Hiperbole

Ne aflăm la peste 30 de ani de democrație. De fapt, o democrație originală în care apar unele reminescențe ale trecutului. Dacă după atâta amar de vreme apar echipe departamentale, nu mai este nimic de zis. S-a acordat o dimensiune mult prea mare unui banal joc de baraj pentru promovare în liga a doua în care a evoluat echipa Steaua. La partidă au fost prezenți reprezentanți ai FRF-ului în frunte cu Mihai Stoichiță. Toată lumea a trecut sub tăcere modul în care Steaua a câștigat meciurile de baraj, când echipa Mostiștea Ulmu a fost nedreptățită în ambele meciuri. De altfel, antrenorul Stelei care a reușit promovarea, Daniel Oprița, va fi înlocuit.

În această perioadă a apărut o isterie legată de înlocuirea unor antrenori chiar cu rezultate bune. Cele mai elocvente exemple sunt antrenorii care au câștigat campionatele țărilor respective, dar care au plecat de la echipe. Este vorba de Eduard Iordănescu, care a plecat de la Cluj după ce a câștigat campionatul cu CFR, Antonio Conte, care a câștigat campionatul Italiei cu Inter Milano și Christophe Galtier, antrenorul echipei Lille, campioana Franței, care a plecat și el. Este greu să găsești limita dintre plecarea voluntară a antrenorilor sau renunțarea la serviciile lor.

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Universitatea 1948 Craiova, fără să aibă rezultate semnificative în activitatea de antrenor. Exemplul lui Andrea Pirlo, un antrenor fără experiență, poate constitui cel puțin un moment de reflecție. Entuziasmul este mare la Craiova la această oră și ar fi bine să rămână așa.

În ultimele jocuri din play-off-ul ligii întâi CFR Cluj a învins FCSB, care a prezentat o echipă foarte tânără. Sepsi Sfântu Gheorghe a învins la limită FC Botoșani, dar moldovenilor li s-a refuzat un gol valabil. Universitatea Craiova a remizat cu Academica Clinceni și singurul moment demn de remarcat este apariția în echipa Craiovei a tânărului de 16 ani, Atanas Trică, fiul antrenorului Trică și nepotul marelui fotbalist Ilie Balaci.

În meciurile de baraj pentru liga întâi s-a verificat înca o dată, dacă mai era nevoie, superioritatea echipelor din prima divizie. Astfel, FC Voluntari și FC Hermannstadt au prima șansă de a rămâne în primul eșalon.

Chiar dacă sunt în plină vacanță, au apărut primele mișcări de jucători. UTA a renunțat la șapte fotbaliști, dar l-a pierdut pe Denis Rusu care a semnat cu campioana României, CFR Cluj. Un fapt demn de remarcat și de subliniat este reușita echipei UTA U 17, care va disputa finala campionatului național după ce a eliminat echipa similară a FCSB, formația arădenilor fiind antrenată de Dinu Donca, Adrian Ungur și Ștefan Boroș. Sunt curios câți dintre acești copii talentați vor ajunge să evolueze pentru gruparea de seniori a UTA-ei.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Liga 3 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − 6 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: