Şase juniori B ai liderului incontestabil al Seriei 6 în Campionatul Naţional vor participa mâine la o acţiune de selecţie la Arad, pe terenul sintetic Şega, fiind vorba despre Benzar, Mailat, Stupu, Nicola, Budriş şi Drăghici, toţi din generaţia 1997.
Ovidiu Vîlceanu, antrenorul tinerilor, îi va însoţi la convocarea ce va include cel mai probabil şi un joc test, totul survenind după un nou triumf la scor al liderului LPS Banatul Timişoara, înregistrat astăzi de la ora 14, 6-0 cu CSŞ Caransebeş.
Din păcate însă, în ciuda bunelor evoluţii ale acestei formaţii, dar şi a prestaţiilor individuale ale juniorilor B de la „Banatul”, aceştia doar au fost convocaţi la asemenea selecţii, fără însă a primi şi convocări la reprezentativa naţională a categoriei lor de vârstă, fapt valabil doar pentru Contescu, reconvocat şi pentru 2 decembrie.
Până una alta, tinerii de la LPS continuă să confirme pe plan regional, trecând astăzi de cărăşeni cu 6-0 (1-0) prin alte 4 goluri ale puncherului Pădurariu, aflat la al doilea meci consecutiv cu 4 reuşite! El a deschis scorul deja în minutul 5, după o incursiune a lui Mailat pe dreapta, urmată de o aşezare pe 6 metri, unde a fost… aplicat latul.
„Banatul” a înscris nu mult după reluare, 2-0, în partea a doua reuşind o „dublă” şi Boldea.
„Am început mai moale dar în partea a doua am dominat clar”, a spus Ovidiu Vîlceanu.
LPS Banatul: Luca – Nicola, Boldea, Stupu, Drăghici – Mailat, Dîrnu, Barbura, Benzar – Pădurariu, Budriş.
La pauză au intrat Codrea şi Ciobănică, în locul lui Dârnu şi Drăghici, iar în minutul 50 Ciprian Smochină şi Grunţă, substituindu-i pe Nicola şi Budriş. Ulterior, în minutul 60, Barbura a fost înlocuit cu Gâţ, pe bancă rămânând portarul Stoian şi Filip.
Liderul mai are de jucat în 2013 la CSŞ Lugoj şi acasă cu CNS Cetate Deva, care a remizat azi, 2-2 la ACS Poli Timişoara.
*
Rezultatele jocurilor etapei a 13-a la juniori A şi B, în Seria 6:
Metalul Reşiţa – Pandurii 0-4 (la juniori A) şi 6-4 la juniori B;
Hunedoara – CSŞ Lugoj 6-0 (A) şi 3-1 (B);
CSS Drobeta – UTA 0-2 (A) şi 7-1 (B);
ACS Poli – CNS Cetate Deva 2-0 (A) şi 2-2 (B);
LPS Banatul – CSS Caransebeş 3-0 (A) şi 6-0 (B).