Campionatul Municipal Timișoara: ASU Politehnica II preia fotoliul Electricii

Campionatul Municipal Timişoara a continuat în această săptămână cu etapa a IV-a, ale cărei rezultate pot fi lecturate în josul coloanei din dreapta. Iar la ierarhii se poate observa schimbarea de lider în Seria I…

În cele 9 jocuri, oaspeţii au reuşit 5 victorii şi două rezultate de egalitate, Chişoda aflându-se la primele puncte pierdute.

Seria I

Schimbare de lider în urma înfrângerii suferite de Electrica în deplasarea efectuată la LPS Banatul, cu 1-0, golul fiind reuşit de Andrei Dumiter, în minutul 11.

În schimb, ASU Politehnica II  a izbutit o victorie la ”Gara Mare”, în dauna celor de la CFR II.

Avântul Bobda a conturat scorul etapei, 12-0, în deplasare la AS United, iar Luceafărul a reuşit o victorie la Auto II, în vreme ce CSŞ Bega s-a delectat cu a doua sa victorie, după 4 runde, ceea ce nu izbutea în tot campionatul ediţiei trecute.

Seria a II-a

Liderul Ripensia Primavera a obţinut o nouă victorie în deplasare, tot la limită, de această dată la Albina, cu echipa locală Timişul, cele trei goluri fiind marcate de Ionuţ Berescu, în minutul 20, şi Raul Simian (min. 61), respectiv de antrenorul-jucător al fruntașilor, Cosmin Stan, care a deviat balonul sub transversală, în propria poartă, după un şut puternic de la 25 metri al lui Emil Dolomeţ, în minutul 80.

FC Chişoda s-a regăsit la primele puncte cedate, în deplasarea efectuată la Frontiera, 2-2, joc în care au punctat Cristian Safta, în minutul 15, din 11 metri, și Daniel Noje (min. 62), respectiv Miroslav Balint (min. 10) şi Miodrag Partely (min. 81).

Electrometal a smuls un punct în deplasare, la CS Ghiroda II, scor 4-4, egalând în finalul meciului.

Meciul Sârbianca – Agronomia  a fost amânat iar într-un joc restanţă din prima etapă, FC Chişoda – Sârbianca Giuchici 6-4.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Municipiu și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru − 1 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: