GALERIE FOTO şi declaraţii. CS Millenium Giarmata – CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 1-1 (1-0)

Remiză în derby-ul timişean din C4, în urma căreia gruparea mult mai periculoasă şi combinativă, dar care a ratat prea mult în calitate de formaţie oaspete, se poate considera nemulţumită de deznodământul final, mai ales că astfel a şi pus punct unei lungi serii de victorii, datând încă din octombrie, succese care au urcat-o pe locul 2 în serie: CS Millenium Giarmata – CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 1-1.

La cald…

Călin Cojocaru (antrenor Giarmata): „Un meci slab din toate punctele de vedere al echipei mele, cu toate că prima repriză am jucat contra vântului şi am reuşit să înscriem un gol. În repriza secundă am luat gol dintr-o fază fixă în urma unor greşeli în lanţ ale elevilor mei. De la acest gol ne-am demoralizat şi nu ne-a mai reuşit nimic”.

Sorin Bălu (antrenor Becicherecu Mic): „A fost un derby local, pe care l-am dominat de la început până la sfârşit, din păcate astăzi am pierdut două puncte uriaşe. Până la urmă asta este, mergem mai departe, nu cedăm”.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt × 6 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: