Eschive

Peste o lună, echipa națională a României va disputa o partidă amicală cu echipa națională a Angliei. Selecționerul Mirel Rădoi are destule probleme, deoarece jucătorii susceptibili a fi chemați la națională fie nu joacă la echipele de club, mă refer mai ales la jucătorii care evoluează în străinătate, fie unii au evoluții modeste în campionatul intern. Altfel cum se explică faptul că primele trei clasate din play-off, CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova, au fost învinse sau egalate de outsidere?

Numai FC Botoșani a avut o evoluție liniară și a fost învinsă pe teren propriu de FCSB conform obiceiului. Aceeași echipă a învins în deplasare la Universitatea Craiova, marcând primul gol dintr-un ofsaid evident. Acest fapt nu scuză însă ieșirea necontrolată a lui Silvian Cristescu, care a adus prejudicii imaginii clubului craiovean.

CFR Cluj ne-a demonstrat încă o dată în partida de pe teren propriu cu Sepsi Sfântu Gheorghe că joacă un fotbal bătrânesc în timp ce antrenorul Eduard Iordănescu ne aburește cu declarații fanteziste.

În play-out, Chindia Târgoviște are o evoluție constant bună, conducând clasamentul. FC Voluntari și Astra Giurgiu, aflate în impas, au schimbat antrenorii, fără rezultate semnificative. Așa cum ne-a obișnuit, UTA a fost învinsă pe teren propriu, de această dată de Politehnica Iași, care la acea dată era situată pe ultimul loc. Gest frumos al celor de la Iași care nu l-au uitat pe fostul lor antrenor Ionuț Popa. Marius Onofraș, Marian Rada și alți jucători s-au dus la mormântul acestuia pentru o clipă de aducere aminte. Dinamo București se află la a patra victorie consecutivă, spre satisfacția antrenorului Dusan Uhrin.

În play-off-ul ligii a doua, primele două clasate, Universitatea Craiova și Rapid București, au fost învinse de ASU Politehnica, respectiv Dunărea Călărași, astfel că s-a mai restrâns clasamentul. Ripensia s-a salvat de la retrogradare în ultima clipă, dar acest aspect nu scade din meritele jucătorilor și antrenorului Petruescu. CSM Reșița nu a putut evita retrogradarea, fiind învinsă în meciul disperării de Unirea Slobozia. La Reșița s-au făcut multe greșeli, numai jucătorii sunt vinovați de această nereușită, așa cum încearcă conducerea să ne facă să credem.

În jocurile de baraj pentru promovarea în liga secundă, echipele din județul Arad, Crișul Chișineu Criș și Șoimii Lipova, au fost învinse de reprezentantele județului Sibiu, Șelimbăr și Cisnădie. Echipa din Chișineu Criș este o victimă a propriilor erori, că s-au făcut multe, și jucătorii echipei au avut moralul zdruncinat. Sunt curios care va fi poziția FRF față de arbitrajul scandalos al lui Eduard Ioniță la partida de baraj Mostiștea Ulmu – Steaua.

A plecat dintre noi Octavian Foale, fost jucător și antrenor, așa discret, cum îl cunoșteam. A fost un om de o mare noblețe sufletească și va rămâne mereu în amintirea noastră.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 8 = saptesprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: