Mignonul vîrf Alin Gîrz a reuşit sîmbătă un hat-trick în deplasare, în derby-ul primelor două clasate în Divizia D Timiş, cu ocazia rundei a 13-a, întorcînd rezultatul inclusiv cu două „boabe” cu capul şi desprinzînd-o pe Mama Mia la 7 puncte de ex-liderul Pobeda Dudeştii Vechi, 3-1 (1-1), la capătul unui aprig duel cu 3 penalty-uri, dintre care două ratate, de ambele părţi…
Gîrz, golgeter al ex-divizionarei C, care tinde a reveni în eşalonul în care a evoluat pe parcursul precedentelor 5 sezoane, a ajuns astfel la 11 goluri marcate dintre cele 32 ale clubului din Becicherecu Mic, şi care ceda doar în etapa a şasea, 3-1 la Făget.
„A fost un meci aprig disputat, între două echipe bune ale diviziei dar în care s-a impus formaţia mai bună”, ne-a spus la final Sorin Bălu, antrenor al liderului Mama Mia, care se vedea condus deja în minutul 2, cînd portarul Gyuri Stoianov transforma un penalty prin scăriţă pe mijlocul porţii, lovitura de la 11 metri fiind acordată pentru un fault comis de Toma din imprudenţă.
Pobeda, care nu mai cîştigase în precedentele 3 jocuri, după o serie iniţială de 9 victorii, a fost egalată deja în minutul 14, 1-1, Gîrz reluînd cu capul dintre fundaşii centrali ai gazdelor, în colţul lung, fructificînd serviciul lui Boubătrîn, care a expediat o lungă centrare de pe flancul drept.
Mama Mia a trecut la scorul de 1-1 pe lîngă repreluarea avantajului, Sorin Tarcea invalidînd pe motiv de ofsaid o reuşită a oaspetei, cînd balonul era introdus în propria poartă de către cei de la Pobeda.
Acelaşi Alin Gîrz a marcat şi finele primului sfert al reprizei secunde cu o reuşită, fructificînd o aşezare în careu, cu latul: 1-2.
Emoţiile şi miza jocului s-au făcut apoi din plin resimţite, două lovituri de la 11 metri fiind irosite. Prima ratare i-a aparţinut căpitanului oaspetei Mama Mia, Laurenţiu Telescu, care a fost ghicit de… marcatorul Stoianov, acesta apărînd, după ce penalty-ul era acordat pentru un henţ comis de Boboiciov la centrarea lui Molcuţ.
Puţin mai apoi, Pobeda a trecut pe lîngă 2-2, Kalapiş ratînd din careu, dar şi din penalty, la mijlocul părţii a doua, cînd Stoianov a fost la rîndul său ghicit de Culda, cu un şut în dreapta sa, în stînga portarului.
Iar un al patrulea gol al meciului a căzut pînă la urmă totuşi dintr-o fază fixă, în minutul 73, cînd Alin Gîrz a marcat tot cu capul, din cornerul lui Boubătrîn: 1-3.
„A fost un joc frumos, disputat, dar în final scorul putea să ia proporţii”, a mai spus Bălu despre victoria obţinută pe un teren impecabil dar pe vînt şi ploaie.
„Au existat nişte momente psihologice de ambele părţi, mai bine exploatate de oaspeţi.. Ne-a învins o echipă bună dar suntem de părere că Unirea este echipa mai bună, după disputele noastre cu aceste formaţii. Dacă apărarea era completă, poate altfel ne-am fi descurcat, dar Fibişan a fost suspendat şi am fost nevoiţi să apelăm la improvizaţii…”, ne-a spus Petre Mirciov, antrenor al gazdei Pobeda.
Pobeda Dudeştii Vechi: Stoianov – Boboiciov, Piloiu, Gabără (Budur), Rafael Mirciov – Gheorghe Mirciov (Ciobanu), Vasilcin, Rusu, Augustinov – Şerban (Daju), Kalapiş.
Mama Mia: Culda – Boubătrîn (86, Buzdugan), Telescu – cpt, Toma, Marcu (72, Şuleap) – Hodiş, Zurbagiu, Jichici (55, Molcuţ), Centea (76, Onosă) – Radu, Gîrz. Pe bancă: Filip – Terec, Micu.
„Alin Molcuţ a revenit pentru noi după accidentare, este doar al 3-lea său joc în acest sezon, dar a avut un foarte bun aport”, a mai spus Bălu despre jucătorul care se accidenta în primele runde ale sezonului.
bravo pobeda. pacat ca ne-au furat arbitrii ca la usa cortului. sa va fie rusine cavaleri ai fluierului.
becicherec au echipa slaba. oricum tot cfr promoveaza. va spun eu care am cunostinte de fotbal.
tiganule e timpul sa ajungi sapun
un sportiv adevarat recunoaste infringerea
ala e un tigan prost.care tot comenteaza.Bechicherec e ceam mai buna echipa din serie