La juniori B, LPS Banatul – CSS Lugoj 13-0 (7-0)

Au efectuat un prim antrenament după calificarea la Campionatul European joia trecută, iar duminică au evoluat în primul meci al LPS Banatul în Campionatul Naţional al juniorilor B după revenirea din Ungaria, la Deva, şi iată că junii internaţionali sunt la nici o săptămână înaintea plecării în cantonament, pentru turneul final din Serbia.

În acest răstimp, etapa intermediară de campionat de astăzi le-a oferit un fel de antrenament cu public, bun pentru dezmorţire dar în compania unui adversar net inferior valoric, elevii lui Cristi Petcu trecând la pas de CSS Lugoj, cu scorul de 13-0, la pauză 7-0, golurile curgând cu semnăturile lui Filip, Buia, de două ori, Birău şi Roman de două ori, dintre care unul din penalty, Grozoni, iar după pauză Dobrosavlevici, Birău, Grozoni, Aniţoiu, Boldor şi Buliga.

A fost de fapt primul meci al internaţionalilor pe teren propriu, după câştigarea Turneului de Elită, şi vremea bună a strâns ceva asistenţă pe rândurile tribunei terenului liceului, excelent pentru fotbal. Vremea a fost frumoasă iar golurile au curs, lipsind dintre marcatori Andrei Vaştag, în tribună, suspendat pentru cumulul a patru cartonaşe galbene.

LPS Banatul a început cu 29. Laurenţiu – 9. Birău, 2. Dobrosavlevici, 16. Boldor, 4. Buliga – 17. Mihuţa – 14. Feraru, 8. Roman 11. Buia – 20. Grozoni, 7. Filip. Au mai jucat 6. Aniţoiu, 5. Artimon, 3. Danciu, 15. Mureşan, intraţi în locul lui Buliga, Feraru, Roman şi Filip.

Portarul Laurenţiu, care a fost reconvocat la lot, după ce participa la turneul din februarie în Algarve, ar putea prinde la rândul său „trenul” pentru Serbia, Brănescu rămânând titular cu atât mai incontestabil în urma penaltyului salvat în ultimul minut contra maghiarilor, ce a asigurat prezenţa „tricolorilor” în Serbia, dar care goal-keeper se va prezenta la convocare doar în momentul când clubul Juventus Torino îi va permite deplasarea.

Pentru juniorii B urmează deplasarea la Arad, duminică, unde vor întâlni UTA, rămânând de văzut dacă vor avea parte de graţiere de la lot pentru a evolua şi marţi, în derbyul cu concitadinii alb-violeţi. Prezenţa în cantonamentul naţionalei sub 17 ani le răpeşte astfel ocazia lui Steliano Filip şi Andrei Vaştag de a răspunde unei alte testări internaţionale, la solicitarea galben-negrilor de la Borussia Dortmund.

Lugojenii antrenaţi de Armando Lungu au cedat în alcătuirea 1. Voin – 2. Severa, 3. Gospei, 4. Marta, 14. Tomescu, 6. Secoşan, 7. Foale, 8. Toderescu, 10. Mladescu, 11. Daminescu, 17. Moisoni, la pauză intrând portarul de rezervă Lugojan iar ulterior Ionescu, Copolovici şi Sîrbu.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt + = 16

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: