Fotbalul românesc a intrat în stilu-i caracteristic, cu surle şi trâmbiţe, mult zgomot pentru mai nimic, într-un nou an în care se îmbată cu apă rece în privinţa propriei valori supraestimate şi supralicitate în urma revenirii la turneul final „Euro” mai degreabă pe seama cadrului supradimensionat la 24 de naţionale al competiţiei continentale, iar pieptul i s-a bombat cu-atât mai mult nevoie mare la început de 2024 odată cu trecerea în plin sezon a tânărului bucureştean Radu Matei Drăguşin de la Genoa la Tottenham Hotspur Londra, devenit astfel „cel mai scump” jucător din istoria sportului rege din Carpaţi prin prisma sumei de achiziţie de 25 de milioane de lire sterline, o reflecţie însă nicidecum a valorii cumva în creştere a fotbalului carpatin, ci a colosalei inflaţii ce a balonat artificial pe hârtie nivelul calitativ altfel tot mai sărăcit pe plan internaţional al unui joc în 11 pretinzându-se a fi mai cu moţ, de fapt recompensând mediocritatea. La fel cum, oglindă fidelă a societăţii înţepat morbide, actuala scenă fotbalistică este mult mai săracă şi cu duhul, pentru a nu mai pomeni aspectul că şi-a alterat în masă şi iremediabil ADN-ul sfânt şi suveran, cu consecinţele de rigoare, doar o chestiune de timp.
Extraordinar circ mediatic dâmboviţean în fereastra de transferări din ianuarie pe seama unei achiziţii de nevoie şi circumstanţiale a celor de la Tottenham Hotspur, reconectată peste decenii aducerii de români în Premier League, cum că sextupla campioană continentală Bayern ar fi fost refuzată vezi Doamne de fundaşul „tricolor” care luna viitoare, la 3 februarie, va împlini doar 22 de ani, optând în schimb în favoarea unei descinderi în insulă, picătură adiţională în 2024 în paharul beţiei cu apă rece a unui fotbal carpatin ameţit de aburii unei calificări la „Euro” dintr-o grupă cât se poate de străvezie cu alde Elveţia şi Israel, prinsă în vinerea de graţie de 12 ianuarie 2024 cu mult mai stringente probleme legate de faptul că statul cu capitala la Tel Aviv tocmai a fost chemat ca pârât în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, acţionat fiind în judecată de către Africa de Sud, din fruntea unor naţiuni acuzându-l de genocid, pe fondul barbariilor de peste 3 luni din Palestina, declanşate sub cele mai false pretexte.
Cu biletele pentru Germania în buzunar şi cu unul dintre „tricolori” tocmai ajuns în Premier League, la ocupanta locului 5 într-un sezon în care Spurs nu joacă şi în cupele europene, fotbalul românesc se simte pe cai mari, într-o falsă stare de bine, aşa precum mai tot e fals şi pervertit într-o societate nu doar românească prefăcându-se a fi altfel decât falsă dar mustind de fapt în minciuna tot îndepărtând-o zilnic de adevăr, iar o aducere aminte din perspectiva trecerii în urmă cu 30 de ani a lui Gheorghe Popescu de la PSV Eindhoven la Tottenham Hotpsur ar impune dacă nu o coborâre cu picioarele pe pământ, atunci măcar oarece decenţă şi sobrietate.
Căci la ceas de 8 septembrie 1994, al achiziţionării de către Spurs a „tricolorului” deja cu 55 de selecţii inclusiv la două turnee finale ale Campionatului Mondial, din 1990 şi 1994, pe când în Premier League era în vigoare regula alinierii a maximum 3 jucători străini, doljeanul care mai avea pe-atunci doar o lună până la împlinirea vârstei de 27 de ani deţinea deja în palmares eventul cu Steaua Bucureşti şi două titluri naţionale ale Olandei cu PSV, în 1991 şi 1992, când cucerea şi Johan Cruyff Shield, recompensat fiind şi cu 4 titluri consecutive de „Jucătorul Anului” în fotbalul românesc, în 1989, 1990, 1991 şi 1992, acoladă ce n-a dus însă la „ruperea scalei” când a venit vorba despre suma de transfer într-un sport rege la vremea respectivă încă oarecum în limitele decenţei, Alan Sugar luându-l la Londra pentru 2,9 milioane lire sterline, drept al patrulea component de peste hotare al alb-albaştrilor din nordul capitalei de regat, pe lângă neamţul Klinsmann, Ilie Dumitrescu şi israelianul Rosenthal.
Revenind la zilele noastre, o nouă achiziţie defensivă a celor de la Spurs tot în plin sezon şi tot în persoana unui „tricolor” român, de astă dată „sânge proaspăt”, londonezii investind în viitor prin achitarea a nu mai puţin de 25 de milioane de lire sterline – o sumă aşadar de aproape 9 ori mai mare decât cea plătită de către acelaşi club în urmă cu 3 decenii pentru „Gică” Popescu, în condiţiile în care pe Drăguşin îl recomandă 13 selecţii cu începere din 2022 în reprezentativa de seniori a României, după totalul celor 12 în 2019 şi 2020 la selecţionatele U19 respectiv de tineret, iar la nivel de club promovarea de anul trecut în Serie A ca omniprezent împrumutat la Genoa 1893 de Juventus, „Bătrână Doamnă” luându-l la 16 ani de la Regal Sport Bucureşti.
Argentinianul Ossie Ardiles, cel care se alegea în toamna lui 1994, puţin după turneul final mondial din SUA, cu sfertfinalistul „american” Popescu în lot, după cele 4 sezoane petrecute de oltean la PSV, n-avea a prinde însă Crăciunul pe banca lui Spurs, înlocuit fiind de Gerry Francis, iar nici internaţionalul român n-avea a mai onora măcar un al doilea sezon la londonezi, din totalul celor 5 prevăzute pe hârtie, şi nu mult de mirare atât prin prisma ivirii oportunităţii de a ajunge la Barcelona, al cărei căpitan şi avea să devină, cât şi a calendarului competiţional atipic încărcat în insulă în special de Sărbătorile de iarnă, când „tripletei” străine Klinsmann, Dumitrescu, Popescu îi era servit de către Premier League un program „tratament la rece” cu meciuri de campionat în zile chiar consecutive, 26 şi 27 decembrie 1994.
Un alt antrenor din emisfera sudică pe banca lui Tottenham, australianul cu rădăcini elene Ange Postecoglou, sosit în vară de la Celtic, un alt înalt fundaş român achiziţionat în plin sezon de londonezi în bolta peste ani, discrepanţele fiind cât se poate de evidente şi în special invers proporţionale între pe de-o parte cărţile de vizită ale celor 2 internaţionali din sudul României şi pe de altă parte sumele de transfer – 2,9 respectiv 25 de milioane, reflectând nu atât liberalizarea pieţei unui fotbal din Premier League profund imersat în globalizare şi vândut aproape cu totul acesteia, cât mai ales inflaţia înadins indusă treptat artificial prin calul troian unional într-o societate continentală fredonând cântecul de lebădă al unei civilizaţii aşa cum o ştiam.
Nici vorbă despre mult invocatul „progres” într-o lume bolnavă de-a binelea, mai ales sufleteşte dar mai nou şi „cu capul” respectiv trupeşte.
O societate, fie cea de pe continent, fie cea de peste Canalul Mânecii, tot mai „fake” şi cât se poate de „fake” în forţata întreţinere pe pilot automat a unor false impresii şi pretenţii şi prin intermediul unor împopoţonate paravane din vitrina cu expunere mediatică ce supralicitează importanţa şi valoarea unui fotbal vândut maselor ca „drog recreaţional” de divertisment tot mai disociat de esenţa jocului în sine, de unde inclusiv aberaţiile şi absurdităţile actualelor sume de transfer, recompensare a mediocrităţii, ce nu face altceva decât să continue a nivela valoric în jos calitatea fenomenului tinzând spre o saturaţie a reprezentaţiilor la care sunt supuşi veritabilii „sclavi moderni” conturaţi şi-n arena sportivă.
Iar sclavia banului „atotputernic” este cea mai perfidă într-o societate de fapt îmbătrânită în rele şi chiar îmbolnăvită prematur, cu „buletinul medical” şifonat în contradicţie cu pretinsa emancipare şi dezvoltare socială, ce nu poate exista în absenţa îmbunătăţirii sănătăţii, pentru a nu mai pomeni despre degenerarea speciei, indusă şi prin alterarea ireversibilă a ADN-ului uman de pe urma modificărilor genetice înadins „servite” prin aşa-zisul „vaccin” căruia şi suflarea sportivă i s-a încolonat în 2021-2022, şi absolut nici vorbă despre un aşa-zis „vaccin”, stare complexă de fapt prin prisma căreia trâmbiţarea cu inconştienţă despre „cel mai scump” transfer din istoria fotbalului românesc sună cu atât mai fals.
N-a fost pare-se suficient circul mediatic triumfalist al strecurării unei mediocre şi modeste naţionale „tricolor” din preliminarii spre o întâlnire şi cu alde Slovacia la balonatul turneu final târât în derizoriu ca esenţă în sine raportată reunirii strict a „cremei cremelor” Europei, ci beţia cu apă rece s-a amplificat la trecerea în Premier League a unui tânăr cu 23 de apariţii în numele său în Serie A, atât şi nimic mai mult.
Deşi la experienţa şi cartea sa de vizită, Gheorghe Popescu n-avea a mai rămâne atunci în Premier League nici 9 luni, intermezzo al unei cariere în care aduna 115 selecţii în „tricolor”, zestre aşadar mai mult decât dublată după trecerea prin Anglia, iar Tottenham Hotspur avea a se frige nu numai cu Ilie Dumitrescu, autor a doar 18 apariţii în acelaşi sezon pentru londonezi, ci şi în urma achitării a 9,5 milioane lire sterline după începerea ediţiei 2013-2014 pentru un alt longilin fundaş „tricolor”, Vlad Chiricheş, pe-atunci nu demult operat iar în aceeaşi vară a noii ediţii implicat pentru FCSB în preliminariile Ligii Campionilor, cooptat la White Hart Lane doar pentru a avea de unde să plece pe uşa din dos puţin peste un an, tot la ceas de ianuarie, în „fereastra de transferări” din 2015.
Sau de la 2,9 milioane cheltuite pentru un internaţional dublu-„mondialist” deja de renume, la 9,5 aruncate peste alţi aproape 20 de ani pentru un fundaş de 24 de ani proaspăt campion al României dar la prima ieşire în fotbalul de club internaţional, respectiv chiar 25 de milioane de lire sterline peste încă un deceniu pentru un tânăr de 21 de ani care n-a prins încă un sezon competiţional plin într-o primă divizie a sportului rege continental, măsură şi a degenerării fotbalului, nu doar a speciei, sub imperiul banului căruia i s-a lăsat cu umilinţă în servitudine, pervertit fiind în exces.
La dezastrul european şi unional în derulare sub ochii noştri, pentru cei care disting nuanţele, căci mulţi văd dar puţini pricep, nici cele peste 30 de milioane de euro aruncate de nord-londonezi, oricât de balonat şi supralicitat este preţul supraevaluat al tranzacţionării acestor „sclavi moderni” cu consimţământul şi complicitatea lor, nu mai înseamnă prea mult în spirala actuală a inflaţiei ce îi este servită Bătrânului Continent sub cele mai false pretexte, mai totul tinzând a deveni o mascaradă. Bula artificială în care este conservat fotbalul pe post de ambasador de export din naţiuni tinzând a deveni de mâna a treia dar cu aere de superputeri se va sparge însă inevitabil într-o bună zi tocmai în faţa consumatorilor săi, neînţelegând ce se întâmplă. Aşa cum de exemplu nici Spurs n-a conştientizat exact ce face de fiecare dată când azvârlea cu bani la cumpărături de români, dar aşa-i când se-aruncă în tine cu supralicitări din partea deţinătorilor drepturilor de difuzare, bani uşor făcuţi şi uşor cheltuiţi.
Ştiindu-i însă a-i număra cu milioanele şi întreaga presă britanică, pe de altă parte de-a dreptul incapabilă în ignoranta sa incompetenţă de a se detaşa de complexele de superioritate asociate importanţei limbii engleze în cultura lingvistică mondială şi de a exersa publicarea conformă a numelor subiecţilor la care face referire, Drăguşin fiind de-a binelea rebotezat fără excepţie şi pe linie încă de la trâmbiţarea cooptării sale în Albion, Dragusin în sus şi-n jos în toate înscrisurile jurnalelor de peste Canalul Mânecii, prin renunţarea fără menajamente la semnele diacritice aferente. Sau un alt infim… semn că mai nimic nu mai este din ceea ce ştiam că ar trebui în mod normal să fie, pretinzându-se pe de altă parte, într-o prefăcătorie fără margini a teatrului mascat de fapt cât se poate de ieftin dar pe bani mulţi, că ar fi mai bine. Asta eventual poate doar în catalogul corectitudinii politice actuale, iar toţi îi vor proba în cele din urmă efectele pe propria piele, de la „opincă” până chiar la „vlădică”. (www.sporting-heroes.net)
