Recenta accidentare încă din minutul 21 al derby-ului opunând cvadrupla campioană a Angliei, totodată laureată anul trecut a Ligii Campionilor, dublei vicecampioane la zi din Premier League, aşadar într-un meci cap de afiş, suferită de un jucător cheie în angrenajul lui Pep Guardiola la Manchester City, şi-anume campionul continental Rodri, înlocuit şi care va pierde întreg sezonul ca urmare a unei rupturi, a realimentat din plin subiectul spinos al programului tot mai încărcat de care au parte în special cluburile din prim-plan, mijlocaşul iberic atrăgând ulterior atenţia că fotbaliştii sunt pe punctul de a intra în grevă tocmai din cauza calendarului stufos.
Iar un jucător pe care l-a avut adversar în acel Manchester City – Arsenal 2-2, faţă-n faţă dat fiind compartimentul defensiv în care evoluează „Tunarul” Jurrien Timber, l-a completat întrebat fiind şi acesta, etichetând actualul program drept „periculos” şi drept „mare subiect” în vestiar.
Şi dacă Rodri ar fi încheiat cu bine partida cu Arsenal, şi chiar dacă Guardiola l-ar fi menajat totuşi în întâlnirea imediat următoare, Manchester City tot a avut atunci de jucat un alt meci la numai 48 de ore, marţi în Cupa Ligii, cu secund-divizionara Watford, eliminată cu 2-1, interval de 48 de ore rămas la dispoziţia campionilor după derby-ul cu Arsenal vorbind de la sine despre realitatea programului prea încărcat.
Şi nu-i ca şi când principalele cluburi au „intermediare” doar în anumite săptămâni, căci de exemplu şi următoarea seară de marţi e ocupată în calendarul trupei lui Guardiola, programată la Bratislava în grupele Champions League, împotriva lui Slovan.
De-aici semnalul de alarmă tras de Rodri şi spusele în completare din partea olandezului Timber, fotbalişti de la primele două clasate în ultimele două ediţii din Premier League.
Timber, care a ratat majoritatea sezonului trecut cu o accidentare la ligamente, a întărit că e „întrutotul de acord” cu comentariile din partea lui Rodri.
Internaţionalul olandez în vârstă de 23 de ani a adăugat: „E un subiect arzător la ora actuală prin vestiare, nu doar la City şi Liverpool, ci şi în al nostru.”
„N-am jucat în sezonul trecut, aşa încât nu pot decât să mă bucur că joc în actualul, şi nu m-ai auzi plângându-mă, dar îi înţeleg în totalitate pentru ceea ce ei spun.”
Întrebat luni, după succesul repurtat de „Tunari” sâmbătă acasă cu Leicester City, 4-2 smuls strict în prelungiri, în care se intra cu 2-2, dacă jucătorii sunt susceptibili riscului de a suferi accidentări mai serioase ca urmare a programului încărcat, Timber a răspuns: „În mod cert. sincer cred că e un lucru periculos. Săptămâna trecută am jucat la City iar ei au mai jucat şi peste alte două zile – e prea mult.”
Pep Guardiola a spus că orice schimbare în acest calendar, pentru decongestionarea sa, ar trebui efectuată conform viziunii fotbaliştilor, în vreme ce compatriotul său de la cârma lui Arsenal, Mikel Arteta, s-a exprimat că vocile jucătorilor „trebuie să se facă auzite”.
„Chiar aşa şi e, jucătorii vorbesc la ora actuală despre acest aspect şi să le fie auzite spusele, căci momentan nu se-arată ca şi cum programul ar fi mai puţin încărcat”, a adăugat Timber.
Ba dimpotrivă, în aceeaşi zi în care fundaşul londonezilor se referea la aceste aspecte, nimeni altul decât Gianni Infantino, preşedintele forului fotbalistic mondial, îşi vedea de expunerea planurilor FIFA în sensul controversatei extinderi a „Club World Cup”.
FIFA confirmând astfel că e nevoie de 12 stadioane în SUA, pe care tocmai le-a şi desemnat, pentru a găzdui „Cupa Mondială a Cluburilor” în noul format cu 32 de grupări jucând anul viitor între 15 iunie şi 13 iulie, dată a finalei pe MetLife Stadium din New York, în New Jersey, astfel programată pentru a avea loc pe acelaşi gazon cu un an înaintea finalei 2026 World Cup la nivel de naţionale.
„Ne străduim să dăm tot ce-i mai bun în noi meci de meci, dar devine dificil când jocurile tot vin şi vin. Fiind greu în mod special în Anglia în absenţa pauzei de iarnă”, după cum a mai explicat batavul „Tunarilor”.
Care pauză nu va exista nici în acest sezon, „cadoul” primit pentru proxima perioadă de sărbători constând în faptul că nicio echipă nu se va confrunta cu disputarea jocului imediat următor la mai puţin de 60 de ore de la precedentul.
În iulie, uniunea mondială a fotbaliştilor, Fifpro, a semnalat că va adopta acţiuni de ordin legal împotriva FIFA vizavi de ceea ce a reclamat a fi un „abuz al dominaţiei în fotbal”.
Iar şi noul sistem croit de UEFA în Champions League presupune alte două jocuri în plus în competiţie, care ar putea deveni chiar mai multe dacă o grupare nu încheie între primele 8 clasate, inducând adăugarea de play-off-uri conform noului format al fazei grupelor.
“Face diferenţa. Vrei să fii în top 8 pentru a te clasa cât mai bine, dar în acest caz şi pentru a avea răgaz în plus de odihnă”, a remarcat Timber.
Iar în cazul acestui nou sezon în curs meciurile ar putea curge pentru unele dintre cluburi până spre 13 iulie 2025, ba chiar până atunci pentru finalistele Cupei Mondiale a Cluburilor, eventual europene. Chiar dacă momentan doar două dintre cele 32 de participante sunt cunoscute, iar acestea provin fie din America de Sud, fie din gazda SUA.
Realitatea fără exagerare e că trăim în general, societal vorbind, într-o „nouă normalitate” croită de unii fără a fi consultat câtuşi de puţin punctul de vedere al majorităţii, constând în cei cărora le sunt adresate toate anomaliile, absurdităţile şi aberaţiile pe cale de implementare, fără ca lumea arenelor să facă excepţie de la regulă, stilul „în lumea lui” afişat spre exemplu de Infantino, şi nu doar de către diriguitorul FIFA, fiind nici măcar bizar, ci dezvăluind gradul stupidităţii şi infantilismului la care degenerează încet şi sigur specia.
Iar în contrast cu accidentarea unui influent jucător al campioanei europene Spania, ceea ce doar a exacerbat subiectul oricum mocnind încă din vară al programului stufos, prin prisma căruia fotbaliştilor de la principalele cluburi europene numai de Club World Cup în noul format cu 32 de grupări propus de FIFA nu le-ar mai putea arde, Infantino tocmai acum s-a lansat luni într-un discurs nu doar grandios dar pare-se şi cât se poate de grăbit în ideea de a fi lansat „la înaintare”, adresat în cadrul aşa-zisului Global Citizen Festival din Central Park, în New York, unde a folosit nu altceva decât cuvinte pompoase, despre „o nouă eră pentru fotbalul de club, care se va inaugura când FIFA va pune în scenă această cea mai măreaţă şi cea mai incluzivă competiţie mondială a cluburilor, şi bazată pe merit”, împănând discursul cu alte cuvinte cheie ale unui asemenea limbaj de lemn, precum „reală solidaritate şi inclusivitate”.
„Inclusivitate” drept termen esenţial de faţadă din gama „dublei vorbiri” prezise de Orwell, camuflând de fapt o nivelare valorică generală în jos prin presiunea exercitată tocmai asupra celui mai merituos.
Nefiind vorba de fapt despre nimic altceva decât şi mai intensa globalizare inclusiv prin intermediul vehiculului utilitar sport, în acest caz fotbalul, globalizare punând indirect presiune şi-n lumea arenelor, precum la nivel societal, în viaţa cotidiană de zi cu zi, tot asupra celor activând şi ducându-şi traiul în Europa.
Dar deloc de mirare că în vreme ce prin vestiare din Occident mocneşte „răscoala”, unul dintre cei mai buni fotbalişti ai momentului ratând întregul sezon, mai marele FIFA împinge şi mai vârtos la înaintare implementarea acestei meşe în plus şi prin fotbal a globalizării.
Saturaţie sufocând farmecul în sine al fenomenului, devenit strict… de consum „pe bandă rulantă”.
Pentru conformitate, conform anunţului şefului FIFA, al cărui nume e şi parcă predestinat, celelalte 11 arene ale „Mondialului” de anul viitor al cluburilor sunt Mercedes-Benz Stadium (Atlanta), Bank of America Stadium (Charlotte), TQL Stadium (Cincinnati), Rose Bowl Stadium (Los Angeles), Hard Rock Stadium (Miami), GEODIS Park (Nashville), Camping World Stadium şi Inter&Co Stadium – ambele din Orlando, Lincoln Financial Field (Philadelphia), Lumen Field (Seattle) şi Audi Field (Washington).