Juventus Timișoara, turneu de juniori E și copii cu oaspeți din Bosnia și Herțegovina, Croația și Serbia

Implicată activ ca organizatoare și participantă în sistemul fotbalului juvenil, de exemplu recent găzduind una dintre grupele etapei inaugurale în Interliga Națională 2016-2017 a copiilor din generațiile 2007-2010 dar și aliniindu-se în calitate de invitată la un turneu catalan față în față cu FC Barcelona, gruparea F.C. Juventus Timisoara, totodată partener de anul trecut al Academiei Atletico Madrid, va găzdui la finalul săptămânii viitoare o competiție internațională cu participarea mai multor cluburi din spațiul ex-iugoslav.

unnamed

Juventus Timișoara anunță așadar pentru zilele de 22 și 23 octombrie, sâmbătă și duminică, întrecerea ”International Vest Liga”, ce se va desfășura pe stadionul ”Calor” din Calea Șagului, cu participarea exponentelor a trei țări din fosta Yugoslavia, competiția fiind rezervată generațiilor 2006, 2007 și 2008.

Astfel, pe lângă echipele participante din România, la start se vor prezenta și juniori E și copii de la FK Vojvodina Novi Sad, Bambi Zrenjanin, Junior Novi Sad – toate din Serbia, NK Osijek, din Croația, și Sport Team Banja Luka, din Bosnia și Herțegovina.

Până atunci, în week-end-ul ce se apropie va începe runda a doua din Interliga Națională adresată generațiilor 2007-2010, parte din dispute urmând a avea loc ulterior, la finalul săptămânii viitoare, când se va derula și ”International Vest Liga”.

În altă ordine de idei, pe plan extern, în cadrul întrecerilor inter-țări, dat fiind că este vremea turneelor de calificare, unele deja încheiate, altele bătând la ușă, de notat că Bosnia și Herțegovina a urcat la ambele categorii de vârstă, U17 și U19, în faza Turului de Elită din primăvara lui 2017, urmând ca sârbii să intre și ei curând în întreceri pe ambele fronturi, la fel și croații, însă doar în competiția celor sub 19 ani, deoarece turneul final rezervat categoriei U17 îl vor găzdui anul viitor, fiind calificați din oficiu.

La încheierea preliminariilor Campionatului European sub 21 de ani, Anglia, Republica Cehă, Danemarca, England, Germania, Italia, Macedonia, Portugal, Slovacia și deținătoarea trofeului, Suedia, și-au rezervat zilele trecute biletele pentru turneul final UEFA Euro U21 din 2017 din Polonia, pentru ultimele două locuri urmând a se întâlni la barajul de luna viitoare, conform tragerii la sorți de vineri, naționalele de tineret ale Austriei, Norvegiei, Serbiei și Spaniei, cele mai bune 4 ocupante ale locurilor secunde ca punctaj împotriva pozițiilor 1, 3, 4 și 5 în seriile de calificare, într-un clasament separat în care România U21 ar fi intrat de pe locul secund doar dacă ar fi remizat marți în Bulgaria, dar și atunci doar ultima și fără pretenții de play-off, vecinii de la sud impunându-se însă cu 2-0 și depășindu-i pe tinerii tricolori pe podium, în urma Danemarcei: Spania 17 puncte (+13); Serbia 17p (+10), Austria 16p (+8), Norvegia 16p (+2) // Israel 15p (+9), Olanda 14p (+15), Franța 14p (+5), Belgia 12p (0) și Bulgaria 11p (+1). România U21 și Croația U21 au încheiat pe locul 3 în grupele lor iar Bosnia și Herțegovina pe 5, fără victorie.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: