Liderul AS Nova Mama Mia Becicherecu Mic a furnizat astăzi scorul etapei în Divizia D Timiş, 7-1 cu FC Marcel Băban Jimbolia, şi s-a desprins la 9 puncte de Pobeda, care a remizat acasă. Este al doilea cel mai clar succes stagional al elevilor pregătiţi de Sorin Bălu, după un 9-1 izbutit în penultimul meci acasă din tur.
„Sunt mulţumit de rezultat dar parţial şi de joc, succesul fiind reuşit împotriva unei echipe bune a Jimboliei. Jucătorii noştri s-au respectat foarte mult şi au demonstrat că reprezintă liderul”, ne-a spus la final antrenorul Sorin Bălu, de la AS Nova Mama Mia Becicherecu Mic, menţionînd că primul duel acasă din retur a fost abordat, ca şi runda trecută, în absenţa a 4 titulari, care urmează a fi recuperaţi în rundele următoare, după accidentările suferite.
Astfel, căpitanul Laurenţiu Telescu, accidentat cu o întindere de ligamente, s-a readaptat alergărilor normale, urmînd a reintra în teren peste 3-4 etape, în vreme ce Miheţ, care are degetul de la mînă rupt, va fi o certitudine în runda a patra. Radu, accidentat la genunchi, mai are de aşteptat cel puţin o etapă, în vreme ce Mancaş, cu o afecţiune la gleznă, necesită 8-9 zile de repaus total. „Şi la Chişoda am suferit aceste indisponibilităţi însă ceilalţi componenţi ai formaţiei noastre au înţeles astăzi mesajul după prima etapă şi au început să practice în teren ceea ce exersăm la antrenamente, chiar dacă nu au ajuns să joace ceea ce doresc eu; În orice caz, suntem în urcare de formă şi tindem să atingem şi menţinem forma maximă pe tot parcursul returului campionatului, iar dacă ne adjudecăm seria, şi pentru baraj”, a completat Sorin Bălu.
Mama Mia: Culda – Damian, Marius Toma, Călin Toma, Jichici (60, Centea) – Hodiş, Zurbagiu – cpt., Luţă (73, Beniamin Turbureanu), Negruţ – Băişan (60, Molcuţ), Gîrz (73, Radosav).
Pe bancă: Filip – Terec.
Alin Molcuţ, introdus în ultima jumătate de oră, a marcat 3 goluri pentru învingătoare, care conducea deja cu 3-0 la pauză, Băişan mai înscriind două goluri, iar Gîrz respectiv Zurbagiu cîte unul.
Iar problema învingătorului nu s-a pus practic deja din primul minut de joc, cînd, în urma unui corner executat de Negruţ, lovitura de cap a căpitanului Zurbagiu a deschis baierele golurilor.
2-0 a rezultat din centrarea lui Hodiş, frumos finalizată prin foarfecă de Băişan, bară-gol, iar pentru 3-0 Gîrz i-a fost servant lui Băişan, care a înscris cu capul.
Jimbolienii au marcat primul gol al părţii secunde, pe care şi-a pus apoi amprenta Alin Molcuţ, de 3 ori, mai întîi cu stîngul. Iar fruntaşa a beneficiat şi de o lovitură de la 11 metri, transformată de Alin Gîrz… 7-1.