Exact după 16 ani, tot în 11 iunie, un alt joc inaugural al turneului final mondial tot între Mexic şi Africa de Sud, precum în 2010 la Johannesburg, unde se încheia 1-1 (0-0) cu egalarea semnată de Marquez în minutul 79, de astă dată joi de la ora locală 13 la Mexico City pe arena cu cea mai mare capacitate a actualei a 23-a ediţii a FIFA World Cup, „Azteca”, cu aproape 81.000 de locuri şi viitoare gazdă a alte 4 meciuri, gazdele americane cu acelaşi selecţioner localnic Javier Aguirre (67 ani) şi la a treia numire în 2024 la cârmă după intervalele pentru „Mondiale” din 2001-2002 şi 2009-2010 câştigând cu 2-0 (1-0) uvertura cu galben-verzii Bafana Bafana.
„Azteca” / GettyImages
Ridicare a cortinei cu scrierea istoriei în sensul că Mexico City a devenit astfel primul oraş din lume gazdă în trei turnee finale mondiale diferite.
Cele din 1970 – când peste 107 mii de spectatori asistau pe aceeaşi arenă la uvertura 0-0 cu URSS, şi 1986, când o altă remiză, 1-1, inaugura întrecerea însă nu cu nord-americanii în deschidere ci cu laureata la zi Italia contra Bulgariei în faţa a 96.000 de spectatori, fiind nu doar organizate atunci pe cont propriu de cea mai nordică naţiune latină hispanică de pe continent, dar şi cu mai puţine întrebări din partea majorităţii populaţiei de peste 134 de milioane de mexicani.
Strângându-se între timp doar ecoul interogaţiilor în absenţa răspunsurilor, nerostite.
Sub aceste auspicii lansându-se de fapt joi seară de la ora 22 a României primul „Mondial” din istorie cu 48 de naţionale – întruchipare a ţelului globalizării fotbalului.
Problemele diplomatic neabordate de FIFA pe relaţia cu unul dintre co-organizatori, SUA, fiind de o anumită natură şi magnitudine, dar cele din bătătura Mexicului, sub aparenţele sărbătoreşti ale evenimentului, ceva mai profunde.
Iar dacă s-a tot repetat insistent că Italia nu e nici pentru a treia oară consecutiv la „Mondiale”, un fiu în vârstă de 56 de ani al imigranţilor ei în Elveţia, Gianni Infantino, e la aniversarea unui deceniu în fruntea FIFA pe-atât de diplomatic pasiv pe cât nu e de inocent în a nu apăra nici drepturile celui mai bine cotat arbitru african al turneului, somalezul Artan, expediat de la frontiera SUA înapoi acasă.
Nici ale naţionalei Iranului mutată cu totul ca bază de pregătire în Mexic şi având la dispoziţie strict doar câte 24 de ore înainte respectiv după jocuri pentru a intra şi ieşi din Statele Unite ale Americii.
Nici ale atacantului irakian interogat cu orele şi orele la graniţă, nici ale spectatorilor de rând sub avalanşa „piperului” biletelor.
Şi nici ale echipelor în sine când vine vorba mai mult nu despre descărcările electrice şi furtunile care atâtea meciuri au întrerupt anul trecut în „repetiţia pentru 2026” World Club Cup dar de exemplu şi recentul amical Arabia Saudită – Puerto Rico, ori amânat cu o oră cel de miercuri al Angliei cu costaricanii, ci în special despre legislaţia mai presus de toate cât se poate de restrictivă din partea SUA la apariţia fulgerelor instigând măsuri de securitate şi pază de minimum 30 de minute – joc întrerupt, şi jumătăţi de oră „de pauză” mereu reactivate în cazul reapariţiei fie şi unei descărcări electrice în plus.
Echivalând aruncării meciurilor sub spectrul hazardului în raport cu continuarea lor în legătură cu factorul timp.
FIFA lărgind aşadar acolada aspectelor neadresate iar în consecinţă „Mondialul” fiind cu problemele sale, dar gazda Mexic nu cu unele care doar vin şi trec, ci amplificându-i durerea.
Răzbătând şi din jurul emblematicei columne El Angel, „Îngerul Independenţei”, portretele celor fără de urmă pavoazându-i soclul iar rudele explicându-se şi în engleză, „SUNTEM FAMILII ÎN CĂUTAREA CELOR DISPĂRUŢI”, peste 133.000, care va să zică o dată şi jumătate capacitatea „Banorte” în limbajul locului cu referire la Azteca, dar şi încă dispărând zi de zi cât de-un autobuz plin.
La fel de emblematica arteră Paseo de la Reforma fiind în consecinţă mai degrabă doar cu… numele, din moment ce ONU se referă la dispariţii ca fiind o „tragedie umanitară de proporţii enorme”, iar prin vorbele ex-internaţionalului mexican Beltran, explicând că grosul mexicanilor sunt „supăraţi pe unele decizii guvernamentale”, protestul actual al cadrelor didactice în legătură cu salarizarea, pensiile şi condiţiile de activitate demascând realităţile din ţara nord-americană, în solidaritate cu dascălii sărind şi alte grupări sindicale limpezi în cele exprimate, „Vrem plăţi mai bune, nu o Cupă Mondială”.
Treisprezece fiind jocurile alocate spre găzduire Mexicului dar oamenii de rând remarcând clar că „turneul nu-i făcut pentru localnici, ci pentru cei bogaţi permiţându-şi preţul biletelor care sunt mult prea scumpe, nicidecum nu ni le-am permite…”
O alinare constând în victoria favoriţilor în condiţiile în care Mexic e o faţă familiară aproape nelipsită la turneele finale, absentând rareori din Europa după „Mondiale” pe sol american, în 1974 din RFG în urma chiar întâii reuniuni din 1970 pe tărâmul purtătorilor de sombrero, în 1982 din Spania după cel argentinian din 1978, şi cel mai recent în 1990 din Italia ca urmare a descalificării sale pentru utilizarea a cel puţin patru selecţionabili peste limita de vârstă la turneul sub 20 de ani al zonei CONCACAF din 1988.
Pe cât de familiară la start, pe-atât de „abonată” însă eliminărilor încă din optimi, de la primul hop în trecut al întâlnirilor care pe care, caz şi al parcursului din 2010 după acel 1-1 inaugural în compania Africii de Sud pe tărâmul acesteia, unde Mexic dispunea cu 2-0 de Franţa dar ceda apoi pe rând, 0-1 cu Uruguay tot în grupă şi cu 1-3 Argentinei în optimi, de fapt şapte la rând fiind ediţiile cu începere din 1994 în SUA şi până în 2018 în Rusia din care nord-americanii părăseau cadrul tot în optimi.
Cel mult sferturile atingându-le strict doar când au jucat acasă în 1970 şi 1986, iar tot acasă sunt şi-acum după 40 de ani.
Găzduire pentru care s-au pregătit şi sub forma a 8 amicale anul acesta, din care 6 câştigate, ultimele cu Ghana, Australia şi Serbia (5-1), după ce în primele se impuneau în Panama şi Bolivia, ulterior acasă cu 4-0 cu Islanda, în martie înregistrând şi remize, 0-0 cu Portugalia şi 1-1 cu Belgia.
În contrast în 2026 după două luni şi jumătate în toamnă în care cele 6 amicale jucate n-au adus victoria (0 4 2), ambele eşecuri survenind în SUA, 0-4 cu Columbia şi 1-2 cu Paraguay în chiar ultimul al anului trecut, la 18 noiembrie.
Şi totuşi de pe locul 14 în ierarhia FIFA abordând Mexic turneul final, aşadar şi a treia oară la cârmă la „Mondiale” cu selecţionerul Aguirre, la vremea sa antrenând şi trei cluburi diferite din propria ţară însă cele mai multe, 6, în Spania, pe rând pe Osasuna, Atletico Madrid, Real Zaragoza, Espanyol şi cel mai recent în actualul deceniu pe Leganes şi Mallorca până în urmă cu 2 ani, dar având în portofoliu şi şederi pe banca Japoniei şi a Egiptului, în fotbalul arab activând la nivel de club chiar în urmă cu un deceniu pe vremea asta.
Joi la revederea după 16 ani dar tot cu caracter inaugural cu sud-africanii pe-atunci cu brazilianul Parreira la cârmă, acum cu belgianul Hugo Broos ajuns şi-acesta chiar la 74 de ani şi conducând o naţională pe locul 60 în clasamentul FIFA, doar debutanta Insulele Capului Verde şi Ghana fiind mai modest situate dintre africane decât Bafana Bafana.
Ceea ce s-a şi văzut rapid în abordarea temătoare a sud-africanilor, taxată ca atare cu cel mai rapid gol după 20 de ani într-un joc inaugural la „Mondial”, semnat de atacantul de culoare de 29 de ani Julian Quinones, legitimat al sauditei Al-Qadsiah, copiindu-l în minutul 9 pe autorul deschiderii de scor Lahm deja în minutul 6 al uverturii Germania – Costa Rica 4-2 (2-1) în Bavaria la 9 iunie 2006, atunci măcar Wanchope egalând temporar în minutul 12 preţ de… 5 minute pentru americani, înainte ca Miroslav Klose să-i relanseze pe nemţi.
Bafana Bafana n-a avut însă reacţie în „cazanul” din Azteca, mexicanii dominând clar prima repriză cu linii mai calitative în avanposturi, care, deşi nu s-au legat cu acurateţe, au lansat totuşi suficiente şuturi ca trei măcar să fie cadrate până la pauză, inclusiv cu o bară, pentru a face diferenţa în faţa unor oaspeţi limitaţi în plan ofensiv.
Explicabil, limitată fiind şi experienţa Africii de Sud pe scena mondială, abordată strict abia din 1998 în Franţa cu reapariţia tot doar în grupe şi în 2002 în primul „Mondial” asiatic, ulterior aşadar şi în 2010 pe propriul teren, unde încasa însă în grupă un 0-3 de la Uruguay dar şi dispunea drept „cântec de lebădă” cu 2-1 de Franţa, ambele ieşind atunci la braţ din cadru.
În rest, absenţe ale sud-africanilor fie pentru că nu erau încă afiliaţi ca membri FIFA, fie retraşi de la startul calificărilor, fie cel mai adesea „interzişi” pe motiv de apartheid, asociat în trecut regimului de la Pretoria, abia din 1996 apărând la Cupa Africii dar şi câştigând-o ca gazde la debut, în recul însă apoi pe 2 la ediţia din 1998 şi 3 în anul 2000, reeditat în 2023 după ce între timp din nou ca gazde în 2013 erau eliminaţi în sferturi.
Alte vremuri pentru sud-africani fiind acum 30 de… veri, pe locul 16 mondial în ierarhia FIFA ca maxim al Bafana Bafana, dar anul acesta abia ultimul amical şi al cincilea disputat pe 6 iunie la Pachuca, 1-0 cu Jamaica, aducând întâiul succes. În rest, eşecuri cu Camerun în optimile AFCON în Maroc şi cu Panama acasă, unde înregistra şi un 0-0 cu Nicaragua la 29 mai la Soweto.
Nu foarte încurajator pentru septuagenarul Broos, din 2021 la timonă după prezenţa a 5 selecţioneri sud-africani urmându-le la cârmă brazilienilor Parreira şi Santana, şi mergând acum pe mâna doar câtorva „stranieri”, 2 legitimaţi chiar în SUA iar câte unul în Anglia, Germania, Portugalia, Norvegia şi Cipru, dar de exemplu la secund-divizionarele Burnley şi Hannover 96, respectiv la Tondela, majoritari fiind în schimb cei câte 8 fiecare de la tandemul din campionatul intern Mamelodi Sundowns – Orlando Pirates, respectiv câte un convocat de la alte trei formaţii sud-africane printre care Kaizer Chiefs.
Viaţă şi mai grea pentru Bafana Bafana încă tot din primele minute dar ale reprizei a II-a, când mijlocaşul central Yaya Sithole s-a ales direct cu cartonaşul roşu în minutul 49, primul acordat într-o partidă inaugurală a „Mondialului” după 32 de ani, bolivianul Etcheverry încasându-l însă mai târziu, pe final, în minutul 84 al uverturii câştigate de Germania cu 1-0 (0-0) la Chicago prin golul lui Klinsmann din minutul 61 la 17 iunie 1994, atunci de un… mexican, Cezar Brito.
Iar odată în avantaj dar şi în superioritate numerică, verzi-albii lui Aguirre cu marcatorul din 2010 contra africanilor, Marquez, actualmente secund, s-au desprins în nici 20 de minute imediat după o dublă modificare, vârful nouar Jimenez înscriind în minutul 67 primul său gol din carieră la „Mondial”: 2-0.
Mora şi Chavez abia erau introduşi ca primi înlocuitori, de-un minut, în locul mijlocaşilor centrali dintre care Gutierrez „îngălbenit” încă de la mijlocul primei părţi, iar Raul Jimenez, veteranul de la retrogradata engleză Wolves care luna trecută a ajuns la 35 de primăveri a scuturat plasa.
Interesant fiind apropo din tabăra Mexiculului că rari sunt convocaţii din principalele campionate ale Europei, 12 dintre cei 26 fiind în schimb de la 7 cluburi din propria ţară, dintre care nu mai puţin de 5 de la gruparea din Guadalajara şi doi de la Toluca. Numai doi fiind legitimaţi în Spania, tot câte doi în Rusia dar şi Grecia, iar în rest aşadar Jimenez în Albion şi câte un coleg în Belgia, Cipru, Italia, Olanda, Turcia şi aşadar Arabia Saudită.
Raul Jimenez jucând de 13 ani la naţională şi începând meciul inaugural cu 45 de goluri în 124 de selecţii în palmares, mai multe reuşite având doar Javi Hernandez, 52, şi Borgetti 46 dar astfel egalat.
Veteranul portar Ochoa, rezervă astăzi, apărând de 21 de ani buturile Mexicului în 152 de apariţii, doar Guardado şi Claudio Suarez acumulând mai multe selecţii, dar Mexicul lui 2026 aliniind şi mezinul întregului turneu final, Gilberto Mora, de la Tijuana, la vârsta de 17 ani.
Introdus fiind aşadar în minutul 66 la 1-0, nici un minut mai apoi mijlocaşul dreapta Alvarado servindu-l pe Jimenez pentru 2-0, aşa cum închizătorul şesar Lira era implicat şi el în deschiderea scorului.
Doi la zero devenit rezultat final, „în oglindă” faţă de eşecul gazdei Qatar la inaugurarea „Mondialului” arab din 2022, 0-2 cu Ecuador, dar nici pe jumătate cât „porţia” asigurată de Rusia în meciul de deschidere al turneului final din 2018, 5-0.
Două goluri pe „Azteca” dar din păcate în cele din urmă chiar… trei cartonaşe roşii din partea lui Wilton Pereira Sampaio deşi cel din prelungiri pe adresa fundaşului central treiar mexican Montes – chiar căpitanul, nu s-ar fi impus deloc, după ce Zwane, introdus din minutul 61 la africani în locul mijlocaşului stânga Adams, îl urma şi el din minutul 84 mai repede la duşuri pe Sithole.
Sau s-a dorit încă din start „impunerea autorităţii” de către arbitri?
Reuşindu-se cu certitudine a se egala recordul nedorit a trei eliminări în acelaşi joc, ultima dată astfel la turneul final din 1998 în Franţa la Toulouse cu ocazia unui… Africa de Sud – Danemarca 1-1 (0-1) pe 18 iunie în a doua rundă de meciuri a grupei, toate survenind la 1-1, pe adresa nouarului Miklos Molnar la nici 10 minute după ce era introdus de nordici în minutul 58, pe seama lui Phiri în minutul 68 de la africani, iar apoi şi-n contul altei rezerve a scandinavilor, Wieghorst, intrat în minutul 82 şi „înroşit” de francezul Troussier în minutul 85.
Peste opt zile abia jucând din nou Mexic, cu Coreea de Sud, iar peste alte 6 cu cehii, asiatici şi central-europeni care se vor întâlni la o oră locală de seară, 20, mai convenabilă în cea de-a doua partidă a „Mondialului” astfel tocmai lansat, în completarea etapei I din Grupa A, inconvenabilă fiind pentru telespectatorii central-europeni, ora 4 a dimineţii la Praga.
Altfel, şi faptul că anul trecut pe vremea asta Mexic acumula 7 puncte din 9 în faza grupelor „Gold Cup”, după care trecea cu 2-0 în sferturi de Arabia Saudită şi cu 1-0 de Honduras înaintea victoriei cu 2-1 în finala de la Houston cu SUA.
