Mailat, suspendat la „Banatul”, dar în România – Danemarca la U18, pe „Dan Păltinişanu”. Benzar, urmărit miercuri pentru LPS

Sebastian Mailat n-a jucat astăzi sub Cetate, pentru juniorii A de la LPS Banatul Timişoara, în etapa a XIX-a a Seriei 5 în Campionatul Naţional de juniori republicani 1996/97, având de ispăşit o suspendare de 4 etape pentru cuvintele injurioase adresate arbitrului într-o recentă înfrângere la UTA Bătrâna Doamnă, dar tânărul alb-albaştrilor este în schimb unicul convocat din fotbalul local pentru „dubla” internaţională amicală găzduită marţi şi joi de la orele 17 de arena „Dan Păltinişanu”, România U18 – Danemarca U18.

Din generaţia 1997, de fapt un „decembrist”, născut în 12 ale lunii, Mailat a figurat cu regularitate în ultima vreme în vizorul selecţionerilor, cu apariţii şi în iarnă pentru selecţionata juvenilă a „tricolorilor”, iar la mijlocul săptămânii ar putea evolua pe cel mai mare stadion al oraşului, ca un pas înainte faţă de evoluţiile pentru echipa sa de club, pe terenul Banatul. Momentan, mijlocaşul este însă suspendat, astăzi stând pentru a doua etapă la rând, ca un motiv de reflecţie în a-şi vedea de joc şi a nu contesta mai ales de o manieră jignitoare deciziile arbitrilor, oricât de controversate ar putea fi.

Marcator de regularitate în ultima vreme, un alt decembrist de 1997, colegul său de echipă Benzar, care astăzi a înscris de două ori la Deva, ar putea reintra în vizorul selecţionerilor, nefiind exclus ca miercuri trimişii federali să asiste la jocurile acasă ale juniorilor A timişoreni, şi anume LPS Banatul cu CSŞ Lugoj iar ACS Poli, pe Colterm, cu CSŞ Caransebeş.

„Banatul” este ca şi calificată, după ACS Poli Timişoara, spre faza următoare a întrecerii naţionale de juniori A.

Aşadar, LPS Banatul a dispus astăzi cu 3-0 (1-0) de CNS Cetate, pe principala arenă a Devei, după un meci cu o primă parte destul de echilibrată până la deschiderea scorului.

Produsă dintr-o lovitură liberă executată de înaltul atacant Pădurariu în minutul 40, frumos, aproape de vinclu: 0-1 la pauză.

Benzar a lansat un concurs de frumuseţe în executarea fazelor fixe, „libera” sa din minutul 53, de pe flancul opus, dublând avantajul elevilor lui Ovidiu Vâlceanu.

Andraş, pătruns pe partea dreaptă, a efectuat o aşezare pentru acelaşi Benzar, care a şutat la colţ, 0-3 în minutul 67.

Stupu, răcit, a solicitat pe parcurs înlocuirea.

LPS Banatul, juniori A: Fişteag – Grunţă, Stupu (60, Buzan), Boldea, Ciobănică – Dârnu, Smochină S. (65, Barbura), Codrea (resimţind dureri la inghinali, înlocuit în minutul 46 cu Stoian), Pădurariu (75, Smochină C.), Cortuşan (46, Andraş) – Benzar.

Pe bancă: Voin – Gâţ. Indisponibil în ultima clipă, Nicola – bolnav.

Miercuri vine pe „Banatul” timişeana CSŞ Lugoj, de la ora 12.

*

La juniori B, LPS Banatul a remizat astăzi de la ora 14, 1-1 (0-1) la Deva, Copoeru deschizând scorul în minutul 16, după o angajare în adâncime.

„Am jucat mai bine, cu ocazii mai multe, pe când gazdele nu au avut, dar au egalat pe o greşeală de-a noastră, prin minutul 60”, a explicat profesorul Tiberiu Brândescu.

LPS (juniori B): Vicar – Titu, Aldea, Hoţca, Nicrorici – Cupşa (Muj), Bâce, Ciontu, Iakab (Neamţu) – Copooeru (Neamţu), Buda (Saizu).

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 2 = cinci

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: