LPS Banatul Timișoara a pierdut astăzi de la ora 10 pentru a doua oară în ultimele 3 apariții cu același 5-0, cedând în ”Liga Elitelor U19 – Vest” în fieful Pandurilor Târgu Jiu, în cadrul etapei a 13-a a sezonului și a doua din retur.
Într-o dispută din a doua jumătate a ierarhiei seriei vestice la juniori ”mari”, ultima clasată a suferit o nouă înfrângere la scor, cu 5-0 (3-0), după ce primea gol încă din minutul 2 printr-o lovitură liberă executată din zona laterală, din preajma liniei de margine.
Vizitatorii timișoreni și-au creat o ocazie foarte clară de egalare, pe care însă n-au fructificat-o, și au primit apoi două goluri în tot atâtea minute, la mijlocul primei reprize, 3-0 în minutul 22, în urma unor erori individuale în zona fundașilor centrali.
După pauză, gorjenii s-au distanțat și mai mult în urma unui penalty, conturând în cele din urmă o clară revanșă după remiza 2-2 înregistrată pe malurile Begăi în urmă cu două luni și jumătate, în jocul tur..
Profesorul Sorin Brîndescu a început astăzi în alcătuirea Voin – Nicorici, Titu, Țurcaș, Muj – Copoeru, Buzan, Buda, Iakab – Vlădic, Andraș iar pe parcurs i-a mai introdus în joc și pe Vasiliu, Fluture și Hotca.
Acesta a fost al treilea meci consecutiv fără gol marcat de către LPS Banatul, după un 0-5 acasă cu FC Brașov, la finele turului, și un 0-0 tot pe teren propriu, în debutul returului, cu Olimpia. Timișorenii au înscris o singură dată în ultimele 5 apariții, când câștigau unicul joc din actuala stagiune, 1-0 la LPS Bihor, în etapa a X-a. Astăzi au pierdut pe terenul din Târgu Cărbunești, la un scor cu puțin mai sever decât înfrângerile înregistrate succesiv în tur, 1-7 cu ACS FC Ardealul și 8-1 pentru FC Viitorul Mihai Georgescu. Începând de sâmbăta viitoare, odată cu vizita pe ”Banatul” a Universității Cluj, juniorii de pe Bega vor avea parte de 3 întâlniri la rând, retur, cu oponenți de sub Feleac, însă doar două în 2015.
LPS Banatul ocupă locul 12 în Liga Elitelor U19 – Vest, cu bilanțul 13 1 3 9 10-42 6 puncte.