Mexic nu trecea însă în urmă cu 4 ani de faza grupelor la turneul final din Qatar, deşi îl aborda prima pe lista naţionalelor din grupa a II-a valorică şi de pe locul 13 la vremea aceea în ierarhia FIFA, remizând însă alb cu Polonia şi cedând tot fără a marca şi Argentinei, 0-2, înainte de a dispune cu 2-1 de Arabia Saudită, ceea ce n-a mai salvat-o de eliminare.
Mai bine mergându-i în 2018 la Moscova şi Rostov, unde trecea în grupe cu 1-0 de Germania şi 2-1 de Coreea de Sud, dar urmau şi eşecurile, 0-3 cu Suedia şi 0-2 în optimi cu Brazilia, reeditând ieşirea suferită tot în optimi şi în 2014 în Brazilia, 1-2 cu Olanda, deşi mexicanii nu cedau atunci deloc în grupă, din contră, 1-0 cu Camerun, 0-0 cu gazdele favorite şi 3-1 cu Croaţia.
Mexic debutând absolut la „Copa America” abia în 1993 dar direct ca finalistă, apoi pierzând şi finala din 2001 dar ultimele-i două participări, din 2016 şi 2024, aceasta tocmai în SUA, frângându-se în sferturi respectiv chiar grupe.
Aguirre a contat joi pe „Azteca” pe Rangel – Reyes, Montes, Vasquez, Gallardo – Lira (minutul 76, Alvarez) – Alvarado, Gutierrez (66, Chavez), Fidalgo (66, Mora), Quinones (79, Vega) – Jimenez (76, Gonzalez).
Iar în timp ce Mexic începea „asaltul”, Real Madrid anunţa oficial reinstalarea pe bancă a lusitanului de 63 de ani Jose Mourinho la 16 ani după ce îl numea prima dată la cârmă în urma unui periplu iniţial al portughezului de la FC Porto la Chelsea şi Internazionale.
Între 2010 şi 2013 cucerea cu Los Blancos campionatul Spaniei şi tot o singură dată şi Copa del Rey respectiv Supercupa internă, tot pe 3 ani semnând şi-acum odată ce madrilenii au achitat 15 milioane de euro în compensaţie Benficăi Lisabona cu care lusitanul tot în a doua sa perioadă şi pe Da Luz încheia numai pe locul 3 deşi fără înfrângere întreg campionatul.
Doar un sezon activând acum Mourinho la „Vulturii” dubli laureaţi europeni şi care l-au adoptat ca înlocuitor pe localnicul Marco Silva de la Fulham Londra, după ce renumitul nestatornic o mai preluase o dată pe Chelsea în urma experienţei madrilene, dar şi pe Manchester United, Tottenham Hotspur, AS Roma şi chiar Fenerbahce.
Fiind însă dorinţa lui Florentino Perez de a-l reinstala pe portughez în cazul câştigării alegerilor la Real şi al păstrării conducerii clubului, ceea ce diriguitorul în vârstă de 79 de ani şi din 2009 la gruparea de la Santiago Bernabeu a izbutit cu 65% din sufragii în dauna magnatului energiilor regenerabile Enrique Riquelme, ţinându-se de cuvânt prin a-l numi pe lusitan în ideea redobândirii laurilor după două sezoane „de secetă” fără trofeu pentru Los Blancos, situaţie vizând a fi adresată odată cu reunirea lotului pe 13 iulie. Unul „proaspăt” din punctul de vedere al ibericilor din efectiv prin prisma absenţei „albilor” madrileni din lotul Spaniei la turneul final.
Mâine, vineri, în a doua zi a „Mondialului”, Canada – Bosnia şi Herţegovina de la ora locală 15 la Toronto, ora 22 în România.
Sâmbătă trei partide, Elveţia – Qatar de la ora locală 12 la Santa Clara (California), 22 în România, Brazilia – Maroc de la ora locală 18 în New Jersey pe „MetLife” din East Rutheford, 1 dimineaţa în România, şi SUA – Paraguay de la ora locală 18 în California, în zona Los Angeles, pe „SoFi” din Inglewood, chiar 4 dimineaţa în România.
