Memorabil pentru versatilitatea sa ofensivă pe ambele flancuri, avansând din defensivă şi ajungând a marca de 8 ori în cele 86 de selecţii pentru „Panzere”, inclusiv unicul gol decisiv al finalei Campionatului Mondial din 1990 din Italia, înscris din penalty în minutul 85 al revanşei la titlu după 4 ani în faţa Argentinei, dar recunoscut atât pentru tăria şutului cât şi pentru acurateţea centrărilor sale, respectiv a execuţiei fazelor fixe, fiind ambidextru, Andreas Brehme rămâne de-acum doar în amintirile lumii fotbalului, campionul şi totodată vicecampionul lumii decedând luni noapte în somn la vremelnica vârstă de numai 63 de ani, deşi media de viaţă în dezvoltata Germania este semnificativ mai ridicată, victimă fiind a unui arest cardiac suferit la München, manifestare dintre cele 1.291 efecte adverse ale aşa-zisei „vaccinări”, între ale cărei consecinţe, pe aceeaşi listă a urmărilor, se înscrie şi decesul. Nemţii cvadrupli campioni mondiali pierzându-şi astfel în acest cernit început de an încă un laureat pe scena lumii, după „Kaizerul” Franz Beckenbauer.
Germania câştiga în 1990 la Roma al treilea său titlu mondial, şi ultimul drept RFG, din lovitura de la 11 metri fructificată în minutul 85 de Andreas Brehme, pe-atunci legitimat tocmai la un club italian, Internazionale Milano, acel 1-0 semnat de „Panzere” pe post de revanşă în faţa Argentinei după triumful sud-americanilor cu 3-2 în ultimul act al „Mondialului” din 1986 din Mexic – finală în care Brehme era implicat şi de-acea dată, rămânând şi până în ziua de astăzi unicul 1-0 stabilit în timpul regulamentar de joc al celor 90 de minute din întreaga istorie a întâlnirilor cu trofeul pe masă la turneul final mondial, alte două rezultate de 1-0 conturându-se după reprizele de prelungiri, în 2010 şi 2014, Spania – Olanda 1-0 şi din nou Germania – Argentina 1-0, în ultimul caz, în Brazilia.
Brehme a intrat în istoria fotbalului mare şi va rămâne în memoria iubitorilor sportului rege, urmându-l în înalturi pe un alt campion mondial cu RFG plecat la începutul acestui an la ceruri, „Kaizerul” Franz Beckenbauer, stins luna trecută la vârsta de 78 de ani. Elevul şi-a urmat antrenorul într-o lume mult mai bună, „Kaizerul” fiind selecţioner al RFG la ora triumfului suprem din Cetatea Eternă, semnat de la punctul cu var de Brehme.
Hamburghezul Andy Brehme lansându-se de la HSV Barmbek-Uhlenhorst şi devenind consacrat în cele 5 sezoane la 1. FC Kaiserslautern între 1981 şi 1986, timp în care marca de 34 de ori în 154 de apariţii – cele mai multe avute în regim de continuitate la acelaşi club, rampă spre Bayern Munchen, cu care câştiga titlul în 1987, în cele două sezoane petrecute la bavarezi, inclusiv cu un trofeu al Supercupei Germaniei dar şi drept finalist tot în 1987 al Cupei Campionilor Europeni.
Ducând inevitabil la trecerea graniţei, cu destinaţia Milano, la Internazionale, pentru care marca de 11 ori în 116 partide, cucerind atât titlul în Serie A cât şi Supercupa Italiei – ambele în 1989, iar Cupa UEFA în 1991.
După ce în 1990 devenea campion al lumii pe sol italian tocmai ca unic marcator al finalei cu Argentina, după ce Brehme înscria şi la loviturile de departajare ale semifinalei de succes de la Torino, contra Angliei. Iar fundaşul stânga puncta chiar şi la Milano la acel turneu final mondial din 1990, pentru 2-0 în faţa Olandei, învinsă de nemţi cu 2-1.
De fapt, Brehme şi deschidea scorul la un alt turneu final mondial, cel mexican, din 1986, într-o întâlnire adjudecată de Germania cu 2-0 în dauna Franţei, în vara lui 1988 înscriind şi în propria ţară, cu ocazia turneului final continental „Euro”, unic gol al nemţilor într-un 1-1 cu Italia.
Cu nenumărate distincţii individuale, Andy Brehme devenea şi finalist al Cupei Spaniei cu Real Zaragoza, pentru care a activat un sezon după UEFA Euro 1992, repatriindu-se tot la 1.FC Kaiserslautern, unde a mai adăugat alte 5 sezoane până în 1998, cu succes, înscriind de 9 ori în 120 de meciuri jucate şi contribuind la două trofee majore, DFB Pokal în 1996 şi chiar titlul Bundesligii în 1998.
Nici campionii lumii nu sunt însă cruţaţi în diabolica depopulare urzită de ocultiştii din umbră şi prin intermediul aşa-ziselor „măsuri de combatere” şi al aşa-ziselor „vaccinuri” – nicidecum nişte vaccinuri propriu-zise, ci cu totul altceva, cât se poate de contraindicat sistemului imunitar uman, dar şi vătămător, pe fondul forţării maselor, cu mic, cu mare, de la vlădică la opincă, spre transumanismul hibridului sintetizat genetic.
Iar în naţiunile în care gradul de impunere şi al restricţiilor pe post de aşa-zise „măsuri de combatere” a fost mai însemnat, în plus, la fel, procentajul aşa-zisei „vaccinări” fiind mai ridicat, şi nivelul mortalităţii înregistrează cote mai înalte, caz şi al Germaniei.
În care un coechipier al lui Andy Brehme în finalele mondiale din 1986 şi 1990 atrăgea prevenitiv atenţia pentru conştientizarea populaţiei în privinţa aspectelor aşa-zisei pandemii, luare de poziţie despre care puteţi citi aici din arhiva publicaţiei, sub titlul <Thomas Berthold, titular pentru RFG în două finale ale Campionatului Mondial, una câştigată, vorbitor într-o demonstraţie anti-stare de izolare la Stuttgart (Germania): ”Informaţiile trebuiesc de la oameni de ştiinţă cu expertiză, nu de la politicieni cu o semieducaţie medicală care să ne spună truisme”>
