Campionatul Municipal Timișoara, liga a VI-a, a consemnat în această etapă a 18-a o neprezentare pe teren propriu a Flacărei II Făget, această grupare doar cu numele din Făget, dar care a constituit în acest sezon o pată tot mai rușinoasă pe obrazul fotbalului timișean, vizavi și de jenantele situații ivite la prima garnitură a clubului, din liga a treia. Orașul Făget ar face bine să se dezică public de aceste formații ”cu cortul”, ce-i folosesc neonorant numele, și care sunt acum campate pe Colterm respectiv în Circumvalațiunii…
În această etapă… surpriza a produs-o așadar echipa Flacăra Făget II, care nu s-a prezentat, chiar pe propriul teren, cu toate că jocul a fost programat, iar oaspeţii şi arbitrii, precum şi observatorul Alexandru Onaca, au fost prezenţi la teren, consemnând ca atare neprezentarea gazdelor.
În prima serie, cu victoria înregistrată cu un set la zero, în faţa celor de la Covaci, liderul Ripensia este ca şi promovat matematic în liga a cincea, golurile fiind marcate de Uzun, Petrişor, Horea Mureşan, Mogoş, Dudău şi Olar. Iar în seria secundă ACS Poli II a reuşit o victorie la un scor care ne scuteşte de alte comentarii…
Ocupanta locului secund în Seria I a smuls un egal în deplasare la tinerii de la Auto, după ce a condus cu 1-0 până în minutul 86, când Termo a fost egalată prin golul reuşit de Sturza. Pentru oaspeţi a deschis scorul veteranul Cuc, în minutul 16.
Iar echipa Diniaş II a plecat la un turneu în Franţa şi a amânat meciul care trebuia să-l dispute cu LPS Banatul.
Dar iată rezultatele înregistrate şi clasamentele celor două serii:
Seria I…
Rezultate tehnice: CSS Bega –Şag II 1-6, Auto II – Termo 1-1, FC Covaci – Ripensia 0-6, Avicola – Luceafărul 3-3, Diniaş II – LPS Banatul (amânat, întrucât echipa de tineret a localnicilor este plecată într-un turneu în Franţa), Giarmata II – Electrica 3-0.
Clasament
- Ripensia 17 17 1 0 121- 8 49 +25
- Termo 17 12 2 3 58-20 38 +11
- Giarmata II 17 11 2 4 81-23 35 +8
- Şag II 15 9 2 4 52-34 29 + 8
- Auto II 17 8 2 7 38-30 26 + 2
- LPS Banatul 15 9 1 5 47-37 28 +4
- Luceafărul 18 8 2 8 36-45 26 – 1
- Diniaş II 16 4 2 10 28 -52 14 – 7
- Covaci 17 4 4 9 28-53 16 -11
- Avicola 17 3 1 13 24-88 10 -17
- Electrica 16 2 3 11 18-53 9 -15
- CSS Bega 18 1 2 15 22-103 5 -22
Etapa viitoare (14-17 mai): Termo – Furtuna Covaci, Electrica – Avicola, Şag II – Auto II, Luceafărul – Diniaş II, Ripensia – Giarmata II, LPS Banatul – CSS Bega.
+
Seria a II-a…
Rezultate tehnice: Tricoul – Frontiera 2-4,Timişul Albina – Electrometal 3-0(forfait), Covaci II – Săcălaz 7-2, Făget II – Agronomia 0-3 (neprezentare), ACS Poli II – Srbianca 12-2.
Clasament
- 1. ACS Poli II 16 16 0 0 104-11 48 +21
- 2. Făget II 16 12 0 4 83-23 36 + 12
- 3. Agronomia 16 9 2 5 35-35 29 +4
- 4. Frontiera 17 9 2 6 54-63 29 +2
- 5. Dragşina II 15 6 2 7 38-53 20 -1
- 6. Săcălaz 16 6 1 9 39-50 19 – 2
- 7. AS Covaci 15 5 4 6 41-54 19 – 5
- 8. Srbianca 16 5 2 9 45-59 17 – 7
- 9. Albina 16 5 3 8 36-43 18 – 6
- 10. Tricoul II 16 4 3 9 30-67 15 -12
- 11. Electrometal 17 0 3 14 16- 58 3 -24
Etapa viitoare (14-17 mai): Srbianca – Covaci II, Dragşina II – ACS Poli II, Agronomia – Tricoul II, Frontiera – Albina, Săcălaz – Făget II.