Progresul Gătaia câștigă peste graniță cu juniori de 2007-2010

Juniori ai clubului divizionar ”D” Timiș CS Progresul Gătaia au încheiat cu succes un cantonament de 7 zile la Vrsac, peste graniță, în Banatul Sârbesc, unde au combinat antrenamentele de pregătire cu jocurile de verificare în compania omologilor din fotbalul vecin și prieten.

Grupa de 2009-2010 a Progresului a jucat două partide amicale, încheiate cu victorii, prima cu FK Kristal, categoric succes pentru juniorii timișeni, 14-0, cea de-a doua in compania celor de la Mladost Velika Greda.

Cât despre grupa de 2007-2008 a clubului din Gătaia, primul joc de pregătire l-a pierdut cu FK Kristal cu 2-4 iar pe cel de-al doilea l-a câștigat cu 4-1 contra celor de la FK Polet.

Mai presus de rezultate, oportunitatea experienței internaționale într-o țară cu un fotbal redutabil și la categoriile de vârstă premergătoare senioratului, știut fiind că sârbii au cucerit un titlu mondial în noul mileniu trei.

Antrenorul Cosmin Suşman a avut în grijă două grupe cu 45 de copii din generațiile 2007-2008 și 2009-2010, care s-au întors acasă din cantonamentul efectuat în perioada 23-30 august în Serbia, unde au fost cazate la Hotelul Vetrejanca.

Informațiile și fotografiile au fost furnizate cu amabilitate de antrenorul Cosmin Șușman, gest pentru care publicația Sporttim îi mulțumește cu recunoștință.

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × = opt

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: