Marin: „Şi noi, şi Dinamo, am solicitat întreruperea jocului dar arbitrii n-au fost de-acord”

După un spectacol sportiv ruinat de starea vremii, ceaţa inducând o vizibilitate redusă la meciul ACS Poli – Dinamo 0-1 (0-0; Essombe 56), Florin Marin a remarcat că arbitrii n-au fost de acord cu întreruperea partidei, la pauză, la scorul de 0-0, când au existat discuţii în acest sens.

IMG_2848

 

A fost al doilea eşec succesiv acasă pentru ACS Poli, respectiv al patrulea în total pe „Dan Păltinişanu”, seria timişoreană de partide de campionat fără victorie urcând la şapte. Gafa lui Kirschstein, din minutul 56, s-a dovedit decisivă, în condiţiile în care nou-promovata n-a înscris pentru a doua oară acasă în Liga 1, ca şi în etapa I, în iulie, când ceda tot cu 0-1, cu Pandurii.

La final, Florin Marin, cu care s-au obţinut doar 4 puncte din 21 posibile în ultimele 7 etape, a spus: „Un rezultat mincinos, după un joc controlat în totalitate de noi. A intervenit acea greşeală a portarului, care a decis soarta partidei. Nu că sunt supărat, dar a fost o greşeală care costă pe terenul de fotbal. Va trebui să analizez bine dacă va fi înlocuit sau nu la următorul meci.”

Marin a remarcat că „nu numai jocul nostru a avut de suferit din cauza ceţii, vizibilitatea a fost destul de redusă, a pus probleme ambelor formaţii. A avut loc o discuţie la pauză dar până la urmă s-a continuat jocul. Şi noi, şi Dinamo, am solicitat să întrerupem dar arbitrii nu au fost de acord”. Variante ar fi existat, duminica de la orele 11 sau 15, însă partida a fost dusă la bun sfârşit, deşi în detrimentul spectacolului sportiv.

„Nu suntem în criză, am făcut meciuri bune, am controlat jocul, dar problema este să recuperăm din accidentaţii pe care-i avem. Au lipsit 5 jucători de bază, aspect care a contat!”, a mai zis antrenorul.

Legat de mărirea handicapului faţă de zona play-off, ocupanta locului 6 Dinamo distanţându-se la 12 puncte, Florin Marin a mai remarcat că „e foarte greu dar sper că în momentul în care ne vom recupera jucătorii, lucrurile vor sta altfel”.

Până la deplasarea de sâmbătă 21 noiembrie la Giurgiu, pentru jocul cu Astra de la ora 21,15, Marin are în plan „pregătirea aici, în Timişoara, iar pauza este binevenită pentru că putem să recuperăm jucătorii accidentaţi”.

În privinţa sfertului de finală al Cupei României, de luna viitoare, acasă cu vicecampionii din Târgu Mureş, Florin Marin a conchis: „Era o tragere grea, cu orice echipă din cele 4 am fi căzut, iar ASA este o formaţie cu experienţă, cu maturitate, aşadar vom avea un meci greu”.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Alte articole legate de acest subiect: