În vreme ce 32 de naționale din lume se pregătesc de startul ”Mondialului” din Qatar, adică aproape 850 de fotbaliști dintre care nici măcar unul nu joacă în SuperLiga mioritică a LPF – măsură a nivelului competițional slab al întrecerilor din Carpați, reprezentativei României i s-a mai reamintit amical și la Cluj de către Slovenia pe ce pantă descendentă a apucat de ani buni sportul în 11 gestionat catastrofal de către Federația Română de Fotbal, ex-iugoslavii înscriind de două ori în doar câteva minute după mijlocul unei prime reprize în care selecționabilii lui Iordănescu jr. n-au prins cadrul porții, oaspeții din țara alpină în schimb într-o veselie.
Iar slovenii lui Matjaz Kek au împrospătat pe Someș de o manieră amicală memoria colectivă a fotbalului românesc, însă ce se va face oare reprezentanta la vârf a Federației Române de Fotbal, naționala de seniori, la ora încleștărilor oficiale pe puncte, prin prisma prestației fără finalizare pe cadrul porții într-o întreagă repriză jucată acasă fără miza calificării? Atât de apăsătoare pare-se de fiecare dată în campaniile preliminare.
Fiind vorba despre un meci amical, n-a mai avut aceeași încărcătură în percepția presei ”de la centru”, iar implicit nici nu s-a mai invocat în aceeași măsură și cu aceeași intensitate ”problema selecționerului”, această veritabilă obsesie a constatatorilor de daune de pe Dâmbovița, aplicând un soi de armistițiu până când cazul va fi inevitabil reactivat pe rol odată ce partidele din calificări vor genera și implacabile sincope, luând-o de la capăt în a lătra încotro nu s-ar cuveni.
Căci Iordănescu jr. nu s-a autopropus selecționer, așa cum n-o făceau nici alții, iresponsabili fiind cei care iau deciziile nepotrivite ale învestirilor, așadar cei care dau girul numirilor.
Iar slovenii Šeško și Šporar au semnalat în minutele 26 și 32 ale amicalului internațional de la Cluj, România – Slovenia 0-2 la pauză, că toate-s vechi și nouă toate în ceea ce privește traiectoria ”tricolorilor”, pe o pantă greșită, reflectând continua decădere a unui fotbal administrat cu incompetență.
În sensul că, într-atât de modest a devenit nivelul performanței sportive a fotbalului intern, oglindit negreșit prin rezultatele naționalei, încât, orice-ar face în acest moment FRF în măsura posibilităților oricum limitate, și anume a învesti cutare sau cutare selecționer, redresarea n-ar fi nicidecum garantată.
În tot cazul, ceea ce n-avea deloc nevoie un fotbal românesc care-a dat lumii sportului cu balonul rotund un Gheorghe Hagi, era realegerea cu unanimitate de voturi a unui tânăr președinte federal în ale cărui prime două mandate picajul n-a fost ameliorat ci, din contră, accentuat, acel 272-0 la urne atrăgând asupra fotbalului românesc o culpă comună a vinovăției la decăderea sa valorică, întreaga suflare făcându-se părtașă și complice încuviințării perpetuării rătăcirii fără cap.
Fotbalul intern n-a reînflorit după 2014, odată cu ungerea lui Răzvan Burleanu la șefia FRF, iar așa cum selecționerii pot fi schimbați la o adică precum șosetele, la fel, dacă ”mașinăria” sportului în 11 carpatin nu funcționează eficient, ceva ar trebui înlocuit prin părțile esențiale. Ori a insista în eroare, și nu oricum, ci sub forma unei unanimități, care va să zică întreaga suflare fiind de comun acord că România fotbalistică este îndrumată în direcția dorită cu Burleanu la frâie, aduce a rătăcire colectivă. Sau poate că altele sunt dorințele ascunse ale alegătorilor, neconcordând cu aspirațiile iubitorilor fotbalului, ce țin de competitivitate și performanța sportivă.
Un fotbal cu un picior în groapă n-ar avea nevoie în mod normal de un gestionar al dezastrului, însă ce mai este oare firesc în societatea românească, acest ultim eșec de factură amicală al naționalei României fiind tot al celui care l-a învestit în funcția de selecționer pe Iordănescu jr., doar că mai nou, odată cu alegerile sub orice critică din acest an, întreg fotbalul românesc s-a făcut părtaș propriei decăderi.
Manifestată pe plan internațional la diferite nivele, zilele acestea aducând nu doar eșecul de la Cluj, România – Slovenia 1-2 (0-2) după ce Drăguș a redus din handicap în minutul 63, ci și unul identic al naționalei sub 20 de ani la Arad, 1-2 cu Italia U20, la fel, Stoica reducând din diferență în minutul 64, dar din lovitură de la 11 metri, după ce peninsularii se desprindeau la 0-2, slovenii sub 19 ani învingându-i și ei pe omologii juniori români, însă în țara alpină, cu 1-0 (1-0).
Tot atâtea semnale la zi care contrazic fățiș impresiile prin care încearcă FRF să îndulcească amarul decăderii, îndulcitoare utilizate chiar și la începutul acestei săptămâni pe prima pagină a www.frf.ro, atât sub titlul ”România, între cele mai tinere naționale europene”, cât și intitulat ”Tricolorii, locul 17 europeam ca procentaj de victorie all-time!”
Ori realitatea e că fotbalul românesc e tot mai unghiurit între patetice nostalgii și nedumeriri de actualitate, fiindu-i imposibil să trăiască din amintiri dar și amăgindu-se cumplit cum că ar fi proaspăt și tineresc la nivel continental.
A promova tineri jucători este absolut meritoriu, însă picajul fotbalului românesc în noul mileniu a devenit într-atât de abrupt încât și calitatea valorică a fotbaliștilor lansați a scăzut implicit, ceea ce a fost exemplificat fără excepție și în această toamnă, la toate categoriile de vârstă ale selecționatelor FRF, ba chiar și săptămâna aceasta, iar naționala sub 21 de ani a scăpat de o mai realistă scrutinizare doar în virtutea faptului că România este co-organizatoare anul viitor a turneului final cu trofeul disputat în cele din urmă în Georgia.
O săptămână în teste și rodaj, pusă pe tapet fiind promovarea tinerilor și între ”tricolori”, dar întrebarea este oare și ce arată acești jucători. Nu multe prin prisma acestei noi înfrângeri acasă, înregistrată în componența Moldovan – Manea, Burcă, Nedelcearu (minutul 72, Drăgușin), Vătăjelu (60, Opruț) – R. Marin – cpt. (84, Boloca), M. Marin, Cicâldău (60, Olaru) – Cordea (46, Moruțan), Pușcaș, Drăguș (73, Petrila), rezerve fiind Târnovanu și Popa ca portari, Băluță, Ștefănescu, Pantea, Rus, Paraschiv, Sefer, Păun.
Însă ce așteptări și poți avea dinspre conducătorul unui fotbal românesc care anul trecut n-avea altceva de făcut decât să-și aroge impertinența de a se transforma în oarece propăvăduitor al înțepării printre sportivii, componenții staff-urilor tehnice și oficialii jocului, ulterior constatator al procentajelor de așa-zisă ”vaccinare”, pe de-o parte salutând și aplaudând ”campania” și ”rezultatele” sale, pe de altă parte încurajând-o și în continuare, demascând o inconștiență și iresponsabilitate din gama ”pericol public”!?
Este un fotbal care-și merită de fapt cu prisosință președintele. Un fotbal arogându-și luxul de a arde gazul de pomană la trecerea timpului, două săptămâni și jumătate de pauză competițională în plin retur al SuperLigii, două săptămâni în sezonul regulat al Ligii 2, doar pentru două amărâte de amicale ale României la Cluj și Chișinău, joi și duminică. (foto: nzs.si)
