CFR Timișoara pufăie pe final: două puncte în ultimele 4 jocuri

O victorie astăzi ar fi plasat-o pe 4 în ierarhia finală a ligii a patra, Divizia D Timiș, dar, înregistrînd al doilea 1-1 la rînd într-o serie finală de 5 jocuri fără succes, garnitura vișinie a sfîrșit pe șase, netrecînd de o oaspete sosită la Gara Mare cu doar 11 jucători, cu tot cu antrenorul: CFR Timișoara – Spartak Gottlob 1-1 (0-0).

Rogojinaru a deschis scorul în minutul 53, în urma unui corner, la care mingea a fost recuperată de Oberșterescu, acesta plasînd balonul pentru un șut la colțul lung: 1-0.

Leo Chitescu a egalat prompt tot în urma unei faze fixe, două minute mai apoi, profitînd de o greșeală de marcaj ceferistă: 1-1.

”Ne-am creat mari ocazii, Zele și Crișan au avut și bare în prima repriză, dar n-am reușit să fructificăm acele faze. Au mai fost alte două șuturi ale lui Crișan, la o palmă de poartă. În ansamblu, un joc bun față de meciurile trecute, cu Chișoda și Jimbolia. Țin să-i felicit pe jucători pentru evoluție din retur și să le mulțumesc pentru munca depusă!”, ne-a spus Andrei Pobega, antrenor la CFR Timișoara, adăugînd că ”Din punctul meu de vedere, puteam mult mai mult, și mi-aș fi dorit să încheiem pe 2, dar în ultimele meciuri nu am avut jocul bun din prima jumătate a returului, iar numeroasele ocazii de poartă n-am reușit să le fructificăm. În ansamblu, repet, sunt mulțumit în acest retur!”

Ghiță Marișescu, antrenor-jucător la Spartak, care a scăpat nu cu mult de retrogradare, a spus că ”a fost un joc mai mult spre vacanță, în care CFR a introdus și cîțiva copii talentați. În ansamblul sezonului, a fost greu, cu multe, multe necunoscute, cu toate că am vorbit, discutat și știut alte lucruri. Au ajuns însă să fie multe neprevăzute, iar cînd ajungi să te bucuri că ai 12-13 jucători, cînd ajungi să nu faci antrenamente și ajungi la tot felul de compromisuri, nu e bine. Am mai stat și în poartă – sunt lucruri ce depășesc orice imaginație. Am încercat să mă redresez în plan personal, fără decizii primpite, așteptînd să se termine. Dar nu se întrezărește ceva pozitiv prin prisma returului…”

CFR Timișoara: Rain – Soare (Janai), Ober (Bonda), Hrițcan, Livădaru – Rogojinaru (Văsui), Baidoc (Jucu), Domșa, Zele – Crișan, Iorgovan.

Pe bancă: Toma – Ițu, Parfenie.

Spartak Gottlob: Petrar – Iorga, Marișescu, Lucaciu, Murariu – Clej, Chitescu, Rociu, Apostol – Seica, Hotea.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 + = noua

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: