Velici, marcator în minutele 17 şi 52, respectiv mijlocaşul dreapta Nicoară, care a contracarat în ultimul minut de joc reuşita devenilor din secundele precedente, i-au adus lui FC Timişoara, antrenată de Robert Fruşa (în foto), victoria cu 3-1 sub cetate, contra Mureşului, în prima etapă a returului Campionatului Naţional de juniori mari, derulată duminică de la ora 12,30. Velici, care încheiase în teren partida de cu nici 48 de ore înainte, tot pe malul Mureşului, la Simeria, şi-a reconfirmat din start apetitul ofensiv.
Marian Fuchs şi fundaşul dreapta Dăruială, utilizaţi ca titulari şi în succesul repurtat vineri de Poli II tot în judeţul Hunedoara, la Simeria, au fost folosiţi şi de Robert Fruşa, în garnitura de start a junilor alb-violeţi, fiind înlocuiţi în decursul mitanului secund cu Florin Ilie respectiv Ştirbu.
FC Timişoara a câştigat cu 3-1 în componenţa Iordache – Dăruială (Ştirbu), Iovan, Aldea, Toma – Nicoară, Fuchs (Florin Ilie), Stancu (Homan), Szalkai (Pană) – Velici, Ardeleanu (Lucaciu).