând urna a treia valorică la orice competiție organizată de UEFA. Degeaba încercăm să cosmetizăm, că suntem catalogați ca atare. Să nu ne mirăm că ajungem să jucăm meciuri amicale cu echipe de excursioniști adunate în pripă și pe niște stadioane cum a fost cel dintr-o suburbie a Graz-ului, cam de condiția stadionului Motorul din Aradul Nou. N-am prea înțeles utilitatea partidei amicale cu echipa statului Chile (sic!).

În loc să supravegheze buna defășurare și corectudinea competiției play-out, președintele Răzvan Burleanu merge la competiții mult mai comode unde premiază pe bandă rulantă tineri care peste câțiva ani vor întregi grosul jucătorilor fără perspectivă.

Două partide au prezentat interes major în ultima etapă din play-out. Normal ar fi fost ca partidele Juventus – Voluntari și Chiajna – ACS Poli să fie arbitrate de cei mai buni arbitri ai momentului. Degeaba, că Vassaras și Deaconu i-au delegat la aceste partide pe Marius Avram și Sebastian Colțescu, recunoscuți mai mult prin incorectitudine decât prin corectitudine. Cum se poate ca acest nesimțit de Colțescu să hotărască soarta unor oameni, mă refer la ACS Poli, acordând un penalty inexistent în ultimul minut al partidei Juventus – Voluntari? I-a ușurat efortul un individ care nu-și merită calificativul de fotbalist, portarul Stoian, care și-a împins mingea în propria poartă în urma loviturii de pedeapsă executate slab de Cernat.

La ACS Poli s-au făcut greșeli în lanț pe tot parcursul campionatului și retrogradarea este oarecum explicabilă, dar iată că această ultimă etapă i-a creat premise pentru un alibi neașteptat. Trei jucători au fost declarați liberi de contract. Oare de ce? Această întrebare și multe altele ar trebui să-i frământe pe cei care conduc destinele clubului ACS Poli ca pe viitor să nu mai aducă și să nu mai promoveze antrenori pe căi oculte. Realitatea iese la suprafață ca uleiul deasupra apei.

Mi-aș permite o sugestie domnilor de la FRF și anume să renunțe la competițiile play-off și play-out. În nici un campionat serios care se respectă din Europa nu se apelează la acest sistem păgubos de stabilire a campioanei și a echipelor retrogradate. Și încă o observație: echipe subvenționate de primării nu pot activa în liga întâi. Sunt curios care este cadrul legal în care funcționează clubul FC Voluntari.

A luat sfârșit și campionatul ligii a doua. ASU Politehnica este singura echipă din zona noastră care a ocupat o poziție acceptabilă, în timp ce UTA și Ripensia au terminat gâfâind competiția, după câteva înfrângeri consecutive. Și această competiție comportă multe lacune. Echipele din zona noastră vor avea deplasări lungi și costisitoare: cinci la București, câte una la Brăila, Bacău, Constanța și Ploiești și în aceste condiții bugetul lor se va diminua substanțial.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase × = 30

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: